ANDREI PLESU – Patimile cu acordul parintilor

Mel Gibson a reu?it s? fac? un film despre Iisus Christos în care Dumnezeu lipse?te. Transcenden?a nu se manifest? decît vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau în variant? demonic?. Din cînd în cînd, un vampir palid se strecoar? printre protagoni?ti pentru a semnala nel?muri?ilor de unde vine r?ul. În rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, dac? vrei s? provoci oroare. Însu?i chipul lui Iisus e scos din scen? cam dup? zece minute de la începutul filmului: un ochi, umflat de b?taie, se închide, cel?lalt e înecat de sînge. Portretul e înlocuit cu o fleic? descompus? care, la r?stimpuri, geme. Biciuiri prelungi, în care pielea explodeaz? spectaculos, dezv?luind, în sec?iune, întreaga anatomie subepidermic?, lovituri îndesate, cu scule ingenioase sau cu pumnul, detalii de crucificare duse pîn? la pedanterie, totul înghesuit într-un prim-plan obscen, totul „documentat” cu exactitate. Sîngele ?î?ne?te gros, tendoanele crap? sub piroane prost ascu?ite, asisten?a – evreiasc? ?i roman? – jubileaz? grotesc, cu rînjete ?tirbe ?i priviri cleioase. Iisus nu e „victima” misiunii Lui, nu sufer? din cauza p?catelor omene?ti. E pur ?i simplu un om cumsecade care are ghinionul de a înc?pea pe mîna unor sadici. „Strategia” regizoral? e transparent?: se face o reconstituire riguroas? ?i am?nun?it? a faptelor, a?a încît spectatorul s? priceap? cît de mult a suferit Iisus ?i s? se umple de o mil? infinit?, respectiv de o credin?? reîmprosp?tat?. Ideea subiacent? este c? ne-am pierdut credin?a pentru c? am încetat s? ne mai reprezent?m durerea teribil? pe care o provoac? un cui b?tut în palm? (sau la încheietura ei). În aceast? logic?, orice nefericit care face fa?? unei torturi fizice trebuie s? devin? obiect de cult. Iar rela?ia cu Dumnezeu este de tipul compasiunii oripilate pe care o stîrne?te contemplarea, la morg?, a unui trup sfîrtecat s?lbatic.

Ambi?ia exactit??ii este, de la bun început, un mod de a suspenda problema credin?ei. Adev?rul celui care crede nu este o ecua?ie, iar Evangheliile nu sînt reportaje. Refuzul sistematic al lui Iisus de a face minuni e tocmai refuzul de a reduce transcenden?a la dimensiunile demonstrabilului. Religia este, prin defini?ie, rela?ia omului cu ineviden?a, asumarea unui mister care nu se poate nici analiza, nici clasa, nici dovedi ?tiin?ific. Evangheliile – ?i c?r?ile sacre, în general – practic? nu întîmpl?tor minimalismul, expresia laconic?, elipsa. Revela?ia nu e locvace, drept pentru care „adev?rul” ei nu poate fi documentat gazet?re?te. A fi exact în acest domeniu e a respecta litera textului revelat, nu a face reconstituiri muzeografice pe cont propriu. Iar textul revelat, cînd e vorba de r?stignire, e sec pîn? la abstrac?iune: „dup? ce [Pilat] L-a biciuit, L-a dat s? fie r?stignit”. Se aminte?te scurt de b?taie ?i batjocur?, dar accentul nu cade pe cruzime, ci pe sminteal? ?i pe ordinea pre-scris? a evenimentelor. În versiunea Ioan, se poveste?te c? lui Iisus nu i s-au zdrobit, dup? obicei, fluierele picioarelor „ca s? se plineasc? Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi”. Decizia de a muta istoria sacr? din registrul Realului semnificativ în acela al realit??ilor anecdotice sfîr?e?te, inevitabil, în derizoriu ?i trivial. Las la o parte capcanele, grote?ti, în care cade exigen?a preciziei. În filmul lui Gibson se vorbesc aramaica ?i latina. Dincolo de obiec?iile pe care le pot face (?i le-au f?cut) filologii, e imposibil s? nu te amuzi cînd Pilat, jucat de un excelent actor bulgar, etaleaz? o latin? cu un delicios accent slav. Nici minunata noastr? Maia Morgenstern n-a fost bine sf?tuit?. I s-a spus, probabil, c? fiind sfînt? ?i avînd pre-?tiin?a sau intui?ia trans-umanit??ii lui Iisus, ea nu trebuie s? perceap? atrocele Lui suferin?e cu un banal patos lumesc. În consecin??, o vedem afi?înd mereu un soi de indispozi?ie sobr?, pendulînd între stupoare ?i insensibilitate.

Mel Gibson pare s? cread? c? principala isprav? a lui Iisus e capacitatea de a încasa. Faptul c? El e Fiul lui Dumnezeu se vede mai cu seam? din uria?a Lui, supraomeneasc?, rezisten?? la durere. Se poate spune c? filmul ilustreaz? felul de a se raporta la transcenden?? al unui ins (?i al unei epoci) pentru care carnea a devenit cer, singurul cer accesibil. E o op?iune riscant?. R?stignirea era o procedur? greu de suportat, dar nu e sigur c? nu s-au inventat, „în zbuciumata noastr? istorie”, proceduri de tortur? cel pu?in la fel de sinistre. Sînt oameni, oameni oarecare, a c?ror „Golgot?” a fost inimaginabil?. Nu în ascu?imea durerii stau sensul ?i unicitatea r?stignirii lui Iisus, ci în identitatea amu?itoare a Celui r?stignit. Cel r?stignit e Dumnezeu însu?i ?i El o face din prima zi a întrup?rii Sale pîn? ast?zi. Nu trupul ?i sîngele, ci trupul devenit pîine ?i sîngele devenit vinul vie?ii, acesta e misterul crucific?rii. La acest mister, Mel Gibson nu are acces. B?iat iste? (?i prostu?), el a e?uat rapid în eficacitate comercial?. Aud c? adun? bani serio?i vînzînd cópii (exacte) dup? piroanele r?stignirii, montate pe un lan? de pus la gît.

Dac? e s? rezum enormitatea demersului s?u regizoral într-o fraz?, a? observa c?, în multe ??ri, filmul e interzis minorilor. Nu-mi pot imagina o mai p?c?toas? dr?covenie, decît s? faci un film despre Iisus pe care copiii n-au voie s?-l vad?.

Andrei PLE?U, Dilema Veche