Declara?ia comun? a papei Paul al VI-lea
?i a patriarhului Athenagoras exprimând decizia lor
de a ridica din memoria ?i din mijlocul Bisericii
sentin?ele de excomunicare din anul 1054

Sursa: http://www.ecumenism.ro/cuvinte.asp?id=41

Aceast? declara?ie comun? a fost citit? în sesiunea solemn? a Conciliului Vatican II de c?tre Monseniorul Jean Willebrands. În acela?i timp, ea a fost citit? de c?tre secretarul Sfântului Sinod, în catedrala din Phanar.

1. P?trun?i de recuno?tin?? c?tre Dumnezeu pentru favoarea pe care, în îndurarea sa, le-a f?cut-o de a se întâlni fr??e?te în locurile sfinte, – unde, prin moartea ?i învierea Domnului Iisus, a fost des?vâr?it misterul salv?rii noastre ?i, prin rev?rsarea Sfântului Duh, a luat na?tere Biserica -, papa Paul al Vl-lea ?i patriarhul Athenagoras I-ul n-au pierdut din vedere planul pe care l-au conceput începând de atunci, fiecare pentru comunitatea sa, de a nu omite nimic din gesturile care inspir? caritatea ?i care pot u?ura dezvoltarea raporturilor fraterne inaugurate astfel între Biserica romano-catolic? ?i Biserica ortodox? din Constantinopol. Ei sunt hot?râ?i s? r?spund? astfel chem?rii harului divin care conduce ast?zi Biserica romano-catolic? ?i Biserica ortodox? ca ?i pe to?i cre?tinii spre a dep??i diferendele pentru a fi din nou „Unul” a?a cum Domnul Iisus a cerut-o Tat?lui S?u pentru ei.

2. Printre obstacolele care se g?sesc pe drumul dezvolt?rii acestor raporturi fraterne de încredere ?i respect, figureaz? amintirea deciziilor, actelor ?i incidentelor penibile, care au condus în 1054 la sentin?a de excomunicare emis? contra patriarhului Mihail Cerularie ?i a altor dou? personalit??i prin lega?ii scaunului roman, condu?i de c?tre cardinalul Humbert, lega?i care au fost ulterior ei în?i?i obiectul unei sentin?e similare din partea patriarhului ?i a sinodului constantinopolitan.

3. Nu se poate ca aceste evenimente s? mai fie ceea ce au fost în acea perioad? deosebit de tulbure a istoriei. Dar ast?zi când o judecat? mai senin? ?i mai echitabil? a fost îndreptat? asupra lor, este important s? recunoa?tem excesele de care ei (cei care le-au pricinuit – n.tr.) au fost dezonora?i ?i care au atras mai târziu consecin?e dep??ind, – atât cât putem noi s? în?elegem acest lucru -, inten?iile ?i previziunile autorilor lor a c?ror cenzur? era îndreptat? c?tre persoanele vizate ?i nu c?tre Biserici, neinten?ionând s? rup? comuniunea eclezial? dintre Scaunul Romei ?i cel de la Constantinopol.

4. Este motivul pentru care papa Paul al Vl-lea ?i patriarhul Athenagoras I-ul ?i sinodul s?u, dorind cu siguran?? s? exprime dorin?a comun? de dreptate ?i sentimentul unanim de caritate al propriilor credincio?i ?i invocând cuvântul Domnului: „A?adar, dac? î?i aduci darul t?u la altar, iar acolo î?i aminte?ti c? fratele t?u are ceva împotriva ta, las?-?i darul t?u acolo, dinaintea altarului, ?i du-te mai întâi de te împac? cu fratele t?u, apoi vino ?i adu-?i darul t?u” (Matei 5, 23-24), au declarat într-un acord comun:

  1. c? regret? cuvintele ofensatoare, repro?urile f?r? temei ?i gesturile condamnabile care, de o parte ?i de cealalt?, au marcat ?i au înso?it nefericitele evenimente ale acelei epoci;
  2. c?, de asemenea, regret? ?i ridic? din memoria ?i din sânul Bisericii sentin?ele de excomunicare care le-au urmat ?i a c?ror amintire ac?ioneaz? pân? în zilele noastre ca un obstacol în calea reconcilierii în caritate, ?i doresc ca s? fie uitate;
  3. c? deplâng, în sfâr?it, nepl?cutele precedente ?i evenimente ulterioare care, sub influen?a diferi?ilor factori, printre care amintim aici neîn?elegerea ?i mefien?a mutual?, au condus în final la ruptura efectiv? a comuniunii ecleziastice.

5. Acest gest de dreptate ?i iertare reciproc?, este con?tientizat de c?tre papa Paul al VI-lea, patriarhul Athenagoras ?i sinodul s?u ca nefiind suficient pentru a pune cap?t diferendelor mai vechi sau mai noi care subzist? între Biserica romano-catolic? ?i Biserica ortodox? ?i care, prin lucrarea Sfântului Duh, vor fi surmontate gra?ie purific?rii inimilor, p?rerii de r?u pentru nedrept??ile istorice ca ?i datorit? unei voin?e eficace de a ajunge la o în?elegere ?i o expresie comun? a credin?ei apostolice ?i a exigen?elor sale.

În des?vâr?irea acestui gest, al?turi de toate acestea, sper?m ca el s? fie binepl?cut lui Dumnezeu – care este gata s? ne ierte în m?sura în care ne iert?m unii pe al?ii – ?i apreciat de întreaga lume cre?tin?, dar mai ales de Biserica romano-catolic? ?i de Biserica ortodox? ca expresie a unei sincere voin?e reciproce de reconciliere ?i ca o invita?ie la continuarea într-un spirit de încredere, de respect ?i de caritate mutual?, a dialogului care le conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, s? tr?iasc? din nou cel mai mare bine al sufletelor ?i instaurarea împ?r??iei lui Dumnezeu, în deplina comuniune a credin?ei, de în?elegere fratern? ?i de via?? sacramental? care exista între ele în timpul primului mileniu al vie?ii Bisericii.

7 decembrie 1965

Citeste si:


 


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *