Iubirea lui Dumnezeu, chinurile iadului si eshatonul: diferente intre ortodoxie si catolicism (Pr. Ioannis Romanides)

Slava lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu ?i chinurile Iadului. Taina Crucii ?i a Învierii este slava în care Dumnezeu locuie?te, [slava] care este din ve?nicie înainte de lume ?i care p?trunde toate lucrurile pe cât le este lor dat cu putin??. Aceasta este energia agapic? [iubitoare] a lui Dumnezeu, care nu caut? ale sale ?i dep??e?te orice atribut material ?i experien?? omeneasc? sau îngereasc?, perceput? fie prin sim?uri, fie prin minte. Aceasta este, de asemenea, o putere care judec? sau care pedepse?te, care distruge p?catul ?i puterea celor care se opun voin?ei lui Dumnezeu ?i [o putere] care pedepsind pe du?manii nepoc?i?i ai lui Dumnezeu, [de fapt] îi des?vâr?e?te pe cât este cu putin??. Dumnezeu, Care Se îmbrac? cu aceast? lumin? neapropiat? ca ?i cu un ve?mânt, este împ?r?it nedesp?r?it în persoane distincte, neseparate, dar persoane deosebite ?i se dezv?luie în energiile ?i harismele Sale ?i exist? întreg f?r? a fi separat sau limitat de vreo energie sau harism?, r?mânând nemi?cat tri-personal în rela?iile Sale fiin?iale ?i simplu în firea sau în întunericul S?u mai presus de fiin??. Aceast? putere a Crucii ?i a Învierii este iubirea lui Dumnezeu care se afla în lucrare mai înainte ca lumea s? existe pe lâng? Dumnezeu, în crea?ie ?i iconomia lumii, înainte de Întrupare, în Întrupare, înainte de Jertfa de pe Cruce, în Jertfa de pe Cruce ?i dup? Jertfa de pe Cruce. Prin puterea Jertfei de pe Cruce ?i a Învierii Dumnezeu lucreaz? în dumnezeiasca Euharistie ?i în Taine împ?carea ?i sprijinirea credincio?ilor, ca ?i cre?terea lor duhovniceasc? ?i maturizarea lor în termeni de îndumnezeire [theosis].

Trebuie s? se accentueze faptul c? taina sau puterea Crucii ?i a Învierii este o energie sau însu?ire a întunericului suprafiin?ial, care nu este dobândit? de Dumnezeu, ci exist? ve?nic în El din fire. Prin urmare, împ?carea, care prin Jertfa de pe Cruce nu adaug? ?i nu sustrage nimic din împ?carea omului cu Dumnezeu, nu poate fi niciodat? în?eleas? ca o împ?care a dou? fac?iuni care s-au urât reciproc. Dumnezeu nu înceteaz? niciodat? s? fie prieten chiar ?i cu vr?jma?ii S?i în conformitate cu iubirea Sa. Dumnezeu devine du?man ?i putere pedepsitoare doar din punctul de vedere al celora care, prin voin?a ?i în?elegerea lor, stau în opozi?ie fa?? de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, omul ?i nu Dumnezeu este cel împ?cat prin Taina Crucii ?i cel care este transformat, prin împ?care, din vr?jma? al lui Dumnezeu, în prieten al lui Dumnezeu ?i particip? astfel, la Învierea lui Hristos.

Cei care se opun voin?ei lui Dumnezeu sunt vr?jma?ii lui Dumnezeu ?i Îl consider? pe Dumnezeu drept du?man, în ciuda realit??ii prieteniei ?i iubirii lui Dumnezeu fa?? de ei. Din cauza împietririi lor iubirea, prietenia, harul îndumnezeitor, slava, Împ?r??ia ?i l?ca?ul lui Dumnezeu devin pentru vr?jma?ii Lui, care nu se poc?iesc ?i pentru îngerii c?zu?i, foc ve?nic, întunericul cel mai din afar? ?i loc de chin. În descrierea pedepsei [iadului], este folosit? antiteza foc – întuneric deoarece corespunde antitezei dintre lumin? ?i umbr? din norul luminos care adumbre?te ?i lumineaz? pe cei care primesc revela?ia ?i devin sl?vi?i sau îndumnezei?i. A?a precum este slava lui Dumnezeu, în experien?a revelatoare a Proorocilor, Apostolilor ?i Sfin?ilor, sub form? de lumin? ?i de nor luminos care acoper? ?i lumineaz? ?i izvor??te în?untrul celor care o primesc, covâr?ind, în acela?i timp, orice atribut postulat sau în?eles de minte sau sim?, tot a?a, în cei care sunt pedepsi?i, aceea?i slav? ?i aceea?i lumin? apare ca foc mistuitor ?i ca întunericul cel mai din afar? ?i ca loc de chin. În credincio?ii care sunt des?vâr?i?i, norul luminos apare ca fum care sloboze?te tunete. În timp ce s?racul Laz?r, care se odihne?te în sânul lui Avraam, se bucur?, bogatul, care nu se afl? în acela?i loc, este chinuit de vederea aceleia?i realit??i. Replica lui Avraam c?tre bogatul cel nemilostiv: Îi au pe Moise ?i pe Prooroci, înseamn?, pur ?i simplu, c? Proorocii L-au v?zut pe Dumnezeu în nor luminos ?i au în?eles c? pentru cei care nu Îl iubesc pe Dumnezeu ?i nu vor s? fac? voia Sa, aceea?i lumin? a norului este foc mistuitor, cel mai dinafar? întuneric ?i loc de chin.

Chinurile Iadului în Tradi?ia apusean? augustinian?

Manifestarea acestei puteri iubitoare ?i punitive a lui Dumnezeu c?tre Prooroci, Apostoli ?i Sfin?i, [manifestare] pe care toate fiin?ele umane, f?r? excep?ie o vor vedea, fie ca lumin?, fie ca foc, aduce imediat în mintea noastr? diferen?a radical? dintre aceast? înv???tur? ?i cea a adep?ilor platoni?ti ai Fericitului Augustin: protestan?ii ?i romano-catolicii, care înva?? c? vederea fiin?ei [esen?ei] lui Dumnezeu implic? fericirea [extazul]. De asemenea, dezv?luie temelia fals? a dezbaterii din Occident despre har, libertate, merit, fapte bune, credin?? ?i predestinare condi?ionat? sau absolut?.

În toate sistemele franco-latinilor, romano-catolicilor ?i ale protestan?ilor, faptele bune, fie c? sunt vrednice de merit în sine sau vrednice de merit din cauza unui har irezistibil, premerg?tor, fie c? sunt indicii ale predestin?rii mântuitoare care le cauzeaz?, sunt mijloacele prin care credincio?ii dobândesc satisfac?ia dorin?elor lor ?i, de aici, neutralizarea lor prin vederea fiin?ei divine. Vederea fiin?ei divine este premiul sau meritul pentru faptele bune, sau rezultatul primei temelii a facult??ii ra?ionale în c?l?toria c?tre fericire. Totu?i, nu este considerat? drept o schimbare intern? a unei iubiri interesate de sine în iubire liber? de egoism, schimbare s?vâr?it? de harul dumnezeiesc. Din acest motiv, pedeapsa nu este limitat? la lipsirea unui om de posibilitatea viziunii/vederii ?i astfel, de fericire. Aceasta se afl? în opozi?ie cu înv???tura biblic? ?i patristic? conform c?reia, pedeapsa nu const? în privarea oamenilor de capacitatea de a vedea slava lui Dumnezeu, ci în e?ecul oamenilor de a conlucra cu harul lui Dumnezeu prin dobândirea iubirii neegoiste, cu ajutorul c?reia ei Îl v?d pe Dumnezeu ca foc ?i nu ca lumin?.

De vreme ce Augustin ?i francii care l-au urmat, credeau c? cei damna?i nu Îl v?d pe Dumnezeu, ei au interpretat material focul ve?nic din Sfânta Scriptur? ?i astfel, au fost atra?i în dogme supersti?ioase despre iad ?i focul din Purgatoriu, care au devenit atât de bine cunoscute prin lucr?rile lui Dante ?i John Milton. Drept o consecin?? a acestui lucru, franco-latinii, întocmai precum p?gânii, î?i imaginau lumea ca fiind tri-etajat?, fiind constituit? din raiul neschimb?tor al celor în extaz, p?mântul schimb?tor ca loc de încercare al oamenilor ?i lumea de jos schimb?toare, locul celor condamna?i sau al celor care sunt cur??i?i.

DESPRE ESHATON (ESHATOLOGIA)

Prima înviere, a doua înviere ?i Judecata par?ialã. Cei care au un loc la prima înviere vor participa, de asemenea, ?i la a doua înviere. Cei care sunt p?rta?i la prima moarte, vor muri de cea de-a doua, de asemenea. Prima moarte este lipsirea de harul lui Hristos, iar a doua moarte este învierea trupului de la sfâr?itul veacurilor la Judecat?, când cei care au fost neascult?tori fa?? de Hristos pân? în clipa mor?ii lor, vor vedea Slava lui Hristos ca foc ve?nic ?i ca întunericul cel mai din afar?.

Por?ile iadului nu biruiesc Biserica, fiindc? puterea diavolului a fost deja nimicit? prin prima înviere a sufletelor Drep?ilor ?i a celor care sunt des?vâr?i?i în Hristos, care la sfâr?itul veacurilor vor avea un loc la a doua înviere, i.e. a trupului, ?i vor vedea pe Hristos în slav? a?a cum Apostolii L-au v?zut la Schimbarea la Fa??.

Exist? o judecat? par?ial? între prima înviere ?i cea de-a doua, sau între prima moarte ?i cea de-a doua, la care: 1) Sfin?ii se bucur? de o pregustare a slavei lui Hristos ca lumin?, iar ca prieteni ai lui Hristos au îndr?zneal? înaintea lui Dumnezeu pentru fra?ii lor; 2) cei credincio?i care, în aceast? via??, nu au ajuns la îndumnezeire ci continu? preg?tirea lor duhovniceasc? pentru ziua Domnului, se bucur? de o pregustare a roadei viitoare a îndumnezeirii ?i se înveselesc pentru ea; 3) cei care au murit prima moarte ?tiu c? focul ve?nic va fi mereu pentru ei un foc, c?ci inimile lor s-au împietrit datorit? iubirii de sine ?i nu mai sunt capabili de des?vâr?ire spiritual? prin iubirea care nu caut? interesul personal ?i care constituie condi?ia principal? pentru vederea slavei lui Hristos ca lumin?.

Concep?iile franco-latine ?i cele patristice-ortodoxe despre sfâr?itul lumii. Toate cele spuse mai sus ar trebui s? arate de ce înv???turile tradi?iei franco-latine despre p?catul str?mo?esc ca vin? mo?tenit? de la Adam, sau imperativul satisfacerii Drept??ii divine prin Jertfa lui Hristos de pe Cruce, sau harul irezistibil ?i predestinarea absolut?, focul ?i iadul purgatorial, r?mân atât de str?ine Tradi?iei ortodoxe a P?rin?ilor greci ?i latini (cu excep?ia lui Augustin). În contrast cu tradi?ia augustinian? a franco-latinilor ?i protestan?ilor, P?rin?ii ortodoc?i subliniaz? faptul c? Dumnezeu nu a creat moartea, ci a îng?duit-o din iubire ?i compasiune, pentru ca r?ul ?i p?catul s? nu devin? ve?nice. Aceasta înseamn? în mod clar c? interpretarea P?rin?ilor greci despre oferirea Sângelui lui Hristos ca r?scump?rare pentru eliberarea celor ?inu?i în captivitate de diavol nu are nici o leg?tur? cu teoria lui Augustin despre drepturile diavolului asupra mor?ilor captivi, ?i nu ar putea în nici un mod s? fie considerat? ca etap? teologic? în dezvoltarea dogmei r?scump?r?rii ce are drept concluzie teoria lui Anselm despre satisfac?ie. O astfel de etap? este Augustin ?i nicidecum P?rin?ii greci, ale c?ror înv???turi sunt roada unei succesiuni fidele de p?strare ?i transmitere a Tezaurului de Credin??.

În concluzie, atragem aten?ia asupra faptului c? percep?ia franco-latinilor sau a lui Augustin, eviden?iat? atât de mult de protestan?i, cum c? Vechiul Testament reprezint? perioada Legii iar Noul Testament pe cea a harului, este absolut incorect?, de vreme ce, a?a cum am v?zut, ?i în Vechiul Testament exist?, de asemenea, Prieteni ai lui Dumnezeu, care au dobândit împ?carea prin Cuvântul neîntrupat, de?i por?ile iadului, adic? moartea, i-a înghi?it vremelnic. Legea, care este un pedagog temporar c?tre Hristos, exist? în Vechiul ?i în Noul Testament pentru robi ?i slujitori, dar, în ambele Testamente exist?, de asemenea, acei prieteni ai lui Dumnezeu care dep??esc duhovnice?te pedagogia Legii.

Pr. Ioannis Romanides – Dogmatica Patristic? Ortodox?. O expunere concis?, editura Ecclesiast, 2011, traducere de Drago? Dâsc?

 

 

Leave a Comment