Dracii care se arata la Medjugorie

Medjugoriesau Sfântul Petru Movil? ?i „ar?t?rile îngere?ti”

Mul?i admiratori ai diferitelor curente gnostice consider? c? înv???tura Bisericii este inferioar? înv???turii spirituale provenite de la diferite ar?t?ri îngere?ti sau de la mari spirite care afirm? c? vor s? ajute omenirea. Unei c?r?i cu mesaje „dictate” de vreun mare sfânt hindus sau egiptean – fie prin chanelling, fie prin alt? form? de spiritism – i se acord? mai mult? autoritate decât unei c?r?i scrise de un m?rturisitor al lui Hristos…

O întâmplare, descris? cu lux de am?nunte de un sfânt al Bisericii, îi poate pune îns? pe gânduri pe ace?ti „admiratori”…

[ CITESTE CONTINUAREA ]

Ce s-a hotarit, de fapt, la Ravenna?

Claudiu TARZIU

Miercuri, 21 noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara), Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica.
Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel Barbu – profesor la Universitatea Bucure?ti, Petre Guran – istoric al religiilor, Remus Radulescu – jurnalist la Radio România, Mirela Corlatan – jurnalist la “Cotidianul” si Corvin Ariciuc – jurnalist la “Adev?rul”. Dar dupa expunerile facute de Daniel Barbu si Petre Guran au putut interveni in discutie toti cei prezenti, intre care Razvan Codrescu, Razvan Bucuroiu (“Lumea credintei” si presedinte AZEC), Gelu Trandafir (“România Libera”), George Damian (“Ziua”), Bogdan Teleanu (Biroul de presa al Patriarhiei Române), Mirel Banica (sociolog al religiilor si publicist la “Dilema veche”).

Intrunirea, moderata de Marius Vasileanu, si-a propus sa lamureasca felul in care a fost reflectat evenimentul semnarii Acordului de la Ravenna si motivatiile acestei reflectari. S-a discutat insa mai mult despre continutul documentului.

[ CITESTE CONTINUAREA ]

“Ni se ia si pamantul de sub case”

Asaltul împotriva Ortodoxiei se duce printr-un r?zboi neloial, în care sunt folosite persoane de influen?? ?i cu putere de decizie în justi?ie ?i factori administrativi. Un interviu reprodus prin bunavointa redactiei revistei Credinta Ortodoxa.

LEGERA PROPRIETATII a stârnit reac?ii în întreaga ?ar?, dar mai ales în Ardeal. Urm?rind cu interes emisiunile televizate ale av. Aurelian Pavelescu, pentru a afla unele detalii despre acest subiect am contactat ?i unele persoane implicate în aceast? problem?. În acest sens, P?rintele Eftimie MITRA de la Schitul Ortodox Huta, jude?ul Bihor, a binevoit a ne r?spunde la câteva întreb?ri (Gabriel MEKERE?)

– Sunte?i de câ?iva ani în proces cu Biserica Greco-Catolic? pentru un petec de p?mânt. Care sunt cauzele acestui conflict?

– Nu e vorba doar de un petec oarecare. În 2 februarie 2004, m-am trezit în cutia po?tal? cu o cita?ie prin care eram chemat în instan??. Episcopia Greco-Catolic? de Oradea revendica terenul pe care se afl? cl?dirile schitului nostru, e vorba de o poieni?? de aprox. 80 de ari împrejmuit? de circa 3 hectare de p?dure. Înainte de aceasta nu am avut nici o negociere cu partea catolic?. Dac? interesul acestei ac?iuni ar fi fost de ordin material, poate am fi avut o invita?ie la negocieri. Suntem la 19 Km de cel mai apropiat sat, tocmai în vârful mun?ilor, ei au aici mii de hectare de p?dure. E clar c? interesul lor e s? desfiin?eze prin justi?ie acest loca? monahal ortodox. Nu o dat? mi s-a spus din partea catolicilor c? îmi garanteaz? c? aici nu va mai pune picior de ortodox în timp ce, acelea?i persoane, în fa?a reporterilor ?i a camerelor de filmat pozeaz? ca bine inten?iona?i.

– De unde ave?i terenul?

– De la stat. L-am primit dup? 1990, înainte de a se da legea propriet??ii.


– Înainte de 1948 al cui a fost?

– Al lor, al catolicilor. Noi, între timp, am construit multe aici. Le-am propus teren la schimb în alt? parte sau s? le pl?tim valoarea terenului. N-au acceptat, îl vor tocmai pe acesta, ca s? le pl?tim chirie. Nu pot fi de acord ca, la mine, în ?ar? s? pl?tesc chirie la papa.

– De unde au avut ei aceste propriet??i?

– De la Maria Tereza, din timpul ocupa?iei austro-ungare. Spre exemplu, terenul pentru care suntem în litigiu a fost a unui ??ran ortodox, Duda? Ioan se numea, dar pentru c? a refuzat trecerea la catolicism i s-au confiscat turmele de oi ?i vaci, casa, mo?ia ?i a devenit iobag. Toate aceste bunuri au fost trecute în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea ?i azi sunt revendicate prin justi?ie. Legea propriet??ii spune s? se dea fo?tilor proprietari ceea ce le-au confiscat comuni?tii, dar nu spune nimic despre felul în care ace?tia le-au ob?inut înainte cu o sut?-dou? de ani. În astfel de situa?ii sunt multe biserici ?i mân?stiri din Ardeal.

– Cum se desf??oar? lupta pe t?râmul lumesc, mai bine zis, pe t?râmul justi?iei?

– Cum a?i spus, lume?te. Practic, nu putem vorbi de o lupt? dreapt?, ci de un r?zboi inegal, purtat f?r? de reguli, în care unii se înt?resc ?i mai mult în credin?? iar al?ii apostaziaz?, c?utând în fa?a semenilor fel de fel de justific?ri, de felul: “suntem Biserici surori”, “toleran??”, “nu trebuie sa fim extremi?ti” etc… Adic? s? ced?m de bun? voie biserici ?i parohii doar ca s? nu ne critice du?manii neamului ?i ai Bisericii.

– Spunea?i c? nu e vorba de o lupt? dreapt?…

– Da. Multe dintre propriet??ile pe care le-au primit sunt luate pe nedrept, deoarece au fost desp?gubi?i de stat înainte de 1948. Am în posesie documente care dovedesc cum catolicii au fost desp?gubi?i pentru mii de hectare de p?duri ?i p??uni. Astfel de documente se pot g?si în fiecare ora?, la Arhivele Na?ionale. Terenurile respective nu sunt ni?te terenuri oarecare, ci, ?inând seama c? sunt în sta?iuni, au o valoare mare. Mul?i sunt ispiti?i cu astfel de terenuri. Am g?sit unele documente care arat? c? ziari?ti, reporteri, politicieni, ingineri cadastri?ti, persoane de influen??, primari, ofi?eri de politie, directori ai unor institu?ii de stat, avoca?i, notari, judec?tori etc. au primit p?mânt dintre cele retrocedate. Multe dintre aceste “d?rnicii” sunt acoperite cu misterioase contracte de vânzare-cump?rare. Fire?te, aceste persoane vor sluji intereselor catolicismului în Ardeal. Situa?ia e atât de grav? încât ace?ti judec?tori care au primit p?mânturi dintre cele retrocedate, judec? ?i procese interconfesionale în care catolicii sunt favoriza?i in detrimentul ortodoc?ilor.

Un alt aspect al acestor propriet??i e cel al prozelitismului. Din p?durile respective li se dau ??ranilor, în mod gratuit, lemne de foc sau pentru construc?ii, pentru a trece la greco-catolicism. Personal, am primit propunerea din partea unui preot greco-catolic c?, dac? voi trece la catolicism cu tot cu schit, îmi va da s? administrez dup? cum voi dori p?durile retrocedate. Acel preot avea o func?ie înalt? în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

– ?i ce a?i f?cut?

– Am refuzat, firesc. Mi s-a propus ?i o ma?in? str?in?. V?zând c? nu merge a?a, au recurs la ?antaje, amenin??ri, încerc?ri de intimidare, m-au numit “intolerant”, “hulitor”, “r?ut?cios” ?i-n toate felurile, au încercat s? m? discrediteze în pres?, ca s?-mi pierd credibilitatea, ?i multe altele. Cu toate acestea, nu au reu?it nimic.

– Ce ve?i face în continuare?

– În cazul în care vor folosi, în continuare, asemenea metode, voi face o sesizare la departamentul anticorup?ie. Nu la Oradea, ci la Bucure?ti, în Ardeal nu avem ?anse. Pe lâng? actele de corup?ie prin care domin? administra?ia, au ?i o mare sus?inere din partea unor partide politice. Cea mai mare sus?inere vine din partea partidelor maghiare. Am încercat s? fac public în mass media, dar nu se poate, au acaparat aproape toat? presa ?i televiziunile. Multe procese care, practic, ar fi trebuit s? fie câ?tigate de ortodoc?i, surprinz?tor au fost pierdute prin sentin?e dubioase. Dându-?i seama de aceste nedrept??i, preo?ii în cauz? au cerut str?mutarea proceselor peste Carpa?i. Astfel au avut câ?tig de cauz?, cum e cazul ?i catedralei din Târgu Mure? care, dup? str?mutarea procesului la Curtea de Apel Bac?u, a r?mas ortodoc?ilor.

– ?i totu?i, oamenii accept? ca, în schimbul unor lemne sau a unor imobile, s?-?i p?r?seasc? credin?a?

– Majoritatea nu a acceptat. Au fost, îns?, ?i câteva cazuri izolate, în care s-au f?cut compromisuri. Mul?i dintre oamenii de rând nu cunosc diferen?ele de credin?? dintre ortodoxie si catolicism. Ar trebui, în acest sens, mai mult? catehizare din partea preo?ilor ?i a profesorilor de religie. Omul care nu ?tie ce înseamn? lep?darea de botezul ortodox cade u?or în aceast? capcan?. Ace?tia nu con?tientizeaz? c? î?i pierd mântuirea. Un ??ran dintr-un sat apropiat mi-a spus: “Eu tot ortodox am r?mas, am semnat pe tabelul catolicilor doar de form?”, f?r? s? con?tientizeze c?, prin acea semn?tur?, î?i exprim? apartenen?a religioas? ?i, odat? cu aceasta, ?i m?rturisirea de credin??. Un altul spunea c? “dac? ?i catolicii se mântuiesc, de ce s? nu beneficiem ?i de ceea ce ne ofer??”. Dar ace?ti oameni, poate nevinova?i în ne?tiin?a lor, nu î?i d?deau seama c?, odat? cu lep?darea de Biseric?, se leap?d? ?i de botez ?i astfel î?i pierd sufletul, iar acele propriet??i cu care sunt ademeni?i, au fost oarecând ale str?mo?ilor lor. Habsburgii, când au venit în Ardeal, n-au adus cu ei p?mânturi nici de la Roma ?i nici de la Viena, ci le-au confiscat de la români, iar cl?dirile ob?inute prin revendic?ri au fost construite de palmele iobagilor români, lucr?tori pe mo?iile st?pânilor feudali de atunci, care erau tocmai episcopii catolici. S? speram c? atât clerul, cât ?i intelectualii î?i vor face datoria fa?? de neam ?i Biserica neamului, iar ierarhii vor con?tientiza responsabilitatea ce o au atât în fa?a istoriei, dar mai ales fa?? de turma încredin?at?. La timpul rânduit, cu to?ii vom avea de dat un r?spuns, fiecare la nivelul la care se afl?. În fa?a lui Dumnezeu justific?rile adâncesc osânda, pe El nu-l putem p?c?li cu pove?ti lume?ti. Este de apreciat, în acest sens, curajul IPS Bartolomeu Anania care, cu riscul de a fi ponegrit prin mass-media, a ie?it în linia întâi, atunci când Ardealul devenise victima unui guvern tr?d?tor. Nu exist? mai mare tr?dare decât ce s-a f?cut prin legea propriet??ilor. Practic, prin aceast? lege, Ardealul, în mare parte, e ca ?i cedat.

Despre îndep?rtarea ?i ruperea papalit??ii de Biserica Ortodox?

Autor: Ioan Vl?duca

Romei vechi i s-a recunoscut la început primatul de onoare pe baza faptului c? era capitala imperiului. În anul 330, Constantinopolul a devenit noua capital?. De aceea, la Sinodul al II-lea a toat? lumea s-a hot?rât ca “dup? episcopul Romei, întâietatea cinstei s? o aib? episcopul Constantinopolului, pentru c? cetatea aceasta este Roma Nou?

Pierzând din mâini capitala, papii au început s? aib? gânduri de suprema?ie lumeasc?. Pentru a pune cap?t preten?iilor neîntemeiate ale acestora, la Sinodul al VI-lea a toat? lumea s-a hot?rât ca “scaunul Constantinopolului s? aib? parte de întâiet??i deopotriv? cu ale scaunului Romei vechi, ?i ca în lucrurile biserice?ti s? se fac? tot atât de mare ca ?i acela, fiind al doilea dup? acela.

Papii nu s-au mul?umit cu p?strarea titlului de onoare, ci c?utau o suprema?ie efectiv? asupra întregii lumi cre?tine. Pentru aceasta, pe la mijlocul secolului al IX-lea, s-au publicat în Occident – sub inspira?ia papii – ni?te documente false, cunoscute sub numele de “decrete pseudoisidoriene”. Prin acestea, papii erau ridica?i în fruntea tuturor episcopilor lumii ?i considera?i urma?i direc?i ai Sfântului Apostol Petru.

În anul 858, conduc?torul g?rzii imperiale, Fotie, a fost ales Patriarh al Constantinopolului. El era un om înv??at, energic ?i cu o via?? nep?tat?.

În anul 861 s-a convocat la Constantinopol un Sinod la care au fost invita?i to?i Patriarhii din R?s?rit ?i papa. Papa ?i-a trimis delega?ii la Sinod, cu scrisori în care î?i afirma drepturile sale de suprema?ie, cerând s? i le recunoasc? ?i Sinodul. Acest Sinod a recunoscut pe Sfântul Fotie ca Patriarh canonic, iar preten?iile papei au fost respinse, ar?tându-se c? problemele administrative ale imperiului sunt de competen?a împ?ratului, nu ale Sinodului. Delega?ii papali au semnat actul, dar când au ajuns la Roma au fost excomunica?i de papa Nicolae I, nemul?umit de presta?ia lor. De asemenea, papa a excomunicat pe Patriarhul Fotie împreun? cu tot clerul s?u.

Papa Nicolae I, atr?sese în mrejele sale Biserica bulgar?, cre?tinat? de curând de c?tre bizantini ?i îi trimisese preo?i latini ?i administra?ie de la Roma; de asemenea, introdusese diverse inova?ii în practica bisericeasc?. De aceea, Sfântul Patriarh Fotie a trimis c?tre Patriarhii din R?s?rit o enciclic? în care ar?ta inova?iile introduse de latini, pe lâng? faptul c? au n?v?lit ca ni?te tâlhari în Bulgaria, ?i au pus st?pânire spiritual? pe ea.

Sfântul Patriarh Fotie a prezentat urm?toarele inova?ii ale latinilor :

1. postesc sâmb?ta;

2. despart prima s?pt?mân? a Postului Mare de restul lui, mâncând în acea s?pt?mân? lapte, ou? ?i brânz?;

3. introduc celibatul (nec?s?toria) la preo?i ?i dispre?uiesc pe preo?ii r?s?riteni pentru faptul c? sunt c?s?tori?i;

4. nu recunosc ungerea cu Sfântul Mir f?cut? de preo?i ci numai mirungerea f?cut? de episcop;

5. au falsificat înv???tura despre Sfânta Treime, introducând în Simbolul de credin?? adaosul “Filioque” (c? Duhul Sfânt purcede ?i de la Fiul).

În august – septembrie 867, la Constantinopol, Sfântul Patriarh Fotie a întrunit un Sinod la care a luat parte ?i împ?ratul Mihail al III-lea. Sinodul l-a excomunicat pe papa Nicolae I ?i a condamnat aceste inova?ii.

În noaptea de 23 spre 24 septembrie 867, împ?ratul Mihail al III-lea a fost omorât de acoli?ii lui Vasile Macedoneanul. A doua zi, Vasile s-a proclamat singur împ?rat ?i apoi l-a exilat pe Sfântul Patriarh Fotie în m?n?stirea Skepe, pe Bosfor. În anul 869 s-a întrunit un sinod mincinos sub conducerea lui Vasile Macedoneanul; atunci a fost condamnat Patriarhul Fotie ?i to?i clericii hirotoni?i de el. Au fost condamna?i to?i ierarhii care au semnat actele Sinodului din 867 ?i s-a dat papei o mare putere jurisdic?ional? asupra Bisericii din R?s?rit, a?ezându-l pe pap? mai presus de Sinoade.

Alte noi preten?ii ale papei l-au f?cut îns? pe împ?ratul Vasile s? regrete îndep?rtarea Patriarhului Fotie, pe care l-a rugat apoi s? reia scaunul patriarhal.

În anul 879, Sfântul Patriarh Fotie a convocat un Sinod la Constantinopol, la care au luat parte 385 de episcopi, precum ?i reprezentan?ii papei Ioan al VIII-lea. Sinodul recunoa?te în unanimitate pe Sfântul Fotie, ca Patriarh legitim, anuleaz? deciziile Sinodului din 869 ?i hot?r??te ca Simbolul Credin?ei s? se rosteasc? f?r? adaosul “Filioque“. Indignat, papa hot?r??te excomunicarea Patriarhului Fotie ?i a celorlal?i episcopi ortodoc?i.

Mai târziu, în secolul al IX-lea, împ?ratul Constantin Monomahul a propus ?inerea unui Sinod la Constantinopol, urm?rind unirea cu papa din considerente militare. Acest Sinod a avut loc în anul 1054. Papa s-a învoit s? trimit? trei delega?i, în frunte cu cardinalul Humbert, un om înv??at, dar înfumurat ?i violent.

Preten?iile delega?ilor papali, fiind inadmisibile, au fost respinse. Drept r?spuns, ei au formulat în limba latin? un decret de excomunicare (anatem?) asupra Patriarhului Mihail Cerularie ?i a Bisericii de R?s?rit, iar apoi au p?r?sit Constantinopolul.

Sinodul a întors anatema asupra celor care au pronun?at-o, iar pe papa l-au ?ters din dipticele (pomelnicele) Bisericii Ortodoxe.

Astfel s-a rupt adunarea papista?ilor de Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?.

Reafirmarea Ereziei “Filioque” in Noul Catehism Catolic

Un fragment din cartea “Noul catehism catolic contra credintei sfintilor parinti” de PS Photios, Arh. Philarete, Pr. Patric

Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii divine: Dumnezeu Se releveaza ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane sau Ipostasuri sunt un singur Dumnezeu, insa Ele difera prin proprietatile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. “Proprietatea specifica Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea”. [24] “Numai prin aceste proprietati personale cele trei Ipostasuri difera intre ele”. [25]

Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii, deopotriva unitiva si distinctiva, Parintii Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol (381) au fixat credinta in Duhul Sfant astfel: “si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul. Care de la Tatal purcede. Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci”. Enuntand atributul propriu Persoanei Sfantului Duh, ei nu au adaugat nimic Evangheliei in care Iisus Hristos Domnul declara cu propria Sa gura: “Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (In. 15,26).

Biserica Ortodoxa n-a adaugat nimic, n-a omis nimic in legatura cu acest punct: fidela “Crezului” Niceo-Constantinopolitan normativ pentru intreaga Biserica, ea a invatat intotdeauna ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal, dupa cum a invatat intotdeauna ca Fiul se naste numai din Tatal, deoarece despre acesta din urma Crezul spune: “Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii”. Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (in latina Filioque) si incorporand aceasta doctrina in “Crez”, Biserica Romano-Catolica a introdus o inovatie contrara invataturii unanime a Apostolilor, a Parintilor si a Sinoadelor. Biserica Ortodoxa, deci, ii reproseaza doua lucruri:

a) insertia lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce, asa cum vom vedea, Parintii au pecetluit “Crezul”;

b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie dar pe care scrierile Parintilor o resping in mod explicit.

Papii Inocentiu III, la Conciliul IV Lateran in 1215, Grigorie X la Conciliul II de la Lyon in 1274 si Eugeniu IV la Conciliul de la Florenta in 1439 au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire. [26] Pentru faptul ca ii acuza pe ortodocsi de a fi scos pe Filioque din “Crez”, legatul Papei, cardinalul Humbert, a depus in 1054 pe altarul catedralei Sfintei Sofii la Constantinopol o scrisoare care excomunica pe patriarhul ortodox al Constantinopolului, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut, caci de-a lungul secolelor Biserica catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care din partea lor teologii ortodocsi le-au respins .

Asadar, ce invata Catehismul cu privire la prima greseala pe care o reprezinta Filioque, adica cea a falsificarii Crezului?

1. “Crezul” relativizat

Expunerea istorica a paragrafelor 186 si 196 ale Catehismului omite referinta fundamentala la Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) care a interzis sa se prezinte oricui ar voi sa intre in Biserica un alt “Crez” decat cel Niceo-Constantinopolitan. Iar Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) spune in cea de-a cincea sa sesiune: “Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat sa nu fie ingaduit nimanui sa faca public, adica sa scrie, sa alcatuiasca sa invete sau sa prezinte o alta credinta. Iar cei ce ar indrazni sa scrie, sa compuna sau sa prezinte o alta credinta, daca sunt episcopi sau clerici sa fie depusi primii din episcopat, cei de-al doilea din rangul lor din cler; iar daca sunt laici, sa fie anatematizati”. Motivul pentru care Sinodul a interzis alcatuirea unei alte credinte, adica a unui alt text al Crezului decat cel Niceo-Constantinopolitan, este acela ca prezenta mai multor versiuni ii favoriza pe eretici care puteau astfel sa-si introduca pe furis propriile lor crezuri false. Existenta unei singure formule de credinta pentru intreaga Biserica facea imposibila aceasta manevra.

Sfantui Chiril al Alexandriei, participant la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic, a dat toate explicatiile asupra acestei interdictii in Scrisoarea sa catre Ioan al Antiohiei: “Nu acceptam sub nici un chip sa vedem schimbata credinta, adica Simbolul credintei pe care l-au expus Parintii nostri si nu ingaduim ca noi sau altcineva sa schimbe vreun cuvant din ceea ce se afla aici, nici chiar sa lase sa cada vreo silaba, amintindu-ne de Cel ce a spus: “Nu muta hotarele vesnice pe care le-au asezat parintii tai” (Deut.19,14). Caci nu ei au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu Tatal, Care de la El purcede si Care nu este strain de Fiul dupa fiinta”. [27]

Este adevarat, deci, ca la origini, in Biserica au existat mai multe simboluri de credinta venerabile si ca explicarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan ramane ingaduita; dar este interzisa referirea la un alt Crez decat acesta atunci cand se intentioneaza a se vorbi in numele Bisericii.

Cine le-a dat autorilor Catehismului dreptul de a da intaietate Simbolului Apostolilor (§ 196) care este venerabil, dar care nu este totusi “Crezul”? De ce se lasa astfel deoparte lucrarea Sinoadelor, a Parintilor si a papilor anteriori?

2. “Crezul” desigilat

Catehismul citeaza apoi in mod fals la pagina 51 “Crezul” Niceo-Constantinopolitan. Un text de ambitia teologica a Catehismului Bisericii Catolice ar fi trebuit sa practice cel putin regulile strictei obiectivitati si sa prezinte textele cu rigoare si exactitate. Ori citarea care se face in cazul “Crezului” Niceo – Constantinopolitan (provenit de la Sinoadele Ecumenice I si II tinute in 325 si 381) introduce in text, impotriva oricarui adevar istoric, dubla purcedere a Duhului Slant de la Tatal si de la Fiul sau Filioque (§ 184, p.51). Cum poate oare Catehismul sa afirme pe de o parte ca Simbolul Niceo-Constantinopolitan “este comun si astazi tuturor marilor Biserici din Orient si Occident” (§195) si sa-l citeze intr-o versiune inexacta, pentru ca Filioque nu figura in Simbolul Niceo-Constantinopolitan; el a aparut numai injurul secolului VI-lea, a fost combatut de Papii Romei Leon III si Ioan VIII, adaugarea sa la Crez e socotita de Biserica Ortodoxa drept o erezie si ea a fost in secolul al XI-lea cauza rupturii comuniunii cu Roma a tuturor celorlalte Patriarhate ale Bisericii vechi. Cum pot fi trecute sub tacere fapte al caror adevar este stiut de toti cei ce au cat de cat stiinta de istoria Bisericii?

De altfel Catehismul se tradeaza el insusi, caci la cateva pagini dupa ce a citat Simbolul Niceo-Constantinopolitan, recunoaste ca Filioque este o “traditie latina” (§ 246), ca “nu figura in simbolul marturisit in 381” si ca “a fost admis treptat in liturghia latina (intre secolele VIII si IX)” (§ 247). Daca, asa cum recunosc teologii romani, “introducerea lui Filioque in Simbolul Niceo-Constantinopolitan de catre liturghia latina constitute, totusi, pana astazi un diferend cu Bisericile ortodoxe” (§ 247), cum pot aceeasi autori scrie cateva pagini mai sus ca acesta mai “este comun si astazi tuturor Bisericilor Orientului si Occidentului?” Caci: sau e vorba de un articol secundar si atunci nu se intelege de ce a fost si a ramas cauza principala a separatiei Bisericii din Rasarit de cea din Apus timp de aproape o mie de ani; sau e vorba de o problema dogmatica, cum si este de fapt si, vizand esentialul, atunci nu se poate pretinde ca marturisim acelasi Crez. Contradictia este pe cat de totala pe atat de subtil disimulata.

Paragraful 247 declara ca “urmand o veche traditie latina si alexandrina, Sfantul Papa Leon il marturisise (afirmarea lui Filioque) deja in mod dogmatic inca din 447”, fara a adauga, cum ar fi fost cinstit, ca istoricii catolici cei mai eminent aurecunoscut ei insisi ca aceasta traditie este eronata. [28] Istoricul lui Filioque, Kyriakos Lamprillos trimite in legatura cu acest punct la Pagi si Ffulkes. [29] Fara a desfasura toate argumentele, vom cita un text incontestabil aflat in toate colectiile Actelor Conciliilor, si apartinand Conciliului de la Aachen din 809. Karol cel Mare trimisese pe Smaragdus si pe alti teologi la Papa Leon III. Or primul lucru pe care ei il spun Papei este ca problema lui Filioque este recent ivita (nuper exorta). Dupatoate cronicile france (Adon de Vienne, etc.) ea a fost agitata pentru prima data intr-un conciliu in 767. Daca Papa marturisise aceasta doctrina din 447, cum mai putea fi ea recenta in 809?

Papa Leon III s-a opus adaugirii lui Filioque si a pus sa se scrie pe doua table de argint, in latina si in greaca, Crezul Niceo-Constantinopolitan neschimbat impreuna cu aceste cuvinte: “Eu Leon, am pus sa se graveze aceasta din iubirea si spre apararea credintei ortodoxe”. [30] Ortodocsii se tin de invatatura care a fost si cea a Papilor ortodocsi ai Romei, cei pe care ii enumera Sfantul Patriarh Fotie cel Mare in Mystagogia sa: Damasus, Celestin, Leon cel Mare, Vigil, Agaton, Grigorie, Zaharia, Benedict, Ioan VIII, Adrian si toti ceilaiti pana in secolul al IX-lea cel putin.

Si pentru a incheia acest punct, sa citam in fine cuvintele Sinodului VII Ecumenic: “Pazim legile Bisericii, pastram definitiile Parintilor si ii anatematizam pe cei care adauga sau scot ceva in Biserica”.


[24] Sfantul Grigorie Teologul,
Cuvantarea 25, 15-16, P.G 35, 1220-1221[25] Sfantul Ioan Damaschin,
Expunerea exacta a credintei ortodoxe 1,8; P.G.94,824 B.[26] Anatemele acestor doua “concilii” pseudo-unioniste, sau maj curand “talharii”, n-au fost ridicate niciodata de papalitate. Cea din 18 mai 1274 proclama:”Condamnam si respingem pe cei ce cuteaza a nega ca Duhul Sfant purcede vesnic de la Tatal si de la Fiul”; cea din 4 februarie 1442, in bula de unire cu coptii, condamna si declara straini de Biserica pe cei ce refuza sa spuna ca Duhul Sfant purcede vesnic si fara de inceput din Tatal si din Fiul.[27] P.G.77, 180D.[28] Catehismul trimite in acest punct (nota 55 p.64) la cartea lui H. Denzinger-Schonmetzer, Enchiridion Symbolorum 284. Textul de referinta e o scrisoare socotita a fi fost scrisa de Leon I episcopului Turribius de Astroga la 21 iulie 447. Ori savantul editor semnaleaza el insusi ca asupra acestui text exista cele mai mari indoieli (“Kunste in Antipriscilliana“, Freiburg, 1905, afirma ca aceasta scrisoare a fast compusa de un falsificator dupa conciliul de la Braga din 563 pe a carui anateme se intemeiaza”. Daca insa acest text e un fals si daca tot ce se poate spune e ca e posterior anului 563, atunci el nu dovedeste nimic aici.

[29]. La pag. 23 din noua editie a lucrarii sale La Mystification Fatale. Etude orthodoxes su le Filioque, L’Age d’Honune, Lausanne 1987.

Sf. Petru Movila despre Filioque

Sf. Petru Movila“Duhul Sfant purcede numal de la Tatal, ca izvor si incepatura a dumnezeirii. Pentru care insusi Mantuitorul nostru invata zicand: Cand va veni Mangaietorul, pe Care eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede (In 15, 26). Aceasta invatatura o talcuieste sfintitul Atanasie, in Marturisirea sa de credinta: Duhul Sfant, de la Tatal, nefacut, nici creat, nici nascut, ci purces. Dumnezeu si Tatal, El singur este obarsia celor doi si este nenascut. Iar Fiul, numai in Tatal avandu-Si obarsia si fiind purces si trimis in lume prin Fiul. Iar Grigorie Teologul astfel graieste: Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede. Acesta intrucat de acolo purcede, nu este o faptura; intrucat nu este nascut, nu este nici Fiul si intrucat este la mijloc intre nenascut si nascut, este Dumnezeu. Despre aceasta s-a vorbit mai pe larg la primul articol. Este deajuns, asadar, acum sa socotim ca lucru neindoios si sa credem ceea ce Hristos ne-a invatat si ceea ce Biserica de Rasarit, cea soborniceasca si ortodoxa, crede si a marturisit la cel de-al doilea sinod ecumenic si a intarit Marturisirea de credinta fara adaosul: si de la Fiul. Si, impotriva acelora care au adaugat cuvantul acesta: si de la Fiul a rostit mustrare nu numai Biserica de Rasarit, ortodoxa si soborniceasca, dar si cea de Apus, a Romei. Pentru aceasta dau marturie doua tabele de argint pe care era scrisa sfintita Marturisire de credinta, in greceste – pe una din ele – si pe alta, in latineste, fara adaosul acestei parti: si de la Fiul. Aceste tabele, din porunca lui Leom al treilea, papa al Romei, au fost atarnate in biserica Sfantul Petru, in anul de la Hristos 809, cum spune Baronius. De aceea, cine ramane statornic si neindoit in aceasta credinta, are nadejde sigura de mantuirea sa, fiindca nu se abate cu nimic de la parerea de obste a Bisericii.”

– Marturisirea de Credinta a Bisericii Ortodoxe – 1642 – CHISINAU – STIINTA – 1996

Epistol? plin? de durere a Cuviosului Paisie Aghioritul


Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969

Prea Cuvioase P?rinte Haralambie,

V?zând marea furtun? care a fost stârnit? în Biserica noastr? din pricina diferitelor mi?c?ri filounioniste ?i a leg?turilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins ?i eu de durere ca cel ce sunt ?i eu fiu al ei ?i am considerat c? este bine ca, în afar? de rug?ciunile pe care le fac, s? trimit ?i eu o buc??ic? de a?? – ca un monah s?rac ce m? aflu – pentru a fi de folos, fie ?i pentru a face o mic? cus?tur? la ve?mântul rupt în buc??ele al Maicii noastre. Cred c? ve?i face dragoste ?i o ve?i folosi, publicându-o în ziarul religios al Sfin?iei Voastre. V? mul?umesc.

Mai întâi, a? vrea s? cer iertare de la to?i pentru c? îndr?znesc s? scriu ceva, de?i nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred c? vor în?e­lege to?i c? cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fund? a mea pentru, din p?cate, pozi?ia ?i iubirea lumeasc? a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o alt? fe­meie, una modern?, care se nume?te Biserica papista??, deoarece Bise­rica noastr? Ortodox? nu-i face nici un fel de impresie, fiindc? este foarte cuviincioas?.

Aceast? dragoste, care s-a f?cut auzit? din Cetate [Constantinopol], a g?sit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care ?i ei o tr?iesc în cet??i (ora?e)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia s?-?i piard? menirea ei sfânt? din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumeasc?, ?i Patriarhul nostru ajunge pân? la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi s? arate dragoste fa?? de noi, copiii lui, ?i fa?? de Mama noastr? Bi­serica, el, din p?cate, ?i-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost c? a odihnit pe fiii s?i cei lume?ti, care iubesc lumea ?i au aceast? dragoste lumeasc?, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari ?i mici, care au fric? de Dumnezeu.

Cu durere în suflet m?rturisesc c?, dintre to?i filounioni?tii pe care i-am cunoscut, nu am v?zut pe nici unul s? aib? nu miez, dar nici m?car coaj? duhovniceasc?. Cu toate acestea, ?tiu s? vorbeasc? despre dragoste ?i unire, de?i ei în?i?i nu sunt uni?i cu Dumnezeu, fiindc? nu L-au iubit.

A? vrea s?-i rog cu c?ldur? pe to?i fra?ii no?tri filounioni?ti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, ?i pen­tru asta avem trebuin?? de dragoste duhovniceasc?, s? o l?s?m în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu ?i sunt teologi pre­cum P?rin?ii Bisericii, iar nu func?ionari, în seama celor care s-au d?ruit ?i se d?ruiesc în întregime pe ei în?i?i slujirii Bisericii (în locul lumân?rii mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu ?i nu bricheta paraclisierului.

S? nu uit?m c? nu exist? doar legi fizice, ci ?i duhovnice?ti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntat? de o asocia?ie de p?c?to?i – c?ci atunci îndoit? pedeaps? vom primi – ci de poc?in?? ?i de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

De asemenea, s? nu uit?m c? Biserica Ortodox? nu are nici o lips?. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor ?i p?storilor serio?i cu principii patristice. Cei ale?i sunt pu?ini, dar aceasta nu trebuie s? ne nelini?teasc?, c?ci Biserica este a lui Hristos ?i El o conduce. Nu este biseric? care se zide?te din piatr?, nisip ?i var de c?tre cre­dincio?i ?i se distruge de focul barbarilor, ci este Însu?i Hristos. ?i „cine va c?dea pe piatra aceasta se va sf?râma, iar pe cine va c?dea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfin?i, precum Marcu Eugenicul ?i Grigorie Palama, ca s? adune pe to?i fra?ii no?tri care au fost scandaliza?i, s? m?rturiseasc? Credin?a Ortodox?, s? înt?reasc? Tradi?ia ?i astfel s? pricinuiasc? bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem c? mul?i fii credincio?i ai Bisericii noastre, monahi ?i mireni, din p?cate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioni?tilor. Cred c? nu este deloc bine s? ne desp?r?im de Biseric? de fiecare dat? când Patriarhul gre?e?te, ci fiecare are datoria ?i obliga?ia de a protesta ?i de a lupta dup? puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde ?i a crea propria Biseric?, ?i a continua s? vorbe?ti de r?u pe patri­arh cred c? este un lucru ira?ional.

Dac? pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne desp?r?im ?i facem propriile noastre biserici – s? ne fereasc? Dumnezeu! – îi vom întrece chiar ?i pe protestan?i. U?or se desparte cineva, îns? greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastr?. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar ?i de c?tre o persoan?. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor s? existe biseric? (m? refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut c? pot s? fac? ?i propria lor Biseric? independent?4. Dac? filounioni?tii dau prima lovitur? Bisericii, ace?tia men?iona?i mai sus dau a doua lovitur?.

S? ne rug?m ca Dumnezeu s? ne lumineze pe to?i, ?i pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi s? se fac? unirea acestor „biserici”, s? se restabileasc? lini?tea în rândul tuturor or­todoc?ilor scandaliza?i, pacea ?i dragostea duhovniceasc? între Bi­sericile Ortodoxe R?s?ritene, ?i dup? aceea s? se ia în aten?ie ?i unirea cu celelalte confesiuni, dac? ?i întrucât doresc cu sinceritate s? îmbr??i?eze înv???tura ortodox?.

A? vrea s? mai spun c? exist? ?i o a treia grupare în Biserica noastr?. Sunt acei fra?i care r?mân fii credincio?i ai Ei, dar care nu au o în?elegere duhovniceasc? între ei. Sunt preocupa?i cu a face critic? unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urm?resc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie cel?lalt, ca pe urm? s?-l loveasc? f?r? mil?. În timp ce, dac? el însu?i ar fi spus sau ar fi scris acela?i lucru, l-ar fi sus?inut cu multe m?rturii din Sfânta Scriptur? sau de la Sfin?ii P?­rin?i. R?ul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­t??e?te pe aproapele s?u, iar pe de alta îl ?i doboar? înaintea ochi­lor celorlal?i credincio?i. De multe ori împr??tie ?i necredin?a în su­fletele celor slabi, fiindc? îi sminte?te. Din nefericire, mul?i dintre noi avem preten?ii nes?buite de la ceilal?i. Vrem ca to?i s? aib? acela?i caracter duhovnicesc ca ?i noi. Când cineva nu se potrive?te cu caracterul nostru, adic? fie este pu?in mai indulgent, fie pu?in mai t?ios, îndat? tragem concluzia c? nu este om duhovnicesc. To?i sunt de trebuin?? Bisericii. To?i P?rin?ii, atât cei cu un caracter blând, cât ?i cei severi, i-au oferit slujirile lor. A?a cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare ?i cele dulci ?i cele acre, chiar ?i p?p?dia cea amar? (fiecare are propriile sale substan?e hr?nitoare ?i vitamine), tot astfel este ?i pentru Trupul Bisericii. To?i sunt ab­solut necesari. Unul completeaz? caracterul celuilalt ?i to?i suntem datori s? suport?m nu numai caracterul celuilalt, ci ?i sl?biciunile pe care le are ca om.

Din nou cer iertare la to?i c? am îndr?znit s? scriu. Eu sunt un monah simplu ?i lucrarea mea este s? încerc, pe cât este cu putin??, s? m? dezbrac de omul cele vechi ?i s? ajut pe ceilal?i ?i Biserica prin rug?ciune. Dar fiindc? au ajuns pân? la sih?stria mea ve?ti triste despre Sfânta noastr? Ortodoxie, m-a durut mult ?i am con­siderat c? este bine s? scriu cele pe care le-am sim?it.

S? ne rug?m cu to?ii ca Dumnezeu s? pogoare harul S?u ?i fie­care s? ajute în felul s?u spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fa?? de to?i,

Monahul Paisie

***

Odat?5, poveste?te Stare?ul, au venit la coliba mea doi cato­lici. Unul dintre ei mi-a spus:

– Hai s? spunem „Tat?l nostru”!

– Ca s? spunem împreun?, trebuie mai întâi s? avem aceea?i înv???tur?. Dar între noi ?i voi este o pr?pastie mare.

Apoi mi-a spus:

– Dar ce, numai ortodoc?ii sunt aproape de Dumnezeu ?i nu­mai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toat? lumea.

– Bine, dar tu po?i s?-mi spui cât? lume este aproape de Dum­nezeu? A?adar, exist? diferen?e între noi. Fire?te, suntem copiii legitimi ai unui singur P?rinte, dar unii locuiesc în cas?, iar al?ii r?t?cesc pe afar?.

– S? ar?t?m dragoste, mi-a spus dup? aceea.

– Ast?zi dragostea p?tima?? [p?catul] a devenit mod?, le-am zis.

– ?i asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iar??i.

– To?i vorbesc despre dragoste, pace ?i armonie, dar to?i ace?­tia sunt dezbina?i, atât în ei în?i?i, cât ?i în rela?iile cu ceilal?i. De aceea preg?tesc bombe din ce în ce mai mari.”

1 Aceast? epistol? a fost trimis? în 1969 de fericitul Stare? Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodox?) ?i a fost republicat? în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 ?i la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. M?rturii ale închin?torilor, edi?ia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

2 Un frumos joc de cuvinte al Stare?ului. Cuvântul „polis” scris cu liter? mic? înseamn? în greac? „cetate, ora?”, iar scris cu majuscul? desemneaz? capitala cet??ilor, Constantinopolul. [n.tr.]

3 E una s? te aduci pe tine însu?i jertf? lui Dumnezeu, a?a cum au f?cut Sfin?ii, ?i e cu totul altceva s?-i aduci ofrand?, fariseic, tot felul de lucruri ar?toase, artificiale în fond. Cu delicate?e, P?rintele atrage aten?ia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, ?i nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumân?ri de parafin? de peste 1,5m lungime. Cei care le aprind ajung s? aib? impresia c? rug?ciunea e „mai primit?” ?i cererea lor va fi ascultat? dac? lumânarea este cât mai mare. În acela?i timp, locul sfiiciunii cu care b?trânii aprindeau micile lumân?ri de cear? ?i candelele este uneori luat de nep?sarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceea?i brichet? imensele lumân?ri, dar ?i câte o ?igar? la fel de la mod?. [n.tr.]

4 Cuviosul are în vedere pe c?lug?rii de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodox? ?i s-au autointitulat singurii mo?tenitori adev?ra?i ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele dou? extreme. Ecumenismul ?i stilismul, Bucure?ti 2006). [n.tr.]

5 M?rturie publicat? în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

COMUNICAT AL SFINTEI COMUNIT??I A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

Sfânta Comunitate a Sfântului Munte Athos – Karyes, 17/30.12.2006

Nr. Protocol F.2/7/2310

Recenta vizit? a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenic?, cu ocazia pr?znuirii Sfântului Andrei (30 noiembrie 2006), s?rb?toarea tronului patriarhal, ?i vizita ulterioar? a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri ?i reac?ii variate. L?sând la o parte estim?rile pozitive sau negative pe care presa secularizat? le-a f?cut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mântuirea noastr?, pentru care am ie?it din lume în pustia Sfântului Munte.

Ca monahi aghiori?i, respect?m Patriarhia Ecumenic?, sub a c?rei jurisdic?ie canonic? ne afl?m. Cinstim ?i respect?m pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, ?i ne bucur?m de cele pe care în chip pl?cut lui Dumnezeu ?i cu multe osteneli le lucreaz? în folosul Bisericii. Men?ion?m în mod deosebit ap?rarea cu dârzenie ?i tenacitate, în mijlocul unor condi?ii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, sus?inerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate în situa?ii dificile ?i grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe în lume. De asemenea, noi, monahii aghiori?i, respect?m Biserica Greciei din care provin cei mai mul?i dintre noi, precum ?i pe Prea Fericitul ei Întâist?t?tor.

Cu toate acestea, cele petrecute în timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar ?i a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profund? mâhnire în inimile noastre.

Dorim ?i ne vom lupta toat? via?a s? p?str?m comoara încredin?at? de Sfin?ii P?rin?i, pe care ne-au l?sat-o ca mo?tenire Sfin?ii Ctitori ai Sfintelor noastre M?n?stiri ?i pururi pomeni?ii p?rin?i dinainte de noi. Tr?im pe cât putem Taina Bisericii ?i Credin?a Ortodox? neîntinat? potrivit celor pe care zilnic le înv???m din Sfintele Slujbe, din citirile sfinte ?i din întreaga înv???tur? a Sfin?ilor P?rin?i, care este formulat? în scrierile lor ?i în hot?rârile Sinoadelor Ecumenice. P?zim ca pe lumina ochilor con?tiin?a noastr? dogmatic?, pe care o edific? cercetarea cu pl?cere a luptelor pline de râvn? ?i a izbânzilor împotriva feluritelor erezii, a luptelor Sfin?ilor P?rin?i M?rturisitori, ?i mai ales ale celui între Sfin?i P?rintelui nostru Grigorie Palama, ale Cuvio?ilor Mucenici Athoni?i ?i ale Cuviosului Mucenic Cozma, Protosul Sfântului Munte, ale c?rui Sfinte Moa?te cu mult? evlavie le s?rut?m ?i a c?rui sfânt? pomenire o pr?znuim. Ne temem s? t?cem ori de câte ori se pun probleme care privesc mo?tenirea l?sat? de P?rin?i. Sim?im greaua r?spundere fa?? de cuvio?ii p?rin?i ?i fra?i ai întregii Comunit??i athonite ?i fa?? de poporul credincios al Bisericii, care prive?te la monahismul athonit ca la p?zitorul neînduplecat al Sfintelor Tradi?ii.

Vizita Papei la Fanar, pe de o parte, ?i a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, pe de alta, au adus, poate, unele foloase de importan?? lumeasc?, îns? în timpul lor au avut loc unele manifest?ri care sunt în dezacord cu normele eclesiologiei ortodoxe ?i s-au încheiat angajamente care nu vor fi de folos nici Bisericii Ortodoxe ?i nici cre?tinilor eterodoc?i.

Mai întâi, primirea Papei s-a f?cut ca ?i cum era vorba de un episcop canonic al Romei. În cadrul ceremoniei de primire, Papa purta omofor, a fost întâmpinat de c?tre Patriarh cu cuvintele: “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, ca ?i cum ar fi fost vorba despre unsul Domnului, a binecuvântat pe cei afla?i în biseric? ?i i s-a cântat polihroniu ca unui Prea Sfin?it ?i Prea Fericit episcop al Romei. De asemenea, asistarea Papei purtând omofor la Dumnezeiasca Liturghie ortodox?, rostirea lui “Tat?l nostru”, îmbr??i?area liturgic? acordat? Patriarhului sunt manifest?ri care dep??esc simplele rug?ciuni comune. ?i toate acestea au loc în timp ce institu?ia papal? nu a f?cut nici un pas înapoi în privin?a înv???turilor ei eretice ?i în politica ei, ci, dimpotriv?, în practic? promoveaz? ?i încearc? în mod evident s? înt?reasc? Unia?ia ?i dogmele despre primat ?i infailibilitate, înaintând mai mult în promovarea rug?ciunilor comune interreligioase ?i a hegemoniei papei de la Roma, întrez?rit? prin ele.

În leg?tur? cu întâmpinarea Papei la Fanar, ne-a mâhnit în mod deosebit ?i faptul c? mijloacele de informare în mas? au repetat informa?ia fals? – fapt inadmisibil – cum c? troparele cântate atunci au fost alc?tuite de un monah sau de ni?te monahi athoni?i. Profit?m de ocazie ca s? în?tiin??m cu responsabilitate pe evlavio?ii cre?tini c? alc?tuitorul lor nu este ?i nu putea fi un monah athonit.

Apoi, str?duin?a Prea Fericitului Arhiepiscop al Atenei de a stabili rela?ii cu Vaticanul în chestiuni sociale, culturale ?i de bioetic?, precum ?i orientarea spre ap?rarea în comun a r?d?cinilor cre?tine ale Europei (pozi?ii care se reg?sesc ?i în Declara?ia Comun? de la Fanar a Papei ?i a Patriarhului) pot fi considerate inofensive, în principiu, deoarece ?intesc la cultivarea leg?turilor pa?nice dintre oameni. Cu toate acestea, este important ca aceste ac?iuni s? nu dea impresia c? Ortodoxia ?i Occidentul se sprijin? ?i ast?zi pe acelea?i baze ?i s? nu conduc? la uitarea distan?ei care desparte Tradi?ia Ortodox? de ceea ce în mod obi?nuit este cunoscut drept “spirit european”. Europei (Apusene) i se datoreaz? apari?ia unui ?ir de institu?ii ?i ac?iuni anticre?tine, cum ar fi: Cruciadele, Inchizi?ia, comer?ul cu sclavi, colonialismul. Asupra acesteia apas? tragica ei divizare prin ruptura Protestantismului, prin catastrofalele r?zboaie mondiale, prin umanismul antropocentric ?i ateismul ei. Toate acestea sunt consecin?ele devia?iilor teologice ale Romei de la Ortodoxie. Ereziile papale ?i cele protestante, inventate una dup? alta, au îndep?rtat din lumea occidental? pe Hristos cel smerit al Ortodoxiei ?i în locul Lui l-au instalat pe omul modern. Sfântul Episcop Nicolae [Velimirovici] al Ahridei ?i Zitei scria din Dachau: “A?adar, ce este Europa? Papa ?i Luther… Aceasta este Europa în nucleul ei, din punct de vedere ontologic ?i istoric”. Iar sfin?itul Stare? Iustin Popovici completeaz?: “Conciliul II Vatican constituie rena?terea tuturor umanismelor europene…, deoarece Conciliul a insistat cu înc?p??ânare s? fie p?strat? dogma infailibilit??ii papale”, ?i conchide: “F?r? îndoial?, principiile ?i for?ele culturii ?i civiliza?iei vest-europene lupt? împotriva lui Hristos”. De aceea este important s? fie promovat duhul smerit al Ortodoxiei ?i s? fie sus?inute r?d?cinile cu adev?rat cre?tine ale Europei unite, acelea pe care Europa le-a avut în primele veacuri cre?tine, în vremea catacombelor ?i a celor ?apte Sfinte Sinoade Ecumenice. Se impune ca Ortodoxiei s? nu i se pun? în cârc? p?cate str?ine ei ?i, mai mult decât atât, s? nu se dea impresia europenilor, descre?tina?i ca reac?ie la abaterile Cre?tinismului Occidental, c? Ortodoxia se identific? cu acela, c?ci altfel nu va putea fi m?rturisit? drept singura Credin?? adev?rat? în Hristos ?i singura n?dejde a popoarelor Europei.

Este foarte evident? neputin?a romano-catolicilor de a lep?da hot?rârile sinoadelor ulterioare, numite de ei ecumenice, care au decretat ca dogm? pe Filioque, primatul papal, infailibilitatea papei, st?pânirea lumeasc? a pontifului roman, harul creat, imaculata concep?ie a N?sc?toarei de Dumnezeu, Unia?ia. Cu toate acestea, noi continu?m a?a-numitele vizite protocolare, atribuind Papei cinstirile cuvenite unui episcop ortodox ?i înc?lcând o serie de Sfinte Canoane care interzic rug?ciunile în comun, în timp ce dialogul teologic naufragiaz? în mod repetat, ?i când este scos la suprafa?? din adânc, iar??i se afund?.

Toate indiciile conduc la concluzia c? Vaticanul nu se orienteaz? spre lep?darea înv???turilor eretice, ci spre reinterpretarea lor, adic? spre cocolo?irea lor.

Eclesiologia romano-catolic? se schimb? de la o enciclic? la alta, de la a?a-zisa eclesiologie deschis? a Enciclicei “Ut Unum Sint” la exclusivitatea eclesiologic? a Enciclicei “Dominus Jesus“. Este vrednic de consemnat faptul c? aceste dou? puncte de vedere romano-catolice sunt contrare eclesiologiei ortodoxe. Con?tiin?a de sine a Sfintei Biserici Ortodoxe, ca singura Biseric? Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?, nu recunoa?te “bisericile” ?i confesiunile eterodoxe drept “biserici surori”. Biserici surori sunt numai Bisericile Ortodoxe Locale. Nici o alt? referire similar? la biserici surori nu este permis? din punct de vedere teologic.

Dogma despre Filioque este prezentat? de c?tre partea romano-catolic? drept o alt? expresie legitim? a înv???turii despre purcederea Duhului Sfânt, echivalent? din punct de vedere teologic cu înv???tura ortodox? despre purcederea “numai de la Tat?l”. Punct de vedere pe care, din p?cate, îl sus?in ?i unii teologi de-ai no?tri.

De altfel, Pontiful ?ine la primatul papal ca la un privilegiu de neclintit, a?a cum se vede ?i din recenta ?tergere a titlului de Patriarh al Occidentului de c?tre actualul Pap?, Benedict al XVI-lea, din referirea la slujirea universal? a Apostolului Petru ?i a urma?ilor lui, men?ionat? în cuvântarea sa rostit? în biserica Patriarhiei, precum ?i dintr-un cuvânt recent de-al s?u care cuprinde ?i urm?toarele: “În comuniunea cu urma?ii Apostolilor, a c?ror unitate v?zut? o garanteaz? urma?ul Apostolului Petru, Comunitatea Catolic? Ucrainean? (n.a. Unit?) a izbutit s? p?streze vie Sfânta Tradi?ie în integritatea ei“.

Unia?ia este înt?rit? ?i confirmat? în multe ?i variate feluri, în ciuda declara?iilor contrare rostite din când în când de pap?. Aceast? pozi?ie nesincer? o m?rturise?te, pe lâng? alte situa?ii, ?i interven?ia provocatoare a anteriorului Pap?, Ioan Paul al II-lea, care a condus la naufragiu dialogul ortodoxo-romanocatolic de la Baltimore, precum ?i de scrisoarea actualului Pap? trimis? cardinalului Liubomir Huzar, Arhiepiscopul uniat al Ucrainei. În epistola în cauz? (22/2/2006) se men?ioneaz? cu emfaz?: “Se impune s? asigur?m prezen?a celor doi mari purt?tori ai unicei Tradi?ii (cel latin ?i cel r?s?ritean)… Misiunea încredin?at? Bisericii Greco-Catolice, care se afl? în deplin? comuniune cu urma?ul Apostolului Petru, este îndoit?: pe de o parte, s? p?streze în chip v?zut, în cadrul Bisericii Catolice, Tradi?ia r?s?ritean?, iar pe de alta s? favorizeze convergen?a celor dou? tradi?ii, m?rturisind nu numai faptul c? ele se îmbin? între ele, ci constituie chiar o profund? unitate în diversitatea lor“.

În acest sens, manifest?rile de curtoazie precum vizitele Papei la Fanar ?i a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, f?r? a exista premiza unit??ii de Credin??, reu?esc pe de o parte s? creeze impresii false de unitate ?i s? îndep?rteze lumea eterodox? de a privi Ortodoxia ca pe adev?rata Biseric?, iar pe de alt? parte s? toceasc? sim?ul dogmatic al multor ortodoc?i. ?i, mai mult decât atât, îi împing pe unii dintre cre?tinii ortodoc?i evlavio?i, care se nelini?tesc pentru cele ce se s?vâr?esc în mod nepotrivit ?i împotriva Sfintelor Canoane, la ruperea de trupul Bisericii ?i la crearea de noi schisme.

De aceea, din dragoste pentru Ortodoxia noastr?, cu durere pentru unitatea Bisericii ?i urm?rind p?strarea f?r? inova?ii a Credin?ei Bisericii, proclam?m în toate direc?iile cele hot?râte în Sinaxa Extraordinar? Dubl? a Sfintei Comunit??i a Sfântului Munte din 9/22 aprilie 1980:

Credem c? Sfânta noastr? Biseric? Ortodox? este Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? a lui Hristos, care are plin?tatea harului ?i a Adev?rului ?i pentru aceasta are succesiunea apostolic? neîntrerupt?.

Dimpotriv?, «bisericile» ?i «confesiunile» Apusului au denaturat în multe locuri credin?a Evangheliei, a Apostolilor ?i a P?rin?ilor, sunt lipsite de harul sfin?itor, de Tainele adev?rate ?i de succesiunea apostolic?…

Dialogul cu eterodoc?ii nu este condamnabil în m?sura în care are ca obiectiv s?-i informeze pe ace?tia asupra Credin?ei Ortodoxe, astfel încât s? se reîntoarc? la Credin?a Ortodox?, atunci când ace?tia vor accepta iluminarea dumnezeiasc? ?i li se vor deschide ochii.

Dialogul teologic în nici un caz nu trebuie s? fie înso?it de rug?ciuni în comun, de particip?ri la adun?rile liturgice ?i cultice, precum ?i de alte ac?iuni care pot da impresia c? Biserica noastr? Ortodox? îi accept? pe romano-catolici ca pe o Biseric? deplin? ?i pe Pap? ca pe episcopul canonic al Romei. Astfel de ac?iuni îi în?eal? ?i pe cre?tinii ortodoc?i ?i pe cei romano-catolici, creându-le impresia gre?it? c? aceasta este p?rerea pe care o are Ortodoxia în ceea ce-i prive?te…

Cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Munte, ca ?i poporul ortodox al Domnului, r?mâne statornic în Credin?a Sfin?ilor Apostoli ?i a Sfin?ilor P?rin?i ?i din iubire fa?? de eterodoc?i, care sunt ajuta?i în mod substan?ial atunci când ortodoc?ii, prin pozi?ia lor ortodox? consecvent?, le descoper? gravitatea bolii lor spirituale ?i modul vindec?rii lor.

Încerc?rile nereu?ite de unire ale trecutului ne înva?? faptul c? o unire permanent? ?i dup? voia lui Dumnezeu, în Adev?rul Bisericii, presupune o preg?tire ?i o cale diferite de cele urmate în trecut ?i, dup? cum se vede, sunt urmate ?i ast?zi.”

To?i Reprezentan?ii ?i Întâist?t?torii celor dou?zeci de Sfinte Mân?stiri ale Sfântului Munte Athos reuni?i în Sinax?

Pr. Ioan Ic? despre „R?spunsuri la unele întreb?ri privind anumite aspecte ale doctrinei de credin??”

Interviul acordat de P.C. Arhidiac. Prof. Univ. Dr. Ioan Ic? Jr. postului de radio Trinitas (Ia?i) în leg?tur? cu documentul Congrega?iei pentru Doctrina Credin?ei, „R?spunsuri la unele întreb?ri privind anumite aspecte ale doctrinei de credin??”, publicat la Vatican la 29 iunie 2007

Reporter radio Trinitas: Invitatul R?spunsurilor duhovnice?ti în aceast? diminea?? la Via?a Cet??ii la radio Trinitas este, stima?i ascult?tori, P?rintele Arhidiacon Profesor Univ. Dr. Ioan Ic? Jr. de la Facultatea de Teologie Ortodox? „Andrei ?aguna” din Sibiu. S?rut?m dreapta, P?rinte Profesor, bun? diminea?a ?i bine a?i venit la radio Trinitas!

P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ic? Jr.:Bun? diminea?a!

Reporter radio Trinitas:
P?rinte Profesor, le spuneam ascult?torilor, citind câteva fragmente ap?rute ast?zi în presa central?, câteva lucruri despre documentul publicat de Vatican zilele trecute, în care Biserica Romano Catolic? reitereaz? faptul c? este singura Biseric? adev?rat? a lui Iisus Hristos, Biserica Ortodox? este considerat? Biseric? sor? pe undeva, iar protestan?ii sunt considera?i doar comunit??i eclesiastice. A? vrea s? v? întreb, pentru început, P?rinte Profesor, dac? acest document aduce ceva nou în rela?iile dintre Biserica Romano Catolic? ?i Biserica Ortodox? sau dac? afecteaz? dialogul dintre acestea.

P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ic? Jr.:
Da, acest document publicat recent de c?tre Vatican ?i care a avut darul deja de a trezi nenum?rate discu?ii în masss-media, trebuie spus, din capul locului, c? nu aduce din punct de vedere teologic nici o noutate spectaculoas?, Vaticanul î?i reafirm?, periodic, pozi?ia sa eclesiologic? oficial?. Aceast? pozi?ie oficial? este cea formulat? de c?tre episcopatul Bisericii Romano Catolice în 1965, la Conciliul Vatican II. Deci, acest document nu face altceva decât s? reactualizeze ?i s? reformuleze, în primul rând pentru credincio?ii romano-catolici, câteva elemente care ?in de eclesiologia ?i de pozi?ia Bisericii Romano Catolice fa?? de ecumenism, pozi?ie care a fost, într-un fel, schimbat? spectaculos în anii 60 prin Conciliul Vatican II. Cu ocazia acelui Conciliu, Biserica Romano Catolic?, care pân? în anii 60 nu a f?cut parte sub nici o form? din mi?carea ecumenic? de refacere a unit??ii cre?tine, se considera unica Biseric? existent? a lui Hristos, deci, începând cu 1965, Biserica Romano Catolic? s-a deschis spre ecumenism, dar deschiderea fa?? de ecumenism a fost înso?it? ?i de preciz?ri ?i de nuan??ri care s? fac? într-un fel compatibil? aceast? deschidere ecumenic? nou?, a Bisericii Romano Catolice, cu înv???tura eclesiologic? clasic? s? spunem, a Bisericii Romano Catolice, formulat? în mileniul II ?i, în acest sens, vine, într-un fel, ?i aceast? declara?ie care preia, într-un fel, f?r? s? aduc? nimic nou, repuncteaz? punctele principale ale eclesiologiei romano-catolice referitoare la celelalte confesiuni ?i Biserici cre?tine. Deci, tot ceea ce se spune în aceast? Declara?ie este deja con?inut în actele oficiale ale Conciliului Vatican II. Conform acestuia, Biserica Romano Catolic? este Biserica lui Hristos, Biseric? ce subzist? prin excelen?? în Biserica Romano Catolic?, în jurul Pontifului roman, al episcopului Romei. În afara Bisericii Romano Catolice exist? dou? tipuri de, s? spunem, comunit??i cre?tine: Bisericile R?s?ritene, Ortodoxe, care sunt tratate drept Biserici complete, integral, din punct de vedere dogmatic, sacramental, mai pu?in canonic, pentru c? nu sunt în comuniune nemijlocit? cu episcopul Romei, ?i comunit??ile protestante, care sunt tratate simple comunit??i eclesiale, deci nu Biserici depline, ci doar comunit??i în care subzist? elemente de sfin?ire, elemente de Biseric?. Aceast? înv???tur? a fost formulat? la Conciliul Vatican II ?i a fost relansat? ?i reactualizat? de Biserica Romano Catolic? ori de câte ori a sim?it nevoia c? trebuie s?-?i precizeze punctul de vedere ecumenic, lucrul acesta papii l-au mai f?cut în decursul istoriei, l-au f?cut ?i dup? 1965, l-au f?cut prin diferite declara?ii, una a fost prin anii 70, o declara?ie faimoas?: Misterium Ecclesiae, care a fost comentat? la vremea respectiv? de Mitropolitul Ardealului, Antonie Pl?m?deal?. S-a mai reformulat aceast? înv???tur? ?i în anul 2000, într-o enciclic? faimoas? a lui Ioan Paul al II-lea, Dominus Jesus, care a provocat un scandal în anul 2000 ?i acum în 2007 Suveranul Pontif Benedict al XVI-lea a ?inut ?i v?d c? ?ine s? reafirme într-un fel aceea?i pozi?ie clasic?, s?-i spunem, dup? 1965 a Bisericii Romano Catolice.

Reporter radio Trinitas:
P?rinte Profesor, în acest document pe care Vaticanul l-a publicat zilele trecute, Bisericile Orientale care nu-l recunosc pe Pap? drept urma? al lui Petru ?i Suveran Pontif sunt numite drept Biserici particulare. Ce reprezint? aceast? idee a primatului papal, despre care se discut? adesea când sunt aduse în discu?ie rela?iile dintre ortodoc?i ?i catolici?

P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ic? Jr.:
Da, este într-adev?r punctul care ne prive?te, într-un fel, în mod direct. Dac? Bisericile R?s?ritene, Ortodoxe, sunt socotite drept Biserici particulare fa?? de Biserica universal?. Aici este într-un fel divergen?a sau diferendul, dezacordul dogmatic ?i eclesiologic între viziunea R?s?ritean? despre Biseric?, ortodox?, ?i viziunea Occidental?, romano catolic?, despre Biseric? ?i ea poate fi exprimat?, poate fi redus? la esen?ial în urm?toarea form?: Biserica Romei se consider? a fi Biseric? nu doar Biseric? particular? dintr-un teritoriu ci, în acela?i timp ?i Biseric? universal?, deci Roma invoc? pentru ea îns??i dou? calificative, deci este Biseric? local? a Romei ?i în acela?i timp Biseric? local? fa?? de care toate celelalte Biserici (pe care noi le numim Biserici locale, iar ei le numesc Biserici particulare). Concep?ia ortodox? despre Biseric? este c? Biserica universal? exist? ?i subzist? în diversitatea Bisericilor locale. Noi nu avem aceast? terminologie de Biseric? particular?. Noi vorbim despre Biseric? universal? în sens de soborniceasc?, catolic?, în sensul simbolului de credin?? constantinopolitan, care subzist? în diversitatea Bisericilor locale, a Patriarhiilor, a Mitropoliilor, a Bisericilor Autocefale. Noi nu avem aceast? no?iune de Biserici particulare, pentru c? no?iunea de Biseric? particular? este pus? în ecua?ie cu no?iunea de Biseric? universal?, a?a cum este ea în?eleas? ea de Biserica Romei. Noi nu avem aceste no?iuni în eclesia noastr? de Biseric? universal? ?i particular?, ci doar de Biseric? soborniceasc?, catolic?, în sensul, înc? o dat? spun, nu romano-catolic, ci în sensul tradi?ional al Simbolului de credin?? din 381 ?i Biseric? local?, deci, într-un fel, cei doi termeni teologici, cele dou? ecua?ii, deci Biseric? universal? ?i particular?, pe de o parte, care sunt tipici pentru concep?ia romano-catolic? ?i cel?lalt tip de Biseric?, soborniceasc?, Biseric? local?, exprim? într-un fel diferen?a de abordare între cele dou? tradi?ii: R?s?ritean?, Ortodox? ?i Occidental?, cu privire la rela?ia dintre universal ?i local în Biseric?, este o rela?ie cheie, într-un fel, pentru organizarea ei ?i figura ei institu?ional? ?i canonic?.

Reporter radio Trinitas:
P?rinte Profesor, legat de acest lucru a? vrea s? v? întreb ?i a? vrea s? v? rog s? ne explica?i pe scurt care ar fi rolul sinodului ?i rolul episcopului atât în Biserica Romano Catolic?, cât ?i în Biserica Ortodox?. Rolul sinodului ca autoritate suprem? în Biserica noastr? ?i rolul episcopului, fie el ?i episcopul Romei.

P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ic? Jr.:
Cu tema sinodalit??ii, episcopalit??ii ?i a autorit??ii Bisericii ne afl?m în miezul acelora?i probleme eclesiologice care se afl? în dezbatere ?i în dialog între Bisericile de tradi?ie cre?tin?. Deci comun atât tradi?iei Occidentale catolice cât ?i tradi?iei R?s?ritene ortodoxe este faptul c? ambele Biserici sunt Biserici episcopale. Deci un lucru fundamental în construc?ia Bisericilor noastre este apostolicitatea Bisericii. Faptul c? Biserica este întemeiat? de Iisus Hristos pe apostoli ?i pe urma?ii apostolilor î?i g?se?te o concretizare în ambele tradi?ii în persoana episcopului. Episcopii sunt socoti?i urma?ii apostolilor, dar episcopii nu sunt singuri. A?a cum nu a existat un singur apostol, ci au existat 12 apostoli, deci o fr??ietate apostolic?, a?a ?i episcopii nu sunt nici ei singuri. Episcopii alc?tuiesc împreun? un sinod, a c?ror comuniune exprim? într-un fel comuniunea dup? modelul Sfintei Treimi. A?a cum Dumnezeu nu este singur, ci este Treime de Persoane, Tat?l, Fiul ?i Duhul Sfânt, a?a ?i apostolii nu sunt nici ei singuri, ci exist? 12 apostoli a c?ror comuniune, a c?ror rela?ie de dragoste care se oglinde?te în comuniunea de dragoste a credincio?ilor între ei, exprim?, pe de o parte, dragostea între Persoanele Treimice ?i, pe de alt? parte, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni ?i a oamenilor fa?? de Dumnezeu. Acesta este modelul ideal dup? care sunt construite Bisericile episcopale: episcop, sinod, Dumnezeu în Treime. Iar rela?ia aceasta fundamental? dintre Dumnezeu în Treime ?i Sinod este exprimat? de un text faimos, e vorba de canonul 34 apostolic, fixat în scris în Antiohia, secolul IV ?i care spune c? to?i episcopii dintr-un teritoriu s?-l recunoasc? pe unul dintre ei primul ?i s? nu fac? nimic f?r? avizul acestuia. La rândul lui, primul dintre egali nu are voie s? fac? nimic f?r? avizul ?i sf?tuirea celorlal?i, ca astfel s? fie l?udat Dumnezeu cel în Treime, Tat?l, Fiul ?i Duhul Sfânt. Deci este vorba despre corelarea dintre episcopii aduna?i în sinod ?i primul dintre ei. Aceasta este marea problem? dezb?tut? între cele dou? tradi?ii cre?tine. Primul dintre episcopi este egalul confra?ilor s?i, pe când în tradi?ia roman? episcopul Romei revendic? o harism? special?, un primat în virtutea unei a?a zise succesiuni petrine, care s-ar concretiza numai în persoana lui în calitate de urma? al Romei. Aici sunt o sum? întreag? de erori care trebuie nuan?ate, este faptul c? în tradi?ia r?s?ritean? to?i episcopii sunt urma?ii apostolilor ?i orice episcop este urma?ul lui Petru în eparhia sa ?i, într-un fel, orice cre?tin care m?rturise?te credin?a lui Petru este în descenden?a petrin?. Prin aceasta Biserica Ortodox? a contestat aceast? monopolizare a harismei petrine de c?tre un singur scaun, cel al Romei, sau de titularul s?u, persoana Papei. Acesta este punctul nevralgic al dialogului ?i al tensiunilor existate în trecut între cele dou? Biserici. Pentru c? la noi primatul, primul în Biseric?, fie c? este Mitropolit sau Patriarh, este tot timpul condi?ionat de c?tre Sinod. Deci, nici Sinodul f?r? Patriarh, deci f?r? primat, nici primatul f?r? Sinod, pe când, în tradi?ia Occidental?, primatul, primul dintre episcopi, episcopul Romei, este considerat într-un fel deasupra sau în afara colegiului episcopal, deci are putere de a se distan?a ?i de a se exprima f?r? consensul ?i acordul restului colegiului episcopal. Acesta este principalul punct care a stat ?i la originea schismei (1054) este ?i o tem? principal? pe agenda viitoarelor reuniuni ale Comisiei Interna?ionale de Dialog.