“Ni se ia si pamantul de sub case”

Asaltul împotriva Ortodoxiei se duce printr-un r?zboi neloial, în care sunt folosite persoane de influen?? ?i cu putere de decizie în justi?ie ?i factori administrativi. Un interviu reprodus prin bunavointa redactiei revistei Credinta Ortodoxa.

LEGERA PROPRIETATII a stârnit reac?ii în întreaga ?ar?, dar mai ales în Ardeal. Urm?rind cu interes emisiunile televizate ale av. Aurelian Pavelescu, pentru a afla unele detalii despre acest subiect am contactat ?i unele persoane implicate în aceast? problem?. În acest sens, P?rintele Eftimie MITRA de la Schitul Ortodox Huta, jude?ul Bihor, a binevoit a ne r?spunde la câteva întreb?ri (Gabriel MEKERE?)

– Sunte?i de câ?iva ani în proces cu Biserica Greco-Catolic? pentru un petec de p?mânt. Care sunt cauzele acestui conflict?

– Nu e vorba doar de un petec oarecare. În 2 februarie 2004, m-am trezit în cutia po?tal? cu o cita?ie prin care eram chemat în instan??. Episcopia Greco-Catolic? de Oradea revendica terenul pe care se afl? cl?dirile schitului nostru, e vorba de o poieni?? de aprox. 80 de ari împrejmuit? de circa 3 hectare de p?dure. Înainte de aceasta nu am avut nici o negociere cu partea catolic?. Dac? interesul acestei ac?iuni ar fi fost de ordin material, poate am fi avut o invita?ie la negocieri. Suntem la 19 Km de cel mai apropiat sat, tocmai în vârful mun?ilor, ei au aici mii de hectare de p?dure. E clar c? interesul lor e s? desfiin?eze prin justi?ie acest loca? monahal ortodox. Nu o dat? mi s-a spus din partea catolicilor c? îmi garanteaz? c? aici nu va mai pune picior de ortodox în timp ce, acelea?i persoane, în fa?a reporterilor ?i a camerelor de filmat pozeaz? ca bine inten?iona?i.

– De unde ave?i terenul?

– De la stat. L-am primit dup? 1990, înainte de a se da legea propriet??ii.


– Înainte de 1948 al cui a fost?

– Al lor, al catolicilor. Noi, între timp, am construit multe aici. Le-am propus teren la schimb în alt? parte sau s? le pl?tim valoarea terenului. N-au acceptat, îl vor tocmai pe acesta, ca s? le pl?tim chirie. Nu pot fi de acord ca, la mine, în ?ar? s? pl?tesc chirie la papa.

– De unde au avut ei aceste propriet??i?

– De la Maria Tereza, din timpul ocupa?iei austro-ungare. Spre exemplu, terenul pentru care suntem în litigiu a fost a unui ??ran ortodox, Duda? Ioan se numea, dar pentru c? a refuzat trecerea la catolicism i s-au confiscat turmele de oi ?i vaci, casa, mo?ia ?i a devenit iobag. Toate aceste bunuri au fost trecute în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea ?i azi sunt revendicate prin justi?ie. Legea propriet??ii spune s? se dea fo?tilor proprietari ceea ce le-au confiscat comuni?tii, dar nu spune nimic despre felul în care ace?tia le-au ob?inut înainte cu o sut?-dou? de ani. În astfel de situa?ii sunt multe biserici ?i mân?stiri din Ardeal.

– Cum se desf??oar? lupta pe t?râmul lumesc, mai bine zis, pe t?râmul justi?iei?

– Cum a?i spus, lume?te. Practic, nu putem vorbi de o lupt? dreapt?, ci de un r?zboi inegal, purtat f?r? de reguli, în care unii se înt?resc ?i mai mult în credin?? iar al?ii apostaziaz?, c?utând în fa?a semenilor fel de fel de justific?ri, de felul: “suntem Biserici surori”, “toleran??”, “nu trebuie sa fim extremi?ti” etc… Adic? s? ced?m de bun? voie biserici ?i parohii doar ca s? nu ne critice du?manii neamului ?i ai Bisericii.

– Spunea?i c? nu e vorba de o lupt? dreapt?…

– Da. Multe dintre propriet??ile pe care le-au primit sunt luate pe nedrept, deoarece au fost desp?gubi?i de stat înainte de 1948. Am în posesie documente care dovedesc cum catolicii au fost desp?gubi?i pentru mii de hectare de p?duri ?i p??uni. Astfel de documente se pot g?si în fiecare ora?, la Arhivele Na?ionale. Terenurile respective nu sunt ni?te terenuri oarecare, ci, ?inând seama c? sunt în sta?iuni, au o valoare mare. Mul?i sunt ispiti?i cu astfel de terenuri. Am g?sit unele documente care arat? c? ziari?ti, reporteri, politicieni, ingineri cadastri?ti, persoane de influen??, primari, ofi?eri de politie, directori ai unor institu?ii de stat, avoca?i, notari, judec?tori etc. au primit p?mânt dintre cele retrocedate. Multe dintre aceste “d?rnicii” sunt acoperite cu misterioase contracte de vânzare-cump?rare. Fire?te, aceste persoane vor sluji intereselor catolicismului în Ardeal. Situa?ia e atât de grav? încât ace?ti judec?tori care au primit p?mânturi dintre cele retrocedate, judec? ?i procese interconfesionale în care catolicii sunt favoriza?i in detrimentul ortodoc?ilor.

Un alt aspect al acestor propriet??i e cel al prozelitismului. Din p?durile respective li se dau ??ranilor, în mod gratuit, lemne de foc sau pentru construc?ii, pentru a trece la greco-catolicism. Personal, am primit propunerea din partea unui preot greco-catolic c?, dac? voi trece la catolicism cu tot cu schit, îmi va da s? administrez dup? cum voi dori p?durile retrocedate. Acel preot avea o func?ie înalt? în cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea.

– ?i ce a?i f?cut?

– Am refuzat, firesc. Mi s-a propus ?i o ma?in? str?in?. V?zând c? nu merge a?a, au recurs la ?antaje, amenin??ri, încerc?ri de intimidare, m-au numit “intolerant”, “hulitor”, “r?ut?cios” ?i-n toate felurile, au încercat s? m? discrediteze în pres?, ca s?-mi pierd credibilitatea, ?i multe altele. Cu toate acestea, nu au reu?it nimic.

– Ce ve?i face în continuare?

– În cazul în care vor folosi, în continuare, asemenea metode, voi face o sesizare la departamentul anticorup?ie. Nu la Oradea, ci la Bucure?ti, în Ardeal nu avem ?anse. Pe lâng? actele de corup?ie prin care domin? administra?ia, au ?i o mare sus?inere din partea unor partide politice. Cea mai mare sus?inere vine din partea partidelor maghiare. Am încercat s? fac public în mass media, dar nu se poate, au acaparat aproape toat? presa ?i televiziunile. Multe procese care, practic, ar fi trebuit s? fie câ?tigate de ortodoc?i, surprinz?tor au fost pierdute prin sentin?e dubioase. Dându-?i seama de aceste nedrept??i, preo?ii în cauz? au cerut str?mutarea proceselor peste Carpa?i. Astfel au avut câ?tig de cauz?, cum e cazul ?i catedralei din Târgu Mure? care, dup? str?mutarea procesului la Curtea de Apel Bac?u, a r?mas ortodoc?ilor.

– ?i totu?i, oamenii accept? ca, în schimbul unor lemne sau a unor imobile, s?-?i p?r?seasc? credin?a?

– Majoritatea nu a acceptat. Au fost, îns?, ?i câteva cazuri izolate, în care s-au f?cut compromisuri. Mul?i dintre oamenii de rând nu cunosc diferen?ele de credin?? dintre ortodoxie si catolicism. Ar trebui, în acest sens, mai mult? catehizare din partea preo?ilor ?i a profesorilor de religie. Omul care nu ?tie ce înseamn? lep?darea de botezul ortodox cade u?or în aceast? capcan?. Ace?tia nu con?tientizeaz? c? î?i pierd mântuirea. Un ??ran dintr-un sat apropiat mi-a spus: “Eu tot ortodox am r?mas, am semnat pe tabelul catolicilor doar de form?”, f?r? s? con?tientizeze c?, prin acea semn?tur?, î?i exprim? apartenen?a religioas? ?i, odat? cu aceasta, ?i m?rturisirea de credin??. Un altul spunea c? “dac? ?i catolicii se mântuiesc, de ce s? nu beneficiem ?i de ceea ce ne ofer??”. Dar ace?ti oameni, poate nevinova?i în ne?tiin?a lor, nu î?i d?deau seama c?, odat? cu lep?darea de Biseric?, se leap?d? ?i de botez ?i astfel î?i pierd sufletul, iar acele propriet??i cu care sunt ademeni?i, au fost oarecând ale str?mo?ilor lor. Habsburgii, când au venit în Ardeal, n-au adus cu ei p?mânturi nici de la Roma ?i nici de la Viena, ci le-au confiscat de la români, iar cl?dirile ob?inute prin revendic?ri au fost construite de palmele iobagilor români, lucr?tori pe mo?iile st?pânilor feudali de atunci, care erau tocmai episcopii catolici. S? speram c? atât clerul, cât ?i intelectualii î?i vor face datoria fa?? de neam ?i Biserica neamului, iar ierarhii vor con?tientiza responsabilitatea ce o au atât în fa?a istoriei, dar mai ales fa?? de turma încredin?at?. La timpul rânduit, cu to?ii vom avea de dat un r?spuns, fiecare la nivelul la care se afl?. În fa?a lui Dumnezeu justific?rile adâncesc osânda, pe El nu-l putem p?c?li cu pove?ti lume?ti. Este de apreciat, în acest sens, curajul IPS Bartolomeu Anania care, cu riscul de a fi ponegrit prin mass-media, a ie?it în linia întâi, atunci când Ardealul devenise victima unui guvern tr?d?tor. Nu exist? mai mare tr?dare decât ce s-a f?cut prin legea propriet??ilor. Practic, prin aceast? lege, Ardealul, în mare parte, e ca ?i cedat.

Despre îndep?rtarea ?i ruperea papalit??ii de Biserica Ortodox?

Autor: Ioan Vl?duca

Romei vechi i s-a recunoscut la început primatul de onoare pe baza faptului c? era capitala imperiului. În anul 330, Constantinopolul a devenit noua capital?. De aceea, la Sinodul al II-lea a toat? lumea s-a hot?rât ca “dup? episcopul Romei, întâietatea cinstei s? o aib? episcopul Constantinopolului, pentru c? cetatea aceasta este Roma Nou?

Pierzând din mâini capitala, papii au început s? aib? gânduri de suprema?ie lumeasc?. Pentru a pune cap?t preten?iilor neîntemeiate ale acestora, la Sinodul al VI-lea a toat? lumea s-a hot?rât ca “scaunul Constantinopolului s? aib? parte de întâiet??i deopotriv? cu ale scaunului Romei vechi, ?i ca în lucrurile biserice?ti s? se fac? tot atât de mare ca ?i acela, fiind al doilea dup? acela.

Papii nu s-au mul?umit cu p?strarea titlului de onoare, ci c?utau o suprema?ie efectiv? asupra întregii lumi cre?tine. Pentru aceasta, pe la mijlocul secolului al IX-lea, s-au publicat în Occident – sub inspira?ia papii – ni?te documente false, cunoscute sub numele de “decrete pseudoisidoriene”. Prin acestea, papii erau ridica?i în fruntea tuturor episcopilor lumii ?i considera?i urma?i direc?i ai Sfântului Apostol Petru.

În anul 858, conduc?torul g?rzii imperiale, Fotie, a fost ales Patriarh al Constantinopolului. El era un om înv??at, energic ?i cu o via?? nep?tat?.

În anul 861 s-a convocat la Constantinopol un Sinod la care au fost invita?i to?i Patriarhii din R?s?rit ?i papa. Papa ?i-a trimis delega?ii la Sinod, cu scrisori în care î?i afirma drepturile sale de suprema?ie, cerând s? i le recunoasc? ?i Sinodul. Acest Sinod a recunoscut pe Sfântul Fotie ca Patriarh canonic, iar preten?iile papei au fost respinse, ar?tându-se c? problemele administrative ale imperiului sunt de competen?a împ?ratului, nu ale Sinodului. Delega?ii papali au semnat actul, dar când au ajuns la Roma au fost excomunica?i de papa Nicolae I, nemul?umit de presta?ia lor. De asemenea, papa a excomunicat pe Patriarhul Fotie împreun? cu tot clerul s?u.

Papa Nicolae I, atr?sese în mrejele sale Biserica bulgar?, cre?tinat? de curând de c?tre bizantini ?i îi trimisese preo?i latini ?i administra?ie de la Roma; de asemenea, introdusese diverse inova?ii în practica bisericeasc?. De aceea, Sfântul Patriarh Fotie a trimis c?tre Patriarhii din R?s?rit o enciclic? în care ar?ta inova?iile introduse de latini, pe lâng? faptul c? au n?v?lit ca ni?te tâlhari în Bulgaria, ?i au pus st?pânire spiritual? pe ea.

Sfântul Patriarh Fotie a prezentat urm?toarele inova?ii ale latinilor :

1. postesc sâmb?ta;

2. despart prima s?pt?mân? a Postului Mare de restul lui, mâncând în acea s?pt?mân? lapte, ou? ?i brânz?;

3. introduc celibatul (nec?s?toria) la preo?i ?i dispre?uiesc pe preo?ii r?s?riteni pentru faptul c? sunt c?s?tori?i;

4. nu recunosc ungerea cu Sfântul Mir f?cut? de preo?i ci numai mirungerea f?cut? de episcop;

5. au falsificat înv???tura despre Sfânta Treime, introducând în Simbolul de credin?? adaosul “Filioque” (c? Duhul Sfânt purcede ?i de la Fiul).

În august – septembrie 867, la Constantinopol, Sfântul Patriarh Fotie a întrunit un Sinod la care a luat parte ?i împ?ratul Mihail al III-lea. Sinodul l-a excomunicat pe papa Nicolae I ?i a condamnat aceste inova?ii.

În noaptea de 23 spre 24 septembrie 867, împ?ratul Mihail al III-lea a fost omorât de acoli?ii lui Vasile Macedoneanul. A doua zi, Vasile s-a proclamat singur împ?rat ?i apoi l-a exilat pe Sfântul Patriarh Fotie în m?n?stirea Skepe, pe Bosfor. În anul 869 s-a întrunit un sinod mincinos sub conducerea lui Vasile Macedoneanul; atunci a fost condamnat Patriarhul Fotie ?i to?i clericii hirotoni?i de el. Au fost condamna?i to?i ierarhii care au semnat actele Sinodului din 867 ?i s-a dat papei o mare putere jurisdic?ional? asupra Bisericii din R?s?rit, a?ezându-l pe pap? mai presus de Sinoade.

Alte noi preten?ii ale papei l-au f?cut îns? pe împ?ratul Vasile s? regrete îndep?rtarea Patriarhului Fotie, pe care l-a rugat apoi s? reia scaunul patriarhal.

În anul 879, Sfântul Patriarh Fotie a convocat un Sinod la Constantinopol, la care au luat parte 385 de episcopi, precum ?i reprezentan?ii papei Ioan al VIII-lea. Sinodul recunoa?te în unanimitate pe Sfântul Fotie, ca Patriarh legitim, anuleaz? deciziile Sinodului din 869 ?i hot?r??te ca Simbolul Credin?ei s? se rosteasc? f?r? adaosul “Filioque“. Indignat, papa hot?r??te excomunicarea Patriarhului Fotie ?i a celorlal?i episcopi ortodoc?i.

Mai târziu, în secolul al IX-lea, împ?ratul Constantin Monomahul a propus ?inerea unui Sinod la Constantinopol, urm?rind unirea cu papa din considerente militare. Acest Sinod a avut loc în anul 1054. Papa s-a învoit s? trimit? trei delega?i, în frunte cu cardinalul Humbert, un om înv??at, dar înfumurat ?i violent.

Preten?iile delega?ilor papali, fiind inadmisibile, au fost respinse. Drept r?spuns, ei au formulat în limba latin? un decret de excomunicare (anatem?) asupra Patriarhului Mihail Cerularie ?i a Bisericii de R?s?rit, iar apoi au p?r?sit Constantinopolul.

Sinodul a întors anatema asupra celor care au pronun?at-o, iar pe papa l-au ?ters din dipticele (pomelnicele) Bisericii Ortodoxe.

Astfel s-a rupt adunarea papista?ilor de Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?.

Reafirmarea Ereziei “Filioque” in Noul Catehism Catolic

Un fragment din cartea “Noul catehism catolic contra credintei sfintilor parinti” de PS Photios, Arh. Philarete, Pr. Patric

Cea mai inalta invatatura a teologiei crestine este cea a Tri-Unitatii divine: Dumnezeu Se releveaza ca Unul in Trei Persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Avand aceeasi fiinta, cele Trei Persoane sau Ipostasuri sunt un singur Dumnezeu, insa Ele difera prin proprietatile personale si alcatuiesc astfel o Treime. Tatal este fara inceput, Fiul se naste din Tatal, Duhul Sfant purcede din Tatal. “Proprietatea specifica Tatalui este nenasterea, cea a Fiului nasterea si cea a Duhului Sfant purcederea”. [24] “Numai prin aceste proprietati personale cele trei Ipostasuri difera intre ele”. [25]

Cu constiinta binecuvantata a acestei teologii, deopotriva unitiva si distinctiva, Parintii Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol (381) au fixat credinta in Duhul Sfant astfel: “si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul. Care de la Tatal purcede. Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci”. Enuntand atributul propriu Persoanei Sfantului Duh, ei nu au adaugat nimic Evangheliei in care Iisus Hristos Domnul declara cu propria Sa gura: “Iar cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (In. 15,26).

Biserica Ortodoxa n-a adaugat nimic, n-a omis nimic in legatura cu acest punct: fidela “Crezului” Niceo-Constantinopolitan normativ pentru intreaga Biserica, ea a invatat intotdeauna ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal, dupa cum a invatat intotdeauna ca Fiul se naste numai din Tatal, deoarece despre acesta din urma Crezul spune: “Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii”. Spunand ca Duhul Sfant purcede din Tatal si din Fiul (in latina Filioque) si incorporand aceasta doctrina in “Crez”, Biserica Romano-Catolica a introdus o inovatie contrara invataturii unanime a Apostolilor, a Parintilor si a Sinoadelor. Biserica Ortodoxa, deci, ii reproseaza doua lucruri:

a) insertia lui Filioque in Crezul Niceo-Constantinopolitan, in vreme ce, asa cum vom vedea, Parintii au pecetluit “Crezul”;

b) dogma insasi, adica ideea ca Sfantul Duh purcede de la Tatal si de la Fiul, idee care nu numai ca nu se afla in Traditie dar pe care scrierile Parintilor o resping in mod explicit.

Papii Inocentiu III, la Conciliul IV Lateran in 1215, Grigorie X la Conciliul II de la Lyon in 1274 si Eugeniu IV la Conciliul de la Florenta in 1439 au proclamat Filioque ca adevar de credinta. Ei credeau ca fara acesta nu putea fi mantuire. [26] Pentru faptul ca ii acuza pe ortodocsi de a fi scos pe Filioque din “Crez”, legatul Papei, cardinalul Humbert, a depus in 1054 pe altarul catedralei Sfintei Sofii la Constantinopol o scrisoare care excomunica pe patriarhul ortodox al Constantinopolului, Mihail Kerularios, act care a fost la originea schismei definitive intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica.

Fiind vorba de o dogma atat de fundamentala, vizand Persoana Duhului Sfant, era de asteptat ca si Catehismul s-o reia explicand-o mai clar si justificand-o cu mai multa siguranta decat au facut-o alti autori catolici din trecut, caci de-a lungul secolelor Biserica catolica a incercat sa-si legitimeze pozitia prin tot felul de argumente pe care din partea lor teologii ortodocsi le-au respins .

Asadar, ce invata Catehismul cu privire la prima greseala pe care o reprezinta Filioque, adica cea a falsificarii Crezului?

1. “Crezul” relativizat

Expunerea istorica a paragrafelor 186 si 196 ale Catehismului omite referinta fundamentala la Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) care a interzis sa se prezinte oricui ar voi sa intre in Biserica un alt “Crez” decat cel Niceo-Constantinopolitan. Iar Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) spune in cea de-a cincea sa sesiune: “Sfantul Sinod Ecumenic a hotarat sa nu fie ingaduit nimanui sa faca public, adica sa scrie, sa alcatuiasca sa invete sau sa prezinte o alta credinta. Iar cei ce ar indrazni sa scrie, sa compuna sau sa prezinte o alta credinta, daca sunt episcopi sau clerici sa fie depusi primii din episcopat, cei de-al doilea din rangul lor din cler; iar daca sunt laici, sa fie anatematizati”. Motivul pentru care Sinodul a interzis alcatuirea unei alte credinte, adica a unui alt text al Crezului decat cel Niceo-Constantinopolitan, este acela ca prezenta mai multor versiuni ii favoriza pe eretici care puteau astfel sa-si introduca pe furis propriile lor crezuri false. Existenta unei singure formule de credinta pentru intreaga Biserica facea imposibila aceasta manevra.

Sfantui Chiril al Alexandriei, participant la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic, a dat toate explicatiile asupra acestei interdictii in Scrisoarea sa catre Ioan al Antiohiei: “Nu acceptam sub nici un chip sa vedem schimbata credinta, adica Simbolul credintei pe care l-au expus Parintii nostri si nu ingaduim ca noi sau altcineva sa schimbe vreun cuvant din ceea ce se afla aici, nici chiar sa lase sa cada vreo silaba, amintindu-ne de Cel ce a spus: “Nu muta hotarele vesnice pe care le-au asezat parintii tai” (Deut.19,14). Caci nu ei au vorbit, ci Duhul lui Dumnezeu Tatal, Care de la El purcede si Care nu este strain de Fiul dupa fiinta”. [27]

Este adevarat, deci, ca la origini, in Biserica au existat mai multe simboluri de credinta venerabile si ca explicarea Simbolului Niceo-Constantinopolitan ramane ingaduita; dar este interzisa referirea la un alt Crez decat acesta atunci cand se intentioneaza a se vorbi in numele Bisericii.

Cine le-a dat autorilor Catehismului dreptul de a da intaietate Simbolului Apostolilor (§ 196) care este venerabil, dar care nu este totusi “Crezul”? De ce se lasa astfel deoparte lucrarea Sinoadelor, a Parintilor si a papilor anteriori?

2. “Crezul” desigilat

Catehismul citeaza apoi in mod fals la pagina 51 “Crezul” Niceo-Constantinopolitan. Un text de ambitia teologica a Catehismului Bisericii Catolice ar fi trebuit sa practice cel putin regulile strictei obiectivitati si sa prezinte textele cu rigoare si exactitate. Ori citarea care se face in cazul “Crezului” Niceo – Constantinopolitan (provenit de la Sinoadele Ecumenice I si II tinute in 325 si 381) introduce in text, impotriva oricarui adevar istoric, dubla purcedere a Duhului Slant de la Tatal si de la Fiul sau Filioque (§ 184, p.51). Cum poate oare Catehismul sa afirme pe de o parte ca Simbolul Niceo-Constantinopolitan “este comun si astazi tuturor marilor Biserici din Orient si Occident” (§195) si sa-l citeze intr-o versiune inexacta, pentru ca Filioque nu figura in Simbolul Niceo-Constantinopolitan; el a aparut numai injurul secolului VI-lea, a fost combatut de Papii Romei Leon III si Ioan VIII, adaugarea sa la Crez e socotita de Biserica Ortodoxa drept o erezie si ea a fost in secolul al XI-lea cauza rupturii comuniunii cu Roma a tuturor celorlalte Patriarhate ale Bisericii vechi. Cum pot fi trecute sub tacere fapte al caror adevar este stiut de toti cei ce au cat de cat stiinta de istoria Bisericii?

De altfel Catehismul se tradeaza el insusi, caci la cateva pagini dupa ce a citat Simbolul Niceo-Constantinopolitan, recunoaste ca Filioque este o “traditie latina” (§ 246), ca “nu figura in simbolul marturisit in 381” si ca “a fost admis treptat in liturghia latina (intre secolele VIII si IX)” (§ 247). Daca, asa cum recunosc teologii romani, “introducerea lui Filioque in Simbolul Niceo-Constantinopolitan de catre liturghia latina constitute, totusi, pana astazi un diferend cu Bisericile ortodoxe” (§ 247), cum pot aceeasi autori scrie cateva pagini mai sus ca acesta mai “este comun si astazi tuturor Bisericilor Orientului si Occidentului?” Caci: sau e vorba de un articol secundar si atunci nu se intelege de ce a fost si a ramas cauza principala a separatiei Bisericii din Rasarit de cea din Apus timp de aproape o mie de ani; sau e vorba de o problema dogmatica, cum si este de fapt si, vizand esentialul, atunci nu se poate pretinde ca marturisim acelasi Crez. Contradictia este pe cat de totala pe atat de subtil disimulata.

Paragraful 247 declara ca “urmand o veche traditie latina si alexandrina, Sfantul Papa Leon il marturisise (afirmarea lui Filioque) deja in mod dogmatic inca din 447”, fara a adauga, cum ar fi fost cinstit, ca istoricii catolici cei mai eminent aurecunoscut ei insisi ca aceasta traditie este eronata. [28] Istoricul lui Filioque, Kyriakos Lamprillos trimite in legatura cu acest punct la Pagi si Ffulkes. [29] Fara a desfasura toate argumentele, vom cita un text incontestabil aflat in toate colectiile Actelor Conciliilor, si apartinand Conciliului de la Aachen din 809. Karol cel Mare trimisese pe Smaragdus si pe alti teologi la Papa Leon III. Or primul lucru pe care ei il spun Papei este ca problema lui Filioque este recent ivita (nuper exorta). Dupatoate cronicile france (Adon de Vienne, etc.) ea a fost agitata pentru prima data intr-un conciliu in 767. Daca Papa marturisise aceasta doctrina din 447, cum mai putea fi ea recenta in 809?

Papa Leon III s-a opus adaugirii lui Filioque si a pus sa se scrie pe doua table de argint, in latina si in greaca, Crezul Niceo-Constantinopolitan neschimbat impreuna cu aceste cuvinte: “Eu Leon, am pus sa se graveze aceasta din iubirea si spre apararea credintei ortodoxe”. [30] Ortodocsii se tin de invatatura care a fost si cea a Papilor ortodocsi ai Romei, cei pe care ii enumera Sfantul Patriarh Fotie cel Mare in Mystagogia sa: Damasus, Celestin, Leon cel Mare, Vigil, Agaton, Grigorie, Zaharia, Benedict, Ioan VIII, Adrian si toti ceilaiti pana in secolul al IX-lea cel putin.

Si pentru a incheia acest punct, sa citam in fine cuvintele Sinodului VII Ecumenic: “Pazim legile Bisericii, pastram definitiile Parintilor si ii anatematizam pe cei care adauga sau scot ceva in Biserica”.


[24] Sfantul Grigorie Teologul,
Cuvantarea 25, 15-16, P.G 35, 1220-1221[25] Sfantul Ioan Damaschin,
Expunerea exacta a credintei ortodoxe 1,8; P.G.94,824 B.[26] Anatemele acestor doua “concilii” pseudo-unioniste, sau maj curand “talharii”, n-au fost ridicate niciodata de papalitate. Cea din 18 mai 1274 proclama:”Condamnam si respingem pe cei ce cuteaza a nega ca Duhul Sfant purcede vesnic de la Tatal si de la Fiul”; cea din 4 februarie 1442, in bula de unire cu coptii, condamna si declara straini de Biserica pe cei ce refuza sa spuna ca Duhul Sfant purcede vesnic si fara de inceput din Tatal si din Fiul.[27] P.G.77, 180D.[28] Catehismul trimite in acest punct (nota 55 p.64) la cartea lui H. Denzinger-Schonmetzer, Enchiridion Symbolorum 284. Textul de referinta e o scrisoare socotita a fi fost scrisa de Leon I episcopului Turribius de Astroga la 21 iulie 447. Ori savantul editor semnaleaza el insusi ca asupra acestui text exista cele mai mari indoieli (“Kunste in Antipriscilliana“, Freiburg, 1905, afirma ca aceasta scrisoare a fast compusa de un falsificator dupa conciliul de la Braga din 563 pe a carui anateme se intemeiaza”. Daca insa acest text e un fals si daca tot ce se poate spune e ca e posterior anului 563, atunci el nu dovedeste nimic aici.

[29]. La pag. 23 din noua editie a lucrarii sale La Mystification Fatale. Etude orthodoxes su le Filioque, L’Age d’Honune, Lausanne 1987.