În timpul rug?ciunii, înaintea mea s-au ivit dou? lumini deosebite – într-una l-am recunoscut pe Creator, în cealalt? m-am v?zut pe mine. (Francisc vorbind despre rug?ciunea sa)

El [nevoitorul Serghie] se gândea c? este asemenea unei lumân?ri si, cu cât se gândea mai mult la aceasta, cu atât simtea mai mult o sl?bire, o prefacere a luminii duhovnicesti a adev?rului în sinea sa. (L.N. Tolstoi, „P?rintele Serghie”)

Cei cu adev?rat cur?titi se v?d pe sine nevrednici de Dumnezeu. (Sf. Isaac Sirul)

Cercetând datele biografice ale lui Francisc din Assisi, un lucru vrednic de atentie legat de mistica acestui ascet romano-catolic este manifestarea stigmatelor pe trupul s?u. Romano-catolicii v?d aceast? manifestare aparte ca fiind pecetea Duhului Sfânt. În cazul lui Francisc, aceste stigmate au luat pe trupul s?u forma semnelor suferintelor lui Hristos.

Stigmatele lui Francisc nu reprezint? un fenomen rar printre nevoitorii din lumea romano-catolic?. În general, stigmatele par s? fie o tr?s?tur? a misticii romano-catolice, atât înainte de Francisc, cât si dup? el. De pild?, Peter Damian vorbeste despre un c?lug?r care avea pe trupul s?u o imagine a Sfintei Cruci. Cezar din Geisterbach povesteste despre un novice pe a c?rui frunte se putea vedea urma unui cruci. [1] De asemenea, exist? multe informatii care arat? c? dup? moartea lui Francisc au ap?rut mai mult stigmate care au fost cercetate de mai multi cercet?tori, în special în vremurile noastre. Potrivit spuselor lui V. Guerier, aceste fenomene arunc? ele însele o lumin? asupra originii lor. Multe au f?cut obiectul unei cercet?ri atente, fiind descrise în amanunt, asa cum este cazul Veronic?i Giuliani (1660-1727) care s-a aflat sub îngrijirea unui doctor; al Luisei Lato (1850-1883) descris de dr. Varleman, [2] si al Madelainei N. (1910) descris de Janat. [3]

În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie ar?tat c? Biserica romano-catolic? a ar?tat o mare cinstire fat? de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatific?rii au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovad? a sfinteniei. Acest lucru prezint? un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind c? nu exist? nimic de felul acesta în vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe – unul dintre acestia fiind si Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.

Trebuie ar?tat aici c? relat?rile istorice despre stigmatele lui Francisc nu ridic? nici un semn de îndoial? în lumea cercet?torilor. În aceast? privint?, se face trimitere la Sabbatier care a cercetat viata lui Francisc si îndeosebi stigmatele sale. Sabbatier a ajuns la concluzia c? stigmatele erau f?r? îndoial? adev?rate. Sabbatier a încercat s? g?seasc? o explicatie a stigmatelor în domeniul necercetat al patologiei psihice – undeva între psihologie si fiziologie. [4]

Înainte de a formula o explicatie a stigmatelor lui Francisc din punctul de vedere al misticii ortodoxe – scopul principal al acestei lucr?ri – vom cerceta stigmatele ca fenomen fiziologic, dat fiind c? aceast? abordare va contribui cu informatii importante la o ulterioar? apreciere ortodox? a misticii „sfântului” romano-catolic.

Guerier include în lucrarea sa despre Francisc constat?rile stiintifice ale lui G. Dumas, care a studiat procesul aparitiei stigmatelor din punct de vedere psiho-somatic. [5] Iat? mai jos concluziile la care a ajuns Dumas în leg?tur? cu stigmaticii:

1. Trebuie s? recunoastem sinceritatea stigmaticilor, precum si faptul c? stigmatele apar de la sine, adic? nu sunt r?ni auto-pricinuite în timp ce persoana se afl? într-o stare de inconstient?.

2. R?nile stigmaticilor sunt privite ca fenomene legate de sistemul circulator (vasele de sânge) si reprezint? efecte ale sugestiei mintale asupra digestiei, circulatiei sângelui si secretiei glandulare. Aceasta poate duce la r?ni la nivelul pielii.

3. R?nile stigmaticilor apar în timp ce ei sunt într-o stare extatic?, care apare atunci când cineva este cuprins de un anume fel de imagine pe care o contempl?, cedându-i controlul.

4. Stigmatele apar nu numai ca rezultat al închipuirii pasive a unei r?ni pe propriul trup, dar, potrivit m?rturiei acestora, si atunci când închipuirea este însotit? de lucrarea activ? a imaginii îns?si – cel mai adesea asemenea unei raze sau sulite ascutite care iese din rana contemplat? si care p?trunde în trupul stigmaticului. Deseori, aceasta se petrece treptat si nu de la prima vedenie, pân? într-acolo încât imaginea contemplat? în timpul r?pirii mistice dobândeste un control total asupra individului aflat în contemplatie.

Dumas a stabilit urm?toarele criterii generale pentru aparitia stigmatelor: toti stigmaticii sufer? o durere insuportabil? în p?rtile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele – urma unei cruci pe um?r, urme de spini pe cap sau, în cazul lui Francisc din Assisi, r?ni pe mâini, picioare si coast?. Al?turi de durere, ei simt o mare desf?tare la gândul c? sunt vrednici s? sufere împreun? cu Iisus, s? poarte, asa cum a f?cut El, p?cate de care nu sunt vinovati. [6] (Desigur, aceasta se leag? de dogma romano-catolic? a „satisfacerii divine”, înv?t?tur? str?in? Bisericii Ortodoxe.) [7]

Generaliz?rile lui Dumas sunt foarte interesante pentru c? implic? faptul c? în procesul aparitiei stigmatelor, separat de stare emotional? produs? (o în?ltare emotional? a inimii), un important rol este jucat si de a) un element mintal; b) o închipuire mintal? care implic? o suferint? aparte; c) auto-sugestie, cum ar fi o serie de impulsuri mintale si voite în sensul prelu?rii suferintelor prezentate în închipuire; d) sentimente fizice – durere si, în fine, e) aparitia semnelor (a r?nilor) – stigmatele.

Observatiile lui Dumas cuprind niste factori mai mult decât emotionali (pe care William James îi consider? a fi sursa misticismului) [8] care joac? un rol egal, dac? nu chiar mai mare în aparitia stigmatelor. Acestia pot fi ordonati astfel:

1. O intens? munc? de închipuire mintal?,

2. Sugestie,

3. Sentimente senzuale,

4. Manifest?ri fiziologice.

Semnificatia acestora o vom prezenta mai târziu.

Red?m mai jos o scurt? analiz? stiintific? privind stigmatele în general, cu date specifice legate de extazul si vedeniile Francisc, asa cum apar ele în lucrarea Fioretti, ceea ce ne va ajuta s? întelegem temeiul vedeniilor, precum si o descriere a fenomenului.

Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rug?ciuni. Este vorba de o rug?ciune puternic? prin care acesta cerea s? simt? si el patimile lui Hristos, în trupul si în sufletul s?u. În rug?ciunea sa, Francisc dorea s? aib? parte de acele suferinte nu numai în sufletul s?u, ci si în trupul s?u. Astfel, predându-se pe sine unei rug?ciuni extatice, el nu renunta la trup, ci chema asupra-i niste simt?minte p?mântesti, adic? trupesti – cu alte cuvinte o suferint? fizic?.

Rug?ciunea lui Francisc nu a r?mas f?r? r?spuns. Cronicile spun c? „Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos”. Aceast? preschimbare nu era numai în duh, ci si în trup; nu numai la nivelul simt?mintelor duhovnicesti si psihologice, ci si la nivelul celor trupesti. Cum se petrecea de fapt vedenia?

Întâi de toate, într-un fel destul de neasteptat pentru el, Francisc v?zu ceva pe care l-a zugr?vit ca minunat: un serafim cu sase aripi, asemenea celui înf?tisat de Prorocul Isaia, coborându-se din cer la el. (Întâia parte a vedeniei). Apoi, dup? ce serafimul se apropie, Francisc, însetat dup? Iisus si simtindu-se „transformat în Hristos”, începu s?-l vad? pe Hristos în serafim, pironit pe o cruce. Potrivit cronicarului, „acest serafim veni asa de aproape de sfânt, încât Francisc putu z?ri deslusit pe serafim chipul Celui r?stignit”. (A doua parte a vedeniei). Francisc recunoscu chipul lui Hristos în serafim atunci când Acesta se coborî la el. [9] Atunci simti patimile lui Hristos pe trupul s?u, dorinta lui de a le simti fiind împlinit?. (A treia parte a vedeniei). Începur? apoi s? apar? stigmate pe trupul s?u. Se p?rea c? rug?ciunea lui înfocat? si st?ruitoare primea în cele din urm? r?spuns. (A patra parte a vedeniei).

Complexitatea uimitoare a vedeniei lui Francisc este ceva deosebit. Peste vedenia de început a serafimului care, aparent, se pogora din cer la Francisc, începe s? apar? o alt? imagine – cea dup? care înseta cel mai mult Francisc, anume imaginea lui Hristos cel r?stignit. Felul în care se desf?soar? aceste vedenii ne las? sentimentul c? cea dintâi vedenie (cea a serafimului), atât de brusc? si neasteptat?, dep?sea hotarele închipuirii lui Francisc care dorea s?-l vad? pe Hristos cel r?stignit si s? simt? p?timirile Lui. În felul acesta, putem întelege cum a reusit o conceptie atât de complex? – cuprinzând ambele vedenii, ambele chipuri, serafimul si Hristos – s?-si g?seasc? loc în starea de constient? a lui Francisc.

Experienta lui Francisc din Assisi este deosebit? si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am ar?tat mai sus, nu întâlnim nimic de felul acesta în traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici în istoria tr?irilor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezint? chiar acele manifest?ri împotriva c?rora ne-au prevenit, în repetate rânduri, P?rintii Bisericii!

Amintind felul în care nevoitorii Bisericii Ortodoxe întelegeau cea mai înalt? rug?ciune duhovniceasc?, dup? cum este înf?tisat? în Filocalie, trebuie subliniat c? ei priveau aceast? rug?ciune în contextul nevointelor lor personale, ca o lucrare sinergetic? (omul împreun?-lucrând cu Dumnezeu) pentru dobândirea desprinderii nu doar de cele trupesti sau „simtitoare”, ci si de gândurile „înteleg?toare”. Aceast? desprindere este o în?ltare duhovniceasc? nemijlocit? a omului c?tre Dumnezeu, atunci când însusi Sfântul Duh se roag? pentru nevoitor cu „suspinuri negr?ite”. [10] De pild?, Sf. Isaac Sirul, în Îndrum?rile sale, spune c? „sufletul care iubeste pe Dumnezeu, întru Dumnezeu si numai întru Dânsul îsi afl? pacea. Slobozeste-te mai întâi de toate leg?turile cele dinafar?, apoi inima ta se va putea lipi de Dumnezeu; c?ci lipirea de Dumnezeu vine dup? dep?rtarea de lume.” [11] Cel mai v?dit îndemn este cel al Sfântului Nil Sinaitul, care atrage atentia asupra presupusei experieri a Dumnezeirii de care a avut parte Francisc. În Cuvânt despre rug?ciune, el previne: „S? nu doresti, nici s? cauti vreun chip sau înf?tisare la vremea rug?ciunii. S? nu tânjesti dup? vedenii ale simturilor sau dup? îngeri sau puteri sau dup? Hristos, c?ci îti vei pierde mintea, luând lupul drept p?stor si închinându-te vr?jmasilor draci. Începutul r?t?cirii mintii este slava desart?, care face mintea s? încerce si s?-si închipuie Dumnezeirea în oarescare chip sau înf?tisare” [12]

Rug?ciunea extatic? a lui Francisc a primit r?spuns – îns?, potrivit cuvintelor Sfintilor Isaac si Nil, în chip v?dit nu de la Hristos. Cronica spune c? „Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos”, preschimbat nu doar în duh, dar si în trup, adic? nu numai la nivelul tr?irilor duhovnicesti si mintale, ci si la nivelul celor trupesti. În vreme ce Francisc era pe deplin încredintat c? fusese în?ltat c?tre Logosul dumnezeiesc, aparitia tr?irilor trupesti nu poate, dup? Sfântul Isaac, s? vin? de la o putere duhovniceste bun?.

Tr?irile trupesti ale lui Francisc pot fi explicate ca fiind lucrarea închipuirii mintii sale, care lucra odat? cu extazul spiritual. Este greu de spus, în acest caz, ce anume predomina în r?t?cirea lui Francisc: mândria lui religioas? sau psihismul (închipuirea mintal?); în orice caz, psihismul era destul de puternic. Acest lucru este adeverit de aspectele neobisnuitei vedenii pe care a avut-o Francisc dup? ce s-a simtit preschimbat cu totul în Iisus, fiind un caz foarte grav de plani (înselare sau r?t?cire), ce-si are r?d?cinile, dup? Sfântul Nil, în slava desart?.

Caracterul exagerat al exalt?rii lui Francisc, care se poate vedea din descrierea vedeniei sale, reiese si mai limpede atunci când o asem?n?m cu m?reata vedere a lui Hristos avut? de Sf. Serafim din Sarov, atunci când slujea ca diacon în Joia Mare. [13]

Spre deosebire de Francisc, Sf. Serafim nu a c?utat s? se simt? „preschimbat în Iisus”, prin rug?ciuni si nevointe. El se ruga simplu si adânc, plângându-si p?catele. În timpul rug?ciunii, ca urmare a deosebitelor sale lucr?ri de nevoint?, a crescut într-însul puterea tainic? a Harului, pe care n-a simtit-o si nici n-a constientizat-o. Aflându-se în fata prestolului (altarului) cu inim? fierbinte, precum în cuvintele lui Ilie din Ekdik „…sufletul, dep?rtându-se de toate cele din afar?, se uneste cu rug?ciunea, iar acea rug?ciune, asemenea unei v?p?i care cuprinde sufletul asa cum focul înv?luie fierul, descoper? cele înfricosate”, [14] Sf. Serafim s-a v?zut deodat? în fata tainicei Puteri Dumnezeiesti. Sf. Serafim nu si-a închipuit, nici n-a visat, nici nu si-a dorit o asemenea vedenie. Îns? atunci când aceasta s-a petrecut, a fost atât de uimit, încât i-au trebuit dou? ceasuri ca s?-si vin? în fire. Mai târziu, a povestit însusi ce i s-a întâmplat. Mai întâi, s-a minunat v?zând o lumin? mai presus de fire, asemenea soarelui. Apoi l-a v?zut pe Fiul Omului în slav?, str?lucind mai puternic decât soarele, cu lumin? negr?it? si înconjurat de puterile ceresti asemenea unui „roi de albine”. Venind prin poarta de apus (a altarului), Hristos s-a oprit în fata amvonului si, ridicându-si mâinile, i-a binecuvântat pe cei ce slujeau si pe cei ce se rugau. Apoi vedenia a disp?rut.

Pentru studiul nostru, ne vom opri asupra câtorva aspecte din relatarea vedeniei Sfântului Serafim. Mai întâi, spre deosebire de rug?ciunea lui Francisc, rug?ciunea Sfântului Serafim nu cuprinde nimic care s? sugereze, nici m?car pe alocuri, c? si-ar fi dorit vreun semn v?zut al prezentei dumnezeiesti. Cu atât mai putin se gândea c? ar fi fost vrednic de a se „preschimba în Iisus”, asa cum se ruga Francisc. Principala tr?s?tur? a rug?ciunii Sfântului era o smerenie adânc?, ar?tat? prin m?rturisirea cu glas tare a p?c?toseniei, urmat? de o poc?int? adânc?. Întelesul acestui lucru, asa cum au ar?tat în nenum?rate rânduri P?rintii Bisericii, este c? smerenia adev?rat? îl p?zeste pe om s? nu cad? în slav? desart?.

Un al doilea aspect profund al rug?ciunii Sfântului Serafim este faptul c? el nu cere nici o ar?tare cereasc? din partea lui Dumnezeu. În afar? de poc?inta lui, în rug?ciune nu se mai g?seste nimic din afar? – vreun gând sau vreo închipuire. Desigur, aceasta corespunde poc?intei Sfântului, din cuvintele sale v?dindu-se c? niciodat? nu s-a gândit c? ar fi atins cumva vreun nivel de vrednicie când, în ciuda p?catelor sale, s? poat? cere lucruri sfinte. Dac? ar fi gândit despre sine în acest fel, ar fi alunecat usor în înselare. Rug?ciunea Sfântului Serafim era menit?, dimpotriv?, tocmai pentru ceea ce învrednicit de ar?tarea dumnezeiasc?. Sf. Maxim M?rturisitorul, în Întâia Sut? despre Dragoste, spune asa: „Cel ce nu a dobândit înc? cunostinta lui Dumnezeu însuflat de dragoste, cuget? lucruri înalte despre cele ce face dup? Dumnezeu. Dar omul ce a primit acestea rosteste si el în inim? cuvintele str?mosului nostru Avraam, când i s-a ar?tat Dumnezeu – Eu sunt p?mânt si cenus? (Facerea 18:27).”

Potrivit vedeniei Sfântului Serafim, trebuie remarcat c? cea mai înalt? stare duhovniceasc?, dobândit? în felul ar?tat de nevoitorii Filocaliei, se iveste în inima omului în afara sferelor mintale si simtitoare, si, prin urmare, în afara sferei închipuirii mintale. Avva Evagrie, în ale sale Scrieri despre Viata F?ptuitoare – C?tre Anatolie, spune:

Mintea nu va vedea locul lui Dumnezeu în ea, decât dac? se ridic? deasupra tuturor gândurilor despre cele lumesti si zidite; si nu se poate ridica deasupra lor decât dac? se slobozeste de patimile care o leag? de cele simtite si de gândurile tulbur?toare despre acestea. Se va slobozi de patimi cu ajutorul bunelor-s?vârsiri si de gândurile simple cu ajutorul cuget?rii duhovnicesti; dar le va goni pân? si pe ele atunci când i se va ar?ta acea lumin? care, la rug?ciunii, arat? locul lui Dumnezeu. [16]

De obicei, experierea unirii tainice a omului cu Dumnezeu este, asadar, foarte greu de exprimat în cuvinte omenesti. Se întâmpl? totusi ca acei oameni ce si-au lucrat desp?timirea s? primeasc? vedenii, dar în marea lor parte aceste vedenii sunt trec?toare si se arat? omului ascuns al inimii – ele vin din l?untru. Sf. Isaac Sirul spune: „De esti curat, cerul este întru tine; si întru tine vei vedea îngeri, si cu ei si în ei, pe Domnul îngerilor.” [17] P?rintii Bisericii Ortodoxe învat? c? toate aceste tr?iri sunt dincolo de orice asteptare a celui smerit, pentru c? nevointa si smerenia sa îl fac s? se simt? nevrednic.

Întorcându-ne la vedenia Sfântului Serafim, se poate vedea c? a avut urm?toarele tr?s?turi:

1. Simplitate;

2. Poc?int?;

3. Smerenie;

4. O vedenie neobisnuit?, dincolo de cele simtite si rationale;

5. În?ltare sau cutremurare duhovniceasc?.

Accentuând acest din urm? aspect, Sf. Isaac, pomenit mai sus, explic?: „…ivirea unei vedenii mai presus de constiint?, d?ruit? de Puterea de Sus, este primit? de suflet – în el netrupeste, dintr-odat? si pe neasteptate; este descoperit? si ar?tat? dinl?untru pentru c?, dup? cuvintele lui Hristos, „împ?r?tia cerurilor înl?untrul vostru este ” – Aceast? vedere înl?untrul icoanei, întip?rit? în mintea ascuns? (mintea cea de sus) se arat? pe sine f?r? nici un gând despre ea.” [18]

Din cele de mai sus, dac? e s? facem o comparatie între cele dou? vedenii si între ce au tr?it Francisc si Sf. Serafim prin acestea, g?sim o mare deosebire între mistica celor doi. Mistica Sfântului Serafim apare ca o în?ltare cu totul duhovniceasc?, ceva d?ruit nevoitorului, asemenea unui dar al unei vedenii duhovnicesti, ca o luminare de sus a mintii sale, [19] în timp ce tr?irea spiritual? a lui Francisc este o mistic? n?scut? din voia sa si întunecat? evident de propria închipuire si propriile simtiri.

O alt? deosebire între cei doi este relatia diferit? pe care si-o exprim? fat? de Hristos. Spre deosebire de Sf. Serafim, care tr?ieste puterea duhovniceasc? a lui Hristos în inima sa si îl primeste pe Hristos în inim?, Francisc primeste în închipuirea sa simtiri îndeosebi din viata p?mânteasc? a lui Hristos. Francisc intr? în aspectul exterior al patimilor lui Hristos. Aceast? tr?ire a venit la el la Monte La Verna ca din afar?.

În acelasi timp cu dorinta lui foarte puternic? de a tr?i patimile lui Hristos, exist? si hot?rârea sa de a imita si alte aspecte p?mântesti ale vietii lui Iisus. Nu numai ca si-a trimis proprii „apostoli” în diferite p?rti ale p?mântului ca s? propov?duiasc?, dându-le aceleasi porunci pe care le-a dat Mântuitorul apostolilor S?i, [20] dar chiar a închipuit înaintea ucenicilor s?i, nu cu mult înainte de moartea sa, îns?si Cina cea de Tain?. „A ref?cut”, scrie biograful s?u, „acea mas? sfânt? pe care Domnul a servit-o cu ucenicii S?i pentru ultima oar?.” [21] Aceast? fapt? nu poate fi îndrept?tit? de viata sa spiritual?, oricât de cât de aspr? a fost nevointa lui sau oricâte virtuti ar fi lucrat. Este cel mai limpede semn, din punct de vedere ortodox, al severit?tii c?derii sale în înselare duhovniceasc?.

Înainte de a merge mai departe, trebuie s? ar?t?m pe scurt ce înseamn? aceast? stare numit? plani. În termeni generali, potrivit Mitropolitului Antonie Hrapovitki, plani (prelest, în limba rus?) [înselarea sau r?t?cirea, în limbajul ascetic românesc, n.tr.] apare de obicei atunci când diavolul îl am?geste pe un om, f?cându-l s? cread? c? a primit vedenii dumnezeiesti (sau alte daruri ale Harului). Apoi cel viclean îi întunec? mereu mintea, încredintându-l de închipuita sa sfintenie, si îi f?g?duieste puterea de a lucra minuni. Cel viclean îl poart? pe un astfel de nevoitor în vârf de munte sau pe acoperisul unei biserici, si îi arat? un car de foc sau un alt lucru minunat care s?-l duc? în ceruri. Cel înselat p?seste înainte (primind închipuirea) si se pr?v?leste în h?u, fiind sortit pierii f?r? de poc?int?. [22]

Ceea ce reiese din aceast? scurt? prezentare a însel?rii este faptul c? omul care tr?ieste astfel de lucruri cade de regul? într-o form? de mândrie, de obicei slav? desart?, de unde si închipuirea c? a ajuns la o asa în?ltime încât crede c? nu mai trebuie s? vegheze asupra primejdiei p?catului sau a hulei împotriva lui Dumnezeu. Cu adev?rat, acesta este un p?cat dr?cesc si, prin definitie, cel mai greu de dat în vileag – de unde si importanta si st?ruintei neîncetate a scrierilor duhovnicesti pe ascultarea si smerenia în nevoint? pân? în cea din urm? clip? a vietii p?mântesti.

Am ar?tat deja mai sus c? vedenia lui Francisc cuprinde semne v?dite ale însel?rii duhovnicesti. Ceea ce r?mâne este, asadar, o descriere a lucr?rii si faptelor lui Francisc, care arat? m?sura misticii sale. Prezentând câteva aspecte ale vietii lui Francisc si comparându-le cu aspecte din viata Sfântului Serafim din Sarov, vom putea trage o concluzie final? privind mistica acestor doi nevoitori. Trebuie ar?tat aici c? evenimentele descrise reprezint? caracteristici generale ale celor doi.

Scrie în Fioretti c? odat? Francisc nu a reusit s? tin? un post asa cum se cuvenea, din pricina unei boli. Acest lucru l-a fr?mântat într-atâta, încât s-a hot?rât s? se poc?iasc? si s? se pedepseasc? singur. Cronicarul scrie:

…a poruncit oamenilor s? se strâng? pe o ulit? din Assisi, pentru o predic?. Când a încheiat predica, le-a spus acestora s? nu plece nici unul, pân? ce nu se va întoarce; s-a dus în catedral? cu multi frati si cu Petru din Catani, si i-a spus lui Petru s? fac? ce-i va zice, potrivit votului ascult?rii si f?r? împotrivire. Acesta din urm? i-a r?spuns c? nu poate si c? nu trebuie s? doreasc? sau s? fac? nimic împotriva voii lui [a lui Francisc]. Atunci Francisc si-a dat jos haina si i-a poruncit lui Petru s?-i pun? o frânghie la gât si s?-l trag? afar?, pe jum?tate gol, înaintea multimii c?reia îi predicase. Francisc i-a poruncit unui alt frate s? umple o cup? cu t?rân? si, urcându-se în locul unde predicase, s?-i verse t?râna pe cap. Acesta îns? nu l-a ascultat, fiindc? era foarte tulburat de asa porunc?. Îns? fratele Petru a apucat frânghia si a început s?-l trag? pe Francisc dup? el, asa cum îi poruncise acesta. El însusi plângea cu amar în timpul acesta, iar ceilalti frati erau sc?ldati în lacrimi de mil? si durere. Când Francisc a ajuns astfel, pe jum?tate gol, înaintea multimii din locul unde predicase, le-a spus: ‘Voi si toti cei ce ati p?r?sit lumea dup? pilda mea si urmati calea vietii fratilor, spuneti despre mine c? sunt sfânt, dar m? c?iesc înaintea Domnului si a voastr? pentru c? în vremea bolii mele am mâncat carne si mâncare cu carne’. [23]

Desigur, p?catul lui Francisc nu era atât de mare încât s? merite asemenea form? extrem? de c?int?, dar aceasta era o tr?s?tur? constant? a evlaviei lui Francisc. Se str?duia s? idealizeze orice lucru pe care era silit s?-l fac?; se str?duia s? idealizeze chiar si lucrarea de nevoint? a poc?intei.

Idealizarea de c?tre Francisc a faptelor crestine de nevoint? se poate vedea si din atitudinea lui atunci când f?cea milostenie. Semnificativ este felul în care se purta Francisc cu cersetorii. În ochii lui, acestia erau niste f?pturi de o foarte înalt? tinut?, fat? de ceilalti oameni. Potrivit înv?t?turii mistice romano-catolice, un cersetor este purt?torul unei misiuni sfinte, fiind icoana lui Hristos cel s?rman si pribeag. De aceea, prin înv?t?turile sale, Francisc îsi silea ucenicii s? cerseasc?. [24]

În fine, înfl?c?rarea idealist? a lui Francisc se poate vedea si din retr?irile de c?tre el a patimilor p?mântesti ale lui Hristos. În biografia lui Francisc st? scris c? ” îmb?tat fiind de dragoste si mil? pentru Hristos, fericitul Francisc a luat odat? de jos o bucat? de lemn. Tinând-o cu mâna stâng?, îsi freca dreapta de ea, asemenea unui arcus pe o vioar?, în timp ce murmura un cântec frantuzesc despre Domnul Iisus Hristos. Cântecul îl f?cu s? plâng? de mil? fat? de patimile lui Hristos si, cu cele mai adânci suspine, c?zu în meditatie, privind în t?ria cerului…” [25]

Nu este nici o îndoial?, dup? cum si biografii lui Francisc dovedesc în mod eufemistic, c? acest important întemeietor al Ordinului Franciscanilor era foarte teatral în actele sale de poc?int?, ar?tând destul de v?dit c? îi lipseste si cea mai elementar? trezvie, necesar? unei vieti de nevoint? ce caut? dobândirea adev?ratei smerenii. De fapt, ori de câte ori sunt prezentate în Fioretti momentele de smerenie ale lui Francisc, acestora nu le lipseste niciodat? presupunerea c? îi vorbeste Dumnezeu, de pild? prin gura fratelui Leon, [26] sau faptul c? se crede ales de Dumnezeu „s? vad? în tot locul binele si r?ul”, atunci când este cercetat de fratele Masseo pentru smerenia sa. [27] Este adev?rat c? Francisc îsi înf?tiseaz? r?utatea si p?c?tosenia, dar aceste m?rturisiri sunt lipsite de p?reri de r?u sau de vreun alt semn c? s-ar socoti nevrednic înaintea lui Dumnezeu. Desi vorbea adesea despre smerenie si le d?dea franciscanilor înv?t?turi în aceast? privint?, el însusi s-a smerit în foarte putine momente din viata sa, desi aceste momente singulare au fost deosebite; îns?, chiar si asa, a existat întotdeauna un element de exagerare si de melodram?. Nimic nu poate fi mai l?muritor în aceast? privint? decât propriile cuvinte c?tre fratii de m?n?stire. La un moment dat, le-a spus ucenicilor: „Nu v?d la mine nici un p?cat pentru care s? nu fi f?cut m?rturisire si poc?int?. C?ci Domnul, în mila Sa, mi-a dat darul de a vedea deslusit în rug?ciune cu ce i-am gresit sau pl?cut.” [28] Evident, aceste cuvinte sunt foarte departe de adev?rata smerenie. Ele seam?n? mai degrab? cu vorbirea omului multumit de sine (fariseul) care, în pild?, st?tea în templu, în timp ce vamesul st?tea umil într-un colt, rugându-l pe Dumnezeu cu smerenie adev?rat?: „Dumnezeule, milostiv fii mie, p?c?tosului”.

Atunci când punem al?turi faptele de „smerenie” ale lui Francisc cu lupta de o mie de zile a Sfântului Serafim de pe stânc?, vedem o mare deosebire. Acolo, luptându-se cu patimile, [29] Sf. Serafim striga cu cuvintele vamesului, iar?si si iar?si: ” Dumnezeule, milostiv fii mie, p?c?tosului”. Nu este nimic exaltat aici, nici o înf?tisare ostentativ?. Sf. Serafim se refer?, pur si simplu, la singurele lucruri care i-au mai r?mas pentru a dobândi iertarea, adic? a. recunoasterea patimilor sale; b. c?int? pentru starea sa duhovniceasc? rea; c. nevoia de a birui patimile; d. constientizarea neputintei si nevredniciei sale de a face singur aceasta; e. chemarea sincer? si arz?toare a milei Domnului.

Chiar si în ultimii ani ai vietii, dup? ce Sf. Serafim a avut parte de multe experiente duhovnicesti mai presus de fire precum si de o p?rt?sie nemijlocit? cu Dumnezeu, el nu a c?zut niciodat? în multumirea de sine sau în îng?duint? fat? de sine. Se poate vedea aceasta din deja cunoscuta discutie cu N. Motovilov,[30] precum si din discutia cu monahul Ioan, atunci când acestia au avut parte, prin Harul Domnului, de o lumin? neobisnuit?. Într-adev?r, Sf. Serafim nici nu a putut descrie mai apoi acea tr?ire luminoas?. De asemenea, se stie prea bine c? Sf. Serafim primise deosebitul dar al înainte-vederii, ca si pe cel al prorociei. Inimile oamenilor care veneau la el i se ar?tau asemenea unei c?rti deschise, dar niciodat? nu si-a stricat aceste minunate daruri primite prin asumarea vreunei importante sau prin vreo îng?duint?. Cuvintele si faptele sale (opuse celor ale lui Francisc din Assisi – acesta credea c? si-a isp?sit p?catele si c? acum este binepl?cut lui Dumnezeu) sunt pe potriva înv?t?turilor nevoitorilor Filocalici, despre omul smerit. Iat? cuvintele Sfântului Isaac Sirul:

Cei cu adev?rat curati cuget? întotdeauna în inima lor c? sunt nevrednici de Dumnezeu. Si c? sunt cu adev?rat cur?titi se vede din faptul c? se v?d pe sine vrednici de plâns si nevrednici de grija lui Dumnezeu, si m?rturisesc aceasta într-ascuns si pe fat?, si fac acestea prin Sfântul Duh, astfel c? nu r?mân f?r? de griji si nevoint?, care le sunt de folos cât timp petrec în aceast? viat?. [31]

Misc?rile sufletesti ale lui Francisc c?tre smerenie, asemenea întâmpl?rii descrise mai sus si care a avut loc în piata din Assisi, erau în general momente rare. De obicei smerenia lui ap?rea nu ca un sentiment, ci ca o recunoastere rational? a slabelor lui puteri în comparatie cu puterea dumnezeiasc? a lui Hristos. Aceasta se vede deslusit din vedenia pe care a avut-o pe Monte La Verna, când „dou? lumini deosebite” – dup? cum spune cronica – „s-au ivit înaintea lui Francisc: una în care l-a recunoscut pe Creator, iar cealalt? în care s-a recunoscut pe sine. Si în acea clip?, v?zând acestea, el s-a rugat: Doamne! Ce sunt eu înaintea ta? Ce însemn?tate am eu, un vierme neînsemnat al p?mântului, sluga ta neînsemnat?, pe lâng? puterea Ta?” Prin aceast? recunoastere, Francisc, în acea clip?, era cufundat în contemplarea în care a z?rit adâncimea neb?nuit? a milei dumnezeiesti si pr?pastia nimicniciei sale.

Inutil s-o mai spunem, aceast? prim? relatare a celor dou? lumini „deosebite” arat? caracterul cognitiv al cererii sale adresate ulterior lui Dumnezeu – care, în esent?, reprezint? o comparatie foarte îndr?zneat?. Apare deci o contradictie grav? în relatare, care nu poate fi comparat? în nici un fel cu lucidele relat?ri scripturistice sau patristice despre smerenie.

Smerenia Sfântului Serafim, asa cum am ar?tat, nu era o vedere rational? a p?catelor sale, ci o tr?ire profund? si statornic?. În înv?t?turile sale, atât cele vorbite cât si cele scrise, nu se arat? nic?ieri c? el se compara cu Dumnezeirea, tr?gând astfel concluzii despre starea sa duhovniceasc?. El s-a preocupat neîncetat de o singur? miscare sufleteasc?: cea dat? de nevrednicia sa, care duce la zdrobirea inimii. Theofan Z?vorâtul, un nevoitor rus din Biserica Ortodox?, a vorbit astfel despre aceasta: „Domnul îl primeste doar pe omul care se apropie de El cu un simt?mânt al p?c?toseniei. Astfel, El respinge pe toti cei care se apropie de El cu un simt?mânt de cur?tie.” [32]

Dac?, în urma celor de mai sus, ar trebui s? tragem acum o concluzie despre smerenia lui Francisc în temeiul înv?t?turilor ascetice pentru monahi privitoare la smerenie, din Filocalie, atunci misticul latin nu pare s? fie o pild? de smerenie crestin?. La gândul c? îi binepl?cea lui Dumnezeu, el ad?uga, în bun? parte, si gândul cur?tiei proprii. În cadrul acestui studiu ortodox asupra misticii lui Francisc, se poate spune acelasi lucru si despre cele relatate în romanul lui Lev Tolstoi, P?rintele Serghie: „El [nevoitorul Serghie] se gândea c? este asemenea unei lumân?ri si, cu cât se gândea mai mult la aceasta, cu atât mai mult simtea o sl?bire, o preschimbare a luminii duhovnicesti a adev?rului într-însul.” [33]

Amintindu-ne de îndemnul Sfântului Nil, amintit mai sus, aceast? trist? cercetare a roadelor duhovnicesti ale ascetismului lui Francisc este un corolar; o înselare premerg?toare celei deosebit de grave pe care a avut-o pe Monte La Verna, unde a vestit c? si el a devenit un mare lumin?tor.

Astfel, gândul lui Francisc c? si el era tot o „lumin?”, c? a primit darul de a sti cum s? se fac? binepl?cut lui Dumnezeu, este comb?tut de cuvintele p?rintelui vietii de nevoint?, Antonie cel Mare, care învat? c? dac? omul nu are cea mai adânc? smerenie, o smerire din toat? inima, din tot sufletul si trupul s?u, atunci nu va mosteni Împ?r?tia lui Dumnezeu. [34] Aceste cuvinte ale Sfântului Antonie arat? c? numai smerenia adânc? poate scoate afar? gândul viclean care duce la în?ltarea de sine si la multumirea de sine. Numai aceast? smerenie, p?trunzând în trupul si sângele nevoitorului, poate, potrivit duhului înv?t?turii nevoitorilor crestin ortodocsi, s?-l mântuiasc? de leg?turile p?timase ale cugetului mândru.

Smerenia este singura putere care poate lega mintea de jos cu misc?rile ei p?timase [35], f?urind în sufletul omului acel p?mânt bun pentru cresterea nestânjenit? a mintii de sus [36] si ducând, apoi, prin Harul Domnului, la cea mai înalt? treapt? a vietii de nevoint? – cunoasterea lui Dumnezeu.

„Omul întelept întru smerenie”, spune Sf. Isaac Sirul, „este izvorul tainelor veacului ce va s? fie.” [37]

ÎNCHEIERE

Pricina de c?p?tâi care a nimicit viata ascetic? a lui Francisc poate fi atribuit? st?rii fundamentale a Bisericii romano-catolice, în care a crescut si a fost înv?tat acesta. Date fiind acele vremuri si starea Bisericii Romane în ansamblu, adev?rata smerenie nu se putea ivi în sufletul oamenilor. „Vicarul lui Hristos pe p?mânt”, cu ale sale pretentii de autoritate duhovniceasc? si temporal?, era un reprezentant al mândriei duhovnicesti. Nu se poate închipui o mândrie mai mare decât gândul infailibilit?tii (negreselniciei) personale [38]. Aceast? c?dere nu putea s? nu afecteze spiritualitatea lui Francisc si, în general, spiritualitatea romano-catolicilor. Asemenea Papei, si Francisc suferea de mândrie. Acest lucru se poate vedea din cuvântul s?u de desp?rtire c?tre franciscani, atunci când a rostit: „Acum m? cheam? Dumnezeu, si v? iert pe toti, fratilor, atât pe cei de aproape, cât si pe cei de departe, de toate greselile si r?ut?tile, si v? sterg p?catele atât cât îmi st? în putere”. [39]

Aceste cuvinte arat? c? pe patul de moarte, Francisc însusi se simtea destul de puternic ca s? ierte p?catele, asemenea Papei. Se stie c? iertarea p?catelor, în afara Tainei Spovedaniei si a Împ?rt?saniei, era un atribut exclusiv papal [40]. Asumarea de c?tre Francisc a acestui prerogativ trebuie s? se fi f?cut pe temeiul credintei în sfintenia proprie.

Spre deosebire de el, nevoitorii sfintei Ortodoxii nu si-au îng?duit niciodat? s?-si atribuie dreptul de a ierta p?cate. Toti au murit cu gândul proprii p?c?tosenii si cu n?dejdea c? Dumnezeu, în mila Sa, le va ierta p?catele. Este de ajuns s? ne amintim cuvintele marelui nevoitor din Thivaida veacului al cincilea, Sfântul Sisoe. Înconjurat de fratii strânsi lâng? patul s?u de moarte, el p?rea s? vorbeasc? cu f?pturi nev?zute, dup? cum spune cronica; fratii l-au întrebat: „P?rinte, spune-ne cu cine vorbesti?” Sf. Sisoe a r?spuns: „Sunt îngerii care au venit s? m? ia, dar m? rog de ei s? îmi mai lase r?gaz de poc?int?.” Atunci când fratii, stiind c? Sisoe era des?vârsit în virtuti, au r?spuns „Tu nu ai nevoie de poc?int?, p?rinte”, Sfântul le-a zis: „Adev?rat v? spun, nici nu stiu dac? am pus început poc?intei.” [41]

În sfârsit, asa cum am ar?tat mai sus, mistica lui Francisc din Assisi arat? c? acest mult-cinstit întemeietor al Ordinului Franciscanilor si-a tr?it viata într-o înselare crescând?, începând din clipa în care a auzit porunca de a înnoi biserica romano-catolic?, în vedenia lui Hristos cel r?stignit avut? pe Monte La Verna, si pân? în ceasul mortii sale. Oricât de uimitor le-ar putea p?rea unora, el a avut multe tr?s?turi specifice lui Antihrist, care se va ar?ta si el feciorelnic, virtuos, foarte moral, plin de dragoste si mil?, si care va fi privit ca sfânt (ba chiar ca Dumnezeu) de c?tre cei care au înlocuit Sfânta Predanie a Bisericii cu un romantism carnal.

Lucrul trist este faptul c? dobândirea unei adev?rate leg?turi duhovnicesti cu Hristos nu a fost niciodat? posibil? pentru Francisc, c?ci, aflându-se în afara Bisericii lui Hristos, îi era cu neputint? s? primeasc? Harul dumnezeiesc sau vreunul dintre darurile Sfântului Duh. Darurile sale, îns?, au venit de la un alt duh.

NOTE DE FINAL (trimiterile sunt în mare parte c?tre editiile în limba englez? a lucr?rilor mentionate)

1. Guerier, V., Francisc, pag. 312-313.

2. Luisa Lato, în vârst? de 17 ani, având de obicei o s?n?tate bun?, c?dea în fiecare zi de vineri într-un extaz; îi curgea sânge din coast? si pe palmele si picioarele ei ap?reau r?ni de felul celor de pe trupul Mântuitorului, asa cum sunt ele reprezentate pe crucifixe.

3. Guerier, pag. 314-315.

4. Ibid., pag. 308.

5. Dumas, G., „La Stigmatisation chez les mystiques cretiens,” Revue des deux Mondes, 1 May 1907; in Guerier, pag. 315-317.

6. Guerier, pag. 315.

7. Potrivit ortodocsilor, Crucea nu a fost o necesitate impus? lui Dumnezeu si nici sângele Fiului S?u unul-n?scut un izvor de multumire pentru Dumnezeu Tat?l, asa cum învat? scolasticii latini. Ideea de „împlinire a drept?tii divine a lui Dumnezeu” nu apare nic?ieri în Scriptur? si nici în scrierile Sfintilor P?rinti, ci este o n?scocire a lui Anselm de Canterbury (pe la anul 1100), dezvoltat? apoi de Toma d’Aquino pentru a deveni înv?t?tura soteriologic? oficial? în Apus (spre comparatie, a se vedea Athanasie cel Mare, Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu).

8. Este evident din comparatia f?cut? în aceast? scriere c? „mistica” din Biserica Ortodox? se afl? dincolo de toate cele sufletesti si rationale. În viata ascetic?, norma pentru aceasta o reprezint? desp?timirea sau desprinderea de toate nevoile, tr?irile si chiar gândurile, fie ele bune sau rele (vezi Avva Evagrie c?tre Anatolie, citat? mai sus, pag. 9).

9. Vezi viata Sfântului Isaac Z?vorâtul de la Pesterile Pecerska, God’s Fools. Synaxis Press, Chilliwack, B.C., Canada, 1976, pag. 21.

10. Hiper-constiinta, pag. 292-293, editia a doua.

11. Kadloubovsky, E. and Palmer, G., Early Fathers from the Philokalia, „St Isaac of Syria, Directions on Spiritual Training,” Faber and Faber, Londra, 1959. (mentionat? mai departe ca Early Fathers).

12. Early Fathers, pag. 140, par. 114, 115, 116.

13. Sfântul Serafim de Sarov, pag. 61-62 (editia rus?), citat? în notele traduse din rus?, vezi mai sus.

14. Filocalia, Vol 3, pag. 322, par. 103 (ed. greceasc?).

15. Early Fathers, pag. 297, 47.

16. Op. cit., pag. 105, par. 71.

17. Works of St. Isaac the Syrian, editia a treia, predica 8, pag. 37.

18. Filocalia, Vol 2, pag. 467, par. 49. Trebuie s? mention?m aici c? acest cuvânt al lui Isaac Sirul – în sensul c? o vedenie este neasteptat? – nu trebuie înteles ca o regul? absolut? pentru toate aceste vedenii. Ca exceptie, unii asceti sfinti au avut vedenii neobisnuite pe care îns? le-au putut anticipa; au avut un fel de presentiment asemenea unei proorocii negândite, o proorocie despre un lucru iminent. Un asemenea lucru i s-a întâmplat Sfântului Serghie din Radonej la sfârsitul vietii. Întâmplarea este descris? în detaliu în lucrarea ruseasc? Hiperconstiinta, pag. 377 (Bibliografia nu i-a fost disponibil? autorului. Citatul provine din notele traduse din rus?, vezi mai sus.)

19. Vezi nota 13, cap. 1, pag. 13-22.

20. „Mergeti câte doi în toate p?rtile p?mântului, propov?duind pacea oamenilor si iertarea p?catelor.” Guerier, pag. 27 (conf. Marcu 6:7-12.)

21. Guerier, pag. 115.

22. Antonie Hrapovitki, M?rturisire: Lecturi despre taina poc?intei. Holy Trinity Monastery Press, Jordanville, N.Y., 1975.

23. Guerier, pag. 127 (sublinierea noastr?).

24. Op. cit., pag. 129.

25. Op. cit., pag. 103-104.

26. Brown, Raphael, The Little Flowers of St. Francisc. Image Books, Garden City, N.Y., 1958, pag. 60.

27. Ibid., pag. 63.

28. Guerier, pag. 124.

29. Cuvântul patimi, folosit aici, semnific? toate impulsurile contra-naturale ale omului (mândrie, desert?ciune, invidie, ur?, l?comie, gelozie s.a.) care provin din neascultarea si din c?derea str?mosilor Adam si Eva.

30. Motovilov, N.A., A Conversation of St. Serafim. St Nectarios Press, Seattle, 1973 (retip?rit?).

31. Works of St. Isaac the Syrian, editia a 3-a, predica 36, pag. 155.

32. Collected Letters of Bishop Theophan, partea a doua, Scrisoarea 261, pag. 103.

33. Posthumus Artistic Works of L. Tolstoy, Vol 2, pag. 30.

34. Filocalia, Vol 1, pag. 33.

35. Hiper-constiinta, Despre patimile mintii, editia a 2-a, pag. 65-74.

36. Vezi mai sus, Despre mintea de jos si mintea de sus, pag. 6-23.

37. Works of St. Isaac the Syrian, pag. 37.

38. Compar? cu Dostoevsky, Marele Inchizitor în Fratii Karamazov.

39. Sabbatier, pag. 352.

40. În secolul 15 Luther a protestat împotriva acestei prerogative exprimat? prin acordarea de indulgente.

41. Lives of Saints, Book 11, pag. 119-120.

Articolul de mai sus a fost publicat initial în revista Synaxis: Orthodox Christian Theology in the 20th Century, Vol. 2, pag. 39-56, sub semn?tura lui George Macris (acum plecat la Domnul), care a fost preot în Biserica Ortodox? Rus? din Afara Granitelor, în Portland, Oregon. Revista Synaxis este publicat? de m?n?stirea Noul Ostrog din Canada.

Sursa articol: Odaia de Sus


1 comentariu

Gavriil STIHARUL · 22 octombrie 2009 la 4:11

Stigmatele nu sunt specifice catolicilor. În cadrul cultului neoprotestant, a fost semnalat cazul unei adolescente, care a c?patat stigmatele du? citirea unei c?r?i despre patimile lui Iisus. Exist? cazuri de oameni care nu sunt nici m?car cre?tini, dar care au prezentat stigmate. Astfel, la populatia Waraw din Delta Orinoco, popula?ie de religie animist?, au fost semnalate cazuri de ?amani care au primit stigmate, în urma experien?elor mistice cu spiritele tutelare.

Dă-i un răspuns lui Gavriil STIHARUL Anulează răspunsul

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *