Sf. Petru Movila despre Filioque

Sf. Petru Movila“Duhul Sfant purcede numal de la Tatal, ca izvor si incepatura a dumnezeirii. Pentru care insusi Mantuitorul nostru invata zicand: Cand va veni Mangaietorul, pe Care eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede (In 15, 26). Aceasta invatatura o talcuieste sfintitul Atanasie, in Marturisirea sa de credinta: Duhul Sfant, de la Tatal, nefacut, nici creat, nici nascut, ci purces. Dumnezeu si Tatal, El singur este obarsia celor doi si este nenascut. Iar Fiul, numai in Tatal avandu-Si obarsia si fiind purces si trimis in lume prin Fiul. Iar Grigorie Teologul astfel graieste: Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede. Acesta intrucat de acolo purcede, nu este o faptura; intrucat nu este nascut, nu este nici Fiul si intrucat este la mijloc intre nenascut si nascut, este Dumnezeu. Despre aceasta s-a vorbit mai pe larg la primul articol. Este deajuns, asadar, acum sa socotim ca lucru neindoios si sa credem ceea ce Hristos ne-a invatat si ceea ce Biserica de Rasarit, cea soborniceasca si ortodoxa, crede si a marturisit la cel de-al doilea sinod ecumenic si a intarit Marturisirea de credinta fara adaosul: si de la Fiul. Si, impotriva acelora care au adaugat cuvantul acesta: si de la Fiul a rostit mustrare nu numai Biserica de Rasarit, ortodoxa si soborniceasca, dar si cea de Apus, a Romei. Pentru aceasta dau marturie doua tabele de argint pe care era scrisa sfintita Marturisire de credinta, in greceste – pe una din ele – si pe alta, in latineste, fara adaosul acestei parti: si de la Fiul. Aceste tabele, din porunca lui Leom al treilea, papa al Romei, au fost atarnate in biserica Sfantul Petru, in anul de la Hristos 809, cum spune Baronius. De aceea, cine ramane statornic si neindoit in aceasta credinta, are nadejde sigura de mantuirea sa, fiindca nu se abate cu nimic de la parerea de obste a Bisericii.”

– Marturisirea de Credinta a Bisericii Ortodoxe – 1642 – CHISINAU – STIINTA – 1996

Epistol? plin? de durere a Cuviosului Paisie Aghioritul


Sfântul Munte, 23 ianuarie 1969

Prea Cuvioase P?rinte Haralambie,

V?zând marea furtun? care a fost stârnit? în Biserica noastr? din pricina diferitelor mi?c?ri filounioniste ?i a leg?turilor Patriar­hului [Atenagora] cu Papa, am fost cuprins ?i eu de durere ca cel ce sunt ?i eu fiu al ei ?i am considerat c? este bine ca, în afar? de rug?ciunile pe care le fac, s? trimit ?i eu o buc??ic? de a?? – ca un monah s?rac ce m? aflu – pentru a fi de folos, fie ?i pentru a face o mic? cus?tur? la ve?mântul rupt în buc??ele al Maicii noastre. Cred c? ve?i face dragoste ?i o ve?i folosi, publicându-o în ziarul religios al Sfin?iei Voastre. V? mul?umesc.

Mai întâi, a? vrea s? cer iertare de la to?i pentru c? îndr?znesc s? scriu ceva, de?i nu sunt nici sfânt, nici teolog. Cred c? vor în?e­lege to?i c? cele scrise de mine nu sunt altceva decât o durere pro­fund? a mea pentru, din p?cate, pozi?ia ?i iubirea lumeasc? a Pa­triarhului nostru Atenagora. Precum se vede, el a iubit o alt? fe­meie, una modern?, care se nume?te Biserica papista??, deoarece Bise­rica noastr? Ortodox? nu-i face nici un fel de impresie, fiindc? este foarte cuviincioas?.

Aceast? dragoste, care s-a f?cut auzit? din Cetate [Constantinopol], a g?sit ecou în rândul multora dintre fiii lui spi­rituali, care ?i ei o tr?iesc în cet??i (ora?e)2. De altfel, acesta este duhul vre­mii noastre: familia s?-?i piard? menirea ei sfânt? din pricina unor astfel de iubiri, ce au drept scop dezbinarea, iar nu unirea…

Mânat cam de o astfel de dragoste lumeasc?, ?i Patriarhul nostru ajunge pân? la Roma. În vreme ce s-ar cuveni ca mai întâi s? arate dragoste fa?? de noi, copiii lui, ?i fa?? de Mama noastr? Bi­serica, el, din p?cate, ?i-a trimis dragostea foarte departe. Rezul­tatul a fost c? a odihnit pe fiii s?i cei lume?ti, care iubesc lumea ?i au aceast? dragoste lumeasc?, dar ne-a scandalizat profund pe noi, pe fiii Ortodoxiei, mari ?i mici, care au fric? de Dumnezeu.

Cu durere în suflet m?rturisesc c?, dintre to?i filounioni?tii pe care i-am cunoscut, nu am v?zut pe nici unul s? aib? nu miez, dar nici m?car coaj? duhovniceasc?. Cu toate acestea, ?tiu s? vorbeasc? despre dragoste ?i unire, de?i ei în?i?i nu sunt uni?i cu Dumnezeu, fiindc? nu L-au iubit.

A? vrea s?-i rog cu c?ldur? pe to?i fra?ii no?tri filounioni?ti: deoarece tema unirii Bisericilor este un lucru duhovnicesc, ?i pen­tru asta avem trebuin?? de dragoste duhovniceasc?, s? o l?s?m în seama celor care L-au iubit mult pe Dumnezeu ?i sunt teologi pre­cum P?rin?ii Bisericii, iar nu func?ionari, în seama celor care s-au d?ruit ?i se d?ruiesc în întregime pe ei în?i?i slujirii Bisericii (în locul lumân?rii mari)3, pe care i-a aprins focul dragostei lui Dumnezeu ?i nu bricheta paraclisierului.

S? nu uit?m c? nu exist? doar legi fizice, ci ?i duhovnice?ti. Prin urmare, viitoarea urgie a lui Dumnezeu nu poate fi înfruntat? de o asocia?ie de p?c?to?i – c?ci atunci îndoit? pedeaps? vom primi – ci de poc?in?? ?i de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.

De asemenea, s? nu uit?m c? Biserica Ortodox? nu are nici o lips?. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor ?i p?storilor serio?i cu principii patristice. Cei ale?i sunt pu?ini, dar aceasta nu trebuie s? ne nelini?teasc?, c?ci Biserica este a lui Hristos ?i El o conduce. Nu este biseric? care se zide?te din piatr?, nisip ?i var de c?tre cre­dincio?i ?i se distruge de focul barbarilor, ci este Însu?i Hristos. ?i „cine va c?dea pe piatra aceasta se va sf?râma, iar pe cine va c?dea îl va strivi” (Matei 21, 44). Atunci când va trebui, Domnul va ridica sfin?i, precum Marcu Eugenicul ?i Grigorie Palama, ca s? adune pe to?i fra?ii no?tri care au fost scandaliza?i, s? m?rturiseasc? Credin?a Ortodox?, s? înt?reasc? Tradi?ia ?i astfel s? pricinuiasc? bucurie mare Maicii noastre.

În vremurile noastre vedem c? mul?i fii credincio?i ai Bisericii noastre, monahi ?i mireni, din p?cate, s-au desprins de Ea, din pricina filounioni?tilor. Cred c? nu este deloc bine s? ne desp?r?im de Biseric? de fiecare dat? când Patriarhul gre?e?te, ci fiecare are datoria ?i obliga?ia de a protesta ?i de a lupta dup? puterile sale în sânul Bisericii. A întrerupe pomenirea Patriarhului, a te desprinde ?i a crea propria Biseric?, ?i a continua s? vorbe?ti de r?u pe patri­arh cred c? este un lucru ira?ional.

Dac? pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne desp?r?im ?i facem propriile noastre biserici – s? ne fereasc? Dumnezeu! – îi vom întrece chiar ?i pe protestan?i. U?or se desparte cineva, îns? greu se întoarce. Din nefericire, avem multe „biserici” în vremea noastr?. Ele au fost create fie de grupuri mari, fie chiar ?i de c?tre o persoan?. Deoarece s-a întâmplat ca în chilia lor s? existe biseric? (m? refer la cele ce se petrec în Sfântul Munte), unii au crezut c? pot s? fac? ?i propria lor Biseric? independent?4. Dac? filounioni?tii dau prima lovitur? Bisericii, ace?tia men?iona?i mai sus dau a doua lovitur?.

S? ne rug?m ca Dumnezeu s? ne lumineze pe to?i, ?i pe Patri­arhul nostru PF Atenegora, pentru ca mai întâi s? se fac? unirea acestor „biserici”, s? se restabileasc? lini?tea în rândul tuturor or­todoc?ilor scandaliza?i, pacea ?i dragostea duhovniceasc? între Bi­sericile Ortodoxe R?s?ritene, ?i dup? aceea s? se ia în aten?ie ?i unirea cu celelalte confesiuni, dac? ?i întrucât doresc cu sinceritate s? îmbr??i?eze înv???tura ortodox?.

A? vrea s? mai spun c? exist? ?i o a treia grupare în Biserica noastr?. Sunt acei fra?i care r?mân fii credincio?i ai Ei, dar care nu au o în?elegere duhovniceasc? între ei. Sunt preocupa?i cu a face critic? unul altuia, iar nu pentru binele luptei în general. Se urm?resc unul pe altul (mai mult decât pe propriul sine) spre a vedea ce va spune sau ce va scrie cel?lalt, ca pe urm? s?-l loveasc? f?r? mil?. În timp ce, dac? el însu?i ar fi spus sau ar fi scris acela?i lucru, l-ar fi sus?inut cu multe m?rturii din Sfânta Scriptur? sau de la Sfin?ii P?­rin?i. R?ul care se face este mare, deoarece, pe de o parte îl nedrep­t??e?te pe aproapele s?u, iar pe de alta îl ?i doboar? înaintea ochi­lor celorlal?i credincio?i. De multe ori împr??tie ?i necredin?a în su­fletele celor slabi, fiindc? îi sminte?te. Din nefericire, mul?i dintre noi avem preten?ii nes?buite de la ceilal?i. Vrem ca to?i s? aib? acela?i caracter duhovnicesc ca ?i noi. Când cineva nu se potrive?te cu caracterul nostru, adic? fie este pu?in mai indulgent, fie pu?in mai t?ios, îndat? tragem concluzia c? nu este om duhovnicesc. To?i sunt de trebuin?? Bisericii. To?i P?rin?ii, atât cei cu un caracter blând, cât ?i cei severi, i-au oferit slujirile lor. A?a cum pentru tru­pul omului sunt absolut necesare ?i cele dulci ?i cele acre, chiar ?i p?p?dia cea amar? (fiecare are propriile sale substan?e hr?nitoare ?i vitamine), tot astfel este ?i pentru Trupul Bisericii. To?i sunt ab­solut necesari. Unul completeaz? caracterul celuilalt ?i to?i suntem datori s? suport?m nu numai caracterul celuilalt, ci ?i sl?biciunile pe care le are ca om.

Din nou cer iertare la to?i c? am îndr?znit s? scriu. Eu sunt un monah simplu ?i lucrarea mea este s? încerc, pe cât este cu putin??, s? m? dezbrac de omul cele vechi ?i s? ajut pe ceilal?i ?i Biserica prin rug?ciune. Dar fiindc? au ajuns pân? la sih?stria mea ve?ti triste despre Sfânta noastr? Ortodoxie, m-a durut mult ?i am con­siderat c? este bine s? scriu cele pe care le-am sim?it.

S? ne rug?m cu to?ii ca Dumnezeu s? pogoare harul S?u ?i fie­care s? ajute în felul s?u spre slava Bisericii noastre.

Cu mult respect fa?? de to?i,

Monahul Paisie

***

Odat?5, poveste?te Stare?ul, au venit la coliba mea doi cato­lici. Unul dintre ei mi-a spus:

– Hai s? spunem „Tat?l nostru”!

– Ca s? spunem împreun?, trebuie mai întâi s? avem aceea?i înv???tur?. Dar între noi ?i voi este o pr?pastie mare.

Apoi mi-a spus:

– Dar ce, numai ortodoc?ii sunt aproape de Dumnezeu ?i nu­mai ei se vor mântui? Dumnezeu este cu toat? lumea.

– Bine, dar tu po?i s?-mi spui cât? lume este aproape de Dum­nezeu? A?adar, exist? diferen?e între noi. Fire?te, suntem copiii legitimi ai unui singur P?rinte, dar unii locuiesc în cas?, iar al?ii r?t?cesc pe afar?.

– S? ar?t?m dragoste, mi-a spus dup? aceea.

– Ast?zi dragostea p?tima?? [p?catul] a devenit mod?, le-am zis.

– ?i asta este cuprins în dragoste, mi-au spus iar??i.

– To?i vorbesc despre dragoste, pace ?i armonie, dar to?i ace?­tia sunt dezbina?i, atât în ei în?i?i, cât ?i în rela?iile cu ceilal?i. De aceea preg?tesc bombe din ce în ce mai mari.”

1 Aceast? epistol? a fost trimis? în 1969 de fericitul Stare? Paisie directorului ziarului bisericesc Orthodoxos Typos (Presa ortodox?) ?i a fost republicat? în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007 ?i la Nicolae Zurnazoglu, Cuviosul Paisie Aghioritul. M?rturii ale închin?torilor, edi?ia a III-a, Tesalonic 2007. [n.tr.]

2 Un frumos joc de cuvinte al Stare?ului. Cuvântul „polis” scris cu liter? mic? înseamn? în greac? „cetate, ora?”, iar scris cu majuscul? desemneaz? capitala cet??ilor, Constantinopolul. [n.tr.]

3 E una s? te aduci pe tine însu?i jertf? lui Dumnezeu, a?a cum au f?cut Sfin?ii, ?i e cu totul altceva s?-i aduci ofrand?, fariseic, tot felul de lucruri ar?toase, artificiale în fond. Cu delicate?e, P?rintele atrage aten?ia asupra unui fenomen ce poate fi întâlnit în preajma unor biserici din Grecia, ?i nu numai acolo, unde sunt puse spre vânzare lumân?ri de parafin? de peste 1,5m lungime. Cei care le aprind ajung s? aib? impresia c? rug?ciunea e „mai primit?” ?i cererea lor va fi ascultat? dac? lumânarea este cât mai mare. În acela?i timp, locul sfiiciunii cu care b?trânii aprindeau micile lumân?ri de cear? ?i candelele este uneori luat de nep?sarea vreunui paraclisier care aprinde cu aceea?i brichet? imensele lumân?ri, dar ?i câte o ?igar? la fel de la mod?. [n.tr.]

4 Cuviosul are în vedere pe c?lug?rii de la unele chilii zelotiste care au întrerupt comuniunea cu Biserica Ortodox? ?i s-au autointitulat singurii mo?tenitori adev?ra?i ai Ortodoxiei. (Vezi mai pe larg la Arhim. Epifanie Teodoropulos, Cele dou? extreme. Ecumenismul ?i stilismul, Bucure?ti 2006). [n.tr.]

5 M?rturie publicat? în Orthodoxos Typos, nr. 1680/09.03.2007.

COMUNICAT AL SFINTEI COMUNIT??I A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS

Sfânta Comunitate a Sfântului Munte Athos – Karyes, 17/30.12.2006

Nr. Protocol F.2/7/2310

Recenta vizit? a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenic?, cu ocazia pr?znuirii Sfântului Andrei (30 noiembrie 2006), s?rb?toarea tronului patriarhal, ?i vizita ulterioar? a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri ?i reac?ii variate. L?sând la o parte estim?rile pozitive sau negative pe care presa secularizat? le-a f?cut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mântuirea noastr?, pentru care am ie?it din lume în pustia Sfântului Munte.

Ca monahi aghiori?i, respect?m Patriarhia Ecumenic?, sub a c?rei jurisdic?ie canonic? ne afl?m. Cinstim ?i respect?m pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, ?i ne bucur?m de cele pe care în chip pl?cut lui Dumnezeu ?i cu multe osteneli le lucreaz? în folosul Bisericii. Men?ion?m în mod deosebit ap?rarea cu dârzenie ?i tenacitate, în mijlocul unor condi?ii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, sus?inerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate în situa?ii dificile ?i grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe în lume. De asemenea, noi, monahii aghiori?i, respect?m Biserica Greciei din care provin cei mai mul?i dintre noi, precum ?i pe Prea Fericitul ei Întâist?t?tor.

Cu toate acestea, cele petrecute în timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar ?i a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profund? mâhnire în inimile noastre.

Dorim ?i ne vom lupta toat? via?a s? p?str?m comoara încredin?at? de Sfin?ii P?rin?i, pe care ne-au l?sat-o ca mo?tenire Sfin?ii Ctitori ai Sfintelor noastre M?n?stiri ?i pururi pomeni?ii p?rin?i dinainte de noi. Tr?im pe cât putem Taina Bisericii ?i Credin?a Ortodox? neîntinat? potrivit celor pe care zilnic le înv???m din Sfintele Slujbe, din citirile sfinte ?i din întreaga înv???tur? a Sfin?ilor P?rin?i, care este formulat? în scrierile lor ?i în hot?rârile Sinoadelor Ecumenice. P?zim ca pe lumina ochilor con?tiin?a noastr? dogmatic?, pe care o edific? cercetarea cu pl?cere a luptelor pline de râvn? ?i a izbânzilor împotriva feluritelor erezii, a luptelor Sfin?ilor P?rin?i M?rturisitori, ?i mai ales ale celui între Sfin?i P?rintelui nostru Grigorie Palama, ale Cuvio?ilor Mucenici Athoni?i ?i ale Cuviosului Mucenic Cozma, Protosul Sfântului Munte, ale c?rui Sfinte Moa?te cu mult? evlavie le s?rut?m ?i a c?rui sfânt? pomenire o pr?znuim. Ne temem s? t?cem ori de câte ori se pun probleme care privesc mo?tenirea l?sat? de P?rin?i. Sim?im greaua r?spundere fa?? de cuvio?ii p?rin?i ?i fra?i ai întregii Comunit??i athonite ?i fa?? de poporul credincios al Bisericii, care prive?te la monahismul athonit ca la p?zitorul neînduplecat al Sfintelor Tradi?ii.

Vizita Papei la Fanar, pe de o parte, ?i a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, pe de alta, au adus, poate, unele foloase de importan?? lumeasc?, îns? în timpul lor au avut loc unele manifest?ri care sunt în dezacord cu normele eclesiologiei ortodoxe ?i s-au încheiat angajamente care nu vor fi de folos nici Bisericii Ortodoxe ?i nici cre?tinilor eterodoc?i.

Mai întâi, primirea Papei s-a f?cut ca ?i cum era vorba de un episcop canonic al Romei. În cadrul ceremoniei de primire, Papa purta omofor, a fost întâmpinat de c?tre Patriarh cu cuvintele: “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, ca ?i cum ar fi fost vorba despre unsul Domnului, a binecuvântat pe cei afla?i în biseric? ?i i s-a cântat polihroniu ca unui Prea Sfin?it ?i Prea Fericit episcop al Romei. De asemenea, asistarea Papei purtând omofor la Dumnezeiasca Liturghie ortodox?, rostirea lui “Tat?l nostru”, îmbr??i?area liturgic? acordat? Patriarhului sunt manifest?ri care dep??esc simplele rug?ciuni comune. ?i toate acestea au loc în timp ce institu?ia papal? nu a f?cut nici un pas înapoi în privin?a înv???turilor ei eretice ?i în politica ei, ci, dimpotriv?, în practic? promoveaz? ?i încearc? în mod evident s? înt?reasc? Unia?ia ?i dogmele despre primat ?i infailibilitate, înaintând mai mult în promovarea rug?ciunilor comune interreligioase ?i a hegemoniei papei de la Roma, întrez?rit? prin ele.

În leg?tur? cu întâmpinarea Papei la Fanar, ne-a mâhnit în mod deosebit ?i faptul c? mijloacele de informare în mas? au repetat informa?ia fals? – fapt inadmisibil – cum c? troparele cântate atunci au fost alc?tuite de un monah sau de ni?te monahi athoni?i. Profit?m de ocazie ca s? în?tiin??m cu responsabilitate pe evlavio?ii cre?tini c? alc?tuitorul lor nu este ?i nu putea fi un monah athonit.

Apoi, str?duin?a Prea Fericitului Arhiepiscop al Atenei de a stabili rela?ii cu Vaticanul în chestiuni sociale, culturale ?i de bioetic?, precum ?i orientarea spre ap?rarea în comun a r?d?cinilor cre?tine ale Europei (pozi?ii care se reg?sesc ?i în Declara?ia Comun? de la Fanar a Papei ?i a Patriarhului) pot fi considerate inofensive, în principiu, deoarece ?intesc la cultivarea leg?turilor pa?nice dintre oameni. Cu toate acestea, este important ca aceste ac?iuni s? nu dea impresia c? Ortodoxia ?i Occidentul se sprijin? ?i ast?zi pe acelea?i baze ?i s? nu conduc? la uitarea distan?ei care desparte Tradi?ia Ortodox? de ceea ce în mod obi?nuit este cunoscut drept “spirit european”. Europei (Apusene) i se datoreaz? apari?ia unui ?ir de institu?ii ?i ac?iuni anticre?tine, cum ar fi: Cruciadele, Inchizi?ia, comer?ul cu sclavi, colonialismul. Asupra acesteia apas? tragica ei divizare prin ruptura Protestantismului, prin catastrofalele r?zboaie mondiale, prin umanismul antropocentric ?i ateismul ei. Toate acestea sunt consecin?ele devia?iilor teologice ale Romei de la Ortodoxie. Ereziile papale ?i cele protestante, inventate una dup? alta, au îndep?rtat din lumea occidental? pe Hristos cel smerit al Ortodoxiei ?i în locul Lui l-au instalat pe omul modern. Sfântul Episcop Nicolae [Velimirovici] al Ahridei ?i Zitei scria din Dachau: “A?adar, ce este Europa? Papa ?i Luther… Aceasta este Europa în nucleul ei, din punct de vedere ontologic ?i istoric”. Iar sfin?itul Stare? Iustin Popovici completeaz?: “Conciliul II Vatican constituie rena?terea tuturor umanismelor europene…, deoarece Conciliul a insistat cu înc?p??ânare s? fie p?strat? dogma infailibilit??ii papale”, ?i conchide: “F?r? îndoial?, principiile ?i for?ele culturii ?i civiliza?iei vest-europene lupt? împotriva lui Hristos”. De aceea este important s? fie promovat duhul smerit al Ortodoxiei ?i s? fie sus?inute r?d?cinile cu adev?rat cre?tine ale Europei unite, acelea pe care Europa le-a avut în primele veacuri cre?tine, în vremea catacombelor ?i a celor ?apte Sfinte Sinoade Ecumenice. Se impune ca Ortodoxiei s? nu i se pun? în cârc? p?cate str?ine ei ?i, mai mult decât atât, s? nu se dea impresia europenilor, descre?tina?i ca reac?ie la abaterile Cre?tinismului Occidental, c? Ortodoxia se identific? cu acela, c?ci altfel nu va putea fi m?rturisit? drept singura Credin?? adev?rat? în Hristos ?i singura n?dejde a popoarelor Europei.

Este foarte evident? neputin?a romano-catolicilor de a lep?da hot?rârile sinoadelor ulterioare, numite de ei ecumenice, care au decretat ca dogm? pe Filioque, primatul papal, infailibilitatea papei, st?pânirea lumeasc? a pontifului roman, harul creat, imaculata concep?ie a N?sc?toarei de Dumnezeu, Unia?ia. Cu toate acestea, noi continu?m a?a-numitele vizite protocolare, atribuind Papei cinstirile cuvenite unui episcop ortodox ?i înc?lcând o serie de Sfinte Canoane care interzic rug?ciunile în comun, în timp ce dialogul teologic naufragiaz? în mod repetat, ?i când este scos la suprafa?? din adânc, iar??i se afund?.

Toate indiciile conduc la concluzia c? Vaticanul nu se orienteaz? spre lep?darea înv???turilor eretice, ci spre reinterpretarea lor, adic? spre cocolo?irea lor.

Eclesiologia romano-catolic? se schimb? de la o enciclic? la alta, de la a?a-zisa eclesiologie deschis? a Enciclicei “Ut Unum Sint” la exclusivitatea eclesiologic? a Enciclicei “Dominus Jesus“. Este vrednic de consemnat faptul c? aceste dou? puncte de vedere romano-catolice sunt contrare eclesiologiei ortodoxe. Con?tiin?a de sine a Sfintei Biserici Ortodoxe, ca singura Biseric? Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?, nu recunoa?te “bisericile” ?i confesiunile eterodoxe drept “biserici surori”. Biserici surori sunt numai Bisericile Ortodoxe Locale. Nici o alt? referire similar? la biserici surori nu este permis? din punct de vedere teologic.

Dogma despre Filioque este prezentat? de c?tre partea romano-catolic? drept o alt? expresie legitim? a înv???turii despre purcederea Duhului Sfânt, echivalent? din punct de vedere teologic cu înv???tura ortodox? despre purcederea “numai de la Tat?l”. Punct de vedere pe care, din p?cate, îl sus?in ?i unii teologi de-ai no?tri.

De altfel, Pontiful ?ine la primatul papal ca la un privilegiu de neclintit, a?a cum se vede ?i din recenta ?tergere a titlului de Patriarh al Occidentului de c?tre actualul Pap?, Benedict al XVI-lea, din referirea la slujirea universal? a Apostolului Petru ?i a urma?ilor lui, men?ionat? în cuvântarea sa rostit? în biserica Patriarhiei, precum ?i dintr-un cuvânt recent de-al s?u care cuprinde ?i urm?toarele: “În comuniunea cu urma?ii Apostolilor, a c?ror unitate v?zut? o garanteaz? urma?ul Apostolului Petru, Comunitatea Catolic? Ucrainean? (n.a. Unit?) a izbutit s? p?streze vie Sfânta Tradi?ie în integritatea ei“.

Unia?ia este înt?rit? ?i confirmat? în multe ?i variate feluri, în ciuda declara?iilor contrare rostite din când în când de pap?. Aceast? pozi?ie nesincer? o m?rturise?te, pe lâng? alte situa?ii, ?i interven?ia provocatoare a anteriorului Pap?, Ioan Paul al II-lea, care a condus la naufragiu dialogul ortodoxo-romanocatolic de la Baltimore, precum ?i de scrisoarea actualului Pap? trimis? cardinalului Liubomir Huzar, Arhiepiscopul uniat al Ucrainei. În epistola în cauz? (22/2/2006) se men?ioneaz? cu emfaz?: “Se impune s? asigur?m prezen?a celor doi mari purt?tori ai unicei Tradi?ii (cel latin ?i cel r?s?ritean)… Misiunea încredin?at? Bisericii Greco-Catolice, care se afl? în deplin? comuniune cu urma?ul Apostolului Petru, este îndoit?: pe de o parte, s? p?streze în chip v?zut, în cadrul Bisericii Catolice, Tradi?ia r?s?ritean?, iar pe de alta s? favorizeze convergen?a celor dou? tradi?ii, m?rturisind nu numai faptul c? ele se îmbin? între ele, ci constituie chiar o profund? unitate în diversitatea lor“.

În acest sens, manifest?rile de curtoazie precum vizitele Papei la Fanar ?i a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, f?r? a exista premiza unit??ii de Credin??, reu?esc pe de o parte s? creeze impresii false de unitate ?i s? îndep?rteze lumea eterodox? de a privi Ortodoxia ca pe adev?rata Biseric?, iar pe de alt? parte s? toceasc? sim?ul dogmatic al multor ortodoc?i. ?i, mai mult decât atât, îi împing pe unii dintre cre?tinii ortodoc?i evlavio?i, care se nelini?tesc pentru cele ce se s?vâr?esc în mod nepotrivit ?i împotriva Sfintelor Canoane, la ruperea de trupul Bisericii ?i la crearea de noi schisme.

De aceea, din dragoste pentru Ortodoxia noastr?, cu durere pentru unitatea Bisericii ?i urm?rind p?strarea f?r? inova?ii a Credin?ei Bisericii, proclam?m în toate direc?iile cele hot?râte în Sinaxa Extraordinar? Dubl? a Sfintei Comunit??i a Sfântului Munte din 9/22 aprilie 1980:

Credem c? Sfânta noastr? Biseric? Ortodox? este Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? a lui Hristos, care are plin?tatea harului ?i a Adev?rului ?i pentru aceasta are succesiunea apostolic? neîntrerupt?.

Dimpotriv?, «bisericile» ?i «confesiunile» Apusului au denaturat în multe locuri credin?a Evangheliei, a Apostolilor ?i a P?rin?ilor, sunt lipsite de harul sfin?itor, de Tainele adev?rate ?i de succesiunea apostolic?…

Dialogul cu eterodoc?ii nu este condamnabil în m?sura în care are ca obiectiv s?-i informeze pe ace?tia asupra Credin?ei Ortodoxe, astfel încât s? se reîntoarc? la Credin?a Ortodox?, atunci când ace?tia vor accepta iluminarea dumnezeiasc? ?i li se vor deschide ochii.

Dialogul teologic în nici un caz nu trebuie s? fie înso?it de rug?ciuni în comun, de particip?ri la adun?rile liturgice ?i cultice, precum ?i de alte ac?iuni care pot da impresia c? Biserica noastr? Ortodox? îi accept? pe romano-catolici ca pe o Biseric? deplin? ?i pe Pap? ca pe episcopul canonic al Romei. Astfel de ac?iuni îi în?eal? ?i pe cre?tinii ortodoc?i ?i pe cei romano-catolici, creându-le impresia gre?it? c? aceasta este p?rerea pe care o are Ortodoxia în ceea ce-i prive?te…

Cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Munte, ca ?i poporul ortodox al Domnului, r?mâne statornic în Credin?a Sfin?ilor Apostoli ?i a Sfin?ilor P?rin?i ?i din iubire fa?? de eterodoc?i, care sunt ajuta?i în mod substan?ial atunci când ortodoc?ii, prin pozi?ia lor ortodox? consecvent?, le descoper? gravitatea bolii lor spirituale ?i modul vindec?rii lor.

Încerc?rile nereu?ite de unire ale trecutului ne înva?? faptul c? o unire permanent? ?i dup? voia lui Dumnezeu, în Adev?rul Bisericii, presupune o preg?tire ?i o cale diferite de cele urmate în trecut ?i, dup? cum se vede, sunt urmate ?i ast?zi.”

To?i Reprezentan?ii ?i Întâist?t?torii celor dou?zeci de Sfinte Mân?stiri ale Sfântului Munte Athos reuni?i în Sinax?