Scrisoarea catre Patriarhul ecumenic/ 8 decembrie 1993

Dumnezeiestii Sale Prea Fericiri, Patriarhul Ecumenic, Parintele si Stapanul nostru, Chirio Chir Vartolomeu,

Prea Sfinţite Parinte si Stapane:

Unirea Bisericilor sau, mai precis, unirea heterodocsilor cu Biserica noastra cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca este de dorit si de către noi, ca sa se poate implini rugaciunea Domnului, … ca toti una sa fie (Ioan 17:21). În orice caz, intelegem si asteptam potrivit intelegerii Ortodoxe. Precum ne aduce aminte Profesorul Ioannis Romanides, „Hristos se roaga aici ca ucenicii Sai si ucenicii acestora sa poata deveni, in aceasta viata, una in vederea slavei Sale (pe care El o are prin fire de la Tatal) atunci cand vor deveni madulare ale Trupului Sau, Biserica…” Pentru aceasta, de fiecare data cand crestinii heterodocsi ne viziteaza, în vreme ce le oferim dragoste si ospitalitate intru Hristos, suntem constienti cu durere ca suntem despartiti in credinta si, din această pricină, nu putem avea o comuniune ecleziastica.

Schisma, despartirea dintre ortodocsi si ne-calcedonieni, mai intai, si intre ortodocsi si apuseni, mai apoi, reprezinta o drama asupra careia nu trebuie sa pastram tacerea sau nepasarea. In acest context, apreciem, prin urmare, eforturile facute cu frica lui Dumnezeu si potrivit Traditiei Ortodoxe, ce urmăresc o unire ce nu poate avea loc prin tinerea sub tacere sau deprecierea invataturilor Ortodoxe, sau prin ingaduirea invataturilor false ale heterodocsilor, deoarece nu ar fi o unire in Adevar. Si apoi, in cele din urma, nu va fi primita de catre Biserica, nici binecuvantata de Dumnezeu, intrucat, potrivit zicerii patristice, „Un lucru bun nu este bun daca nu este dobandit pe o cale buna.”Dimpotriva, va aduce noi schisme si noi diviziuni si nenorociri asupra deja dezbinatului trup al Ortodoxiei.

Ajunsi aici, am dori sa spunem ca in fata marilor schimbari ce au loc in tinuturile cu o prezenta Ortodoxa, si inaintea atator împrejurări schimbătoare la scara mondiala, Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, cu alte cuvinte cea Ortodoxa, ar trebui sa intareasca unitatea Bisericilor locale si sa se daruiasca ingrijirii madularelor ei îngrozite si intaririi lor duhovnicesti – pe de o parte, si in constiinta ei [ca Una Sfântă Biserică], ar trebui sa sune din trambita puterii şi Harului ei răscumpărător unic, vădindu-l omenirii celei cazute – pe de altă parte.

In acest duh, dupa masura ingaduită de poziţia noastra monahicească, urmarim indeaproape evolutiile in miscarea si dialogurile asa-zis ecumenice. Luam nota ca uneori cuvantul Adevarului este impartit cu dreptate iar, alteori, se fac compromisuri si concesii privind chestiuni importante ale Credintei.

I

Prin urmare, ne-au pricinuit o adanca intristare declaratiile şi actiunile in care s-au angajat reprezentantii Bisericilor Ortodoxe, de nemaiauzit pana astazi si cu totul impotriva sfintei noastre Credinte.

Vom mentiona mai intai cazul Prea-Fericirii Sale [Parthenie], Patriarhul Alexandriei, care, in cel putin doua dăţi, a afirmat ca noi, crestinii, s-ar cuveni sa-l recunoastem pe Mohamed ca proroc. Pana in ziua aceasta, insa, nimeni nu i-a cerut sa coboare [din Tron], si acest teribil de nechibzuit Patriarh continua sa prezideze in Biserica Alexandriei ca si cum nu ar fi nimic in neregula.

In al doilea rand, mentionam cazul Patriarhiei Antiohiei, care, fara o hotarare Pan-Ortodoxa, a purces la comuniunea ecleziastica cu ne-calcedonienii [monofizitii]. Aceasta s-a facut in pofida faptului ca o problema extrem de serioasa nu a fost inca solutionata. Este vorba de neacceptarea de catre cei din urma a Sinoadelor Ecumenice de dupa cel de-al Treilea si, in particular, a celui de-al Patrulea, Sinodul de la Calcedon, care de fapt se constituie într-o temelie de neclintit a Ortodoxiei. Din nefericire, si in acest caz, nu am vazut nici macar un singur protest al celorlalte Biserici Ortodoxe.

Chestiunea de cea mai mare gravitate, insa, este schimbarea inacceptabila a pozitiei Ortodoxe în declaratia comuna din iunie 1993, la Conferinta de la Balamand, a comisiei mixte de dialog intre Romano-catolici si Ortodocsi. Aceasta a adoptat pozitii anti-Ortodoxe, si indeosebi asupra acestui lucru vrem să atragem atentia Prea-Fericirii Voastre. Mai intai, trebuie sa marturisim ca declaratiile pe care Prea Fericirea Voastra le-a facut din vreme in vreme, cum că miscarea Uniata este un obstacol de netrecut in calea continuarii dialogului dintre Ortodocsi si Romano-catolici, ne-au linistit pana acum.

Dar documentul de mai sus [de la Balamand] da impresia ca declaratiile voastre sunt eludate. Mai mult, Unia este amnistiata si este invitata la masa dialogului teologic, in pofida deciziei contrare a celei de Treia Conferinte Pan-Ortodoxe din Rhodos, care cere: „retragerea deplina din tarile Ortodoxe a agentilor Uniati si propagandistilor Vaticanului; incorporarea asa-ziselor Biserici Unite si supunerea lor Bisericii Romei inainte de inceperea dialogului, deoarece Unia si dialogul, in acelasi timp, sunt incompatibile”.

II

Prea Fericirea Voastra, cel mai mare scandal, insa, este pricinuit de pozitiile ecleziologice din document. Ne vom referi aici numai la abaterile fundamentale.

La Paragraful 10 citim:

Biserica Catolica… (care a condus lucrari misionare impotriva Ortodocsilor si) s-a infatisat ca singura careia i s-a incredintat mantuirea. Drept raspuns, Biserica Ortodoxa, la rândul ei, a ajuns sa accepte aceeasi concepţie potrivit careia numai înăuntrul ei poate fi gasita mantuirea. Pentru a asigura mantuirea „fratilor despartiti” s-a ajuns chiar la rebotezarea unor creştini si să se dea uitării anumite cerinte ale libertatii religioase a persoanelor si ale actelor lor de credinta. Acestei perspective i s-a acordat puţină atenţie in acea perioadă.

Ca ortodocsi, nu putem accepta acest punct de vedere. Faptul că Sfânta noastră Biserică Ortodoxă a inceput sa creada ca detine in mod exclusiv mantuirea nu a fost o reacţie impotriva Uniatismului, ci a crezut aceasta inainte ca Unia sa existe, de pe vremea Schismei, ce a avut loc din pricina dogmelor. Biserica Ortodoxa nu a asteptat venirea Uniei pentru a dobandi constiinta ca este continuatoarea neprihanita a Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici a lui Hristos, intrucat a avut dintotdeauna aceasta constiinta de sine, aşa cum a avut si constiinta ca Papalitatea se afla in erezie. Daca nu a folosit termenul de erezie mai des, a fost pentru ca, potrivit Sfantului Marcu al Efesului, „Latinii nu sunt doar schismatici ci si eretici. Insa Biserica a tacut despre aceasta, căci neamul lor este mare si mai puternic decat al nostru… si nu am dorit sa cadem in triumfalism asupra Latinilor ca eretici ci sa primim intoarcerea lor si sa cultivam fratietatea”.

Dar cand Uniatii si agentii Romei s-au dezlantuit asupra noastra, in Rasarit, pentru a face prozelitism printre Ortodocsii aflati in suferinta, indeosebi prin mijloace ilegale, aşa cum fac pana si astazi, Ortodoxia a fost silită sa declare acel adevar, nu cu scopul prozelitismului, ci spre a ocroti turma. Sfantul Fotie a înfăţişat adesea Filioque ca fiind o erezie, si pe cei ce cred in ea ca fiind cacodocsi [rau-credinciosi]. Sfantul Grigorie Palama spunea de apuseanul Varlaam, că atunci cand acesta a venit la Ortodoxie „nu a primit apa sfintitoare de la Biserica noastra… ca sa spele intinaciunea [sa] apuseană”. Sfantul Grigorie il consideră în chip vădit un eretic ce are nevoie de har sfintitor, pentru a veni in Biserica Ortodoxa.

Declaratia din paragraful in discutie aseaza in mod nedrept responsabilitatea asupra Bisericii Ortodoxe, pentru a reduce responsabilitatile Papistasilor. Cand au incalcat Ortodocsii libertatea religioasa a Uniatilor si a Romano-Catolicilor, botezandu-i impotriva vointei lor? Si, daca au existat unele exceptii, Ortodocsii care au semnat documentul de la Balamand uita ca cei care au fost rebotezati impotriva voii erau urmasi ai Ortodocsilor care au fost facuti cu forta Uniati, asa cum s-a petrecut in Polonia, Ucraina si Transilvania. (Vezi Paragraful 11)

In Paragraful 13 citim:

De fapt, indeosebi de cand au inceput Conferintele Pan-Ortodoxe si de la al Doilea Conciliu Vatican, redescoperirea si acordarea valorii cuvenite Bisericii ca comuniune, atat din partea Ortodocsilor cat si a Catolicilor, a schimbat profund perspectivele si, prin urmare, atitudinile. De fiecare parte se recunoaste ca ceea ce Hristos a incredintat Bisericii Sale – profesarea credintei apostolice, participarea in aceleasi sacramente, deasupra tuturor preotia unica celebrand unica jertfa a lui Hristos, succesiunea apostolica a episcopilor – nu poate fi proprietatea exclusiva a uneia dintre Bisericile noastre. In acest context, este clar ca orice forma de rebotezare trebuie evitata.

Noua descoperire a Bisericii drept comuniune de catre Romano-Catolici are, bineinteles, o anume importanta pentru ei, care nu gasesc iesire din dilema ecleziologiei lor totalitare, si, astfel, trebuie sa isi intoarca sistemul de gandire inspre caracterul comun al Bisericii. Astfel, opus unei extreme, cea a totalitarismului, ei asaza o alta, cea a colegialitatii, motivata intotdeauna la acelasi nivel centrat pe om. Biserica Ortodoxa, insa, a avut pururi constiinta ca nu se gaseste intr-o comuniune simpla, ci intr-una teantropica sau o „comuniune de indumnezeire [theosis]”, precum spune Sfantul Grigorie Palama in omilia sa asupra purcederii Duhului Sfant. Mai mult, comuniunea de indumnezeire nu este doar necunoscuta, ci si ireconciliabila cu teologia Romano-Catolica, care respinge [invatatura despre] energiile necreate ale lui Dumnezeu care alcatuiesc si sustin aceasta comuniune.

Date fiind aceste adevaruri, cu mare tristete a trebuit sa confirmam ca aceste paragraf [13] face Biserica Ortodoxa egala celei Romano-Catolice care zace in cacodoxie [credinta gresita]. Grave deosebiri teologice, precum Filioque, primatul si infailibilitatea papala, harul creat etc. primesc amnistie, si este nascocita o unire fara nici un acord in dogma. Astfel sunt dovedite presimtirile ca unirea planuita de Vatican, in care, precum spunea Sfantul Marcu al Efesului,„vointa este manipulata fara de voie” (adica, ortodocsii, care astazi traiesc si sub circumstante ostile etnic si politic si sunt robiti catre neamuri de alte religii), este silita a se petrece fara sa existe o intelegere privind deosebirile de doctrina. Planul este ca unirea sa aibă loc, in pofida deosebirilor, prin recunoasterea reciproca a Tainelor si a succesiunii apostolice a fiecarei Biserici, si aplicarea intercomuniunii, limitata la inceput, iar apoi extinsa. Dupa aceasta, diferentele de doctrina pot fi discutate doar ca pareri teologice.

Dar o data ce unirea are loc, ce rost mai are discutarea deosebirilor teologice? Roma stie ca Ortodocsii nu vor primi niciodata invataturile ei straine. Experienta a dovedit aceasta, in diferitele incercari de unire de pana in prezent. Prin urmare, in pofida deosebirilor, Roma mestesugeste o unire si nadajduieste, dintr-un punct de vedere umanist (asa cum a fost intotdeauna perspectiva ei), ca, fiind elementul mai puternic, cu vremea il va absorbi pe cel mai slab, si anume, Ortodoxia. Parintele Ioannis Romanidis a expus aceasta in articolul sau „Miscarea uniata si ecumenismul popular”, din Marturia Ortodoxa, februarie 1966.

Am dori sa punem urmatoarele intrebari Ortodocsilor care au semnat acest document:

Constituie filioque, primatul si infailibilitatea [papala], purgatoriul, imaculata conceptiune si harul creat, o marturisire apostolica? In pofida tuturor acestora, este cu putinta pentru noi Ortodocsii sa recunoastem drept apostolica credinta si marturisirea Romano-Catolicilor?

Aceste grave abateri teologice ale Romei sunt erezii sau nu?

Daca sunt, asa cum au fost numite de catre Sinoadele si parintii Ortodocsi, nu implica aceasta invaliditatea Tainelor si a succesiunii apostolice a heterodocsilor si a cacodocsilor de acest soi?

Este cu putinta ca plinatatea harului sa existe acolo unde nu se gaseste plinatatea adevarului?

Este cu putinta a-L diferentia pe Hristosul adevarului de Hristosul Tainelor si al succesiunii apostolice?

Succesiunea apostolica a fost mai intai asezata de catre Biserica ca o intarire istorica a pastrarii neintrerupte a adevarului ei. Dar atunci cand adevarul insusi este deformat, ce inteles poate avea o pastrare formala a succesiunii apostolice? Nu au avut adesea marii ereziarhi acest fel de succesiune exterioara? Cum este cu putinta ca si ei sa fie priviti ca purtatori ai Harului?

Si cum este cu putinta ca doua Biserici sa fie socotite „Biserici Surori” nu pentru obarsia lor comuna pre-Schisma, ci pentru asa-zisa lor marturisire, Har sfintitor si preotie comune in pofida marilor lor deosebiri in dogme?

Cine dintre Ortodocsi poate accepta ca adevarat urmas al Apostolilor pe cel infailibil, pe cel cu primatul de autoritate de a stapani asupra intregii Biserici si de a fi conducatorul religios si lumesc al Statului Vatican?

Nu ar fi aceasta o negare a Credintei si a Traditiei Apostolice?

Ori semnatarii acestui document nu stiu ca multi dintre Romano-Catolicii de astazi gem sub piciorul Papei (si sub sistemul sau ecleziologic scolastic si centrat pe om) si doresc sa vina la Ortodoxie?

Cum se poate ca acesti oameni ce sunt chinuiti spiritual si doresc sfantul Botez sa nu fie primiti in Ortodoxie deoarece se presupune ca acelasi Har se gaseste si aici si acolo? Nu ni se cuvine, in acest moment, sa le respectam libertatea religioasa, asa cum cere declaratia de la Balamand cu alta ocazie, si sa le acordam Botezul Ortodox? Ce aparare vom infatisa Domnului daca tinem deoparte plinatatea Harului de la cei ce, dupa ani de chin si de cautare personala, doresc sfantul Botez al Bisericii noastre Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca?

Paragraful 14 al documentului il citeaza pe Papa Ioan Paul II:

„Efortul ecumenic al Bisericilor Surori ale Rasaritului si Apusului, asezat in dialog si rugaciune, este cautarea pentru comuniunea desavarsita si totala, ce nu este nici absorbtie, nici fuziune, ci o intalnire in adevar si dragoste.”

Dar cum este posibila o unire in adevar, cand deosebirile in dogme sunt lasate deoparte si ambele Biserici sunt numite surori in pofida deosebirilor? Adevarul Bisericii este nedespartit intrucat este Insusi Hristos. Dar cand exista deosebiri in dogme, nu poate exista unitate intru Hristos. Din ceea ce stim despre Istoria Bisericii, Bisericile au fost numite Biserici Surori atunci cand tineau aceeasi credinta. Niciodata nu a fost numita Biserica Ortodoxa o sora a oricarei dintre bisericile heterodoxe, indiferent de gradul acestora de heterodoxie sau de cacodoxie.

Ne punem o intrebare fundamentala: este cu putinta ca sincretismul religios si minimalismul doctrinal – produsele secularizarii si umanismului – sa-i fi influentat pe semnatarii ortodocsi ai documentului?

• VEZI MATERIALUL INTEGRAL LA razbointrucuvant.ro: SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”

In ultima vreme, catolicii, saracii de ei, continuandu-si ratacirea de peste 1000 de ani, vor sa ”evanghelizeze” nu numai cele mai indepartate plaiuri ale lumii acesteia reale, ci si altele,cu mult mai indepartate, din irealitate. Adica au terminat treaba cu oamenii terestrii, acum isi dau cu presupusul despre extraterestrii, vrand chiar sa dialogheze cu ei si cheltuind imense sume de bani ca sa-i agate cumva de prin spatiu. Eu cred, insa, ca mai intai extraterestrii insisi au inceput sa dialogheze cu catolicii si sa-i invete, sa le inspire adica, mai la aratare, mai in ascuns, drumul catre lumea lor… Caci cu fiecare erezie, cu fiecare minciuna, cu fiecare inventie dogmatica si practica, catolici s-au adancit in explorarea lumii ireale si intunecate a extraterestrilor. Si uite-asa, catolicii s-au ratacit progresiv de la Calea Adevarului si a Vietii, au iesit din Biserica lui Hristos, au lepadat Duhul Adevarului, Duhul Lui Hristos, pentru a se umple de duhul minciunii, duhul diavolului si al extraterestrilor lui…

Dar, ca si evolutionismul care ar fi mai mult decat o ipoteza chiar si pentru ereticii catolici (deci moartea ar exista inaintea omului, si deci n-ar mai fi urmarea pacatului stramosesc), teoria existentei extraterestrilor reprezinta pentru toti cei fascinati de basme chiar si SF inca o pista falsa pe care-si pierd mintea si energia, dispretuind Dragostea sincera a lui Dumnezeu si Adevarul deplin descoperit de El pentru binele nostru vesnic. Promovarea oricaror conceptii din care lipsesc Iisus Hristos si continutul descoperirii Sale reale arata razvratirea omului fata de Dumnezeu, razvratire inceputa candva in rai cu Adam si Eva. Insa experienta razvratirii fata de Dumnezeu e mortala. Iar diavolul – tatal minciunii, incepatorul vicleniei si al hulei, urzitorul rautatilor si al fanteziilor – e cel dintai ucigas de oameni. Fenomenul uciderii spirituale treptate la care e supus omul prin nestiinta, lenevie, prostie, patimi degradante, idei strambe, conceptii gresite despre Dumnezeu, lume, om si mantuire, superstitii, ocultism, satanism declarat, e mai vizibil azi ca oricand. Iar framantarile legate de viata pe alte planete, de cum era lumea acum 15 miliarde de ani, de oameni rapiti de OZNuri (de ce ar trebui oamenii rapiti de fiinte superioare?), de echivalenta religiilor, de personificarea animalelor, a monstrilor si a robotilor si altele asemenea nu sunt decat false probleme (diversiuni) in care diavolul ne arunca spre a ne tulbura si a ne devia de la scopul vietii noastre: dobandirea vietii vesnice si experierea (trairea) indumnezeirii prin Iisus Hristos – Calea, Adevarul si Viata. Insa Jertfa lui Hristos a fost cel mai serios si mai dureros eveniment din istorie, incat nu-l putem ignora sau acoperi cu basme si plasmuiri ireale.

Cat despre Sfintii Ingeri care-L slujesc pe Iisus Hristos si care-i ajuta pe oameni spre mantuire, ei nu sunt nici extraterestrii, nici mediumi, nici alte aratari manifestate in plan material, ci sunt fiinte pur spirituale ascultatoare de Dumnezeu, trimise de Dumnezeu sa ne indrume pe calea mantuirii. Ei nu sunt la discretia noastra prin formule si practici de magie, asa, ca niste papusi care ne fac noua toate ifosele… Dar aplecarea omului contemporan spre “semne si minuni paranormale” si chiar spre idolatria fapturilor ireale extraterestre (ritualuri, filme, reviste, discutii) arata foarte clar ca suntem “in vremurile cele de apoi, [cand] unii se vor departa de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor” (I Timotei 4, 1) si “nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme” (II Timotei 4, 3-4). Atentie mare, fratilor! Extraterestrii ca vietuitori pe alte planete nu exista. Exista insa demoni care, prin tot felul de invataturi si naluciri, ispitesc oamenii ca sa-i rupa de realitatea creata de Dumnezeu si sa-i arunce in iluzii de tot felul. Exista si oameni inselati (jurnalisti de scandal, scriitori, ”savanti”, cercuri oculte, trusturi media chiar) care incearca sa manipuleze lumea prin variate dezinformari. De aceea, omul trebuie sa-si scuture mintea de toate fumigenele diavolesti, de toate fantasmele si parerile gresite ale nestiintei si ale patimilor prin pocainta pentru a-L putea cunoaste (vedea) real pe Dumnezeu si lumea reala facuta de Dumnezeu si in care omul se poate mantui. Nimeni nu se mantuieste in afara lumii reale, ci in interiorul ei si al Bisericii – cea mai inalta realitate a acestei lumi in care e prezent Dumnezeu prin Duhul Sau Sfant si Iubitor! Dumnezeu nu ne-ar fi ascuns existenta altor fiinte inteligente care ar fi fost create de El si care L-ar fi preamarit in universul acesta imens. Dumnezeu nu are secrete, nici temeri fata de noi, pe care noi sa le iscodim printr-o atitudine curioasa si neincrezatoare…

Pentru a lamuri definitiv falsa problema a existentei altor fapturi inteligente in univers aducem marturia Domnului Hristos Insusi din Sfanta Evanghelie dupa Matei: ”Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mostenitii imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. [...] Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui.” (Matei 25, 31-41). Deci Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca in Imparatia Sa vor fi Sfintii Ingerii si Sfintii cei bineplacuti lui Dumnezeu, iar in iadul vesnic vor fi diavolii si oamenii nepocaiti. Alti vietuitori, extraterestrii, nu apar deloc in planul lui Dumnezeu in vesnicie.

Daca Fiul si Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos, ne-a lasat in Biserica Sa (Unica, Universala si Sfanta, Ortodoxa) Duhul Adevarului Care ne calauzeste la tot Adevarul si daca nici Adevarul – Hristos, nici Sfintii Apostoli, nici Sfintii Parinti nu au dezvoltat niciodata subiectul extraterestrilor, ba inca l-au combatut ca fiind o fabulatie nevrednica de atentie, inseamna ca trebuie respins orice demers iscoditor in lumea iluziilor dracesti de felul acesta.

Fratilor, timpul vietii noastre e prea scurt si prea valoros ca sa-l pierdem in cautari inutile, in explorarea a tot felul de fundaturi ideatice labirintice. Noi trebuie sa fructificam timpul impodobindu-l prin cunoasterea lui Dumnezeu, prin rugaciune, prin pocainta si iubire in Biserica Dreptmaritoare a lui Hristos. Doar purtandu-L astfel pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in gandurile, in vietile si in faptele noastre, pregustam inca din aceasta viata terestra Viata vesnica dumnezeiasca si nadajduim a dobandi deplin bucuria si cunoasterea lui Dumnezeu si a lumii frumoase facute de El pentru oameni si conduse neincetat de El prin Hristos in Duhul Sfant. Pentru ca despre Iisus Hristos ca tinta a iubirii si a cunoasterii noastre ne indeamna Insusi Dumnezeu-Tatal prin cele mai cuprinzatoare cuvinte auzite vreodata de oameni: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L” (Matei 17, 5). Iar despre plinatatea si eternitatea unirii noastre cu Dumnezeu ne vorbeste Insusi Fiul cand I Se roaga Tatalui, marturisind ca “aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos pe Care Tu L-ai trimis” (Ioan 17, 3). In aceasta iubire, cunoastere si ascultare de Dumnezeu sa ramanem si noi in veci.

Egumenul Manastirii Antim – Pr. Mihail Stanciu