Francisc de Assisi sau “mistica” inselata a Apusul catolic

din Sfantul Ignatie Briancianinov: Despre Inselare

[…] O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiti in sanul acesteia ca foarte mari sfinti – aceasta dupa caderea ei de la Biserica Rasari­teana si indepartarea Sfantului Duh de la ea – s-au rugat si au ajuns la vedenii, bineinteles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acesti paruti sfinti se aflau in cea mai cumplita inselare draceasca. Inse­larea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimo­nosita la eretici credinta dogmatica.

Purtarea nevoito­rilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intot­deauna “extatica” din pricina neobisnuitei lor infier­bantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla Ignatiu de Lola, intemeietorul Ordinului iezui­tilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lu­crarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii ome­nesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lu­crare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indrep­tare mincinoasa. Se stie ca adevaratilor sfinti ai lui Dumnezeu vedeniile li se daruiesc numai si numai prin bunavointa si lucrarea lui Dumnezeu, iar nu dupa voia omului si nu prin propriile lui sfortari – se daruiesc pe neasteptate, foarte arareori, cand este neaparata nevoie, potrivit minunatei iconomii a lui Dumnezeu, iar nu la intamplare (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul al 36-lea). Nevointa aspra a celor aflati in inselare se insoteste, de obicei, de o adanca stricaciune sufleteasca. Dupa aceasta se poate masura vapaia care ii mistuie pe cei inselati. In sprijinul celor spuse stau povestirile din istorie si marturia Parintilor. “Cel ce vede duhul ama­girii – in vedeniile care-i sunt infatisate”, a spus Preacuviosul Maxim Capsocalivitul, “foarte adesea este supus iutimii si maniei; buna-mireasma a smere­niei ori rugaciunii, ori lacrimii adevarate nu incape intr-ansul. Dimpotriva, unul ca acesta se lauda mereu cu virtutile sale, este plin de slava desarta si se deda intruna, fara frica, patimilor viclene (Convorbirea Prea­cuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Gri­gore Sinaitul, Filoc. rom., vol. 7). […]

Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de in­selare numita “parere” putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita “Urmarea lui Hristos”. Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste ma­sura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga po­cainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovni­ceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii.

In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. “Atunci cand Francisc a fost rapit la cer” spune scriitorul Vietii acestuia, “Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har – Francisc”. Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! […]

Comparatie între mistica lui Francisc de Assisi si cea a Sfântului Serafim de Sarov

În timpul rug?ciunii, înaintea mea s-au ivit dou? lumini deosebite – într-una l-am recunoscut pe Creator, în cealalt? m-am v?zut pe mine. (Francisc vorbind despre rug?ciunea sa)

El [nevoitorul Serghie] se gândea c? este asemenea unei lumân?ri si, cu cât se gândea mai mult la aceasta, cu atât simtea mai mult o sl?bire, o prefacere a luminii duhovnicesti a adev?rului în sinea sa. (L.N. Tolstoi, “P?rintele Serghie”)

Cei cu adev?rat cur?titi se v?d pe sine nevrednici de Dumnezeu. (Sf. Isaac Sirul)

 

Cercetând datele biografice ale lui Francisc din Assisi, un lucru vrednic de atentie legat de mistica acestui ascet romano-catolic este manifestarea stigmatelor pe trupul s?u. Romano-catolicii v?d aceast? manifestare aparte ca fiind pecetea Duhului Sfânt. În cazul lui Francisc, aceste stigmate au luat pe trupul s?u forma semnelor suferintelor lui Hristos.

Stigmatele lui Francisc nu reprezint? un fenomen rar printre nevoitorii din lumea romano-catolic?. În general, stigmatele par s? fie o tr?s?tur? a misticii romano-catolice, atât înainte de Francisc, cât si dup? el. De pild?, Peter Damian vorbeste despre un c?lug?r care avea pe trupul s?u o imagine a Sfintei Cruci. Cezar din Geisterbach povesteste despre un novice pe a c?rui frunte se putea vedea urma unui cruci. [1] De asemenea, exist? multe informatii care arat? c? dup? moartea lui Francisc au ap?rut mai mult stigmate care au fost cercetate de mai multi cercet?tori, în special în vremurile noastre. Potrivit spuselor lui V. Guerier, aceste fenomene arunc? ele însele o lumin? asupra originii lor. Multe au f?cut obiectul unei cercet?ri atente, fiind descrise în amanunt, asa cum este cazul Veronic?i Giuliani (1660-1727) care s-a aflat sub îngrijirea unui doctor; al Luisei Lato (1850-1883) descris de dr. Varleman, [2] si al Madelainei N. (1910) descris de Janat. [3]

În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie ar?tat c? Biserica romano-catolic? a ar?tat o mare cinstire fat? de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatific?rii au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovad? a sfinteniei. Acest lucru prezint? un interes deosebit pentru crestinii ortodocsi, dat fiind c? nu exist? nimic de felul acesta în vietile sfintilor Bisericii Ortodoxe – unul dintre acestia fiind si Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.

Trebuie ar?tat aici c? relat?rile istorice despre stigmatele lui Francisc nu ridic? nici un semn de îndoial? în lumea cercet?torilor. În aceast? privint?, se face trimitere la Sabbatier care a cercetat viata lui Francisc si îndeosebi stigmatele sale. Sabbatier a ajuns la concluzia c? stigmatele erau f?r? îndoial? adev?rate. Sabbatier a încercat s? g?seasc? o explicatie a stigmatelor în domeniul necercetat al patologiei psihice – undeva între psihologie si fiziologie. [4]

Înainte de a formula o explicatie a stigmatelor lui Francisc din punctul de vedere al misticii ortodoxe – scopul principal al acestei lucr?ri – vom cerceta stigmatele ca fenomen fiziologic, dat fiind c? aceast? abordare va contribui cu informatii importante la o ulterioar? apreciere ortodox? a misticii “sfântului” romano-catolic.

Guerier include în lucrarea sa despre Francisc constat?rile stiintifice ale lui G. Dumas, care a studiat procesul aparitiei stigmatelor din punct de vedere psiho-somatic. [5] Iat? mai jos concluziile la care a ajuns Dumas în leg?tur? cu stigmaticii:

1. Trebuie s? recunoastem sinceritatea stigmaticilor, precum si faptul c? stigmatele apar de la sine, adic? nu sunt r?ni auto-pricinuite în timp ce persoana se afl? într-o stare de inconstient?.

2. R?nile stigmaticilor sunt privite ca fenomene legate de sistemul circulator (vasele de sânge) si reprezint? efecte ale sugestiei mintale asupra digestiei, circulatiei sângelui si secretiei glandulare. Aceasta poate duce la r?ni la nivelul pielii.

3. R?nile stigmaticilor apar în timp ce ei sunt într-o stare extatic?, care apare atunci când cineva este cuprins de un anume fel de imagine pe care o contempl?, cedându-i controlul.

4. Stigmatele apar nu numai ca rezultat al închipuirii pasive a unei r?ni pe propriul trup, dar, potrivit m?rturiei acestora, si atunci când închipuirea este însotit? de lucrarea activ? a imaginii îns?si – cel mai adesea asemenea unei raze sau sulite ascutite care iese din rana contemplat? si care p?trunde în trupul stigmaticului. Deseori, aceasta se petrece treptat si nu de la prima vedenie, pân? într-acolo încât imaginea contemplat? în timpul r?pirii mistice dobândeste un control total asupra individului aflat în contemplatie.

Dumas a stabilit urm?toarele criterii generale pentru aparitia stigmatelor: toti stigmaticii sufer? o durere insuportabil? în p?rtile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele – urma unei cruci pe um?r, urme de spini pe cap sau, în cazul lui Francisc din Assisi, r?ni pe mâini, picioare si coast?. Al?turi de durere, ei simt o mare desf?tare la gândul c? sunt vrednici s? sufere împreun? cu Iisus, s? poarte, asa cum a f?cut El, p?cate de care nu sunt vinovati. [6] (Desigur, aceasta se leag? de dogma romano-catolic? a „satisfacerii divine”, înv?t?tur? str?in? Bisericii Ortodoxe.) [7]

Generaliz?rile lui Dumas sunt foarte interesante pentru c? implic? faptul c? în procesul aparitiei stigmatelor, separat de stare emotional? produs? (o în?ltare emotional? a inimii), un important rol este jucat si de a) un element mintal; b) o închipuire mintal? care implic? o suferint? aparte; c) auto-sugestie, cum ar fi o serie de impulsuri mintale si voite în sensul prelu?rii suferintelor prezentate în închipuire; d) sentimente fizice – durere si, în fine, e) aparitia semnelor (a r?nilor) – stigmatele.

Observatiile lui Dumas cuprind niste factori mai mult decât emotionali (pe care William James îi consider? a fi sursa misticismului) [8] care joac? un rol egal, dac? nu chiar mai mare în aparitia stigmatelor. Acestia pot fi ordonati astfel:

1. O intens? munc? de închipuire mintal?,

2. Sugestie,

3. Sentimente senzuale,

4. Manifest?ri fiziologice.

Semnificatia acestora o vom prezenta mai târziu.

Red?m mai jos o scurt? analiz? stiintific? privind stigmatele în general, cu date specifice legate de extazul si vedeniile Francisc, asa cum apar ele în lucrarea Fioretti, ceea ce ne va ajuta s? întelegem temeiul vedeniilor, precum si o descriere a fenomenului.

Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rug?ciuni. Este vorba de o rug?ciune puternic? prin care acesta cerea s? simt? si el patimile lui Hristos, în trupul si în sufletul s?u. În rug?ciunea sa, Francisc dorea s? aib? parte de acele suferinte nu numai în sufletul s?u, ci si în trupul s?u. Astfel, predându-se pe sine unei rug?ciuni extatice, el nu renunta la trup, ci chema asupra-i niste simt?minte p?mântesti, adic? trupesti – cu alte cuvinte o suferint? fizic?.

Rug?ciunea lui Francisc nu a r?mas f?r? r?spuns. Cronicile spun c? “Francisc s-a simtit cu totul transformat în Hristos”. Aceast? preschimbare nu era numai în duh, ci si în trup; nu numai la nivelul simt?mintelor duhovnicesti si psihologice, ci si la nivelul celor trupesti. Cum se petrecea de fapt vedenia?

Întâi de toate, într-un fel destul de neasteptat pentru el, Francisc v?zu ceva pe care l-a zugr?vit ca minunat: un serafim cu sase aripi, asemenea celui înf?tisat de Prorocul Isaia, coborându-se din cer la el. (Întâia parte a vedeniei). Apoi, dup? ce serafimul se apropie, Francisc, însetat dup? Iisus si simtindu-se “transformat în Hristos”, începu s?-l vad? pe Hristos în serafim, pironit pe o cruce. Potrivit cronicarului, “acest serafim veni asa de aproape de sfânt, încât Francisc putu z?ri deslusit pe serafim chipul Celui r?stignit”. (A doua parte a vedeniei). Francisc recunoscu chipul lui Hristos în serafim atunci când Acesta se coborî la el. [9] Atunci simti patimile lui Hristos pe trupul s?u, dorinta lui de a le simti fiind împlinit?. (A treia parte a vedeniei). Începur? apoi s? apar? stigmate pe trupul s?u. Se p?rea c? rug?ciunea lui înfocat? si st?ruitoare primea în cele din urm? r?spuns. (A patra parte a vedeniei).

Complexitatea uimitoare a vedeniei lui Francisc este ceva deosebit. Peste vedenia de început a serafimului care, aparent, se pogora din cer la Francisc, începe s? apar? o alt? imagine – cea dup? care înseta cel mai mult Francisc, anume imaginea lui Hristos cel r?stignit. Felul în care se desf?soar? aceste vedenii ne las? sentimentul c? cea dintâi vedenie (cea a serafimului), atât de brusc? si neasteptat?, dep?sea hotarele închipuirii lui Francisc care dorea s?-l vad? pe Hristos cel r?stignit si s? simt? p?timirile Lui. În felul acesta, putem întelege cum a reusit o conceptie atât de complex? – cuprinzând ambele vedenii, ambele chipuri, serafimul si Hristos – s?-si g?seasc? loc în starea de constient? a lui Francisc.

Experienta lui Francisc din Assisi este deosebit? si de un mare interes pentru crestinii ortodocsi, deoarece, asa cum am ar?tat mai sus, nu întâlnim nimic de felul acesta în traditia Bisericii Ortodoxe, cu lungul ei sir de nevoitori, si nici în istoria tr?irilor mistice. De fapt, toate lucrurile de care a avut parte Francisc prin stigmatele sale reprezint? chiar acele manifest?ri împotriva c?rora ne-au prevenit, în repetate rânduri, P?rintii Bisericii! […]

vezi continuarea AICI.

3 thoughts on “Francisc de Assisi sau “mistica” inselata a Apusul catolic

  1. Fara suparare vorbiti prostii ! Ganditi-va ca daca nu era un Sfant adevarat , Parintele Arsenie Boca nu-L picta la Biserica din Draganecu intre ceata de sfinti.
    Cu respect Francisc Mleziva.

  2. Parintele Arsenie Boca L-a pictat, la Draganescu, pe Iisus Hristos inviat, in scena Invierii, ca si cum ar fi transparent. Unii analisti au descoperit ca aceasta maniera, de pictare in 9 voaluri diafane a trupului lui Iisus Hristos corespunde conceptiei steineriene ( adica a lui Rudolf Steiner) despre suflet si trup.
    Arsenie Boca era, pare-se, un adept al lui Rudolf Steiner, asa cum reiese din episodul povestit de Paulin Lecca in ”Jurnal duhovnicesc”, in care un monah a fost trimis de Arsenie Boca sa duca un colet foarte secret catre alt monah. Pe drum, politia feroviara a facut o verificare a coletului si a descoperit ca inauntru era o carte de Rudolf Steiner. Deci este clar ca Arsenie Boca a fost un adept al acestui intemeietor de secta.
    In plus, reprezentarea lui Iisus Hristos cu trupul transparent, dupa Inviere, este ne-teologica, deoarece Iisus Hristos nu a fost o naluca, ci un om ca noi toti , trupul Lui nefiind transparent dupa Inviere. Ca dovada stau relatarile din Evanghelii, in care se spune ca Femeile Mironosite L-au confundat pe Hristos cu gradinarul, sau relatarea ucenicilor pe drumul spre Emaus, sau faptul ca Iisus a mancat, dupa Inviere, un peste fript si un fagure de miere, etc.
    Trupul Domnului nu este transparent. Iisus Hristos nu este o naluca. Invierea lui este cea a trupului, cu care vom invia cu totii, dupa Judecata de Apoi. In asta sta bucuria noastra, de crestini, ca vom invia.

  3. @Andreea

    Cite?te ce spune teologul Dumitru St?niloae despre Învierea Domnului

    Invierea lui Hristos si invierea noastra in El

    „Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El.

    La invierea cu trupurile vor fi dusi, la sfarsitul chipului actual al lumii si cei ce nu au lucrat deloc la pregatirea lor, pentru un trup deplin transparent si care, deci, n-au trecut cu sufletul prin moarte la o treapta mai luminoasa. Caci si aceia vor ajunge la o eternitate a lor cu trupul, fiindca Hristos, inviind, a eternizat identitatea tuturor oamenilor creati de Dumnezeu in intregimea lor sufletesc-trupeasca. Dar trupurile acelora vor avea o opacitate dusa la extrem si chinurile de patimi imposibil de satisfacut, in asa fel ca nu va mai fi in ei nici o miscare de spiritualizare a lor, datorita extremei slabiciuni la care a ajuns spiritul lor. Opacitatea in care vor fi incremeniti va fi o rigiditate chinuitoare in rau, echivalenta cu extrema neputinta spirituala a comunicarii. Aceasta, nelasand sa se vada din sufletul lor nici o miscare spre bine, spre lumina, nici pentru ei, nici pentru allii, nu le va permite nici o deschidere. Deosebiti de ei vor fi cei ce s-au pregatit insuficient pentru transparenta invierii. Desi sufletele lor trec dupa moarte intr-o stare oarecum intunecoasa, vor putea fi ajutati pentru o inviere fericita de rugaciunile altora.

    Omul nu e om cu adevarat fara trup. Dumnzeu a voit sa se faca transparent pe Sine si spiritul omului si prin materie. De aceea a creat pe om cu trup. Numai prin trup spiritul lui se comunica in intregime. Intelegerea de catre om a nesfarsitelor nuante ale existentei nesfarsit de variate, bucuria Lui deosebita de fiecare om, bunatatea de toate felurile manifestata in tot felul de acte, toate potentate de puterile corespunzatoare ale lui Dumnezeu, lucratoare in om, iau aspecte de frumuseti negraite, aratandu-se prin ochii trupului, prin dulceata glasului, prin toata delicatetea si curatia felei. Dar aceasta inseamna o transparenta a trupului dusa pana la un grad care face imposibila contestarea realitalii spiritului.”

    „Pentru refacerea trupului ca mediu transparent al spiritului si al Absolutului personal, S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, suprema Existenla spirituala S-a adus jertfa si a inviat ca om, pentru a face pe toti oamenii care se unesc cu El prin credinta sa recastige prin puterea spiritului reintarit in ei de prezenta lui Hristos, trupurile in starea de suprema si vesnica transparenta. Dar cei ce nu fac si din partea lor eforturi in aceasta directie vor invia cu trupurile stapanite si cu fetele uratite de patimi.

    Invierea lui Hristos n-a fost deci o readucere a trupului Sau la starea dinainte de moarte, caci aceasta L-ar fi tinut iarasi supus stricaciunii (coruperii) si mortii. Dar n-a putut fi nici formarea unui trup cu totul strain de cel dinainte de moarte. Ci a fost o readucere la viata a trupului Sau dinainte de moarte, dar spiritualizat la maximum, patruns desavarsit de armonia si comunicativitatea spiritului unit cu Dumnezeu. Trupul lui Hristos pastra urmele cuielor. Prin el aparea viata sufletului Sau propriu, imprimata de gandurile si faptele Lui generoase si mantuitoare, purtat de extrem de luminosul sau ipostas divin. Apostolii au cunoscut in trupul lui Hristos cel inviat, trupul Lui dinainte de moarte, dar ridicat la cea mai luminoasa slava, transparenta si frumusete duhovniceasca.

    Datorita starii lui in duhovnicite, era un trup total transparent pentru sufletul si dumnezeirea Sa si deci cei ce-I vedeau isi dadeau seama de prezenta dumnezeirii in el. Era un trup eliberat de orice dependenta de conditiile vietii in lume. Participa deplin la viata Absolutului personal. Era prin aceasta un trup luminat de slava Absolutului. Era un trup al libertatii desavarsite si un transparent neumbrit al ratiunii, al inlelegerii si al simtirilor curate. Prin el nu se vede decat lumina. Deci, un trup care nu mai era supus necesitatilor comune cu cele ale animalelor. In acest fel de trup se va imbraca fiecare om iubitor de Hristos la inviere, dar pastrand notele lui personale si tot ce s-a imprimat in el prin faptele si gandurile lui cele bune din timpul vietii pamantesti. Aceasta e slava pe care o vede Sfantul Apostol Pavel cand spune: ,,Asteptam ca Mantuitor pe Iisus Hristos, care va preface chipul trupului nostru, dupa chipul trupului slavei Lui” (Filip III, 20).E aceeasi slava in care s-a imbracat trupul inviat al Domnului, care e atat de coplesit de Duhul, incat se poate spune ca Domnul cel inviat e Duhul. Iar aceasta inseamna ca trupul Lui are desavarsita libertate. Sfantul Apostol Pavel spune aceasta prin cuvintele: „Domnul este Duh. Si unde este Duhul Domnului acolo este libertatea. Iar noi toti privind ca in oglinda, cu fata descoperita, slava Domnului, ne prefacem in acelasi chip din slava in slava ca la Duhul Domnului” (II Cor. III, 18).

    Trupul inviat va fi in starea spre care a fost creat trupul, prin ridicarea la participarea deplina la Absolut, prin „trecerea” lui la viata total libera a Absolutului, trecere numita in evreieste „Paste”. Invierea lui Hristos e „Pastele” Lui si temelia „Pastelui” nostru al tuturor.

    Despre caracterul duhovnicesc si, de aceea, plin de slava sau de lumina al trupului inviat al lui Hristos vorbeste Sfantul Apostol Pavel si cand declara ca invierea va face si trupurile noastre trupuri duhovnicesti, nestricacioase si pline de slava: „Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urma (Hristos) cu Duh de viata datator”. De aceea si trupul nostru „se seamana intru stricaciune, invie intru nestricaciune; se seamana intru necinste, invie intru slava … Se seamana trup natural, invie trup duhovnicesc” (1 Cor. XV, 45) .”

    „Sfantul Grigorie Palama exprima acestea declarand ca Fiul trebuie sa Se inalte ca om la Tatal, pentru ca sa trimita pe Duhul chiar de la sanul Tatalui de unde purcede, afirmatie intemeiata pe cuvantul din Evanghelia lui Ioan: “Cand va veni Mangaietorul, pe Care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine” (In. 15, 26).215 Declaratia Sfantului Grigorie Palama trebuie inteleasa in sensul ca numai cand Hristos, Inaltandu-Se la Tatal ca om, Se umple in trupul Sau de Duhul Sfant, ca si Tatal, sau ca si El Insusi ca Dumnezeu, din trupul Sau desavasit pnevmatizat poate iradia plinatatea Duhului, intrucat trupul Lui insusi nu mai poate aparea in mod vizibil, dar patrunde prin Duhul in inimile celor ce cred in El. Acelasi lucru il spune si Sfantul Ioan Gura de Aur: “Caci firea noastra s-a urcat inainte cu zece zile pe tronul imparatesc si Duhul Sfant a coborat azi la firea noastra. A urcat Domnul paga noastra si a coborat Duhul Sfant… Voind sa arate ca a impacat pe Tatal cu firea noastra, I-a trimis indata darurile impacarii. Noi am trimis credinta (in Persoana lui Hristos ca om, n.n.), si am primit darurile, I-am trimis ascultarea si am primit dreptatea.”

    Adica am intrat prin Fiul ca om in intimitatea iubirii infinite a lui Dumnezeu si aceasta infinitate a iubirii dumnezeiesti iradiaza asupra noastra si in noi prin Persoana Duhului, dar fara ca Fiul si simtirea Lui filiala fata de Tatal sa ramana departe de noi. Darurile trimise nu sunt exterioare trupului Domnului, ci vin din plinatatea la care S-a ridicat prin moarte si inviere. Duhul ne vine ca purtator al infinitatii iubirii Tatalui fata de Fiul Sau, caci aceasta nfinitate ne imbratiseaza prin Fiul si pe noi si ni se comunica si noua prin transparenta Fiului.

    In transparenta Fiului se arata nu numai noua dumnezeirea Tatalui si iubirea Lui, ci se arata si Tatalui persoanele omenesti, care cred in Hristos si se deschid Tatalui, in El. Fara indoiala, Duhul Sfant care face prezenta lui Hristos in noi mai eficienta prin lucrarea Lui mai simtita iese pe primul plan pentru simtirea noastra, dar iese pe primul plan ca sa ne faca mai simtita prezenta lui Hristos. Cand lumina soarelui, strabatand prin nori, iese pe primul plan, nu iese numai pentru sine, ci ca sa ne faca mai clare lucrurile vazute. Pe langa aceea, la baza lucrarii Duhului mai simtite de noi, sta mai departe Hristos. Duhul vine in noi prin transparenta trupului lui Hristos. Prin aceasta transparenta a intrat in comunicare cu noi infinitatea activa a iubirii lui Hristos. “El dintr-al Meu va lua” (In. 16, 14), a spus Hristos; va lua nu dintr-un Hristos ramas departe si pasiv, nu dintr-un depozit impersonal adunat de Hristos, ci din Hristos care continua sa fie activ, impreuna activ cu Duhul Sfant, aducandu-ne puterile dumnezeiesti prin trupul transparent al lui Hristos, intrucat aceste puteri nu mai sunt impiedicate sa ni se comunice, printr-un trup nedeplin transparent, ca cel dinainte de Inviere.

    Duhul Sfant iese pe primul plan al lucrarii pentru sensibilizarea noastra si intrucat in trupul lui Hristos deplin pnevmatizat Duhul Sfant Se afla ca persoana plina de initiativa iubitoare, asa cum Se afla in Hristos ca Dumnezeu din vesnicie. Dar prin aceasta initiativa a Sa ca persoana ne face mai evident si pe Hristos ca persoana, deci plin de initiativa si de putere. Astfel, Duhul ce ni Se comunica din Hristos ca persoana face in acelasi timp deplin evident pe Hristos ca persoana, si ne face comunicabila cu mult mai accentuat puterea lui Hristos Insusi. Acum Duhul Sfant ne patrunde cu prezenta Lui integrala, datorita faptului ca trupul omenesc al Domnului, inel din umanitatea noastra, s-a facut deplin transparent pentru infinitatea dumnezeiasca indreptata spre noi. „ (Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru St?niloae)

Leave a Comment