Ecumenismul: Concluziile Conferintei Inter-ortodoxe de la Tesalonic

Conferin?a teologic? inter-ortodox? „Ecumenismul: Origini. A?tept?ri. Demistificare” a fost întrunit? pe 20 Septembrie, 2004, în Tesalonic, Grecia, ?i ?i-a desf??urat cu mare succes lucr?rile pân? pe 24 Septembrie. Conferin?a a fost organizat? de Departamentul de Teologie Pastoral? ?i Social? a Facult??ii de Teologie a Universit??ii Aristotel din Tesalonic ?i de Societatea de Studii Ortodoxe. ?edin?ele conferin?ei au fost ?inute în Sala de Ceremonii a Universit??ii.

Conferin?a a început printr-un cuvânt al Preasfin?iei Sale Mitropolitul Antim al Tesalonicului. Au participat mul?i Mitropoli?i ?i Episcopi, precum ?i primarul Tesalonicului (Dl Panayiotis Psomiadis), membri ai Parlamentului Grec ?i profesori ai Universit??ii, care au urat bun-venit participan?ilor la conferin??.

În cele cincizeci de zile ale Conferin?ei, 60 de vorbitori respecta?i, incluzând ierarhi ai diferitor Biserici Ortodoxe, au analizat fiecare dintre aspectele Ecumenismului, în fa?a unei audien?e numeroase, între care s-au aflat mul?i teologi, profesorii ai ambelor Facult??i de Teologie ?i studen?i ai Facult??ii de Teologie a Universit??ii din Tesalonic.

Participan?ii la conferin?? au ajuns la urm?toarele concluzii, întemeiate pe numeroasele prezent?ri ?i pe discu?iile care au urmat:

A. Constat?ri

1. Ecumenismul: o crea?ie a papismului ?i a protestantismului, care ascunde înstr?inarea de Adev?rata Biseric?

Ecumenismul s-a n?scut în sânul Protestantismului la începutului secolului al XX-lea, ca un efort de redobândire a unit??ii pentru o lume protestant? împ?r?it? în nenum?rate grup?ri ?i ramifica?ii. Ecumenismul nu are absolut nici o leg?tur? cu ecumenicitatea ?i catolicitatea Bisericii, care este pe deplin p?strat?, atât geografic cât ?i ecleziologic, în Una, Sfânt?, Soborniceasc?[1] ?i Apostoleasc? Biseric?, adic? Biserica Ortodox?, care continu? s? cread? ceea ce a fost crezut „întotdeauna, pretutindeni ?i de c?tre to?i.” Existen?a ereziilor nu neag? nici unitatea, nici ecumenicitatea ?i nici catolicitatea Bisericii. Biserica continu? s? fie una ?i universal?. Erezii ?i schisme ca „bisericile” „catolice” ?i protestante ale Apusului sau cele anti-calcedoniene ale R?s?ritului nu sunt bisericile locale autentice ?i legitime ale acelor ?inuturi; aceste biserici redobândesc unitatea ?i catolicitatea, devin adev?rate biserici, doar atunci când sunt reintegrate în credin?a ?i via?a Bisericii Ortodoxe Sobornice?ti (Catolice), care nu este doar adev?rata Biseric?, ci ?i singura Biseric?. Prin urmare, de la bunul lui început ?i pân? în ziua de ast?zi, a?a-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”, ca vehicul (purt?tor) al ecumenismului protestante, este, într-un adev?rat sens ecleziologic, un „Conciliu Mondial al ereziilor ?i schismelor.”

Papismul s-a îndep?rtat de unitatea ?i catolicitatea Bisericii la începutului celui de-al doilea mileniu prin schisma din 1054 ?i îmbr??i?area unor erezii precum „filioque”-le ?i „primatul papal.” Biserica pe atunci ortodox? a Romei, care a str?lucit mul?i sfin?i, mucenici ?i m?rturisitori, a fost tras? în erezie ?i în?elare. Rupt? de una ?i adev?rata Biseric?, Biserica local? a Romei, fiind captiv? a scolasticismului ?i a n?zuin?elor lume?ti ale papilor, nu numai c? a e?uat în a p?stra cre?tin?tatea apusean? unit?, ci chiar a devenit o surs? de noi erezii ?i schisme, cum ar fi Reforma protestant? a veacului al XVI-lea în diferitele ei forme, Anglicanismul sau Vechiul Catolicism. Ea a denaturat caracterul teantropic al Bisericii, schimbând-o într-o institu?ie omeneasc? cu st?pânire total? asupra credincio?ilor, ?i a dus la „des-cre?tinarea” ?i „des-bisericirea” Europei. Vorbitorii ?i participan?ii la conferin?? au acceptat drept cea mai potrivit? defini?ie a ecumenismului pe cea l?sat? nou? de Cuviosul P?rinte Iustin Popovici: „Ecumenismul este numele de ob?te pentru toate pseudo-cre?tinismele (cre?tinismele mincinoase) ?i pseudo-bisericile (bisericile mincinoase) ale Europei Apusene. În?untrul lui se g?se?te inima tuturor umanismelor europene, al c?ror cap este papismul. ?i toate aceste pseudo-cre?tinisme, toate aceste pseudo-Biserici, nu sunt altceva decât erezie dup? erezie. Dup? Evanghelie, numele lor de ob?te este panerezie.”[2]

Încerc?rile de unire dintre Roma ?i Constantinopol pe parcursul a cinci secole, de la schism? pân? la c?derea din 1453 a Constantinopolului în mâna turcilor, ?i toate dialogurile teologice care le-au înso?it, au e?uat din pricin? c? nu erau înso?ite de adev?rat? poc?in??, de dispozi?ia de renun?are la în?elare ?i de întoarcere la Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric?. Renun??rile ?i compromisurile în materie de credin?? f?cute pentru înf?ptuirea unirii, au fost întotdeauna respinse de pururi-veghetoarea ?i treaza con?tiin?? a turmei credincio?ilor. În ciuda scopurilor lume?ti ?i a v?ditei manipul?ri politice, aceste încerc?ri nu au sfâr?it niciodat? în minimalismul dogmatic, nivelarea sincretist? ?i lumeasca vorbire despre dragoste, cum au f?cut dialogurile ecumenice ale veacului al XX-lea. A câ?tigat principiul apostolic ?i patristic care spune c? „nu este loc de compromis în ceea ce prive?te credin??”.

S-a încercat s? se înf?ptuiasc? prin ecumenismul protestant ceea ce nu s-a reu?it vreme de secole de c?tre papism; ?i ecumenismul papist, la rândul lui, a sprijinit aceste eforturi de la Conciliu II Vatican (1963-1965). Atât papismul cât ?i protestantismul pierd mereu din prestigiul ?i autoritatea lor în America, Europa, ?i în întreaga lume. Prin ecumenism, ele încearc? s? se acopere, s? î?i ascund? înstr?inarea lor de una, adev?rata Biseric? a lui Hristos, s? înt?reasc? cea mai mare erezie ecclesiologic? care a existat vreodat?; anume, c? Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric? nu exist?, c? a încetat s? existe, c? toate confesiunile cre?tine p?streaz? aspecte ale Bisericii, a?a încât credincio?ii lor nu trebuie nici s? se nelini?teasc? nici s? se nec?jeasc? s? caute adev?rata Biseric? ?i mântuirea lor.

2. Pricinile pentru care se sus?ine participarea ortodox? nu corespund adev?rurilor lucrurilor, ci sunt g?site mincinoase

Din nefericire, Biserica Ortodox?, la ini?iativele nes?buite ale Patriarhiei Ecumenice, a fost implicat? înc? de la început în pan-erezia ecumenismului, cu toate gravele ei urm?ri soteriologice. Prin bine-cunoscutele enciclice din 1902, 1920 ?i 1952, Patriarhia Ecumenic? a intrat în modus operandi ecumenist, ?i, într-adev?r, ?i-a asumat un rol de frunte în cadrul lui. Atitudinea ei apostolic? ?i patristic? onorabil? împotriva ereziilor ?i a schismelor a fost radical modificat? începând din 1902 sub presiunea evenimentelor politice mondiale. Într-adev?r, din timpul Patriarhului Athenagoras pân? ast?zi aceasta a devenit pozi?ia oficial? a Bisericii din Constantinopol, în care alte biserici autocefale au fost trase pu?in câte pu?in, de?i cele mai multe dintre ele la început au întâmpinat respectivele ini?iative cu ezitare ?i rezerve pân? la mijlocul veacului XX. La Conferin?? a devenit limpede, din diferitele prezent?ri ?i discu?ii, faptul c? bisericile autocefale nu au fost motivate s? participe la Mi?carea Ecumenic? din motive duhovnice?ti, ci mai degrab? din interese politice, sociale ?i na?ionaliste. Prin participarea lor, fiecare biseric? c?uta independent fie s?-?i asigure ap?rarea ?i sprijinul, fie s? evite mânia atotputernicei lumi apusene, întocmai dup? cum se întâmplase la sinoadele unioniste în timpul cruciadelor ?i la scurt timp înainte de c?derea Constantinopolului.

Din cauza lipsei unei motiv?ri teologice ?i duhovnice?ti, adev?ratul cuvânt evanghelic ?i adev?rul mântuitor nu a fost oferit heterodoc?ilor; desigur, sus?in?torii ecumenismului nu vor recunoa?te aceasta, de?i e adev?rat c? între ei au fost ?i importante figuri teologice, cu motiv?ri binevoitoare ?i m?rturie ortodox?, mai ales în vremea de început a ecumenismului. Exist? dou? cauze teologice ?i duhovnice?ti care au fost folosite atât în prezent cât ?i în trecut pentru a îndrept??i participarea ortodox? în dialogurile teologice bilaterale ?i multilaterale ?i în a?a-numitul „Conciliu Mondial al Bisericilor”: de a ar?ta dragoste fa?? de heterodoc?i ?i de a m?rturisi credin?a ortodox?. Cu toate acestea, dragostea nu poate fi desp?r?it? de adev?r. Când dialogul dragostei nu este înso?it de dialogul adev?rului ?i nu duce la o întâlnire ?i acceptare a adev?rului mântuitor cu Hristos ?i Biserica Lui, el devine o curs? periculoas? care duce la indiferen?? sincretist? ?i o desp?r?ire de unitatea credin?ei ?i comuniunea (p?rt??ia) cu Duhul Sfânt; el desparte pe om de mântuire. Nimic nu este mai r?u decât lipsirea cuiva de mântuire, ?i singurul lucru care nu poate fi spus, este acela c? aceasta ar fi o fapt? de dragoste. Este oare posibil ca dragostea s? fie întoars? împotriva adev?rului? Erezia este minciun?, în?elare, demonizare, ur?, o dragoste de minciun? ?i o r?st?lm?cire a adev?rului Bisericii. În dialogurile ecumenice, cuvântul dragoste a fost „folosit” din abunden??, în timp ce adev?rul a fost pierdut – adev?rul care a fost privit ca obiect de cercetare, care nu poate fi g?sit în nici una dintre biserici. Biserica Ortodox? Soborniceasc? (Catolic?) nu caut? adev?rul. Ea îl are. Din dragoste trebuie s? îl dea ?i heterodoc?ilor care sunt lipsi?i de el sau l-au strâmbat. Adev?rul este preferat dragostei, dup? cum înva?? Sfântul Ioan Gur? de Aur: „Dac? vezi evlavia suferind undeva, s? nu pre?uie?ti în?elegerea mai mult decât adev?rul, ci s? înduri viteje?te chiar pân? la moarte… s? nu tr?dezi nicicând adev?rul.”[3] Mai mult, el sf?tuie?te cu t?rie: „s? nu prime?ti nici o înv???tur? gre?it? sub pretextul dragostei.”[4] Ecumenismul cade în p?cat de moarte, atât din cauz? c? neag? adev?rul, pentru care mul?i heterodoc?i s-au luptat atât de greu s?-l g?seasc?, ?i pentru c? încearc? s? închid? u?a tuturor celor care caut? adev?rul. Cu adev?rat, cuvintele lui Hristos c?tre farisei li se potrivesc ?i ecumeni?tilor: „Vai vou?, c?rturari ?i farisei f??arnici, c?ci închide?i împ?r??ia cerurilor de dinaintea oamenilor; c? voi nu intra?i, ?i nici pe cei ce intr? nu-i l?sa?i s? intre.”[5]

Iar cât prive?te mult c?utata „m?rturie a credin?ei,” chiar dac? constituie o bun? speran?? ?i a?teptare, în realitate s-a dovedit a fi fals?. În orice caz, cineva nu poate presupune c? va m?rturisi ?i va propov?dui credin?a ortodox? începând cu o tr?dare a credin?ei. Îns??i participarea la „Conciliul Mondial al Bisericilor” ?i dialogurile teologice cu papi?tii, protestan?ii ?i monofizi?ii eretici constituie o negare a unicit??ii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? Biseric? în rând cu ereziile ?i schismele. Dup? cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologic? din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfin?itul Irineu, exprimând pozi?ia ortodox? a multor ierarhi, a pus întrebarea: „Cum se poate ca ierarhi ortodoc?i s? ia parte la o organiza?ie bisericeasc? în care Sfânta Treime este lep?dat?, participan?ii cred c? Biserica lui Hristos a fost spulberat? în buc??ele, c? fiecare erezie este parte a unui întreg, ?i c? Biserica Ortodox? din R?s?rit este asemenea doar una dintre buc??i.”[6] Cu adev?rat, nu este nici m?car unul dintre Sfin?ii Apostoli ?i P?rin?i ai Bisericii, a c?ror înv???tur?, via?? sau lucrare s? poat? fi folosit? drept pild? care s? îndrept??easc? participarea ?i r?mânerea noastr? în adunarea nelegiuit? a ereticilor, cum este „Conciliul Mondial al Bisericilor,” ?i alte asemenea concilii ?i adun?ri.

Cum r?d?cina ecumenismului a fost ?i este rea, la fel sunt ?i roadele lui: „c?ci copacul este cunoscut dup? roade.”[7] Ecumenismul exist? de aproape un secol, ?i ?i-a ar?tat limpede identitatea, astfel c? putem s?-l judec?m cu toat? siguran?a. Într-adev?r, chiar ?i cei mai con?tiincio?i ap?r?tori ortodoc?i ai ecumenismului sunt îngrijora?i de cursul pe care îl ia ?i de fund?tura la care a ajuns; ei încearc? s? g?seasc? diferite c?i pentru a preveni plecarea multor Biserici Ortodoxe, un exod care deja a început ?i care este pe cale s? se m?reasc? ?i s? se r?spândeasc?. La conferin??, mul?i vorbitori au vorbit despre roadele devastatoare ale dialogurilor teologice ?i ale particip?rii noastre la „Conciliul Mondial al Bisericilor.” Înainte de a prezenta pe scurt rezultatul dialogurilor teologice, este important s? men?ion?m p?rerea exprimat? de vorbitorii ?i participan?ii la conferin??, anume c? de la na?terea ?i r?spândirea mi?c?rii ecumenice ?i prezen?a ortodoc?ilor în „Conciliul Mondial al Bisericilor” de aproape ?aizeci de ani, ecumeni?tii nu au reu?it s? întoarc? nici m?car un singur heterodox la credin?a ortodox?. Dimpotriv?, întoarcerile (convertirile) au avut loc în ciuda tendin?ei care predomin? între ecumeni?ti, anume ca fiecare s? r?mân? în confesiunea sa, în vederea a?teptatei uniri a „bisericilor”. Episcopii din Diaspora au refuzat s? primeasc? heterodoc?i care vroiau s? se întoarc? (converteasc?) la Biserica Ortodox?. Pe ce se întemeiaz?, atunci, mult-licitata m?rturie a credin?ei ortodoxe? Dimpotriv?, în loc s? d?m m?rturie pentru adev?r, suntem martori ai ereziei ?i ai în?el?rii. Din aceast? lung? asociere cu ereticii, unic? în istoria noastr? bisericeasc?, s-a produs o asemenea înstr?inare de, ?i tocire a, „phronem-ei” (gândirii, min?ii) ortodoxe, încât clericii ?i teologii semneaz? cu u?urin?? texte care rezult? din dialoguri în care dogmele apostolice ?i patristice sunt c?lcare în picioare ?i înc?lcate, în care erezia e ar?tat? drept adev?r, în care ereticii par s? fie ortodoc?i, ?i botezul ?i celelalte taine ale lor sunt recunoscute drept autentice. Astfel, pas cu pas trecem de la rug?ciunea împreun? la comuniunea (p?rt??ia) în taine.

3. Dialogul cu Romano-catolicii este dezavantajos ?i p?gubitor

S? începem cu papismul; s-a ar?tat c? cei dou?zeci de ani de dialog teologic au început prin folosirea unei metodologii f?r? precedent, care a lucrat de la lucrurile care unesc, mai degrab? decât de la cele care despart; aceasta a avut rezultatul de a-i lini?ti pe credincio?ii Romei, astfel ca ei s? nu caute adev?rul în alt? parte. De vreme ce[, se sus?ine,] nu sunt diferen?e majore ?i to?i apar?in aceleia?i Biserici, clericii papali pot s? justifice adun?rile ?i rug?ciunile în comun cu ortodoc?ii în mass media, ?i astfel pot s? încurajeze ru?inoasa ?i necinstita institu?ie a Uniei printre poporul ortodox, prin care se profit? de acest popor, s?r?cit ?i împov?rat de nefericite evenimente politice ?i sociale, în chiar s?r?cia ?i lipsa lui. Uniatismul, de?i r?spunz?tor pentru întreruperea dialogului teologic, continu? s? se bucure de sprijin pe diferite c?i din partea Vaticanului. Un num?r semnificativ de lucr?ri ale acestei conferin?e s-au concentrat asupra activit??ii contemporane a Uniatismului, ajungându-se la concluzia c? Roma nu a abandonat ambi?iile ei prozelitiste ?i expansioniste în detrimentul Bisericii Ortodoxe, pe care o nume?te în chip ipocrit „biseric? sor?.” În timpul în care Roma discut? ?i dialogheaz?, ea î?i întinde lacom mâna asupra turmelor ortodoxe ?i întemeiaz? episcopii ?i jurisdic?ii cu scopul de a face prozelitism în jurisdic?iile ortodoxe ?i nu face nici un efort în a-?i ascunde dorin?a de a dobândi mai multe drepturi asupra Preasfintelor Locuri de Pelerinaj ale ??rii Sfinte. Mai mult, Roma nu a vrut s? accepte condamnarea Uniatismului care a fost semnat? unanim de c?tre o comisie comun? de teologi ortodoc?i ?i papi?ti, membrii ai „Comisiei comune interna?ionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Ortodox? ?i Biserica Romano Catolic?” în timpul celei de a ?asea Adun?ri a Sesiunii Plenare din Freising, Monaco (6-15 iunie, 1990); aceasta este o demonstra?ie clar? a gradului în care ea respect? ?i d? curs hot?rârilor oric?rui dialog care atinge n?zuin?ele ei. Pentru a sc?pa de aceast? condamnare în întregime, Roma i-a atras pe ortodoc?i la noi discu?ii asupra acestei chestiuni la Balamand, Liban (17-24 iunie, 1993), unde Unia a fost achitat? ?i recunoscut? ca legitim? cu semn?turile reprezentan?ilor a nou? biserici autocefale ?i autonome (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Rusia, România, Cipru, Polonia, Albania, Finlanda). ?ase biserici au respins metodologia acestui demers ?i nu au participat (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia ?i Cehoslovacia).

Totu?i, cel mai important aspect al în?elegerii de la Balamand nu st? în reabilitarea ?i legitimizarea Uniei, ci în compromisurile serioase în materie de credin?? f?cute de reprezentan?ii ortodoc?i. Pentru prima dat? ?i înc?lcând nu doar o sfânt? ?i neschimbat? tradi?ie patristic?, veche de secole întregi, ci chiar ?i „Declara?iile” contemporane, teologii ortodoc?i au negat c? Biserica Ortodox? este Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?, ?i au recunoscut c? ea constituie Biserica cea Una împreun? cu Biserica Romano Catolic?, cu care ea este împreun?-r?spunz?toare pentru p?strarea Bisericii în credincio?ie fa?? de iconomia dumnezeiasc?. Din aceast? cauz?, a?adar, p?storii ortodoc?i ?i romano-catolici ar trebui s? fie reciproc recunoscu?i drept adev?ra?i p?stori ai turmei lui Hristos. Mai mult, textul con?ine o recunoa?tere reciproc? a tainelor, a succesiunii apostolice ?i a m?rturisirii credin?ei apostolice. Dup? în?elegerea de la Balamand, în care în esen?? a fost semnat un nou tip de Unia, vizitele papei în „bisericile surori” ale României, Bulgariei, Georgiei ?i Greciei au devenit pe deplin îndrept??ite. Îndrept??it? este, de asemenea, ?i acceptarea a?a-numitei „teologii baptismale” a Conciliului II Vatican de c?tre mul?i teologi ortodoc?i. Dup? aceast? teorie, botezul s?vâr?it de eretici în afara Bisericii este valid per se. Mai mult, botezul este cel care define?te marginile Bisericii, ?i nu Biserica care valideaz? botezul. Prin botez, to?i cre?tinii, din orice biseric? ar face parte, devin membri ai Bisericii lui Hristos. Din aceast? cauz? „rebotezarea” heterodoc?ilor de c?tre ortodoc?i a fost deja interzis? în textul semnat la Balamand. Totu?i, din lucr?rile prezentate la Conferin??, cât ?i din discu?iile care au urmat, a fost înt?rit? p?rerea potrivit c?reia tainele heterodoc?ilor sunt invalide ?i inexistente. Lucrând cu acrivie, acei heterodoc?i care vin la Biserica Ortodox? trebuie s? fie boteza?i.

S-a ar?tat limpede, mai mult, faptul c? „mi?carea liturgic?,” cultivat? de anii de zile în cadrul papismului ?i adoptat? de Conciliul II Vatican (1963-65), a influen?at ?i clericii ?i teologii ortodoc?i. Sub chipul „reînnoirii liturgice,” aceasta ?inte?te la unirea ortodoc?ilor sub pap? dup? exemplul unia?ilor. Dup? preg?tirea psihologic? a accept?rii ei, aceast? mi?care a încercat s? impun? progresiv o închinare (un cult) care este „neutru” dogmatic, adic? f?r? referire la dogme, erezii sau sfin?i m?rturisitori, astfel ca noua Unia s? poat? fi acceptat? de to?i. În aceast? lumin? poate fi explicat planul propus de o „cur??are” a textelor liturgice.

4. Participarea în „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i dialogurile cu protestan?ii

În ceea ce prive?te „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i în general dialogurile teologice cu diferitele confesiuni protestante, luteranism, anglicanism, reforma?i ?i a?a mai departe, s-a ar?tat c? situa?ia este la fel de trist?, dac? nu chiar mai mult. Biserica cea Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? a fost umilit? ?i banalizat? prin participarea la „Consiliul Mondial al Bisericilor,” ?i statutul Bisericii a fost redus ?i înjosit la a fi doar o por?iune, o parte, a unei adun?ri de erezii ?i schisme cu mul?i membri. Aceast? „reducere aritmetic?” a f?cut-o practic inexistent? în ceea ce prive?te votarea ?i astfel a eliminat posibilitatea ca ea s? aib? o voce hot?râtoare în diferitele adun?ri. Chiar mai mult, aceasta a încurajat pe protestan?ii liberali s? introduc? ?i s? discute teme care neag? îns??i Evanghelia ?i Tradi?ia Bisericii, ?i chiar cre?tin?tatea îns??i. Astfel de teme includ hirotonirea femeilor, c?s?toria homosexualilor ?i participarea în diferite exprim?ri de credin?? ?i închinare p?gâno-animistice.

Aceast? apostazie a protestan?ilor de la credin?a ?i via?a cre?tin? dovede?te în mod incontestabil c? presupusa m?rturie a credin?ei ortodoxe prin participarea în dialogurile teologice este un mit ?i o închipuire. Reac?ia la apostazia protestan?ilor a fost aceea c? multe Biserici Ortodoxe au luat hot?râri definitive ?i irevocabile de a se retrage din „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i din dialogurile teologice. Prima Biseric? care a f?cut acest pas a fost Mama Bisericilor, str?vechea ?i venerabila Patriarhie a Ierusalimului, c?reia i-au urmat Biserica Georgiei ?i Biserica Bulgariei, ?i alte Biserici Ortodoxe au înclinat spre retragere de asemenea. Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a decis în iunie 1997 s? se retrag? din „Consiliul Mondial al Bisericilor;” din p?cate, aceast? decizie nu a fost pus? în practic?. Biserica Ciprului, de asemenea, într-o adunare a Sfântului ei Sinod, a fost împ?r?it? în dou? referitor la retragerea ei sau nu, ?i doar greutatea votului arhiepiscopului a pecetluit hot?rârea de a r?mâne în „Consiliul Mondial al Bisericilor” în speran?a de a evita consecin?ele politice negative pentru poporul insulei. Sub fosta ei conducere Biserica Greciei a sim?it de asemenea o mare îngrijorare ?i nelini?te pentru continuarea particip?rii, dup? cum a f?cut ?i Biserica Rusiei, unde îngrijorarea a ajuns chiar în rândul credincio?ilor.

Aceste progrese din rândul ortodoc?ilor, care demonstreaz? (?i ar fi ar?tat ?i mai limpede dac? ar fi fost duse la îndeplinire) c? Biserica cea Una, Sfânta, Soborniceasc? ?i Apostoleasc? continu? s? fie martorul ?i paznicul credincios al credin?ei ?i vie?ii ortodoxe, a fost oprit? de gândul, ?optit de str?vechiul ?i vicleanul vr?jma? al mântuirii, c? unitatea inter-ortodox? [asupra acestui lucru] nu trebuie rupt?, c? hot?rârea ar trebui luat? împreun?, de c?tre toate bisericile, în ciuda bine-cunoscutului fapt c? hot?rârea de a participa nu a fost niciodat? luat? la unison; fiecare biseric? a luat hot?rârea singur?. Doamne feri ca Sfin?ii P?rin?i ?i sinoadele ortodoxe s? fi a?teptat s? ia hot?râri împreun? cu ereticii sau cu prietenii ereticilor sau cu cei înclina?i spre erezie.

Astfel, la cererea bisericilor Serbiei ?i a Rusiei, la ini?iativa Patriarhiei Ecumenice a fost convocat? „Adunarea inter-ortodox?” din Tesalonic (29 aprilie-2 mai 1998), care a înghe?at toate progresele asupra acestui lucru. Într-adev?r, ea a recunoscut dreptul [bisericilor] de a se opune ?i de a lua hot?râri, îns? a f?cut un apel ca ele s? r?mân? în Consiliul Mondial al Bisericilor în n?dejdea c? lucrurile se vor îmbun?t??i. Anun?ul recunoa?te c? „dup? un întreg secol de implicare ortodox? în mi?carea ecumenic? ?i jum?tatea de secol de participare în Consiliul Mondial al Bisericilor, nu poate fi afirmat c? s-a f?cut vreun progres mul?umitor în dialogurile multilaterale dintre teologii cre?tini. Dimpotriv?, pr?pastia dintre ortodoc?i ?i protestan?i a devenit mai mare din pricina sporirii anumitor tendin?e [limbaj inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturilor „minorit??ilor sexuale”, sincretismul religios] în sânul anumitor confesiuni protestante.”

Pentru a da acestei hot?râri gre?ite o îndrept??ire teologic? ?i pentru a pune la dispozi?ie argumente ecumeni?tilor ?i ecumenizan?ilor, cât ?i pentru a împ?ca nelini?tea Bisericilor Ortodoxe, la Tesalonic, în iunie 2003, a fost întrunit un „Simpozion academic interna?ional”, avându-l ca participant pe Înalt Preasfin?ia sa Hristodul Arhiescopul Atenei ?i a toat? Grecia. De?i ?inut? oficial sub egida Facult??ii de Teologie, în realitatea simpozionul a fost sponsorizat doar de anumi?i profesori ecumeni?ti ai acelei Facult??i ?i de c?tre „Consiliul Mondial al Bisericilor,” care ?i-a trimis reprezentan?ii. Înc? o dat? a fost înt?rit mitul potrivit c?ruia credin?a ortodox? este m?rturisit?. În concluziile acestui simpozion, teologia ortodox? este pus? sub semnul întreb?rii ?i pozi?ia ei referitor la hirotonirea femeilor este c?lcat? în picioare, în timp ce tradi?ia canonic? liturgic? a Bisericii în ceea ce prive?te rug?ciunea în comun [cu ereticii] este r?sturnat?. Hot?rârile conferin?ei vorbesc despre „sl?biciunea argumentelor teologice ortodoxe împotriva hirotonirii femeilor.” În privin?a rug?ciunii în comun se înainteaz? p?rerea c? „singura rug?ciune în comun interzis? explicit este rug?ciunea euharistic?.” Într-adev?r, concluzia tras? din aceste pozi?ii este aceea c?, de vreme ce suntem lipsi?i de argumente în ceea ce prive?te hirotonia femeilor, ?i c? rug?ciunea în comun este îng?duit? – cu acea singur? excep?ie – retragerea anumitor Biserici Ortodoxe din „Consiliul Mondial al Bisericilor a fost gre?it? ?i de nesus?inut teologic. Pe aceast? baz?, participan?ii la conferin?? au lansat un apel c?tre Bisericile Georgiei ?i ale Bulgariei de a se întoarce „la larga ?i universala familie ecumenic?.” Acest argument teologic în întregime neîntemeiat ?i superficial a fost acceptat, s-ar p?rea, de c?tre Arhiepiscopul Atenei ?i a toat? Grecia, care a fost prezent la ?edin?e ?i care a declarat – f?r? sprijin sinodal – c? vede c? „?ansele Bisericii noastre (Bisericii Greciei) de a se retrage din WCC sunt tot mai mici.”

În privin?a acestor dou? chestiuni foarte importante – hirotonirea femeilor ?i rug?ciunea în comun cu heterodoc?ii – actuala „Conferin?? teologic? inter-ortodox?” a adus, în contrast, o argumentare cople?itoare, prin multe lucr?ri ?i discu?ii relevante, care au consolidat ?i înt?rit imposibilitatea hirotonirii femeilor în Biserica Ortodox? ?i interzicerea de c?tre sfintele canoane a oric?rui fel de rug?ciune în comun [cu ereticii], ?i nu doar euharistic?. Ne rug?m pentru heterodoc?i, ca s? se întoarc? la Biseric?; cu toate acestea, nu ne rug?m cu heterodoc?ii.

5. Dialogul cu monofizi?ii

O imagine identic? de des?vâr?it? neproductivitate ?i de compromisuri serioase în materie de credin??, exist? ?i în dialogurile teologice cu cei care pân? de curând erau socoti?i (?i sunt) monofizi?i, dar care acum, din „dragoste”, sunt numi?i „anti-calcedonieni”, „pre-calcedonieni”, „str?vechile Biserici R?s?ritene,” sau, în cele din urm?, pur ?i simplu „ortodoc?i.” La conferin?? s-a stabilit c? dialogul purtat nu a adus nici un rezultat pozitiv. Cele trei „Declara?ii” comune ale ortodoc?ilor ?i anti-calcedonienilor sunt inacceptabile din punct de vedere ortodox. Dintre cele mai dureroase gre?eli sunt intercomuniunea sacramental? cu monofizi?ii [din Siria] acceptat? de Patriarhia Antiohiei [1991], recunoa?terea par?ial? de c?tre Patriarhia Alexandriei a tainelor monofizi?ilor ?i propunerile pentru revizuirea textelor liturgice ?i stabilirea unui tipic pentru împreun?-slujirea (con-celebrarea) ortodoc?ilor ?i a monofizi?ilor. Din punctul de vedere al cercet?rii teologice, unii s-au coborât atât de jos încât au ajuns la punctul de a cere Departamentului de Teologice al Facult??ii de Teologie a Universit??ii din Tesalonic s? aprobe dou? teze de doctorat care sus?in c? monofizi?ii Dioscor ?i Sever nu au fost eretici defel, ci mai degrab? au fost condamna?i din cauze ne-teologice – aceasta ar fi de neconceput ?i hulitor la adresa Sfintelor Sinoade ?i a Sfin?ilor P?rin?i.

6. Dialogul cu vechii catolici

Singurul dialog teologic care a dus la semnarea de pozi?ii ortodoxe a heterodoc?ilor este dialogul cu Vechii Catolici. Documentele semnate condamn? toate în?el?ri de baz? ale papismului, din cadrul c?ruia a?a-numi?ii „Vechi Catolici” s-au retras în urma Conciliului I Vatican din 1870, în semn de protest fa?? de declararea ca dogm? a înv???turii despre infailibilitatea papei. Neputând evident s? accepte un asemenea progres, care a fost socotit foarte nefavorabil ?i peste puterea ei de control, Roma a f?cut tot ce i-a stat în putin?? pentru a se asigura c? acest dialog încheiat cu succes nu va duce la unirea Vechilor Catolici cu Biserica Ortodox?. Ar fi fost pentru prima dat? când o parte a cre?tin?t??ii apusene s-ar fi întors la trupul Bisericii celei Una, Sfânt?, Soborniceasc? ?i Apostoleasc?; în acest fel, ei ar fi dat o pild? care ar fi putut ar?ta calea de întoarcere pentru întregul apus, papist ?i protestant. Vechii Catolici, totu?i, de asemenea au gre?it în dialogul lor cu Anglicanii, al?turându-se lor în privin?a hirotonirii femeilor, negând astfel tot ceea ce acceptaser? cu ortodoc?ii; au fost ridicate piedici serioase pentru orice viitor progres pozitiv.

7. Adev?ratul dialog ?i premizele lui

În concluzie, în ceea ce prive?te dialogurile teologice, a fost înt?rit faptul c? Biserica nu evit? dialogurile. Biserica este deschis? tuturor ?i îi cheam? pe to?i s? vin? la Ea ?i s? fie mântui?i. Aceasta este premiza necesar? ?i condi?ia de neînc?lcat a oric?rui dialog: adev?rul mântuitor al Bisericii nu este supus discu?iei ?i dezbaterii. În cazul în care heterodoc?ii nu sunt în stare s? în?eleag? acest cadru mântuitor, sau îl neag?, durata dialogului nu ar mai trebui prelungit?, ci mai degrab? p?strându-se în limitele de timp necesare, dup? cum au f?cut Sfin?ii P?rin?i la sinoade, dialogul ar trebui întrerupt. Aceasta urmeaz? pildei Mântuitorului Însu?i cu cei ce nu vroiau s? în?eleag? înv???tura Lui ?i deveniser? nemul?umi?i: „Nu cumva ?i voi vre?i s? v? duce?i?”[8] Aceasta este singura n?dejde c? heterodoc?i î?i vor da seama de în?elarea lor, astfel c? ?i ei s? r?spund? ast?zi la fel Bisericii – care este Hristos prelungit de-a lungul veacurilor: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vie?ii ve?nice.”[9] Aceast? atitudine exemplar? ?i memorabil? a fost ?inut? de Patriarhul Ieremia al II-lea (Tranos) în cel de-al treilea s?u „R?spuns” (1581) al dialogului cu teologii protestan?i din Tubingen. Când a în?eles c? ei st?ruie în în?elarea lor ?i refuz? s? primeasc? înv???tura Sfin?ilor P?rin?i – „lumin?torii ?i teologii Bisericii” – el a încetat coresponden?a cu ei ?i i-a l?sat s? mearg? pe calea lor: „Astfel, din partea voastr?, v? rug?m s? ne slobozi?i de grijile acestea. Astfel, merge?i pe calea voastre; nu ne mai scrie?i în ceea ce prive?ti dogmele; dar dac? ne scrie?i, scrie?i-ne doar de dragul prieteniei.”[10]

La conferin?? s-a subliniat faptul c? metodologia de a purta dialoguri întemeiat? nu pe diferen?e, pe ceea ce desparte, ci mai degrab? pe asem?n?ri, pe ceea ce une?te, este nes?n?toas?, neîndrept??it? ?i unic? în întreaga istorie a Bisericii. Ce sens are s? discut?m lucrurile pe care le primim ?i asupra c?rora suntem de acord? Doar masc?m diferen?ele ?i slujim altor interese; ascundem pr?pastia ?i îi lini?tim pe eterodoc?i, precum ?i u?ur?m eforturile de prozelitism în defavoarea ortodoc?ilor. Este, de asemenea, necesar ca fiecare ?i toate deciziile luate în leg?tur? cu rela?iile cu heterodoc?ii s? aib? aprobare sinodal?, ca întreg trupul Bisericii s? fie informat, de vreme ce exist? o lips? serioas? de sinodalitate adev?rat?.

În cele din urm?, participan?ii la conferin?? au salutat ?i au l?udat gândirea acelor Biserici Ortodoxe care s-au retras sau inten?ioneaz? s? se retrag? din „Consiliul Mondial al Bisericilor” cât ?i din dialogurile teologice. Aceast? este cel mai limpede exprimat în istorica ?i foarte ortodoxa scrisoare a Bisericii din Ierusalim din 22 iunie 1992 adresat? celorlalte Biserici autocefale, în care vestea c? întrerupe dialogul teologic „cu heterodoc?ii în general, convins? c? dialogul nu este doar ne-avantajos, ci chiar p?gubitor atât pentru Biserica Ortodox? în general, cât ?i pentru Sfânta Biseric? a Ierusalimului în particular.”

8. De la sincretism inter-cre?tin, la sincretism inter-religios

S-a mai stabilit de asemenea c? ecumenismul, dup? succesul realizat în dialogurile inter-cre?tine prin producerea unor idei precum „teoria ramurilor”, „biserici surori” ?i „teologie baptismal?,” a trecut deja la urm?torul obiectiv „New Age”: unitatea inter-religioas?. În aceasta se poate întâlni ideea cu adev?rat demonic? c? Hristos nu este singura cale de mântuire, via?a, lumina ?i adev?rul; ca celelalte religii sunt c?i spre mântuire, astfel ca în cele din urm? religia unit? a lui Antihrist s? poat? fi impus? în contextul globaliz?rii ?i a Noii Ordini Mondiale. Adun?rile ?i dialogurile inter-religioase, cel mai adesea sprijinite de conduc?torii cre?tini, inclusiv unii ortodoc?i, au dus la un sincretism intolerabil; ele constituie o negare a Evangheliei ?i o jignire la adresa Sfin?ilor Mucenici ?i M?rturisitori ai credin?ei, a c?ror mucenicie ?i m?rturisire a unicului ?i singurului adev?r este r?pit? de orice în?eles, în timp ce mucenicii în?i?i sunt transforma?i în „fundamentali?ti” ignoran?i.

B. Propuneri

Dup? aceste concluzii ?i aprecieri ale „Conferin?ei teologice inter-ortodoxe”, s-au formulat urm?toarele propuneri:

1. În m?sura în care este universal m?rturisit, dup? mai bine de un secol de participare a Bisericii la „Consiliul Mondial al Bisericilor” ?i la dialogurile inter-cre?tine ?i inter-religioase, în termeni care niveleaz? diferen?ele inter-confesionale ?i fac toate religiile egale, c? o astfel de participare este nefolositoare ?i p?bugitoare, se propune ca Bisericile autocefale r?mase s? se retrag? de asemenea din „Consiliul Mondial al Bisericii” ?i s? pun? cap?t acestui fel de dialoguri. Pentru aceasta, o decizie pan-ortodox? nu este necesar?, de vreme ce hot?rârea de început de participare a fost luat? separat. Singurul dialog care poate fi îndrept??it de Evanghelie ?i de Tradi?ia Patristic? este acela de a r?spunde întreb?rilor puse de acei heterodoc?i ?i persoane de alte religie care se apropie de bun? voie pentru a afla mântuirea: „Ce trebuie s? fac ca s? m? mântuiesc?”[11] sau „Ce s? fac ca s? mo?tenesc via?a ve?nic??”[12]

2. Bisericile Ortodoxe, ?i mai ales Biserica Constantinopolului, care este prima în cinste ?i întâietate, s?-?i revad? ?i s?-?i reconsidere rela?iile cu papismul, pe care to?i Sfin?ii P?rin?i, de la Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu al Efesului, P?rin?i colivazi (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Atanasie din Paros, Sfântul Macarie din Corint) pân? la, inclusiv, Sfântul Nectarie din Eghina ?i P?rintele Iustin Popovici, l-au considerat eretic ?i nu „biseric? sor?.”

3. S? fie respectate canoanele Bisericii care opresc rug?ciunea în comun cu heterodoc?ii în general, în orice situa?i, ?i nu doa