Nr. Protocol F.2/7/2310

Recenta vizită a Papei Benedict al XVI-lea la Patriarhia Ecumenică, cu ocazia prăznuirii Sfântului Andrei (30 noiembrie 2006), sărbătoarea tronului patriarhal, şi vizita ulterioară a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican (14 decembrie 2006) au pricinuit impresii, aprecieri şi reacţii variate. Lăsând la o parte estimările pozitive sau negative pe care presa secularizată le-a făcut pe marginea acestor evenimente, vom insista asupra aspectelor care privesc mântuirea noastră, pentru care am ieşit din lume în pustia Sfântului Munte.

Ca monahi aghioriţi, respectăm Patriarhia Ecumenică, sub a cărei jurisdicţie canonică ne aflăm. Cinstim şi respectăm pe Patriarhul nostru Ecumenic, Bartolomeu, şi ne bucurăm de cele pe care în chip plăcut lui Dumnezeu şi cu multe osteneli le lucrează în folosul Bisericii. Menţionăm în mod deosebit apărarea cu dârzenie şi tenacitate, în mijlocul unor condiţii potrivnice, a drepturilor incontestabile ale Patriarhiei Ecumenice, susţinerea Bisericilor Ortodoxe Locale aflate în situaţii dificile şi grija pentru transmiterea mesajului Bisericii Ortodoxe în lume. De asemenea, noi, monahii aghioriţi, respectăm Biserica Greciei din care provin cei mai mulţi dintre noi, precum şi pe Prea Fericitul ei Întâistătător.

Cu toate acestea, cele petrecute în timpul recentelor vizite, a Papei la Fanar şi a Prea Fericitului Hristodul la Vatican, au pricinuit o profundă mâhnire în inimile noastre.

Dorim şi ne vom lupta toată viaţa să păstrăm comoara încredinţată de Sfinţii Părinţi, pe care ne-au lăsat-o ca moştenire Sfinţii Ctitori ai Sfintelor noastre Mănăstiri şi pururi pomeniţii părinţi dinainte de noi. Trăim pe cât putem Taina Bisericii şi Credinţa Ortodoxă neîntinată potrivit celor pe care zilnic le învăţăm din Sfintele Slujbe, din citirile sfinte şi din întreaga învăţătură a Sfinţilor Părinţi, care este formulată în scrierile lor şi în hotărârile Sinoadelor Ecumenice. Păzim ca pe lumina ochilor conştiinţa noastră dogmatică, pe care o edifică cercetarea cu plăcere a luptelor pline de râvnă şi a izbânzilor împotriva feluritelor erezii, a luptelor Sfinţilor Părinţi Mărturisitori, şi mai ales ale celui între Sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama, ale Cuvioşilor Mucenici Athoniţi şi ale Cuviosului Mucenic Cozma, Protosul Sfântului Munte, ale cărui Sfinte Moaşte cu multă evlavie le sărutăm şi a cărui sfântă pomenire o prăznuim. Ne temem să tăcem ori de câte ori se pun probleme care privesc moştenirea lăsată de Părinţi. Simţim greaua răspundere faţă de cuvioşii părinţi şi fraţi ai întregii Comunităţi athonite şi faţă de poporul credincios al Bisericii, care priveşte la monahismul athonit ca la păzitorul neînduplecat al Sfintelor Tradiţii.

Vizita Papei la Fanar, pe de o parte, şi a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, pe de alta, au adus, poate, unele foloase de importanţă lumească, însă în timpul lor au avut loc unele manifestări care sunt în dezacord cu normele eclesiologiei ortodoxe şi s-au încheiat angajamente care nu vor fi de folos nici Bisericii Ortodoxe şi nici creştinilor eterodocşi.

Mai întâi, primirea Papei s-a făcut ca şi cum era vorba de un episcop canonic al Romei. În cadrul ceremoniei de primire, Papa purta omofor, a fost întâmpinat de către Patriarh cu cuvintele: “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, ca şi cum ar fi fost vorba despre unsul Domnului, a binecuvântat pe cei aflaţi în biserică şi i s-a cântat polihroniu ca unui Prea Sfinţit şi Prea Fericit episcop al Romei. De asemenea, asistarea Papei purtând omofor la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă, rostirea lui “Tatăl nostru”, îmbrăţişarea liturgică acordată Patriarhului sunt manifestări care depăşesc simplele rugăciuni comune. Şi toate acestea au loc în timp ce instituţia papală nu a făcut nici un pas înapoi în privinţa învăţăturilor ei eretice şi în politica ei, ci, dimpotrivă, în practică promovează şi încearcă în mod evident să întărească Uniaţia şi dogmele despre primat şi infailibilitate, înaintând mai mult în promovarea rugăciunilor comune interreligioase şi a hegemoniei papei de la Roma, întrezărită prin ele.

În legătură cu întâmpinarea Papei la Fanar, ne-a mâhnit în mod deosebit şi faptul că mijloacele de informare în masă au repetat informaţia falsă – fapt inadmisibil – cum că troparele cântate atunci au fost alcătuite de un monah sau de nişte monahi athoniţi. Profităm de ocazie ca să înştiinţăm cu responsabilitate pe evlavioşii creştini că alcătuitorul lor nu este şi nu putea fi un monah athonit.

Apoi, străduinţa Prea Fericitului Arhiepiscop al Atenei de a stabili relaţii cu Vaticanul în chestiuni sociale, culturale şi de bioetică, precum şi orientarea spre apărarea în comun a rădăcinilor creştine ale Europei (poziţii care se regăsesc şi în Declaraţia Comună de la Fanar a Papei şi a Patriarhului) pot fi considerate inofensive, în principiu, deoarece ţintesc la cultivarea legăturilor paşnice dintre oameni. Cu toate acestea, este important ca aceste acţiuni să nu dea impresia că Ortodoxia şi Occidentul se sprijină şi astăzi pe aceleaşi baze şi să nu conducă la uitarea distanţei care desparte Tradiţia Ortodoxă de ceea ce în mod obişnuit este cunoscut drept “spirit european”. Europei (Apusene) i se datorează apariţia unui şir de instituţii şi acţiuni anticreştine, cum ar fi: Cruciadele, Inchiziţia, comerţul cu sclavi, colonialismul. Asupra acesteia apasă tragica ei divizare prin ruptura Protestantismului, prin catastrofalele războaie mondiale, prin umanismul antropocentric şi ateismul ei. Toate acestea sunt consecinţele deviaţiilor teologice ale Romei de la Ortodoxie. Ereziile papale şi cele protestante, inventate una după alta, au îndepărtat din lumea occidentală pe Hristos cel smerit al Ortodoxiei şi în locul Lui l-au instalat pe omul modern. Sfântul Episcop Nicolae [Velimirovici] al Ahridei şi Zitei scria din Dachau: “Aşadar, ce este Europa? Papa şi Luther… Aceasta este Europa în nucleul ei, din punct de vedere ontologic şi istoric”. Iar sfinţitul Stareţ Iustin Popovici completează: “Conciliul II Vatican constituie renaşterea tuturor umanismelor europene…, deoarece Conciliul a insistat cu încăpăţânare să fie păstrată dogma infailibilităţii papale”, şi conchide: “Fără îndoială, principiile şi forţele culturii şi civilizaţiei vest-europene luptă împotriva lui Hristos”. De aceea este important să fie promovat duhul smerit al Ortodoxiei şi să fie susţinute rădăcinile cu adevărat creştine ale Europei unite, acelea pe care Europa le-a avut în primele veacuri creştine, în vremea catacombelor şi a celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Se impune ca Ortodoxiei să nu i se pună în cârcă păcate străine ei şi, mai mult decât atât, să nu se dea impresia europenilor, descreştinaţi ca reacţie la abaterile Creştinismului Occidental, că Ortodoxia se identifică cu acela, căci altfel nu va putea fi mărturisită drept singura Credinţă adevărată în Hristos şi singura nădejde a popoarelor Europei.

Este foarte evidentă neputinţa romano-catolicilor de a lepăda hotărârile sinoadelor ulterioare, numite de ei ecumenice, care au decretat ca dogmă pe Filioque, primatul papal, infailibilitatea papei, stăpânirea lumească a pontifului roman, harul creat, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, Uniaţia. Cu toate acestea, noi continuăm aşa-numitele vizite protocolare, atribuind Papei cinstirile cuvenite unui episcop ortodox şi încălcând o serie de Sfinte Canoane care interzic rugăciunile în comun, în timp ce dialogul teologic naufragiază în mod repetat, şi când este scos la suprafaţă din adânc, iarăşi se afundă.

Toate indiciile conduc la concluzia că Vaticanul nu se orientează spre lepădarea învăţăturilor eretice, ci spre reinterpretarea lor, adică spre cocoloşirea lor.

Eclesiologia romano-catolică se schimbă de la o enciclică la alta, de la aşa-zisa eclesiologie deschisă a Enciclicei “Ut Unum Sint” la exclusivitatea eclesiologică a Enciclicei “Dominus Jesus“. Este vrednic de consemnat faptul că aceste două puncte de vedere romano-catolice sunt contrare eclesiologiei ortodoxe. Conştiinţa de sine a Sfintei Biserici Ortodoxe, ca singura Biserică Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, nu recunoaşte “bisericile” şi confesiunile eterodoxe drept “biserici surori”. Biserici surori sunt numai Bisericile Ortodoxe Locale. Nici o altă referire similară la biserici surori nu este permisă din punct de vedere teologic.

Dogma despre Filioque este prezentată de către partea romano-catolică drept o altă expresie legitimă a învăţăturii despre purcederea Duhului Sfânt, echivalentă din punct de vedere teologic cu învăţătura ortodoxă despre purcederea “numai de la Tatăl”. Punct de vedere pe care, din păcate, îl susţin şi unii teologi de-ai noştri.

De altfel, Pontiful ţine la primatul papal ca la un privilegiu de neclintit, aşa cum se vede şi din recenta ştergere a titlului de Patriarh al Occidentului de către actualul Papă, Benedict al XVI-lea, din referirea la slujirea universală a Apostolului Petru şi a urmaşilor lui, menţionată în cuvântarea sa rostită în biserica Patriarhiei, precum şi dintr-un cuvânt recent de-al său care cuprinde şi următoarele: “În comuniunea cu urmaşii Apostolilor, a căror unitate văzută o garantează urmaşul Apostolului Petru, Comunitatea Catolică Ucraineană (n.a. Unită) a izbutit să păstreze vie Sfânta Tradiţie în integritatea ei“.

Uniaţia este întărită şi confirmată în multe şi variate feluri, în ciuda declaraţiilor contrare rostite din când în când de papă. Această poziţie nesinceră o mărturiseşte, pe lângă alte situaţii, şi intervenţia provocatoare a anteriorului Papă, Ioan Paul al II-lea, care a condus la naufragiu dialogul ortodoxo-romanocatolic de la Baltimore, precum şi de scrisoarea actualului Papă trimisă cardinalului Liubomir Huzar, Arhiepiscopul uniat al Ucrainei. În epistola în cauză (22/2/2006) se menţionează cu emfază: “Se impune să asigurăm prezenţa celor doi mari purtători ai unicei Tradiţii (cel latin şi cel răsăritean)… Misiunea încredinţată Bisericii Greco-Catolice, care se află în deplină comuniune cu urmaşul Apostolului Petru, este îndoită: pe de o parte, să păstreze în chip văzut, în cadrul Bisericii Catolice, Tradiţia răsăriteană, iar pe de alta să favorizeze convergenţa celor două tradiţii, mărturisind nu numai faptul că ele se îmbină între ele, ci constituie chiar o profundă unitate în diversitatea lor“.

În acest sens, manifestările de curtoazie precum vizitele Papei la Fanar şi a Arhiepiscopului Atenei la Vatican, fără a exista premiza unităţii de Credinţă, reuşesc pe de o parte să creeze impresii false de unitate şi să îndepărteze lumea eterodoxă de a privi Ortodoxia ca pe adevărata Biserică, iar pe de altă parte să tocească simţul dogmatic al multor ortodocşi. Şi, mai mult decât atât, îi împing pe unii dintre creştinii ortodocşi evlavioşi, care se neliniştesc pentru cele ce se săvârşesc în mod nepotrivit şi împotriva Sfintelor Canoane, la ruperea de trupul Bisericii şi la crearea de noi schisme.

De aceea, din dragoste pentru Ortodoxia noastră, cu durere pentru unitatea Bisericii şi urmărind păstrarea fără inovaţii a Credinţei Bisericii, proclamăm în toate direcţiile cele hotărâte în Sinaxa Extraordinară Dublă a Sfintei Comunităţi a Sfântului Munte din 9/22 aprilie 1980:

“Credem că Sfânta noastră Biserică Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, care are plinătatea harului şi a Adevărului şi pentru aceasta are succesiunea apostolică neîntreruptă.

Dimpotrivă, «bisericile» şi «confesiunile» Apusului au denaturat în multe locuri credinţa Evangheliei, a Apostolilor şi a Părinţilor, sunt lipsite de harul sfinţitor, de Tainele adevărate şi de succesiunea apostolică…

Dialogul cu eterodocşii nu este condamnabil în măsura în care are ca obiectiv să-i informeze pe aceştia asupra Credinţei Ortodoxe, astfel încât să se reîntoarcă la Credinţa Ortodoxă, atunci când aceştia vor accepta iluminarea dumnezeiască şi li se vor deschide ochii.

Dialogul teologic în nici un caz nu trebuie să fie însoţit de rugăciuni în comun, de participări la adunările liturgice şi cultice, precum şi de alte acţiuni care pot da impresia că Biserica noastră Ortodoxă îi acceptă pe romano-catolici ca pe o Biserică deplină şi pe Papă ca pe episcopul canonic al Romei. Astfel de acţiuni îi înşeală şi pe creştinii ortodocşi şi pe cei romano-catolici, creându-le impresia greşită că aceasta este părerea pe care o are Ortodoxia în ceea ce-i priveşte…

Cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Munte, ca şi poporul ortodox al Domnului, rămâne statornic în Credinţa Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi şi din iubire faţă de eterodocşi, care sunt ajutaţi în mod substanţial atunci când ortodocşii, prin poziţia lor ortodoxă consecventă, le descoperă gravitatea bolii lor spirituale şi modul vindecării lor.

Încercările nereuşite de unire ale trecutului ne învaţă faptul că o unire permanentă şi după voia lui Dumnezeu, în Adevărul Bisericii, presupune o pregătire şi o cale diferite de cele urmate în trecut şi, după cum se vede, sunt urmate şi astăzi.”

Toţi Reprezentanţii şi Întâistătătorii celor douăzeci de Sfinte Mânăstiri ale Sfântului Munte Athos reuniţi în Sinaxă

Sfintitilor Egumeni si Sfintitilor Proistameni ai celor Douăzeci Sfinte Mănăstiri din Sfânta Chinotită a Sfântului Munte al Athonului

Sfintiti Egumeni si Sfintiti Părinti, blagosloviti!

Dorim să ne arătam la această vreme adânca îngrijorare si tristete pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie: lucruri care nimicesc învătăturilor Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Părinti si potrivnice tuturor sfintelor canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice si locale. Ne întrebăm dacă s-a adunat cumva vreun sinod ecumenic care să desfiinteze canoanele ce opresc rugăciunea în comun cu ereticii, sau dacă cumva Papa s-a pocăit si s-a lepădat de ereziile Filioque-ului, primatului, infailibilitătii, azimilor, focului curătitor [purgatoriul, n.tr.], harului creat, a imaculatei conceptii a Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu, si atâtea altele, ce au fost în marea lor parte osândite si anatematizate de nenumărate ori de Sinoadele Ortodoxe si de toti Sfintii Părinti.

Cerul s-a mâniat si Sfintii Părintii s-au prea-întristat văzând si auzind cele petrecute în Fanar [1], de praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 Noiembrie, anul acesta [2006]: lucruri nemaiîntâlnite si nemaiauzite în două mii de ani de istorie a Bisericii: “Cumplita nesocotire a învătăturilor Părintilor, dispretuirea predaniilor apostolesti, aducerea noutătilor în biserici de către înnoitorii zilelor noastre”, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare despre niste întâmplări asemănătoare din zilele sale.

Toate s-au petrecut, literalmente, cu susul în jos. În loc ca ereticul Papă să fie asezat în spate, asa cum vedem că sunt zugrăviti ereticii în icoanele Sfintelor Sinoade, si să fie îndepărtat de Dumnezeiasca Liturghie, asa cum cere porunca liturgică “Usile, usile, întru întelepciune să luăm aminte”, noi l-am pus pe un tron înalt, pe care a sezut purtând omoforul; diaconii ortodocsi l-au cădit, iar Patriarhul a schimbat cu el sărutarea liturgică la “Să ne iubim unii pe altii”; apoi [Papa] a rostit, ca un proestos, “Tatăl nostru”, în vreme ce grupul sfintitilor psalti i-a cântat “Întru multi ani” si un tropar anume alcătuit de un imnograf athonit – Doamne, miluieste! – dacă, bineînteles, acest lucru anuntat de ziaristi este adevărat [2]; i s-a îngăduit să dea adunării binecuvântarea sa, sau, mai curând, nebunia sa, cum spun sfintele canoane.

Am îngăduit Bisericii luptătoare de pe pământ să se despartă de Biserica biruitoare a Sfintilor din ceruri si să se unească cu bisericile si adunările viclenilor eretici. Am defăimat toti sfintii mucenici si mărturisitori ce au luptat până la sânge împotriva ereziilor, căci arătăm lupta, mucenicia si mărturisirea lor ca fiind nefolositoare si fără nici un rost. Oare fericitii Părinti ai Sfântului Munte ce au mucenicit sub [Patriarhul Ioan] Vekkos [3] pentru că nu au vrut să-l primească si să-l pomenească pe Papă la Liturghie nu plâng, văzându-ne că nu numai respingem pilda lor prin tăcerea noastră, ci facem chiar dimpotrivă? Pentru ce, dar, au mucenicit toti mucenicii de până acum, pentru ce au stat neclintiti mărturisitorii în credinta lor?

Cunoasteti, cinstiti părinti, mai bine decât noi, toate faptele, declaratiile si hotărârile antiortodoxe si hulitoare ale Patriarhului Ecumenic si ale altor întâi-stătători si episcopi, care propovăduiesc cu glas tare si vădit – cu capul descoperit – [4] primirea si învătătura panereziei ecumenismului, cea mai mare erezie ecleziologică din toate veacurile. Această învătătură eretică tăgăduieste unicitatea Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici si o pune pe acelasi plan cu ereziile, acceptând că tainele ereticilor au si împărtăsesc har sfintitor si mântuitor. În afară de recunoasterea botezului următorilor Papei si lutheranilor, [există relatări că] ne împărtăsim din acelasi potir cu monofizitii si, de multe ori, si cu papistii în Ciclade [5] si în diasporă.

Ne-am dat acum seama, cu mare tristete, că ocârmuirea duhovnicească a Sfântului Munte din ultimii ani nu a întâmpinat cu tărie si bărbătie mărturisitoare aceste semne vădite de apostazie, asa cum au făcut-o părintii athoniti de mai demult. Patriarhul a cumpănit răspunsurile noastre si, fiindcă au fost făcute fără tragere de inimă, iar de multe ori nici nu au existat, a purces fără vreo opreliste spre unirea cu Papa, care nu s-a pocăit si stăruieste în ereziile sale. Ne-a cumpănit, de asemenea, si a fost deosebit de bucuros cu prilejul ultimei sale vizite în Sfântul Munte, pentru că a izbutit să dea impresia că a venit să primească încuviintarea si binecuvântarea athonitilor pentru toate cele ce hotărâse să le facă cu Papa, câteva zile mai apoi.

Noi, smeritii ieromonahi si monahi, vă mărturisim că ne-am smintit de tăcerea si pasivitatea autoritătilor duhovnicesti ale Sfântului Munte, si, împreună cu noi, la fel au simtit credinciosii din Grecia si toti ortodocsii din lumea întreagă. Toti asteaptă să audă glasul Sfântului Munte.

De la voi, cei mai învătati si mai întelepti decât noi, am învătat că atunci când credinta este în primejdie, vom da socoteală dacă tăcem si dăm înapoi, după cum zice Sfântul Theodor Studitul. Monahul, îndeosebi, nu trebuie să îngăduie nici cea mai mică inovatie în privinta credintei, potrivit aceluiasi Sfânt Părinte, mare călăuzitor si organizator al vietii monahale, si Staret al nostru, al tuturor. El nu s-a temut de amenintările si prigoanele iconoclastilor, împărati si patriarhi, ci chiar în Constantinopol, între zidurile Sfintei si Marii Mănăstir a Studionului, a organizat o procesiune de mie de monahi purtând făclii si tinând în mâini sfintele icoane ce fuseseră interzise.

Sfintii Savva cel Sfintit si Theodosie Chinovitul, acesti mari îndrumători ai monahilor, au adunat la Ierusalim zece mii de monahi din Palestina, cu mult înainte, si au scăpat Ortodoxia de erezia monothelită.

Cine va scăpa astăzi Biserica de panerezia Ecumenismului si de înselarea Papismului? Scrisorile de protest trimise din vreme în vreme de Sfânta Chinotită nu au avut nici un rezultat.

Nu mai e vreme pentru cuvinte. E vremea să facem ceva.

Noi, neînvătatii si păcătosii, nu vrem să vă învătăm pe voi, nici să ne înfătisăm ca mărturisitori. Vrem doar să ne usurăm constiinta de monahi si de ortodocsi; vrem să-i cinstim pe sfintii mucenici si mărturisitori, îndeosebi pe cei muceniciti de Vekkos. Vrem să cinstim si să urmăm purtarea lor, nu să ne dăm înapoi si să punem mănăstirile si obstile noastre mai presus de neprihănirea credintei, mai presus de Dumnezeu si de adevăr.

Credem că după atâtea proteste si cereri scrise si prin viu grai, după atâtea retractări, schimbări de pozitie si compromisuri, singurul lucru care îi va bucura pe ortodocsi si îi va rusina pe rău-credinciosi este încetarea pomenirii numelui Patriarhului la slujbe [6], si nu numai aceasta, ci si încetarea pomenirii la toate slujbele a numelor tuturor episcopilor care-l încuviintează pe Patriarh sau rămân tăcuti, oriunde s-ar afla.

Adunati-vă laolaltă, sfintiti Părinti, monahi din toate mănăstirile, schiturile si chiliile, într-o adunare luptătoare a-tot-monahală – fie că sunteti în Sfântul Munte, fie în afara sa – si dărâmati stâlpii ereziei, papismului si ecumenismului. Duceti lupta cea bună a credintei. De nu o veti face, noi vom alege să facem cele plăcute lui Dumnezeu, nu cele plăcute oamenilor.

Dumnezeu să ne lumineze pe toti; Preasfânta Născătoare-de-Dumnezeu să acopere si să binecuvinteze Grădina ei, si să ocrotească Biserica Ortodoxă de cei ce o defaimă pe Maica Domnului si de ereticii ce luptă împotriva Sfintilor, precum si de păstorii slabi care lasă turma fără ocrotire înaintea năvălirilor lupilor.

În cele din urmă, cerându-vă blagoslovenia, încheiem cu cinstire,

Ieromonahul Efrem, fost egumen, Staret al Schitului Apostolului Andrei ["Serrai", Sfânta Mănăstire Vatopedi] si obstea dimpreună cu mine.
Gheronda Evstratie Ieromonahul, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Pimen Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Gheronda Vasilie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Gheronda Vissarion Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Nicodim Monahul (Vilalis), Sfânta Chilie “a Întâmpinării” din Kapsala
Artemie Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Ilarion Ieromonahul, Mănăstirea Marea Lavră
Paisie Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Savva Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Hariton Ierodiaconul, Mănăstirea Marea Lavră
Hariton Monahul, Karulia, Mănăstirea Marea Lavră
Athanasie Monahul, Karulia, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Vlasie Monahul, Kserokalivo Viglas, Mănăstirea Marea Lavră
Acachie Monahul, Sfânta Kathisma a Sfintei Treimi (Kir Isaia), Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Isaia Monahul, Chilia Nasterii Născătoarei-de-Dumnezeu, Mănăstirea Marea Lavră
Heruvim Monahul, Sfântul lăcas al Arhanghelilor, Mănăstirea Marea Lavră
Damaschin Ieromonahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Nectarie Monahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Theolipt Monahul si părintii dimpreună cu dânsul, Chilia Sfântului Înainte-mergător, Schitul Sf. Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gavriil Ieromonahul, Sfânta Chilie a Sf. Gheorghe (Kartunatsion), Sfântul Schit al Sf. Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Ieromonah Hrisostom Kartsonas, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Cosma Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Dimitrie, Schitul Sfintei Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Panteleimon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Panteleimon, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Sofronie Monahul, Sfânta Colibă a Intrării Născătoarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Parthenie Monahul, Sfânta Colibă a Intrării Născătoarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Athanasie Monahul, din Vuleutiria, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Serafim Ieromonahul, Chilia Tuturor Sfintilor, Schitul Sfintei Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Daniil Monahul, Sfânta Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Gherasim Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Gheorghe, Katunakia, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Venedict Ieromonahul, Chilia Sf. Constantin si Elena, Mănăstirea Vatopedi
Paisie Monahul, Chilia Arhanghelilor (Savvaion), Karies, Mănăstirea Hilandar
Siluan Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Nicolae, Nea Sketi, Mănăstirea Sf. Pavel
Gavriil Monahul, Chilia Kutlumusiu a Sf. Hristodul
Dosithei Monahul, Kathisma Mănăstirii Kutlumusiu
Gheronda Nectarie Monahul, Sfânta Colibă a Sfintei Treimi, Schit al Mănăstirii Kutlumusiu
Paisie Monahul, Chilia Sfintei Varvara, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Moisi Monahul, Chilia Sf. Ioan Gură-de-Aur, Schitul Sf. Panteleimon, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Avraam Ieromonahul, Sfânta Colibă a Sf. Gherasim Kefalinias, Schitul Sf. Panteleimon, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Spiridon Monahul, Chilia Sf. Nicolae, Mănăstirea Kutlumusiu
Theodul Monahul, fost la Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Chilia Sf. Spiridon din Kerkira, Mănăstirea Kutlumusiu
Ilarion Monahul, Sfântul lăcas al Mănăstirii Dohiariu (regiunea Platon)
Gheronda Nicodim Monahul, Chilia Sf. Nectarie Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gavriil Ieromonahul, Chilia Maicii Domnului “Degrab ascultătoarea”, Mănăstirea Pantokrator
Isaac Monahul, Chilia Nasterii Maicii Domnului, Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Athanasie Monahul, Chilia Sf. Athanasie, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Meletie Monahul, Nasterea Născătoarei-de-Dumnezey, Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Grigorie Monahul, Chilia Sf. Nicolae, Kapsala, Mănăstirea Patokrator
Gheronda Onufrie Monahul, Chilia Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Karies
Gheronda Nicolae Monahul, Chilia Sf. Dimitrie, Karies
Ieromonahul Gavriil, Chilia Sfintilor Arhangheli (Komvologas), Karies

Adunarea de iscălituri continuă.