Ce s-a hotarit, de fapt, la Ravenna?

Claudiu TARZIU

Miercuri, 21 noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara), Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica.
Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel Barbu – profesor la Universitatea Bucure?ti, Petre Guran – istoric al religiilor, Remus Radulescu – jurnalist la Radio România, Mirela Corlatan – jurnalist la “Cotidianul” si Corvin Ariciuc – jurnalist la “Adev?rul”. Dar dupa expunerile facute de Daniel Barbu si Petre Guran au putut interveni in discutie toti cei prezenti, intre care Razvan Codrescu, Razvan Bucuroiu (“Lumea credintei” si presedinte AZEC), Gelu Trandafir (“România Libera”), George Damian (“Ziua”), Bogdan Teleanu (Biroul de presa al Patriarhiei Române), Mirel Banica (sociolog al religiilor si publicist la “Dilema veche”).

Intrunirea, moderata de Marius Vasileanu, si-a propus sa lamureasca felul in care a fost reflectat evenimentul semnarii Acordului de la Ravenna si motivatiile acestei reflectari. S-a discutat insa mai mult despre continutul documentului.

[ CITESTE CONTINUAREA ]

Patriarhul Teoctist sper? ca Biserica Catolic? s? revin? asupra declara?iilor “dure”

Declara?ie de pres? a Prea Fericitului P?rinte Patriarh Teoctist acordat? agen?iilor de pres? Rompres ?i Mediafax în salonul oficial al Aeroportului Interna?ional „Henri Coand?”, înainte de plecarea într-o vizit? oficial? la Praga, în leg?tur? cu documentul intitulat „R?spunsuri la unele întreb?ri privind anumite aspecte ale doctrinei de credin?? al Congrega?iei pentru Doctrina Credin?ei” dat publicit??ii de Biserica Romano-Catolic? la 10 iulie 2007.

Patriarhul Teoctist sper? ca Biserica Catolic? s? revin? asupra afirma?iilor recente, potrivit c?rora ar fi „unica ?i adev?rata Biseric? a lui Cristos”, pentru a nu periclita rela?iile dintre cele dou? Biserici, în caz contrar o cale de dialog fiind „greu de g?sit”. „Credem c? documentul original – pentru c? acum ?tim din ce s-a publicat în pres? – când va fi expus ?i comentat de congrega?ia respectiv?, poate va aduce alte posibilit??i, alte c?i de comunicare, pentru ca s? nu se zdrobeasc? atât de brutal o activitate (dialog – n.r.) de atâtea decenii”, a declarat, joi, patriarhul Teoctist, înaintea vizitei în Cehia. Totodat?, conduc?torul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a ar?tat surprins de noua pozi?ie a Bisericii Catolice, în condi?iile în care, în vremea Papei Ioan Paul al II-lea, dialogul teologic cunoscuse progrese evidente.

Patriarhul a apreciat c? prela?ii BOR se a?teptau ca urma?ul Papei Ioan Paul al II –lea s? continue lucr?rile acestuia, exprimându-?i îns? convingerea c? Vaticanul va veni cu argumente care s? salveze situa?ia creat? prin prezentarea documentului intern referitor la pozi?ionarea Bisericii Catolice fa??  de celelalte confesiuni.

„Am r?mas de-a dreptul uimi?i de o asemenea declara?ie, care învr?jbe?te întreaga cre?tin?tate. Acest lucru nu-L bucur? pe Dumnezeu Care este P?rintele nostru. Poate se vor ivi raze ale ra?iunilor ?i ale scrierilor fra?ilor din celelalte Biserici, pentru a g?si totu?i solu?ii ?i a nu c?dea în haos. Deocamdat?, este greu de g?sit o cale pentru continuarea dialogului cu Biserica Catolic? de vreme ce chiar nu ne recunoa?te ca Biseric?, ci doar ca pe ceva particular. O lume întreag?, occidental? – fie c? sunt romano-catolici, protestan?i, anglicani – sau noi ortodoc?ii, ne-am angajat, prin cei mai str?luci?i teologi, pentru a netezi calea de apropiere ?i unitate sfânt?”, a explicat patriarhul Teoctist. Totodat?, conduc?torul BOR a avertizat c? declara?iile Bisericii Catolice vor provoca tulbur?ri, astfel c? vor îngreuna continuarea dialogului teologic. „Lucrul acesta ne deranjeaz?, pentru c? vor fi tulbur?ri chiar în sânul tuturor Bisericilor. Cele care înc? nu erau convinse de foloasele dialogului, acum vor avea posibilitatea s? se bucure. Lucrul acesta nu este îmbucur?tor pentru nimeni”, a declarat PF Teoctist, ad?ugând c? „lumea laic? este inspirat? de unitate ?i de fr??ietate”.

Întrebat dac? dialogul între cele dou? Biserici este compromis, patriarhul Teoctist a apreciat c?, dat? fiind „duritatea” declara?iei, acesta va continua cu dificultate.

 

Ce este ecumenismul?

Marturia unui fost preot care 20 de ani a fost activ in activitati ecumeniste in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor

“Modus operandi al ecumenismului este sa ne convinga mai intai ca putem toti trai in aceeasi familie (oikos) dar fiecare sa avem camerele noastre separate. Ni se spune ca astfel ne vom putea intelege cu totii si vom dialoga si vom fi deschisi unii la alti, ceea ce este cu siguranta ceea ce Hristos vrea si este un lucru frumos de facut. Nu s-a rugat El ca toti sa fie una? Fiind in camere separate, ne putem toti pastra obiceiurile noastre ciudate de ritual si de manifestare a credintei, pastrandu-ne astfel identitatea si aratand lumii ca Dumnezeu nu este asa de rau si ca religia este un lucru bun in cele din urma. In plus, ce rau poate sa faca doar faptul ca vorbim intre noi?

Suna frumos, nu-i asa?

Bineinteles, fiind toti in aceeasi familie, inseamna ca o credinta este la fel de valida ca si urmatoarea, deoarece toti locuim in aceeasi casa. Caditul din cadelnita este la fel ca si batutul la toba, asa cum psalmodia troparului este la fel ca si balbaiala in duh (n.t. – probabil autorul se refera la vorbitul in limbi al penticostalilor, care se cred sub influenta Duhului Sfant atunci cand se manifesta asemenea indracitilor care mormaie, zbiara si scot sunete ciudate si stridente care nu pot fi intelese). Fiecare are un specific al manifestarii dar in fapt, “toti il cautam pe Dumnezeu”.

Multi ortodocsi bine-intentionati cred ca prin participarea in aceasta familie, chiar doar daca ei cred ca doar inchiriaza o camera, vor aduce pe toti sa vada adevarul Ortodoxiei. In realitate, prezenta lor ii face pe ceilalti membri ai casei sa simta ca ortodoxia este doar un alt membru al Oastei Domnului, deoarece (credeti-ma) cartile au fost aruncate si termenii dialogului sunt deja stabiliti. […]

Bineinteles, nimeni nu ar trebui sa fie prostit. Ecumenistii nu vor fi multumiti pentru totdeauna cu “zidurile care ne despart”. De ce sa traim in camere separate? Sa incepem sa vorbim despre ce avem in comun, in loc de ceea ce nu avem, si in curand toti peretii vor cadea si noi vom trai fericiti intr-o singura mare camera. Si de acum, nu ar trebui sa ne mai numim Consiliul Mondial al Bisericilor (sic), ci ar trebui sa ne numim Consiliul Mondial al Religiilor (OH, nu stiam ca si hindusii sunt parte din familie … lor cine le-a dat drumul? […])

Ar trebui sa ne dam seama ca Consiliul Mondial al Bisericilor nu propune o cu o structura de biserica mondiala, asa ca toti cei preocupati de juristictia si parohia lor pot sa se relaxeze. Nimeni nu ne va lua ograda sau puterea politica sau venitul deoarece CMB stie ca ar fi un adevarat razboi daca ne-ar ameninta puterea noastra. Compromisurile in credinta sunt un lucru mult mai usor de realizat. Astfel, mai degraba ne duc incet catre o religie mondiala de recunoasteri mutuale in loc de o singura biserica mondiala, si face concesii pentru manifestarile eclesiologice ale slabiciunii noastre omenesti, pe care oricum “le vom depasi intr-o zi”.

Si asa sta treaba. Miscarea ecumenista este minimalista: “Haideti sa ne oprim la adevarul cu care suntem toti de acord”. Ortodoxia este MAXIMALISTA – totul conteaza. Si de aceea cele doua niciodata nu se vor amesteca. Ne vom obisnui cu asta. Intr-o atmosfera pluralista incarcata cu expresii capcana gen “frati”, “iubire”, “impreuna”, “dialog” etc vom fi pentru todeauna niste paria. […]

Pr. John

PS: In fuga dupa imbratisare sa nu uitam de mica adunarea a papei de la Assisis cu cativa ani in urma. Orice am crede noi despre Francisc, probabil ca s-a rasucit in mormant cand i-au cantat Budistii in coarne. Ma intreb daca a observat cineva ca la scurt timp dupa asta, catedrala din Assisis a fost aproape distrusa (n.t. la un cutremur in 1997). La fel si cu cativa ani in urma, cand Angliganii au pus episcop pe David Jenkins – un agnosic si ultraliberal (n.t. care a marturisiti ca el nu crede in invierea fizica a lui Hristos sau in nasterea din Fecioara. De asemenea, Jenkins a fost primul episcop anglican care a “binecuvantat” o castorie intre homosexualilor, dintre care unul era vicar). La trei zile dupa ce a fost numit episcop, fulgerul a lovit Catedrala “York Minster” (n.t. sediul Arhiepiscopiei de York, a doua in conducerea Bisericii Angliei) Hmmmmm, oare este vreun semn pe undeva pe-aici? NAH!!!! (n.t: vezi si Incidentul neasteptat la Saptamana de Rugaciune Ecumenista)

TRADUCERE: Gigel Chiazna
SURSA: Biserica Rusa Sf. Nicolae – Dallas – Texas

Patriarhatul Moscovei confirma diferentele teologice cu romano-catolicii

Moscova – Interfax, 22 Martie 2007

Biserica Ortodoxa Rusa nu este de acord cu opinia Cardinalului Vienei Christoph Schonborn referitoare la diferentele teologice.

 

“Numeroasele dezbateri teologice ale ultimelor decenii au aratat ca Bisericile Ortodoxa si Catolica cred la fel in ceea ce priveste aproape fiecare problematica teologica”, a spus Arhiepiscopul Vienei intr-un interviu publicat de ziarul Trud.

Cardinalul a spus ca diferenta majora a constituit-o viziunea asupa locului Papei de la Roma in ierarhia Crestinismului.

 

“Aceasta opinie este foarte intalnita in randurile clericilor catolici de rang inalt. Am putea-o numi triumfanta” a spus Pr. Igor Vyzhanov, seful Secretariatului de Relatii Externe din cadrul Departamentului Patriarhatului Moscovei pentru Relatii Inter-Crestine.

 

Evaluarea diferentelor teologice dintre ortodocsi si catolici este prerogativa comisiilor teologice internationale care a fost lansata in perioada sfarsitului anilor 70 si inceputul anilor 80 a spus acesta …

 

“Activitatea acestei comisii arata ca exista probleme pe marginea carora trebuie s adiscutam. Problema nu trebuie inteleasa gresit. Sunt diferente care izvorasc din cei mai mult de 1000 de ani de existente separate” a spus acesta.

Contrar cu opinia catolica cum ca aproape nu exista diferente teologice cu Biserica Ortodoxa, “aproape toti clericii ortodocsi in Rusia, Grecia si alte tari ortodoxe cred ca aceste diferente exista”, a spus acesta.

Sursa: Interfax

Memento: Diferente intre Ortodoxie si Catolicism

 

 

 

 

 

Scrisoarea athonită împotriva tendintelor ecumeniste actuale din Biserică

Decembrie 2006

Sfintitilor Egumeni si Sfintitilor Proistameni ai celor Dou?zeci Sfinte M?n?stiri din Sfânta Chinotit? a Sfântului Munte al Athonului

Sfintiti Egumeni si Sfintiti P?rinti, blagosloviti!

Dorim s? ne ar?tam la aceast? vreme adânca îngrijorare si tristete pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastr? Ortodoxie: lucruri care nimicesc înv?t?turilor Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor P?rinti si potrivnice tuturor sfintelor canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice si locale. Ne întreb?m dac? s-a adunat cumva vreun sinod ecumenic care s? desfiinteze canoanele ce opresc rug?ciunea în comun cu ereticii, sau dac? cumva Papa s-a poc?it si s-a lep?dat de ereziile Filioque-ului, primatului, infailibilit?tii, azimilor, focului cur?titor [purgatoriul, n.tr.], harului creat, a imaculatei conceptii a Preasfintei N?sc?toare-de-Dumnezeu, si atâtea altele, ce au fost în marea lor parte osândite si anatematizate de nenum?rate ori de Sinoadele Ortodoxe si de toti Sfintii P?rinti.

Cerul s-a mâniat si Sfintii P?rintii s-au prea-întristat v?zând si auzind cele petrecute în Fanar [1], de praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 Noiembrie, anul acesta [2006]: lucruri nemaiîntâlnite si nemaiauzite în dou? mii de ani de istorie a Bisericii: “Cumplita nesocotire a înv?t?turilor P?rintilor, dispretuirea predaniilor apostolesti, aducerea nout?tilor în biserici de c?tre înnoitorii zilelor noastre”, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare despre niste întâmpl?ri asem?n?toare din zilele sale.

Toate s-au petrecut, literalmente, cu susul în jos. În loc ca ereticul Pap? s? fie asezat în spate, asa cum vedem c? sunt zugr?viti ereticii în icoanele Sfintelor Sinoade, si s? fie îndep?rtat de Dumnezeiasca Liturghie, asa cum cere porunca liturgic? “Usile, usile, întru întelepciune s? lu?m aminte”, noi l-am pus pe un tron înalt, pe care a sezut purtând omoforul; diaconii ortodocsi l-au c?dit, iar Patriarhul a schimbat cu el s?rutarea liturgic? la “S? ne iubim unii pe altii”; apoi [Papa] a rostit, ca un proestos, “Tat?l nostru”, în vreme ce grupul sfintitilor psalti i-a cântat “Întru multi ani” si un tropar anume alc?tuit de un imnograf athonit – Doamne, miluieste! – dac?, bineînteles, acest lucru anuntat de ziaristi este adev?rat [2]; i s-a îng?duit s? dea adun?rii binecuvântarea sa, sau, mai curând, nebunia sa, cum spun sfintele canoane.

Am îng?duit Bisericii lupt?toare de pe p?mânt s? se despart? de Biserica biruitoare a Sfintilor din ceruri si s? se uneasc? cu bisericile si adun?rile viclenilor eretici. Am def?imat toti sfintii mucenici si m?rturisitori ce au luptat pân? la sânge împotriva ereziilor, c?ci ar?t?m lupta, mucenicia si m?rturisirea lor ca fiind nefolositoare si f?r? nici un rost. Oare fericitii P?rinti ai Sfântului Munte ce au mucenicit sub [Patriarhul Ioan] Vekkos [3] pentru c? nu au vrut s?-l primeasc? si s?-l pomeneasc? pe Pap? la Liturghie nu plâng, v?zându-ne c? nu numai respingem pilda lor prin t?cerea noastr?, ci facem chiar dimpotriv?? Pentru ce, dar, au mucenicit toti mucenicii de pân? acum, pentru ce au stat neclintiti m?rturisitorii în credinta lor?

Cunoasteti, cinstiti p?rinti, mai bine decât noi, toate faptele, declaratiile si hot?rârile antiortodoxe si hulitoare ale Patriarhului Ecumenic si ale altor întâi-st?t?tori si episcopi, care propov?duiesc cu glas tare si v?dit – cu capul descoperit – [4] primirea si înv?t?tura panereziei ecumenismului, cea mai mare erezie ecleziologic? din toate veacurile. Aceast? înv?t?tur? eretic? t?g?duieste unicitatea Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici si o pune pe acelasi plan cu ereziile, acceptând c? tainele ereticilor au si împ?rt?sesc har sfintitor si mântuitor. În afar? de recunoasterea botezului urm?torilor Papei si lutheranilor, [exist? relat?ri c?] ne împ?rt?sim din acelasi potir cu monofizitii si, de multe ori, si cu papistii în Ciclade [5] si în diaspor?.

Ne-am dat acum seama, cu mare tristete, c? ocârmuirea duhovniceasc? a Sfântului Munte din ultimii ani nu a întâmpinat cu t?rie si b?rb?tie m?rturisitoare aceste semne v?dite de apostazie, asa cum au f?cut-o p?rintii athoniti de mai demult. Patriarhul a cump?nit r?spunsurile noastre si, fiindc? au fost f?cute f?r? tragere de inim?, iar de multe ori nici nu au existat, a purces f?r? vreo opreliste spre unirea cu Papa, care nu s-a poc?it si st?ruieste în ereziile sale. Ne-a cump?nit, de asemenea, si a fost deosebit de bucuros cu prilejul ultimei sale vizite în Sfântul Munte, pentru c? a izbutit s? dea impresia c? a venit s? primeasc? încuviintarea si binecuvântarea athonitilor pentru toate cele ce hot?râse s? le fac? cu Papa, câteva zile mai apoi.

Noi, smeritii ieromonahi si monahi, v? m?rturisim c? ne-am smintit de t?cerea si pasivitatea autorit?tilor duhovnicesti ale Sfântului Munte, si, împreun? cu noi, la fel au simtit credinciosii din Grecia si toti ortodocsii din lumea întreag?. Toti asteapt? s? aud? glasul Sfântului Munte.

De la voi, cei mai înv?tati si mai întelepti decât noi, am înv?tat c? atunci când credinta este în primejdie, vom da socoteal? dac? t?cem si d?m înapoi, dup? cum zice Sfântul Theodor Studitul. Monahul, îndeosebi, nu trebuie s? îng?duie nici cea mai mic? inovatie în privinta credintei, potrivit aceluiasi Sfânt P?rinte, mare c?l?uzitor si organizator al vietii monahale, si Staret al nostru, al tuturor. El nu s-a temut de amenint?rile si prigoanele iconoclastilor, împ?rati si patriarhi, ci chiar în Constantinopol, între zidurile Sfintei si Marii M?n?stir a Studionului, a organizat o procesiune de mie de monahi purtând f?clii si tinând în mâini sfintele icoane ce fuseser? interzise.

Sfintii Savva cel Sfintit si Theodosie Chinovitul, acesti mari îndrum?tori ai monahilor, au adunat la Ierusalim zece mii de monahi din Palestina, cu mult înainte, si au sc?pat Ortodoxia de erezia monothelit?.

Cine va sc?pa ast?zi Biserica de panerezia Ecumenismului si de înselarea Papismului? Scrisorile de protest trimise din vreme în vreme de Sfânta Chinotit? nu au avut nici un rezultat.

Nu mai e vreme pentru cuvinte. E vremea s? facem ceva.

Noi, neînv?tatii si p?c?tosii, nu vrem s? v? înv?t?m pe voi, nici s? ne înf?tis?m ca m?rturisitori. Vrem doar s? ne usur?m constiinta de monahi si de ortodocsi; vrem s?-i cinstim pe sfintii mucenici si m?rturisitori, îndeosebi pe cei muceniciti de Vekkos. Vrem s? cinstim si s? urm?m purtarea lor, nu s? ne d?m înapoi si s? punem m?n?stirile si obstile noastre mai presus de neprih?nirea credintei, mai presus de Dumnezeu si de adev?r.

Credem c? dup? atâtea proteste si cereri scrise si prin viu grai, dup? atâtea retract?ri, schimb?ri de pozitie si compromisuri, singurul lucru care îi va bucura pe ortodocsi si îi va rusina pe r?u-credinciosi este încetarea pomenirii numelui Patriarhului la slujbe [6], si nu numai aceasta, ci si încetarea pomenirii la toate slujbele a numelor tuturor episcopilor care-l încuviinteaz? pe Patriarh sau r?mân t?cuti, oriunde s-ar afla.

Adunati-v? laolalt?, sfintiti P?rinti, monahi din toate m?n?stirile, schiturile si chiliile, într-o adunare lupt?toare a-tot-monahal? – fie c? sunteti în Sfântul Munte, fie în afara sa – si d?râmati stâlpii ereziei, papismului si ecumenismului. Duceti lupta cea bun? a credintei. De nu o veti face, noi vom alege s? facem cele pl?cute lui Dumnezeu, nu cele pl?cute oamenilor.

Dumnezeu s? ne lumineze pe toti; Preasfânta N?sc?toare-de-Dumnezeu s? acopere si s? binecuvinteze Gr?dina ei, si s? ocroteasc? Biserica Ortodox? de cei ce o defaim? pe Maica Domnului si de ereticii ce lupt? împotriva Sfintilor, precum si de p?storii slabi care las? turma f?r? ocrotire înaintea n?v?lirilor lupilor.

În cele din urm?, cerându-v? blagoslovenia, încheiem cu cinstire,

Ieromonahul Efrem, fost egumen, Staret al Schitului Apostolului Andrei [“Serrai”, Sfânta M?n?stire Vatopedi] si obstea dimpreun? cu mine.
Gheronda Evstratie Ieromonahul, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Pimen Ieromonahul, Sfânta M?n?stire Zografu
Gheronda Vasilie Ieromonahul, Sfânta M?n?stire Zografu
Gheronda Vissarion Ieromonahul, Sfânta M?n?stire Zografu
Nicodim Monahul (Vilalis), Sfânta Chilie “a Întâmpin?rii” din Kapsala
Artemie Monahul, M?n?stirea Marea Lavr?
Ilarion Ieromonahul, M?n?stirea Marea Lavr?
Paisie Monahul, M?n?stirea Marea Lavr?
Savva Monahul, M?n?stirea Marea Lavr?
Hariton Ierodiaconul, M?n?stirea Marea Lavr?
Hariton Monahul, Karulia, M?n?stirea Marea Lavr?
Athanasie Monahul, Karulia, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Vlasie Monahul, Kserokalivo Viglas, M?n?stirea Marea Lavr?
Acachie Monahul, Sfânta Kathisma a Sfintei Treimi (Kir Isaia), M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Isaia Monahul, Chilia Nasterii N?sc?toarei-de-Dumnezeu, M?n?stirea Marea Lavr?
Heruvim Monahul, Sfântul l?cas al Arhanghelilor, M?n?stirea Marea Lavr?
Damaschin Ieromonahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Nectarie Monahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Theolipt Monahul si p?rintii dimpreun? cu dânsul, Chilia Sfântului Înainte-merg?tor, Schitul Sf. Anna, M?n?stirea Marea Lavr?
Gavriil Ieromonahul, Sfânta Chilie a Sf. Gheorghe (Kartunatsion), Sfântul Schit al Sf. Anna, M?n?stirea Marea Lavr?
Ieromonah Hrisostom Kartsonas, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Cosma Monahul, Sfânta Colib? a Sf. Dimitrie, Schitul Sfintei Anna, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Panteleimon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Panteleimon, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Sofronie Monahul, Sfânta Colib? a Intr?rii N?sc?toarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, M?n?stirea Marea Lavr?
Parthenie Monahul, Sfânta Colib? a Intr?rii N?sc?toarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, M?n?stirea Marea Lavr?
Athanasie Monahul, din Vuleutiria, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Serafim Ieromonahul, Chilia Tuturor Sfintilor, Schitul Sfintei Anna, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Daniil Monahul, Sfânta Anna, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Gherasim Monahul, Sfânta Colib? a Sf. Gheorghe, Katunakia, M?n?stirea Marea Lavr?
Gheronda Venedict Ieromonahul, Chilia Sf. Constantin si Elena, M?n?stirea Vatopedi
Paisie Monahul, Chilia Arhanghelilor (Savvaion), Karies, M?n?stirea Hilandar
Siluan Monahul, Sfânta Colib? a Sf. Nicolae, Nea Sketi, M?n?stirea Sf. Pavel
Gavriil Monahul, Chilia Kutlumusiu a Sf. Hristodul
Dosithei Monahul, Kathisma M?n?stirii Kutlumusiu
Gheronda Nectarie Monahul, Sfânta Colib? a Sfintei Treimi, Schit al M?n?stirii Kutlumusiu
Paisie Monahul, Chilia Sfintei Varvara, M?n?stirea Kutlumusiu
Gheronda Moisi Monahul, Chilia Sf. Ioan Gur?-de-Aur, Schitul Sf. Panteleimon, M?n?stirea Kutlumusiu
Gheronda Avraam Ieromonahul, Sfânta Colib? a Sf. Gherasim Kefalinias, Schitul Sf. Panteleimon, M?n?stirea Kutlumusiu
Gheronda Spiridon Monahul, Chilia Sf. Nicolae, M?n?stirea Kutlumusiu
Theodul Monahul, fost la M?n?stirea Kutlumusiu
Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Chilia Sf. Spiridon din Kerkira, M?n?stirea Kutlumusiu
Ilarion Monahul, Sfântul l?cas al M?n?stirii Dohiariu (regiunea Platon)
Gheronda Nicodim Monahul, Chilia Sf. Nectarie Kapsala, M?n?stirea Pantokrator
Gavriil Ieromonahul, Chilia Maicii Domnului “Degrab ascult?toarea”, M?n?stirea Pantokrator
Isaac Monahul, Chilia Nasterii Maicii Domnului, Kapsala, M?n?stirea Pantokrator
Gheronda Athanasie Monahul, Chilia Sf. Athanasie, M?n?stirea Pantokrator
Gheronda Meletie Monahul, Nasterea N?sc?toarei-de-Dumnezey, Kapsala, M?n?stirea Pantokrator
Gheronda Grigorie Monahul, Chilia Sf. Nicolae, Kapsala, M?n?stirea Patokrator
Gheronda Onufrie Monahul, Chilia Adormirii N?sc?toarei-de-Dumnezeu, Karies
Gheronda Nicolae Monahul, Chilia Sf. Dimitrie, Karies
Ieromonahul Gavriil, Chilia Sfintilor Arhangheli (Komvologas), Karies

Adunarea de isc?lituri continu?.

Reactie athonita la vizita Papei din Turcia

Pe 30 Decembrie 2006, Sfanta Chinotita a Muntelui Athos (toate cele douazeci de manastiri aghiorite) a trimis Patriarhului Vartholomeu o epistola cuprinzand o serie de obiectii fata de ultimele sale actiuni, legate de vizita Papei Benedict XVI la Constantinopol. Unele dintre manastiri au cerut chiar incetarea pomenirii la Liturghie a Patriarhului Vartholomeu.

Reprezentantii celor douazeci de manastiri scriu: “… simtim ca avem o raspundere apasatoare fata de credinciosii… care ne socotesc un paznic neclintit al Sfintei Predanii… Din aceasta pricina, cu durere, declaram ca nu suntem de acord cu rugaciunea in comun facuta de preafericirea voastra si cu participarea voastra la adunari liturgice si cu caracter religios care dau impresia ca Biserica Ortodoxa ii accepta pe romano-catolici si pe Papa ca fiind episcopul canonic al Romei…”.

Epistola continua: “… recent incheiata vizita a Papei in Fanar [cartierul din Istambul unde se gaseste Patriarhia] si vizita Inalt Preasfintiei sale Arhiepiscopul [Hristodul al Atenei] la Vatican ne-au indurerat profund inimile. Se prea poate sa se fi dobandit vreun folos lumesc din toate acestea, insa in decursul acestor vizite s-au petrecut lucruri care sunt in conflict cu practicile ecleziologice ortodoxe. Primirea Papei de catre Prea Fericirea voastra ca si cand ar fi fost episcopul canonic al Romei, sederea sa pe scaunul arhieresc in timpul Dumnezeiestii Liturghii Ortodoxe, purtand omoforul; rostirea de catre el a rugaciunii “Tatal nostru”, sarutarea liturgica cu Patriarhul – toate depasesc o simpla rugaciune in comun si sunt oprite de Sfintele Canoane. Iar toate acestea au avut loc in conditiile in care traditia papala nu s-a schimbat in nici un fel, pastrandu-si politica si invataturile eretice…”.

Parintii athonitii continua, concluzionand ca Biserica Papei este lipsita de succesiune apostolica si “fara de har”.

Ei ii spun Patriarhului ca se intorc la hotararile dublei intalniri din 1980 a Sfintei Chinotite a Athosului, la care a luat parte si Manastirea Esfigmenu, hotarare iscalita de toate manastirile Sfantului Munte si care afirma: “… credem ca Sfanta noastra Biserica Ortodoxa este cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica a lui Hristos, avand deplinatatea Harului si a Adevarului, pastrand fara vreo intrerupere succesiunea apostolica. Dimpotriva, “bisericile” si “confesiunile” apusene au rastalmacit in multe privinte credinta Scripturii, a Apostolilor si a Parintilor, lipsindu-le harul cel sfintitor; ele nu au nici Taine adevarate, nici succesiune apostolica”.

PR. CONSTANTIN COMAN – Unitatea Bisericii sau Ecumenismul intre adevar si erezie

In primul mileniu de existenta, Biserica a reusit sa-si pastreze unitatea in ciuda multor framantari si a multor erezii cu care s-a confruntat. Acest lucru s-a reusit printr-o lupta acerba pentru pastrarea invataturii crestine adevarate si a vietii crestine asa cum fusesera lasate de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli. Sub presiunea istoriei, a lumescului, in secolul al XI-lea se produce prima ruptura in trupul Bisericii celei una: desprinderea Bisericii occidentale, cu centrul la Roma, de Biserica rasariteana, cu centrul la Constantinopol. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma, cea de a doua mare schisma, de data aceasta in trupul Bisericii occidentale. Au luat astfel nastere Bisericile protestante, care validau principiul autoritatii individuale si directe in materie de credinta si invatatura crestina, introducand in istoria crestinismului germenele divizarii la nesfarsit. De la cele cateva Biserici iesite din Refoma s-a ajuns la cateva mii de confesiuni si secte crestine, unele asa de indepartate de crezul initial, incat nu-si mai pot justifica acest atribut.

Crestinii au avut intotdeauna constiinta responsabilitatii lor fata de nefirescul starii de dezbinare. De aceea, in decursul istoriei nu au incetat incercarile de unire. Secolul nostru a marcat, insa, o intensificare fara precedent a eforturilor crestinilor pentru restabilirea unitatii. S-a creat un spirit ecumenic, apoi o miscare ecumenica. Foarte repede, aceste eforturi s-au materializat in crearea de organisme crestine internationale, regionale si locale sau in institutionalizarea dialogurilor bi- sau multilaterale. Toata lumea stie de existenta Consiliului Ecumenic al Bisericilor, infiintat in 1948, de Conferinta Bisericilor Europene, infiintata in 1959, de existenta Consiliilor Ecumenice nationale sau a Conferintelor Interconfesionale. Lucrurile aveau sa avanseze si in spatiul relatiilor dintre ortodocsi si catolici. In 1965, Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reciproc in 1054, pentru ca in 1980 sa debuteze dialogul teologic oficial intre cele doua Biserici.

Frecventa dialogurilor, a intalnirilor intercrestine din ultimii cincizeci de ani si mai bine a fost si continua sa fie atat de mare, incat pe drept cuvant secolul al XX-lea a fost numit ,secolul ecumenismului”. Unitatea tuturor crestinilor este un deziderat declarat al tuturor Bisericilor si confesiunilor crestine, constiente de imperativul si adevarul poruncii dumnezeiesti ,ca toti sa fie una”. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca s-au inregistrat progrese evidente in directia realizarii unitatii. Parerile sunt, desigur, impartite: unii sustin ca rezultatele sunt datatoare de speranta, altii considera ca ecumenismul, in forma in care s-a desfasurat pana acum, este nu numai un esec, dar mai mult decat atat, o noua mare ratacire a lumii crestine.
Unitate? Da! Dar ce fel de unitate? Unitate in ce? Unitate in cine? Fiecare din marile traditii crestine, cea ortodoxa, cea romano-catolica si cea protestanta, a propus propria viziune asupra unitatii izvorata din invatatura si traditia fiecareia.
Biserica Romano-Catolica vede unitatea realizata prin raportarea tuturor crestinilor la un unic centru de autoritate eclesiala si, mai mult, prin reducerea acestei autoritati la o singura persoana, convinsa fiind ca numai centrarea, adunarea tuturor, la modul formal, exterior, sub sceptrul unei singure persoane, poate asigura unitatea. Acest model de unitate cuprinde in sine si motivatia expansionismului si imperialismului catolic pe care l-a cunoscut istoria mai veche si chiar mai noua.

La extrema cealalta, Bisericile si confesiunile protestante, fidele principiului care le-a generat, propun un model de unitate in diversitate, fiecare Biserica ramanand cu invatatura sa, cu structura proprie, aºa cum se afla, dar unindu-se prin ,alaturare”, prin asociere intr-o structura de unitate atotcuprinzatoare care sa aiba la baza o trasatura comuna minimala. Pentru protestanti, un organism crestin mondial precum Consiliul Ecumenic al Bisericilor ar putea constitui modelul de unitate mai mult decat multumitor.

Biserica Ortodoxa nu concepe unitatea decat centrata in Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea refuza unitatea bazata pe un centru unic ce tine de aceasta lume, deci pe o persoana umana, cu credinta ca acest model de unitate ignora natura insasi a Bisericii, care depaseste limitele istoriei, ale lumii acesteia, fiind ancorata organic in realitatea dumnezeiasca, avand drept cap pe Hristos Insusi.

Biserica Ortodoxa considera ca necesitatea unui centru unic uman care sa asigure unitatea Bisericii vine din slabirea credintei ca Hristos este prezent si lucreaza in lume pana la sfarsitul veacurilor, dupa propria fagaduinta (Matei 28, 20). De aici si nevoia unui ,loctiitor”, a unui vicar al lui Hristos pe pamant, asa cum este considerat Papa. Sucomband, in cele din urma, presiunilor intelepciunii omenesti in dauna intelepciunii celei dumnezeiesti, teologia catolica a sfarsit prin a decreta ireductibila distanta dintre creat si necreat, dintre spirit si materie, dintre finit si infinit, deci, dintre Dumnezeu si creatie. Conform acestei teologii, nu pot salaºlui impreuna doua lumi, doua realitati definite de notiuni contrare, care se resping sau anuleaza reciproc. Marginitul, unindu-se cu nemarginitul, sau devine nemarginit, sau anuleaza nemarginitul, asimilandu-l. In felul acesta, teologia catolica isi refuza un punct de sprijin si un principiu al unitatii in afara universului inchis al acestei lumi, renuntand la orice posibilitate de comunicare reala, acum si aici, pretutindeni si totdeauna, intre lumea lui Dumnezeu si lumea noastra. Inchis in sine, catolicismul a trebuit sa descopere si sa cultive parghii de mentinere a coerentei interioare in legile acestei lumi.

Asa a aparut necesitatea primatului papal absolut, ca centru unic, singurul capabil sa asigure unitatea Bisericii, asa a aparut infailibilitatea papei, ca garant al ramanerii in Adevar. Astfel, punctul de sprijin s-a mutat din Hristos, Dumnezeu-Omul, deci din sanul Sfintei Treimi, intr-un om, in unul din oamenii acestei lumi. De aici pana la viziunea protestanta nu mai era mult. Pasul fundamental fusese facut: era cel al ,separarii” de Dumnezeu. Daca un om putea fi garant al Adevarului si al unitatii, atunci putea fi oricare dintre oameni, sau, mai concret, daca poate unul, atunci pot toti, fiecare in parte.

Inceputul schismelor a fost aceasta ,dezlipire” de Hristos, Dumnezeu-Omul, si inchidere in propria lume, in propriul univers, cu riscul asfixierii, reprezentand pe plan eclesial pacatul protoparintilor, acela al implinirii prin propriile forte. Singura salvare de la asfixiere s-a considerat a fi evadarea din aceasta lume inchisa, creand o alta noua, condamnata insa la nesfarsit aceleiasi asfixieri si aceleasi evadari, intrucat se incapataneaza sa se considere suficienta siesi si sa-si caute resortul subzistentei in sine.

Catolicismul nu a putut renunta la alimentarea dintr-o putere dumnezeiasca, dar, deoarece nu mai putea concepe ca posibila comunicarea reala prezenta cu Dumnezeu, a descoperit o modalitate de a include acest izvor in limitele creatiei, vorbind despre harul dumnezeiesc creat, gratia creata. Acest har creat lasat de Hristos Bisericii asigura legatura orizontala cu Hristos cel istoric; de aici si necesitatea de a-si fundamenta primatul papal pe pretinsa investire a Sfantului Petru si a tuturor urmasilor acestuia in fruntea Bisericii universale.

Refuzand autoritatea Papei, socotita de catolici ca venind de la Hristos, protestantii nu s-au putut lipsi de un fundament dumnezeiesc. Ei au facut o singura miscare, ramanand de fapt la acelasi principiu. Au renuntat la un papa-om in favoarea unui ,papa de hartie”, cum s-a spus, acesta fiind in viziunea lor Biblia, careia i-au asigurat primatul absolut si infailibilitatea. Numai ca Biblia nu poate vorbi si nici nu se poate interpreta singura, fiind supusa lecturii si autoritatii fiecarui cititor. Ipocrit pana peste poate, constient sau inconstient, omul se instaura lejer in locul lui Hristos, nemaiavand nevoie de prezenta si de lucrarea Lui din moment ce ii lasase ,puterea” necesara si adevarul in cuvintele Sfintei Scripturi.

In Biserica Ortodoxa crestinii nu pot fi una decat in Hristos, in Dumnezeu, asa cum Insusi Mantuitorul spune: ,Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una.”(Ioan 17,21). Pentru a-si pastra unitatea, Biserica trebuie sa se pastreze in Hristos, iar pentru a se pastra in Hristos trebuie sa nu se rataceasca de la semnele prezentei si lucrarii lui Hristos in istorie, acum si aici, in trecut si viitor, pana la sfarsitul veacurilor. Biserica cea nedespartita a primului mileniu si continuarea ei in istorie, Biserica Ortodoxa, crede ca Biserica este la modul cel mai real si propriu Trupul lui Hristos, formulandu-si invatatura eclesiologica in prelungirea dogmei hristologice, care arata ca in Hristos salasluiesc impreuna firea dumnezeiasca si cea omeneasca intr-o unire perfecta, fara confuzie si fara amestecare. Biserica este dumnezeiasca si omeneasca in acelasi timp, fiind o realitate sacramentala. Lucrarea Bisericii este lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Episcopul, care poarta plenitudinea harului preotiei sacramentale, nu savarseste in locul lui Hristos lucrarea de sfintire, ci el insusi este savarsitorul, ca semn vazut al lui Hristos. Iisus este prezent in orice lucrare a Bisericii Sale. In Biserica nedespartita a primului mileniu, garant al Adevarului, aparator al dreptei credinte era sinodul tuturor episcopilor adunati in numele lui Hristos, care lucrau cu credinta asistentei si luminarii Duhului Sfant. Invatatura crestina ne trimite la Adevar, dar nu este Adevarul insusi, acesta fiind Hristos. Pastrarea integritatii Evangheliei este insa o conditie absolut necesara pentru a nu rataci de la Hristos. De aceea, Biserica lupta din rasputeri sa-si pastreze invatatura nestirbita de ambitiile trufase ale omului, pentru ca ratacirea de la invatatura cea adevarata aduce cu sine ratacirea de la Hristos, iar ratacirea de la Hristos inseamna ruperea de Biserica, deci sfasierea trupului Bisericii. Confuzia din sutele de confesiuni si secte adevereste deficienta propriilor modele de unitate prin ,negocierea” Adevarului. Civiliza_ia secolului nostru, care a subordonat adevarul utilului, invita si Bisericile sa realizeze reconcilierea si unitatea inainte de a constientiza Adevarul. Orice astfel de forma de unitate nu poate fi valabila, si deci nici trainica.

Miscarea ecumenica este inteleasa de ortodocsi ca o cale de cautare a unitatii. In momentul in care ecumenismul este asimilat unei forme de unitate, atunci el este cea mai crunta ratacire de la adevar, cea mai mare erezie. Vom fi una atunci cand vom marturisi acelasi Adevar. Hristos Insusi Se roaga Tatalui Ceresc in acest sens: ,Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” (Ioan 17, 19). Nu forme de unitate trebuie, de fapt, cautate, ci cai de a-L redescoperi pe Hristos cel adevarat. Nu unitatea trebuie cautata, ci Hristos.

SF. IUSTIN POPOVICI – Biserica Ortodoxa si Ecumenismul

Va oferim spre lectura cartea Biserica Ortodoxa si Ecumenismul

>> DESCARCA PDF <<

Iata mai jos doua fragment din carte:

“Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de întrebari: si toate întrebarile acestea, în întemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa într-o singura dorinta – si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos. Iar adevarata Biserica a lui Hristos poarta – si trebuie sa poarte – raspunsuri la toate întrebarile si sub-întrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele întrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos. Iar vatra duhului omenesc arde pururea în vesnicele întrebari chinuitoare. Si orice om arde în ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: îi arde inima, îi arde mintea, îi arde constiinta, îi arde sufletul, îi arde întreaga fiinta. “Si nu este pace întru oasele lor”. Între planete, planeta noastra este cetatea de scaun a tuturor vesnicelor probleme chinuitoare: ale vietii si ale mortii, ale binelui si ale raului, ale faptei bune si ale pacatului, ale lumii si ale omului, ale nemuririi si ale vesniciei, ale raiului si ale iadului, ale lui Dumnezeu si ale diavolului. Între toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita. Tocmai pentru aceasta S-a pogorît Dumnezeu pe pamînt, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre întrebari. Din aceasta pricina a si ramas întreg pe pamînt, în Biserica Lui, careia El îi este cap, iar ea este trupul Lui. Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si în ea este întreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine- vestirile Sale si cu toate desavîrsirile Sale.”

“Urmand pe Sfintii Apostoli, Parintii si Dascalii Bisericii marturisesc cu dumnezeiasca intelepciune serafimica si ravna heruvimica unitatea si unicitatea Bisericii Ortodoxe. Ca atare, este de inteles ravna inflacarata a Sfintilor Parinti ai Bisericii fata de orice despartire de Biserica si cadere din Biserica si atitudinea lor aspra fata de erezii si schisme. In aceasta privinta, de exceptionala insemnatate divino-umana sunt sfintele Sinoade Ecumenice si Locale. Potrivit duhului si pozitiei lor de hristica intelepciune, Biserica Ortodoxa este nu numai una, ci si unica. Dat fiind ca Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, in El nu pot fi mai multe Biserici. Din punct de vedere ontologic, despartirea sau impartirea Bisericii este cu neputinta. Ca atare, niciodata nu a existat vreo impartire a Bisericii, ci au existat si vor exista despartiri de Biserica, asa cum vitele care de buna voie raman sterpe si cad uscate din Via divino-umana cea vesnic vie (Ioan 15, 1-6). Din Biserica cea una, unica si de nedespartit a lui Hristos s-au despartit si au cazut in felurite vremuri ereticii si schismaticii, si prin aceasta au incetat a mai fi madulare ale Bisericii si de un trup cu trupul ei divino-uman. Astfel au cazut mai intai gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofizitii, iconomahii, romano-catolicii, protestantii, uniatii, precum si toti ceilalti care alcatuiesc legiunea eretico-schismatica.”

Ecumenismul: Concluziile Conferintei Inter-ortodoxe de la Tesalonic

Conferin?a teologic? inter-ortodox? „Ecumenismul: Origini. A?tept?ri. Demistificare” a fost întrunit? pe 20 Septembrie, 2004, în Tesalonic, Grecia, ?i ?i-a desf??urat cu mare succes lucr?rile pân? pe 24 Septembrie. Conferin?a a fost organizat? de Departamentul de Teologie Pastoral? ?i Social? a Facult??ii de Teologie a Universit??ii Aristotel din Tesalonic ?i de Societatea de Studii Ortodoxe. ?edin?ele conferin?ei au fost ?inute în Sala de Ceremonii a Universit??ii.

Conferin?a a început printr-un cuvânt al Preasfin?iei Sale Mitropolitul Antim al Tesalonicului. Au participat mul?i Mitropoli?i ?i Episcopi, precum ?i primarul Tesalonicului (Dl Panayiotis Psomiadis), membri ai Parlamentului Grec ?i profesori ai Universit??ii, care au urat bun-venit participan?ilor la conferin??.

În cele cincizeci de zile ale Conferin?ei, 60 de vorbitori respecta?i, incluzând ierarhi ai diferitor Biserici Ortodoxe, au analizat fiecare dintre aspectele Ecumenismului, în fa?a unei audien?e numeroase, între care s-au aflat mul?i teologi, profesorii ai ambelor Facult??i de Teologie ?i studen?i ai Facult??ii de Teologie a Universit??ii din Tesalonic.

Participan?ii la conferin?? au ajuns la urm?toarele concluzii, întemeiate pe numeroasele prezent?ri ?i pe discu?iile care au urmat:

A. Constat?ri

1. Ecumenismul: o crea?ie a papismului ?i a protestantismului, care ascunde înstr?inarea de Adev?rata Biseric?

Ecumenismul s-a n?scut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unit??ii pentru o lume protestant? împ?r?it? în nenum?rate grup?ri ?i ramifica?ii. Ecumenismul nu are absolut nici o leg?tur? cu ecumenicitatea ?i catolicitatea Bisericii, care este pe deplin p?strat?, atât geografic cât ?i ecleziologic, în Una, Sfânt?, Soborniceasc?[1] ?i Apostoleasc? Biseric?, adic? Biserica Ortodox?, care continu? s? cread? ceea ce a fost crezut „întotdeauna, pretutindeni ?i de c?tre to?i.” Existen?a ereziilor nu neag? nici unitatea, nici ecumenicitatea ?i nici catolicitatea Bisericii. Biserica continu? s? fie una ?i universal?. Erezii ?i schisme ca „bisericile” „catolice” ?i protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale R?s?ritului nu sunt bisericile locale autentice ?i legitime ale acelor ?inuturi; aceste biserici redobândesc unitatea ?i catolicitatea, devin adev?rate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credin?a ?i via?a Bisericii Ortodoxe Sobornice?ti (Catolice), care nu este doar adev?rata Biseric?, ci ?i singura Biseric?. Prin urmare, de la bunul lui început ?i pân? în ziua de ast?zi, a?a-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”, ca vehicul (purt?tor) al ecumenismului protestante, este, într-un adev?rat sens ecleziologic, un „Conciliu Mondial al ereziilor ?i schismelor.”

Papismul s-a îndep?rtat de unitatea ?i catolicitatea Bisericii la începutului celui de-al doilea mileniu prin schisma din 1054 ?i îmbr??i?area unor erezii precum „filioque”-le ?i „primatul papal.” Biserica pe atunci ortodox? a Romei, care a str?lucit mul?i sfin?i, mucenici ?i m?rturisitori, a fost tras? în erezie ?i în?elare. Rupt? de una ?i adev?rata Biseric?, Biserica local? a Romei, fiind captiv? a scolasticismului ?i a n?zuin?elor lume?ti ale papilor, nu numai c? a e?uat în a p?stra cre?tin?tatea apusean? unit?, ci chiar a devenit o surs? de noi erezii ?i schisme, cum ar fi Reforma protestant? a veacului al XVI-lea în diferitele ei forme, Anglicanismul sau Vechiul Catolicism. Ea a denaturat caracterul teantropic al Bisericii, schimbând-o într-o institu?ie omeneasc? cu st?pânire total? asupra credincio?ilor, ?i a dus la „des-cre?tinarea” ?i „des-bisericirea” Europei. Vorbitorii ?i participan?ii la conferin?? au acceptat drept cea mai potrivit? defini?ie a ecumenismului pe cea l?sat? nou? de Cuviosul P?rinte Iustin Popovici: „Ecumenismul este numele de ob?te pentru toate pseudo-cre?tinismele (cre?tinismele mincinoase) ?i pseudo-bisericile (bisericile mincinoase) ale Europei Apusene. În?untrul lui se g?se?te inima tuturor umanismelor europene, al c?ror cap este papismul. ?i toate aceste pseudo-cre?tinisme, toate aceste pseudo-Biserici, nu sunt altceva decât erezie dup? erezie. Dup? Evanghelie, numele lor de ob?te este panerezie.”[2]

Încerc?rile de unire dintre Roma ?i Constantinopol pe parcursul a cinci secole, de la schism? pân? la c?derea din 1453 a Constantinopolului în mâna turcilor, ?i toate dialogurile teologice care le-au înso?it, au e?uat din pricin? c? nu erau înso?ite de adev?rat? poc?in??, de dispozi?ia de renun?are la în?elare ?i de întoarcere la Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric?. Renun??rile ?i compromisurile în materie de credin?? f?cute pentru înf?ptuirea unirii, au fost întotdeauna respinse de pururi-veghetoarea ?i treaza con?tiin?? a turmei credincio?ilor. În ciuda scopurilor lume?ti ?i a v?ditei manipul?ri politice, aceste încerc?ri nu au sfâr?it niciodat? în minimalismul dogmatic, nivelarea sincretist? ?i lumeasca vorbire despre dragoste, cum au f?cut dialogurile ecumenice ale veacului al XX-lea. A câ?tigat principiul apostolic ?i patristic care spune c? „nu este loc de compromis în ceea ce prive?te credin??”.

S-a încercat s? se înf?ptuiasc? prin ecumenismul protestant ceea ce nu s-a reu?it vreme de secole de c?tre papism; ?i ecumenismul papist, la rândul lui, a sprijinit aceste eforturi de la Conciliu II Vatican (1963-1965). Atât papismul cât ?i protestantismul pierd mereu din prestigiul ?i autoritatea lor în America, Europa, ?i în întreaga lume. Prin ecumenism, ele încearc? s? se acopere, s? î?i ascund? înstr?inarea lor de una, adev?rata Biseric? a lui Hristos, s? înt?reasc? cea mai mare erezie ecclesiologic? care a existat vreodat?; anume, c? Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric? nu exist?, c? a încetat s? existe, c? toate confesiunile cre?tine p?streaz? aspecte ale Bisericii, a?a încât credincio?ii lor nu trebuie nici s? se nelini?teasc? nici s? se nec?jeasc? s? caute adev?rata Biseric? ?i mântuirea lor.

2. Pricinile pentru care se sus?ine participarea ortodox? nu corespund adev?rurilor lucrurilor, ci sunt g?site mincinoase

Din nefericire, Biserica Ortodox?, la ini?iativele nes?buite ale Patriarhiei Ecumenice, a fost implicat? înc? de la început în pan-erezia ecumenismului, cu toate gravele ei urm?ri soteriologice. Prin bine-cunoscutele enciclice din 1902, 1920 ?i 1952, Patriarhia Ecumenic? a intrat în modus operandi ecumenist, ?i, într-adev?r, ?i-a asumat un rol de frunte în cadrul lui. Atitudinea ei apostolic? ?i patristic? onorabil? împotriva ereziilor ?i a schismelor a fost radical modificat? începând din 1902 sub presiunea evenimentelor politice mondiale. Într-adev?r, din timpul Patriarhului Athenagoras pân? ast?zi aceasta a devenit pozi?ia oficial? a Bisericii din Constantinopol, în care alte biserici autocefale au fost trase pu?in câte pu?in, de?i cele mai multe dintre ele la început au întâmpinat respectivele ini?iative cu ezitare ?i rezerve pân? la mijlocul veacului XX. La Conferin?? a devenit limpede, din diferitele prezent?ri ?i discu?ii, faptul c? bisericile autocefale nu au fost motivate s? participe la Mi?carea Ecumenic? din motive duhovnice?ti, ci mai degrab? din interese politice, sociale ?i na?ionaliste. Prin participarea lor, fiecare biseric? c?uta independent fie s?-?i asigure ap?rarea ?i sprijinul, fie s? evite mânia atotputernicei lumi apusene, întocmai dup? cum se întâmplase la sinoadele unioniste în timpul cruciadelor ?i la scurt timp înainte de c?derea Constantinopolului.

Din cauza lipsei unei motiv?ri teologice ?i duhovnice?ti, adev?ratul cuvânt evanghelic ?i adev?rul mântuitor nu a fost oferit heterodoc?ilor; desigur, sus?in?torii ecumenismului nu vor recunoa?te aceasta, de?i e adev?rat c? între ei au fost ?i importante figuri teologice, cu motiv?ri binevoitoare ?i m?rturie ortodox?, mai ales în vremea de început a ecumenismului. Exist? dou? cauze teologice ?i duhovnice?ti care au fost folosite atât în prezent cât ?i în trecut pentru a îndrept??i participarea ortodox? în dialogurile teologice bilaterale ?i multilaterale ?i în a?a-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”: de a ar?ta dragoste fa?? de heterodoc?i ?i de a m?rturisi credin?a ortodox?. Cu toate acestea, dragostea nu poate fi desp?r?it? de adev?r. Când dialogul dragostei nu este înso?it de dialogul adev?rului ?i nu duce la o întâlnire ?i acceptare a adev?rului mântuitor cu Hristos ?i Biserica Lui, el devine o curs? periculoas? care duce la indiferen?? sincretist? ?i o desp?r?ire de unitatea credin?ei ?i comuniunea (p?rt??ia) cu Duhul Sfânt; el desparte pe om de mântuire. Nimic nu este mai r?u decât lipsirea cuiva de mântuire, ?i singurul lucru care nu poate fi spus, este acela c? aceasta ar fi o fapt? de dragoste. Este oare posibil ca dragostea s? fie întoars? împotriva adev?rului? Erezia este minciun?, în?elare, demonizare, ur?, o dragoste de minciun? ?i o r?st?lm?cire a adev?rului Bisericii. În dialogurile ecumenice, cuvântul dragoste a fost „folosit” din abunden??, în timp ce adev?rul a fost pierdut – adev?rul care a fost privit ca obiect de cercetare, care nu poate fi g?sit în nici una dintre biserici. Biserica Ortodox? Soborniceasc? (Catolic?) nu caut? adev?rul. Ea îl are. Din dragoste trebuie s? îl dea ?i heterodoc?ilor care sunt lipsi?i de el sau l-au strâmbat. Adev?rul este preferat dragostei, dup? cum înva?? Sfântul Ioan Gur? de Aur: „Dac? vezi evlavia suferind undeva, s? nu pre?uie?ti în?elegerea mai mult decât adev?rul, ci s? înduri viteje?te chiar pân? la moarte… s? nu tr?dezi nicicând adev?rul.”[3] Mai mult, el sf?tuie?te cu t?rie: „s? nu prime?ti nici o înv???tur? gre?it? sub pretextul dragostei.”[4] Ecumenismul cade în p?cat de moarte, atât din cauz? c? neag? adev?rul, pentru care mul?i heterodoc?i s-au luptat atât de greu s?-l g?seasc?, ?i pentru c? încearc? s? închid? u?a tuturor celor care caut? adev?rul. Cu adev?rat, cuvintele lui Hristos c?tre farisei li se potrivesc ?i ecumeni?tilor: „Vai vou?, c?rturari ?i farisei f??arnici, c?ci închide?i împ?r??ia cerurilor de dinaintea oamenilor; c? voi nu intra?i, ?i nici pe cei ce intr? nu-i l?sa?i s? intre.”[5]

Iar cât prive?te mult c?utata „m?rturie a credin?ei,” chiar dac? constituie o bun? speran?? ?i a?teptare, în realitate s-a dovedit a fi fals?. În orice caz, cineva nu poate presupune c? va m?rturisi ?i va propov?dui credin?a ortodox? începând cu o tr?dare a credin?ei. Îns??i participarea la „Conciliul Mondial al Bisericilor” ?i dialogurile teologice cu papi?tii, protestan?ii ?i monofizi?ii eretici constituie o negare a unicit??ii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric? în rând cu ereziile ?i schismele. Dup? cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologic? din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfin?itul Irineu, exprimând pozi?ia ortodox? a multor ierarhi, a pus întrebarea: „Cum se poate ca ierarhi ortodoc?i s? ia parte la o organiza?ie bisericeasc? în care Sfânta Treime este lep?dat?, participan?ii cred c? Biserica lui Hristos a fost spulberat? în buc??ele, c? fiecare erezie este parte a unui întreg, ?i c? Biserica Ortodox? din R?s?rit este asemenea doar una dintre buc??i.”[6] Cu adev?rat, nu este nici m?car unul dintre Sfin?ii Apostoli ?i P?rin?i ai Bisericii, a c?ror înv???tur?, via?? sau lucrare s? poat? fi folosit? drept pild? care s? îndrept??easc? participarea ?i r?mânerea noastr? în adunarea nelegiuit? a ereticilor, cum este „Conciliul Mondial al Bisericilor,” ?i alte asemenea concilii ?i adun?ri.

Cum r?d?cina ecumenismului a fost ?i este rea, la fel sunt ?i roadele lui: „c?ci copacul este cunoscut dup? roade.”[7] Ecumenismul exist? de aproape un secol, ?i ?i-a ar?tat limpede identitatea, astfel c? putem s?-l judec?m cu toat? siguran?a. Într-adev?r, chiar ?i cei mai con?tiincio?i ap?r?tori ortodoc?i ai ecumenismului sunt îngrijora?i de cursul pe care îl ia ?i de fund?tura la care a ajuns; ei încearc? s? g?seasc? diferite c?i pentru a preveni plecarea multor Biserici Ortodoxe, un exod care deja a început ?i care este pe cale s? se m?reasc? ?i s? se r?spândeasc?. La conferin??, mul?i vorbitori au vorbit despre roadele devastatoare ale dialogurilor teologice ?i ale particip?rii noastre la „Conciliul Mondial al Bisericilor.” Înainte de a prezenta pe scurt rezultatul dialogurilor teologice, este important s? men?ion?m p?rerea exprimat? de vorbitorii ?i participan?ii la conferin??, anume c? de la na?terea ?i r?spândirea mi?c?rii ecumenice ?i prezen?a ortodoc?ilor în „Conciliul Mondial al Bisericilor” de aproape ?aizeci de ani, ecumeni?tii nu au reu?it s? întoarc? nici m?car un singur heterodox la credin?a ortodox?. Dimpotriv?, întoarcerile (convertirile) au avut loc în ciuda tendin?ei care predomin? între ecumeni?ti, anume ca fiecare s? r?mân? în confesiunea sa, în vederea a?teptatei uniri a „bisericilor”. Episcopii din Diaspora au refuzat s? primeasc? heterodoc?i care vroiau s? se întoarc? (converteasc?) la Biserica Ortodox?. Pe ce se întemeiaz?, atunci, mult-licitata m?rturie a credin?ei ortodoxe? Dimpotriv?, în loc s? d?m m?rturie pentru adev?r, suntem martori ai ereziei ?i ai în?el?rii. Din aceast? lung? asociere cu ereticii, unic? în istoria noastr? bisericeasc?, s-a produs o asemenea înstr?inare de, ?i tocire a, „phronem-ei” (gândirii, min?ii) ortodoxe, încât clericii ?i teologii semneaz? cu u?urin?? texte care rezult? din dialoguri în care dogmele apostolice ?i patristice sunt c?lcare în picioare ?i înc?lcate, în care erezia e ar?tat? drept adev?r, în care ereticii par s? fie ortodoc?i, ?i botezul ?i celelalte taine ale lor sunt recunoscute drept autentice. Astfel, pas cu pas trecem de la rug?ciunea împreun? la comuniunea (p?rt??ia) în taine.

3. Dialogul cu Romano-catolicii este dezavantajos ?i p?gubitor

S? începem cu papismul; s-a ar?tat c? cei dou?zeci de ani de dialog teologic au început prin folosirea unei metodologii f?r? precedent, care a lucrat de la lucrurile care unesc, mai degrab? decât de la cele care despart; aceasta a avut rezultatul de a-i lini?ti pe credincio?ii Romei, astfel ca ei s? nu caute adev?rul în alt? parte. De vreme ce[, se sus?ine,] nu sunt diferen?e majore ?i to?i apar?in aceleia?i Biserici, clericii papali pot s? justifice adun?rile ?i rug?ciunile în comun cu ortodoc?ii în mass media, ?i astfel pot s? încurajeze ru?inoasa ?i necinstita institu?ie a Uniei printre poporul ortodox, prin care se profit? de acest popor, s?r?cit ?i împov?rat de nefericite evenimente politice ?i sociale, în chiar s?r?cia ?i lipsa lui. Uniatismul, de?i r?spunz?tor pentru întreruperea dialogului teologic, continu? s? se bucure de sprijin pe diferite c?i din partea Vaticanului. Un num?r semnificativ de lucr?ri ale acestei conferin?e s-au concentrat asupra activit??ii contemporane a Uniatismului, ajungându-se la concluzia c? Roma nu a abandonat ambi?iile ei prozelitiste ?i expansioniste în detrimentul Bisericii Ortodoxe, pe care o nume?te în chip ipocrit „biseric? sor?.” În timpul în care Roma discut? ?i dialogheaz?, ea î?i întinde lacom mâna asupra turmelor ortodoxe ?i întemeiaz? episcopii ?i jurisdic?ii cu scopul de a face prozelitism în jurisdic?iile ortodoxe ?i nu face nici un efort în a-?i ascunde dorin?a de a dobândi mai multe drepturi asupra Preasfintelor Locuri de Pelerinaj ale ??rii Sfinte. Mai mult, Roma nu a vrut s? accepte condamnarea Uniatismului care a fost semnat? unanim de c?tre o comisie comun? de teologi ortodoc?i ?i papi?ti, membrii ai „Comisiei comune interna?ionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Ortodox? ?i Biserica Romano Catolic?” în timpul celei de a ?asea Adun?ri a Sesiunii Plenare din Freising, Monaco (6-15 iunie, 1990); aceasta este o demonstra?ie clar? a gradului în care ea respect? ?i d? curs hot?rârilor oric?rui dialog care atinge n?zuin?ele ei. Pentru a sc?pa de aceast? condamnare în întregime, Roma i-a atras pe ortodoc?i la noi discu?ii asupra acestei chestiuni la Balamand, Liban (17-24 iunie, 1993), unde Unia a fost achitat? ?i recunoscut? ca legitim? cu semn?turile reprezentan?ilor a nou? biserici autocefale ?i autonome (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Rusia, România, Cipru, Polonia, Albania, Finlanda). ?ase biserici au respins metodologia acestui demers ?i nu au participat (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia ?i Cehoslovacia).

Totu?i, cel mai important aspect al în?elegerii de la Balamand nu st? în reabilitarea ?i legitimizarea Uniei, ci în compromisurile serioase în materie de credin?? f?cute de reprezentan?ii ortodoc?i. Pentru prima dat? ?i înc?lcând nu doar o sfânt? ?i neschimbat? tradi?ie patristic?, veche de secole întregi, ci chiar ?i „Declara?iile” contemporane, teologii ortodoc?i au negat c? Biserica Ortodox? este Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?, ?i au recunoscut c? ea constituie Biserica cea Una împreun? cu Biserica Romano Catolic?, cu care ea este împreun?-r?spunz?toare pentru p?strarea Bisericii în credincio?ie fa?? de iconomia dumnezeiasc?. Din aceast? cauz?, a?adar, p?storii ortodoc?i ?i romano-catolici ar trebui s? fie reciproc recunoscu?i drept adev?ra?i p?stori ai turmei lui Hristos. Mai mult, textul con?ine o recunoa?tere reciproc? a tainelor, a succesiunii apostolice ?i a m?rturisirii credin?ei apostolice. Dup? în?elegerea de la Balamand, în care în esen?? a fost semnat un nou tip de Unia, vizitele papei în „bisericile surori” ale României, Bulgariei, Georgiei ?i Greciei au devenit pe deplin îndrept??ite. Îndrept??it? este, de asemenea, ?i acceptarea a?a-numitei „teologii baptismale” a Conciliului II Vatican de c?tre mul?i teologi ortodoc?i. Dup? aceast? teorie, botezul s?vâr?it de eretici în afara Bisericii este valid per se. Mai mult, botezul este cel care define?te marginile Bisericii, ?i nu Biserica care valideaz? botezul. Prin botez, to?i cre?tinii, din orice biseric? ar face parte, devin membri ai Bisericii lui Hristos. Din aceast? cauz? „rebotezarea” heterodoc?ilor de c?tre ortodoc?i a fost deja interzis? în textul semnat la Balamand. Totu?i, din lucr?rile prezentate la Conferin??, cât ?i din discu?iile care au urmat, a fost înt?rit? p?rerea potrivit c?reia tainele heterodoc?ilor sunt invalide ?i inexistente. Lucrând cu acrivie, acei heterodoc?i care vin la Biserica Ortodox? trebuie s? fie boteza?i.

S-a ar?tat limpede, mai mult, faptul c? „mi?carea liturgic?,” cultivat? de anii de zile în cadrul papismului ?i adoptat? de Conciliul II Vatican (1963-65), a influen?at ?i clericii ?i teologii ortodoc?i. Sub chipul „reînnoirii liturgice,” aceasta ?inte?te la unirea ortodoc?ilor sub pap? dup? exemplul unia?ilor. Dup? preg?tirea psihologic? a accept?rii ei, aceast? mi?care a încercat s? impun? progresiv o închinare (un cult) care este „neutru” dogmatic, adic? f?r? referire la dogme, erezii sau sfin?i m?rturisitori, astfel ca noua Unia s? poat? fi acceptat? de to?i. În aceast? lumin? poate fi explicat planul propus de o „cur??are” a textelor liturgice.

4. Participarea în „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i dialogurile cu protestan?ii

În ceea ce prive?te „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i în general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reforma?i ?i a?a mai departe, s-a ar?tat c? situa?ia este la fel de trist?, dac? nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? a fost umilit? ?i banalizat? prin participarea la „Consiliul Mondial al Bisericilor,” ?i statutul Bisericii a fost redus ?i înjosit la a fi doar o por?iune, o parte, a unei adun?ri de erezii ?i schisme cu mul?i membri. Aceast? „reducere aritmetic?” a f?cut-o practic inexistent? în ceea ce prive?te votarea ?i astfel a eliminat posibilitatea ca ea s? aib? o voce hot?râtoare în diferitele adun?ri. Chiar mai mult, aceasta a încurajat pe protestan?ii liberali s? introduc? ?i s? discute teme care neag? îns??i Evanghelia ?i Tradi?ia Bisericii, ?i chiar cre?tin?tatea îns??i. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, c?s?toria homosexualilor ?i participarea în diferite exprim?ri de credin?? ?i închinare p?gâno-animistice.

Aceast? apostazie a protestan?ilor de la credin?a ?i via?a cre?tin? dovede?te în mod incontestabil c? presupusa m?rturie a credin?ei ortodoxe prin participarea în dialogurile teologice este un mit ?i o închipuire. Reac?ia la apostazia protestan?ilor a fost aceea c? multe Biserici Ortodoxe au luat hot?râri definitive ?i irevocabile de a se retrage din „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i din dialogurile teologice. Prima Biseric? care a f?cut acest pas a fost Mama Bisericilor, str?vechea ?i venerabila Patriarhie a Ierusalimului, c?reia i-au urmat Biserica Georgiei ?i Biserica Bulgariei, ?i alte Biserici Ortodoxe au înclinat spre retragere de asemenea. Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a decis în iunie 1997 s? se retrag? din „Consiliul Mondial al Bisericilor;” din p?cate, aceast? decizie nu a fost pus? în practic?. Biserica Ciprului, de asemenea, într-o adunare a Sfântului ei Sinod, a fost împ?r?it? în dou? referitor la retragerea ei sau nu, ?i doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hot?rârea de a r?mâne în „Consiliul Mondial al Bisericilor” în speran?a de a evita consecin?ele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere Biserica Greciei a sim?it de asemenea o mare îngrijorare ?i nelini?te pentru continuarea particip?rii, dup? cum a f?cut ?i Biserica Rusiei, unde îngrijorarea a ajuns chiar în rândul credincio?ilor.

Aceste progrese din rândul ortodoc?ilor, care demonstreaz? (?i ar fi ar?tat ?i mai limpede dac? ar fi fost duse la îndeplinire) c? Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? continu? s? fie martorul ?i paznicul credincios al credin?ei ?i vie?ii ortodoxe, a fost oprit? de gândul, ?optit de str?vechiul ?i vicleanul vr?jma? al mântuirii, c? unitatea inter-ortodox? [asupra acestui lucru] nu trebuie rupt?, c? hot?rârea ar trebui luat? împreun?, de c?tre toate bisericile, în ciuda bine-cunoscutului fapt c? hot?rârea de a participa nu a fost niciodat? luat? la unison; fiecare biseric? a luat hot?rârea singur?. Doamne feri ca Sfin?ii P?rin?i ?i sinoadele ortodoxe s? fi a?teptat s? ia hot?râri împreun? cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei înclina?i spre erezie.

Astfel, la cererea bisericilor Serbiei ?i a Rusiei, la ini?iativa Patriarhiei Ecumenice a fost convocat? „Adunarea inter-ortodox?” din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a înghe?at toate progresele asupra acestui lucru. Într-adev?r, ea a recunoscut dreptul [bisericilor] de a se opune ?i de a lua hot?râri, îns? a f?cut un apel ca ele s? r?mân? în Consiliul Mondial al Bisericilor în n?dejdea c? lucrurile se vor îmbun?t??i. Anun?ul recunoa?te c? „dup? un întreg secol de implicare ortodox? în mi?carea ecumenic? ?i jum?tatea de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat c? s-a f?cut vreun progres mul?umitor în dialogurile multilaterale dintre teologii cre?tini. Dimpotriv?, pr?pastia dintre ortodoc?i ?i protestan?i a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendin?e [limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor „minorit??ilor sexuale”, sincretismul religios] în sânul anumitor confesiuni protestante.”

Pentru a da acestei hot?râri gre?ite o îndrept??ire teologic? ?i pentru a pune la dispozi?ie argumente ecumeni?tilor ?i ecumenizan?ilor, cât ?i pentru a împ?ca nelini?tea Bisericilor Ortodoxe, la Tesalonic, în iunie 2003, a fost întrunit un „Simpozion academic interna?ional”, avându-l ca participant pe Înalt Preasfin?ia sa Hristodul Arhiescopul Atenei ?i a toat? Grecia. De?i ?inut? oficial sub egida Facult??ii de Teologie, în realitatea simpozionul a fost sponsorizat doar de anumi?i profesori ecumeni?ti ai acelei Facult??i ?i de c?tre „Consiliul Mondial al Bisericilor,” care ?i-a trimis reprezentan?ii. Înc? o dat? a fost înt?rit mitul potrivit c?ruia credin?a ortodox? este m?rturisit?. În concluziile acestui simpozion, teologia ortodox? este pus? sub semnul întreb?rii ?i pozi?ia ei referitor la hirotonirea femeilor este c?lcat? în picioare, în timp ce tradi?ia canonic? liturgic? a Bisericii în ceea ce prive?te rug?ciunea în comun [cu ereticii] este r?sturnat?. Hot?rârile conferin?ei vorbesc despre „sl?biciunea argumentelor teologice ortodoxe împotriva hirotonirii femeilor.” În privin?a rug?ciunii în comun se înainteaz? p?rerea c? „singura rug?ciune în comun interzis? explicit este rug?ciunea euharistic?.” Într-adev?r, concluzia tras? din aceste pozi?ii este aceea c?, de vreme ce suntem lipsi?i de argumente în ceea ce prive?te hirotonia femeilor, ?i c? rug?ciunea în comun este îng?duit? – cu acea singur? excep?ie – retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din „Consiliul Mondial al Bisericilor a fost gre?it? ?i de nesus?inut teologic. Pe aceast? baz?, participan?ii la conferin?? au lansat un apel c?tre Bisericile Georgiei ?i ale Bulgariei de a se întoarce „la larga ?i universala familie ecumenic?.” Acest argument teologic în întregime neîntemeiat ?i superficial a fost acceptat, s-ar p?rea, de c?tre Arhiepiscopul Atenei ?i a toat? Grecia, care a fost prezent la ?edin?e ?i care a declarat – f?r? sprijin sinodal – c? vede c? „?ansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici.”

În privin?a acestor dou? chestiuni foarte importante – hirotonirea femeilor ?i rug?ciunea în comun cu heterodoc?ii – actuala „Conferin?? teologic? inter-ortodox?” a adus, în contrast, o argumentare cople?itoare, prin multe lucr?ri ?i discu?ii relevante, care au consolidat ?i înt?rit imposibilitatea hirotonirii femeilor în Biserica Ortodox? ?i interzicerea de c?tre sfintele canoane a oric?rui fel de rug?ciune în comun [cu ereticii], ?i nu doar euharistic?. Ne rug?m pentru heterodoc?i, ca s? se întoarc? la Biseric?; cu toate acestea, nu ne rug?m cu heterodoc?ii.

5. Dialogul cu monofizi?ii

O imagine identic? de des?vâr?it? neproductivitate ?i de compromisuri serioase în materie de credin??, exist? ?i în dialogurile teologice cu cei care pân? de curând erau socoti?i (?i sunt) monofizi?i, dar care acum, din „dragoste”, sunt numi?i „anti-calcedonieni”, „pre-calcedonieni”, „str?vechile Biserici R?s?ritene,” sau, în cele din urm?, pur ?i simplu „ortodoc?i.” La conferin?? s-a stabilit c? dialogul purtat nu a adus nici un rezultat pozitiv. Cele trei „Declara?ii” comune ale ortodoc?ilor ?i anti-calcedonienilor sunt inacceptabile din punct de vedere ortodox. Dintre cele mai dureroase gre?eli sunt intercomuniunea sacramental? cu monofizi?ii [din Siria] acceptat? de Patriarhia Antiohiei [1991], recunoa?terea par?ial? de c?tre Patriarhia Alexandriei a tainelor monofizi?ilor ?i propunerile pentru revizuirea textelor liturgice ?i stabilirea unui tipic pentru împreun?-slujirea (con-celebrarea) ortodoc?ilor ?i a monofizi?ilor. Din punctul de vedere al cercet?rii teologice, unii s-au coborât atât de jos încât au ajuns la punctul de a cere Departamentului de Teologice al Facult??ii de Teologie a Universit??ii din Tesalonic s? aprobe dou? teze de doctorat care sus?in c? monofizi?ii Dioscor ?i Sever nu au fost eretici defel, ci mai degrab? au fost condamna?i din cauze ne-teologice – aceasta ar fi de neconceput ?i hulitor la adresa Sfintelor Sinoade ?i a Sfin?ilor P?rin?i.

6. Dialogul cu vechii catolici

Singurul dialog teologic care a dus la semnarea de pozi?ii ortodoxe a heterodoc?ilor este dialogul cu Vechii Catolici. Documentele semnate condamn? toate în?el?ri de baz? ale papismului, din cadrul c?ruia a?a-numi?ii „Vechi Catolici” s-au retras în urma Conciliului I Vatican din 1870, în semn de protest fa?? de declararea ca dogm? a înv???turii despre infailibilitatea papei. Neputând evident s? accepte un asemenea progres, care a fost socotit foarte nefavorabil ?i peste puterea ei de control, Roma a f?cut tot ce i-a stat în putin?? pentru a se asigura c? acest dialog încheiat cu succes nu va duce la unirea Vechilor Catolici cu Biserica Ortodox?. Ar fi fost pentru prima dat? când o parte a cre?tin?t??ii apusene s-ar fi întors la trupul Bisericii celei Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?; în acest fel, ei ar fi dat o pild? care ar fi putut ar?ta calea de întoarcere pentru întregul apus, papist ?i protestant. Vechii Catolici, totu?i, de asemenea au gre?it în dialogul lor cu Anglicanii, al?turându-se lor în privin?a hirotonirii femeilor, negând astfel tot ceea ce acceptaser? cu ortodoc?ii; au fost ridicate piedici serioase pentru orice viitor progres pozitiv.

7. Adev?ratul dialog ?i premizele lui

În concluzie, în ceea ce prive?te dialogurile teologice, a fost înt?rit faptul c? Biserica nu evit? dialogurile. Biserica este deschis? tuturor ?i îi cheam? pe to?i s? vin? la Ea ?i s? fie mântui?i. Aceasta este premiza necesar? ?i condi?ia de neînc?lcat a oric?rui dialog: adev?rul mântuitor al Bisericii nu este supus discu?iei ?i dezbaterii. În cazul în care heterodoc?ii nu sunt în stare s? în?eleag? acest cadru mântuitor, sau îl neag?, durata dialogului nu ar mai trebui prelungit?, ci mai degrab? p?strându-se în limitele de timp necesare, dup? cum au f?cut Sfin?ii P?rin?i la sinoade, dialogul ar trebui întrerupt. Aceasta urmeaz? pildei Mântuitorului Însu?i cu cei ce nu vroiau s? în?eleag? înv???tura Lui ?i deveniser? nemul?umi?i: „Nu cumva ?i voi vre?i s? v? duce?i?”[8] Aceasta este singura n?dejde c? heterodoc?i î?i vor da seama de în?elarea lor, astfel c? ?i ei s? r?spund? ast?zi la fel Bisericii – care este Hristos prelungit de-a lungul veacurilor: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vie?ii ve?nice.”[9] Aceast? atitudine exemplar? ?i memorabil? a fost ?inut? de Patriarhul Ieremia al II-lea (Tranos) în cel de-al treilea s?u „R?spuns” (1581) al dialogului cu teologii protestan?i din Tubingen. Când a în?eles c? ei st?ruie în în?elarea lor ?i refuz? s? primeasc? înv???tura Sfin?ilor P?rin?i – „lumin?torii ?i teologii Bisericii” – el a încetat coresponden?a cu ei ?i i-a l?sat s? mearg? pe calea lor: „Astfel, din partea voastr?, v? rug?m s? ne slobozi?i de grijile acestea. Astfel, merge?i pe calea voastre; nu ne mai scrie?i în ceea ce prive?ti dogmele; dar dac? ne scrie?i, scrie?i-ne doar de dragul prieteniei.”[10]

La conferin?? s-a subliniat faptul c? metodologia de a purta dialoguri întemeiat? nu pe diferen?e, pe ceea ce desparte, ci mai degrab? pe asem?n?ri, pe ceea ce une?te, este nes?n?toas?, neîndrept??it? ?i unic? în întreaga istorie a Bisericii. Ce sens are s? discut?m lucrurile pe care le primim ?i asupra c?rora suntem de acord? Doar masc?m diferen?ele ?i slujim altor interese; ascundem pr?pastia ?i îi lini?tim pe eterodoc?i, precum ?i u?ur?m eforturile de prozelitism în defavoarea ortodoc?ilor. Este, de asemenea, necesar ca fiecare ?i toate deciziile luate în leg?tur? cu rela?iile cu heterodoc?ii s? aib? aprobare sinodal?, ca întreg trupul Bisericii s? fie informat, de vreme ce exist? o lips? serioas? de sinodalitate adev?rat?.

În cele din urm?, participan?ii la conferin?? au salutat ?i au l?udat gândirea acelor Biserici Ortodoxe care s-au retras sau inten?ioneaz? s? se retrag? din „Consiliul Mondial al Bisericilor” cât ?i din dialogurile teologice. Aceast? este cel mai limpede exprimat în istorica ?i foarte ortodoxa scrisoare a Bisericii din Ierusalim din 22 iunie 1992 adresat? celorlalte Biserici autocefale, în care vestea c? întrerupe dialogul teologic „cu heterodoc?ii în general, convins? c? dialogul nu este doar ne-avantajos, ci chiar p?gubitor atât pentru Biserica Ortodox? în general, cât ?i pentru Sfânta Biseric? a Ierusalimului în particular.”

8. De la sincretism inter-cre?tin, la sincretism inter-religios

S-a mai stabilit de asemenea c? ecumenismul, dup? succesul realizat în dialogurile inter-cre?tine prin producerea unor idei precum „teoria ramurilor”, „biserici surori” ?i „teologie baptismal?,” a trecut deja la urm?torul obiectiv „New Age”: unitatea inter-religioas?. În aceasta se poate întâlni ideea cu adev?rat demonic? c? Hristos nu este singura cale de mântuire, via?a, lumina ?i adev?rul; ca celelalte religii sunt c?i spre mântuire, astfel ca în cele din urm? religia unit? a lui Antihrist s? poat? fi impus? în contextul globaliz?rii ?i a Noii Ordini Mondiale. Adun?rile ?i dialogurile inter-religioase, cel mai adesea sprijinite de conduc?torii cre?tini, inclusiv unii ortodoc?i, au dus la un sincretism intolerabil; ele constituie o negare a Evangheliei ?i o jignire la adresa Sfin?ilor Mucenici ?i M?rturisitori ai credin?ei, a c?ror mucenicie ?i m?rturisire a unicului ?i singurului adev?r este r?pit? de orice în?eles, în timp ce mucenicii în?i?i sunt transforma?i în „fundamentali?ti” ignoran?i.

B. Propuneri

 

Dup? aceste concluzii ?i aprecieri ale „Conferin?ei teologice inter-ortodoxe”, s-au formulat urm?toarele propuneri:

1. În m?sura în care este universal m?rturisit, dup? mai bine de un secol de participare a Bisericii la „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i la dialogurile inter-cre?tine ?i inter-religioase, în termeni care niveleaz? diferen?ele inter-confesionale ?i fac toate religiile egale, c? o astfel de participare este nefolositoare ?i p?bugitoare, se propune ca Bisericile autocefale r?mase s? se retrag? de asemenea din „Consiliul Mondial al Bisericii” ?i s? pun? cap?t acestui fel de dialoguri. Pentru aceasta, o decizie pan-ortodox? nu este necesar?, de vreme ce hot?rârea de început de participare a fost luat? separat. Singurul dialog care poate fi îndrept??it de Evanghelie ?i de Tradi?ia Patristic? este acela de a r?spunde întreb?rilor puse de acei heterodoc?i ?i persoane de alte religie care se apropie de bun? voie pentru a afla mântuirea: „Ce trebuie s? fac ca s? m? mântuiesc?”[11] sau „Ce s? fac ca s? mo?tenesc via?a ve?nic??”[12]

2. Bisericile Ortodoxe, ?i mai ales Biserica Constantinopolului, care este prima în cinste ?i întâietate, s?-?i revad? ?i s?-?i reconsidere rela?iile cu papismul, pe care to?i Sfin?ii P?rin?i, de la Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu al Efesului, P?rin?i colivazi (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Atanasie din Paros, Sfântul Macarie din Corint) pân? la, inclusiv, Sfântul Nectarie din Eghina ?i P?rintele Iustin Popovici, l-au considerat eretic ?i nu „biseric? sor?.”

3. S? fie respectate canoanele Bisericii care opresc rug?ciunea în comun cu heterodoc?ii în general, în orice situa?i, ?i nu doa