Un documentar socant despre diluarea oricaror repere crestine in catolicismul contemporant in ceea ce priveste raportarea la paganism, dar nu numai.
ECUMENISM
Vezi mai multe video Diverse »
Claudiu TARZIU
Miercuri, 21 noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara), Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica.
Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel Barbu – profesor la Universitatea Bucureşti, Petre Guran – istoric al religiilor, Remus Radulescu – jurnalist la Radio România, Mirela Corlatan – jurnalist la “Cotidianul” si Corvin Ariciuc – jurnalist la “Adevărul”. Dar dupa expunerile facute de Daniel Barbu si Petre Guran au putut interveni in discutie toti cei prezenti, intre care Razvan Codrescu, Razvan Bucuroiu (“Lumea credintei” si presedinte AZEC), Gelu Trandafir (“România Libera”), George Damian (“Ziua”), Bogdan Teleanu (Biroul de presa al Patriarhiei Române), Mirel Banica (sociolog al religiilor si publicist la “Dilema veche”).
Intrunirea, moderata de Marius Vasileanu, si-a propus sa lamureasca felul in care a fost reflectat evenimentul semnarii Acordului de la Ravenna si motivatiile acestei reflectari. S-a discutat insa mai mult despre continutul documentului.
Declaraţie de presă a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist acordată agenţiilor de presă Rompres şi Mediafax în salonul oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, înainte de plecarea într-o vizită oficială la Praga, în legătură cu documentul intitulat „Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei de credinţă al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei” dat publicităţii de Biserica Romano-Catolică la 10 iulie 2007.
Patriarhul Teoctist speră ca Biserica Catolică să revină asupra afirmaţiilor recente, potrivit cărora ar fi „unica şi adevărata Biserică a lui Cristos”, pentru a nu periclita relaţiile dintre cele două Biserici, în caz contrar o cale de dialog fiind „greu de găsit”. „Credem că documentul original – pentru că acum ştim din ce s-a publicat în presă – când va fi expus şi comentat de congregaţia respectivă, poate va aduce alte posibilităţi, alte căi de comunicare, pentru ca să nu se zdrobească atât de brutal o activitate (dialog – n.r.) de atâtea decenii”, a declarat, joi, patriarhul Teoctist, înaintea vizitei în Cehia. Totodată, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a arătat surprins de noua poziţie a Bisericii Catolice, în condiţiile în care, în vremea Papei Ioan Paul al II-lea, dialogul teologic cunoscuse progrese evidente.
Patriarhul a apreciat că prelaţii BOR se aşteptau ca urmaşul Papei Ioan Paul al II –lea să continue lucrările acestuia, exprimându-şi însă convingerea că Vaticanul va veni cu argumente care să salveze situaţia creată prin prezentarea documentului intern referitor la poziţionarea Bisericii Catolice faţă de celelalte confesiuni.
„Am rămas de-a dreptul uimiţi de o asemenea declaraţie, care învrăjbeşte întreaga creştinătate. Acest lucru nu-L bucură pe Dumnezeu Care este Părintele nostru. Poate se vor ivi raze ale raţiunilor şi ale scrierilor fraţilor din celelalte Biserici, pentru a găsi totuşi soluţii şi a nu cădea în haos. Deocamdată, este greu de găsit o cale pentru continuarea dialogului cu Biserica Catolică de vreme ce chiar nu ne recunoaşte ca Biserică, ci doar ca pe ceva particular. O lume întreagă, occidentală – fie că sunt romano-catolici, protestanţi, anglicani – sau noi ortodocşii, ne-am angajat, prin cei mai străluciţi teologi, pentru a netezi calea de apropiere şi unitate sfântă”, a explicat patriarhul Teoctist. Totodată, conducătorul BOR a avertizat că declaraţiile Bisericii Catolice vor provoca tulburări, astfel că vor îngreuna continuarea dialogului teologic. „Lucrul acesta ne deranjează, pentru că vor fi tulburări chiar în sânul tuturor Bisericilor. Cele care încă nu erau convinse de foloasele dialogului, acum vor avea posibilitatea să se bucure. Lucrul acesta nu este îmbucurător pentru nimeni”, a declarat PF Teoctist, adăugând că „lumea laică este inspirată de unitate şi de frăţietate”.
Întrebat dacă dialogul între cele două Biserici este compromis, patriarhul Teoctist a apreciat că, dată fiind „duritatea” declaraţiei, acesta va continua cu dificultate.
Marturia unui fost preot care 20 de ani a fost activ in activitati ecumeniste in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor
“Modus operandi al ecumenismului este sa ne convinga mai intai ca putem toti trai in aceeasi familie (oikos) dar fiecare sa avem camerele noastre separate. Ni se spune ca astfel ne vom putea intelege cu totii si vom dialoga si vom fi deschisi unii la alti, ceea ce este cu siguranta ceea ce Hristos vrea si este un lucru frumos de facut. Nu s-a rugat El ca toti sa fie una? Fiind in camere separate, ne putem toti pastra obiceiurile noastre ciudate de ritual si de manifestare a credintei, pastrandu-ne astfel identitatea si aratand lumii ca Dumnezeu nu este asa de rau si ca religia este un lucru bun in cele din urma. In plus, ce rau poate sa faca doar faptul ca vorbim intre noi?
Suna frumos, nu-i asa?
Bineinteles, fiind toti in aceeasi familie, inseamna ca o credinta este la fel de valida ca si urmatoarea, deoarece toti locuim in aceeasi casa. Caditul din cadelnita este la fel ca si batutul la toba, asa cum psalmodia troparului este la fel ca si balbaiala in duh (n.t. – probabil autorul se refera la vorbitul in limbi al penticostalilor, care se cred sub influenta Duhului Sfant atunci cand se manifesta asemenea indracitilor care mormaie, zbiara si scot sunete ciudate si stridente care nu pot fi intelese). Fiecare are un specific al manifestarii dar in fapt, “toti il cautam pe Dumnezeu”.
Multi ortodocsi bine-intentionati cred ca prin participarea in aceasta familie, chiar doar daca ei cred ca doar inchiriaza o camera, vor aduce pe toti sa vada adevarul Ortodoxiei. In realitate, prezenta lor ii face pe ceilalti membri ai casei sa simta ca ortodoxia este doar un alt membru al Oastei Domnului, deoarece (credeti-ma) cartile au fost aruncate si termenii dialogului sunt deja stabiliti. [...]
Bineinteles, nimeni nu ar trebui sa fie prostit. Ecumenistii nu vor fi multumiti pentru totdeauna cu “zidurile care ne despart”. De ce sa traim in camere separate? Sa incepem sa vorbim despre ce avem in comun, in loc de ceea ce nu avem, si in curand toti peretii vor cadea si noi vom trai fericiti intr-o singura mare camera. Si de acum, nu ar trebui sa ne mai numim Consiliul Mondial al Bisericilor (sic), ci ar trebui sa ne numim Consiliul Mondial al Religiilor (OH, nu stiam ca si hindusii sunt parte din familie … lor cine le-a dat drumul? [...])
Ar trebui sa ne dam seama ca Consiliul Mondial al Bisericilor nu propune o cu o structura de biserica mondiala, asa ca toti cei preocupati de juristictia si parohia lor pot sa se relaxeze. Nimeni nu ne va lua ograda sau puterea politica sau venitul deoarece CMB stie ca ar fi un adevarat razboi daca ne-ar ameninta puterea noastra. Compromisurile in credinta sunt un lucru mult mai usor de realizat. Astfel, mai degraba ne duc incet catre o religie mondiala de recunoasteri mutuale in loc de o singura biserica mondiala, si face concesii pentru manifestarile eclesiologice ale slabiciunii noastre omenesti, pe care oricum “le vom depasi intr-o zi”.
Si asa sta treaba. Miscarea ecumenista este minimalista: “Haideti sa ne oprim la adevarul cu care suntem toti de acord”. Ortodoxia este MAXIMALISTA – totul conteaza. Si de aceea cele doua niciodata nu se vor amesteca. Ne vom obisnui cu asta. Intr-o atmosfera pluralista incarcata cu expresii capcana gen “frati”, “iubire”, “impreuna”, “dialog” etc vom fi pentru todeauna niste paria. [...]
Pr. John
PS: In fuga dupa imbratisare sa nu uitam de mica adunarea a papei de la Assisis cu cativa ani in urma. Orice am crede noi despre Francisc, probabil ca s-a rasucit in mormant cand i-au cantat Budistii in coarne. Ma intreb daca a observat cineva ca la scurt timp dupa asta, catedrala din Assisis a fost aproape distrusa (n.t. la un cutremur in 1997). La fel si cu cativa ani in urma, cand Angliganii au pus episcop pe David Jenkins – un agnosic si ultraliberal (n.t. care a marturisiti ca el nu crede in invierea fizica a lui Hristos sau in nasterea din Fecioara. De asemenea, Jenkins a fost primul episcop anglican care a “binecuvantat” o castorie intre homosexualilor, dintre care unul era vicar). La trei zile dupa ce a fost numit episcop, fulgerul a lovit Catedrala “York Minster” (n.t. sediul Arhiepiscopiei de York, a doua in conducerea Bisericii Angliei) Hmmmmm, oare este vreun semn pe undeva pe-aici? NAH!!!! (n.t: vezi si Incidentul neasteptat la Saptamana de Rugaciune Ecumenista)
TRADUCERE: Gigel Chiazna
SURSA: Biserica Rusa Sf. Nicolae – Dallas – Texas
Moscova – Interfax, 22 Martie 2007
Biserica Ortodoxa Rusa nu este de acord cu opinia Cardinalului Vienei Christoph Schonborn referitoare la diferentele teologice.
“Numeroasele dezbateri teologice ale ultimelor decenii au aratat ca Bisericile Ortodoxa si Catolica cred la fel in ceea ce priveste aproape fiecare problematica teologica”, a spus Arhiepiscopul Vienei intr-un interviu publicat de ziarul Trud.
Cardinalul a spus ca diferenta majora a constituit-o viziunea asupa locului Papei de la Roma in ierarhia Crestinismului.
“Aceasta opinie este foarte intalnita in randurile clericilor catolici de rang inalt. Am putea-o numi triumfanta” a spus Pr. Igor Vyzhanov, seful Secretariatului de Relatii Externe din cadrul Departamentului Patriarhatului Moscovei pentru Relatii Inter-Crestine.
Evaluarea diferentelor teologice dintre ortodocsi si catolici este prerogativa comisiilor teologice internationale care a fost lansata in perioada sfarsitului anilor 70 si inceputul anilor 80 a spus acesta …
“Activitatea acestei comisii arata ca exista probleme pe marginea carora trebuie s adiscutam. Problema nu trebuie inteleasa gresit. Sunt diferente care izvorasc din cei mai mult de 1000 de ani de existente separate” a spus acesta.
Contrar cu opinia catolica cum ca aproape nu exista diferente teologice cu Biserica Ortodoxa, “aproape toti clericii ortodocsi in Rusia, Grecia si alte tari ortodoxe cred ca aceste diferente exista”, a spus acesta.
Sursa: Interfax
Memento: Diferente intre Ortodoxie si Catolicism
Decembrie 2006
Sfintitilor Egumeni si Sfintitilor Proistameni ai celor Douăzeci Sfinte Mănăstiri din Sfânta Chinotită a Sfântului Munte al Athonului
Sfintiti Egumeni si Sfintiti Părinti, blagosloviti!
Dorim să ne arătam la această vreme adânca îngrijorare si tristete pentru tot ceea ce se petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie: lucruri care nimicesc învătăturilor Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Părinti si potrivnice tuturor sfintelor canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice si locale. Ne întrebăm dacă s-a adunat cumva vreun sinod ecumenic care să desfiinteze canoanele ce opresc rugăciunea în comun cu ereticii, sau dacă cumva Papa s-a pocăit si s-a lepădat de ereziile Filioque-ului, primatului, infailibilitătii, azimilor, focului curătitor [purgatoriul, n.tr.], harului creat, a imaculatei conceptii a Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu, si atâtea altele, ce au fost în marea lor parte osândite si anatematizate de nenumărate ori de Sinoadele Ortodoxe si de toti Sfintii Părinti.
Cerul s-a mâniat si Sfintii Părintii s-au prea-întristat văzând si auzind cele petrecute în Fanar [1], de praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 Noiembrie, anul acesta [2006]: lucruri nemaiîntâlnite si nemaiauzite în două mii de ani de istorie a Bisericii: “Cumplita nesocotire a învătăturilor Părintilor, dispretuirea predaniilor apostolesti, aducerea noutătilor în biserici de către înnoitorii zilelor noastre”, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare despre niste întâmplări asemănătoare din zilele sale.
Toate s-au petrecut, literalmente, cu susul în jos. În loc ca ereticul Papă să fie asezat în spate, asa cum vedem că sunt zugrăviti ereticii în icoanele Sfintelor Sinoade, si să fie îndepărtat de Dumnezeiasca Liturghie, asa cum cere porunca liturgică “Usile, usile, întru întelepciune să luăm aminte”, noi l-am pus pe un tron înalt, pe care a sezut purtând omoforul; diaconii ortodocsi l-au cădit, iar Patriarhul a schimbat cu el sărutarea liturgică la “Să ne iubim unii pe altii”; apoi [Papa] a rostit, ca un proestos, “Tatăl nostru”, în vreme ce grupul sfintitilor psalti i-a cântat “Întru multi ani” si un tropar anume alcătuit de un imnograf athonit – Doamne, miluieste! – dacă, bineînteles, acest lucru anuntat de ziaristi este adevărat [2]; i s-a îngăduit să dea adunării binecuvântarea sa, sau, mai curând, nebunia sa, cum spun sfintele canoane.
Am îngăduit Bisericii luptătoare de pe pământ să se despartă de Biserica biruitoare a Sfintilor din ceruri si să se unească cu bisericile si adunările viclenilor eretici. Am defăimat toti sfintii mucenici si mărturisitori ce au luptat până la sânge împotriva ereziilor, căci arătăm lupta, mucenicia si mărturisirea lor ca fiind nefolositoare si fără nici un rost. Oare fericitii Părinti ai Sfântului Munte ce au mucenicit sub [Patriarhul Ioan] Vekkos [3] pentru că nu au vrut să-l primească si să-l pomenească pe Papă la Liturghie nu plâng, văzându-ne că nu numai respingem pilda lor prin tăcerea noastră, ci facem chiar dimpotrivă? Pentru ce, dar, au mucenicit toti mucenicii de până acum, pentru ce au stat neclintiti mărturisitorii în credinta lor?
Cunoasteti, cinstiti părinti, mai bine decât noi, toate faptele, declaratiile si hotărârile antiortodoxe si hulitoare ale Patriarhului Ecumenic si ale altor întâi-stătători si episcopi, care propovăduiesc cu glas tare si vădit – cu capul descoperit – [4] primirea si învătătura panereziei ecumenismului, cea mai mare erezie ecleziologică din toate veacurile. Această învătătură eretică tăgăduieste unicitatea Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici si o pune pe acelasi plan cu ereziile, acceptând că tainele ereticilor au si împărtăsesc har sfintitor si mântuitor. În afară de recunoasterea botezului următorilor Papei si lutheranilor, [există relatări că] ne împărtăsim din acelasi potir cu monofizitii si, de multe ori, si cu papistii în Ciclade [5] si în diasporă.
Ne-am dat acum seama, cu mare tristete, că ocârmuirea duhovnicească a Sfântului Munte din ultimii ani nu a întâmpinat cu tărie si bărbătie mărturisitoare aceste semne vădite de apostazie, asa cum au făcut-o părintii athoniti de mai demult. Patriarhul a cumpănit răspunsurile noastre si, fiindcă au fost făcute fără tragere de inimă, iar de multe ori nici nu au existat, a purces fără vreo opreliste spre unirea cu Papa, care nu s-a pocăit si stăruieste în ereziile sale. Ne-a cumpănit, de asemenea, si a fost deosebit de bucuros cu prilejul ultimei sale vizite în Sfântul Munte, pentru că a izbutit să dea impresia că a venit să primească încuviintarea si binecuvântarea athonitilor pentru toate cele ce hotărâse să le facă cu Papa, câteva zile mai apoi.
Noi, smeritii ieromonahi si monahi, vă mărturisim că ne-am smintit de tăcerea si pasivitatea autoritătilor duhovnicesti ale Sfântului Munte, si, împreună cu noi, la fel au simtit credinciosii din Grecia si toti ortodocsii din lumea întreagă. Toti asteaptă să audă glasul Sfântului Munte.
De la voi, cei mai învătati si mai întelepti decât noi, am învătat că atunci când credinta este în primejdie, vom da socoteală dacă tăcem si dăm înapoi, după cum zice Sfântul Theodor Studitul. Monahul, îndeosebi, nu trebuie să îngăduie nici cea mai mică inovatie în privinta credintei, potrivit aceluiasi Sfânt Părinte, mare călăuzitor si organizator al vietii monahale, si Staret al nostru, al tuturor. El nu s-a temut de amenintările si prigoanele iconoclastilor, împărati si patriarhi, ci chiar în Constantinopol, între zidurile Sfintei si Marii Mănăstir a Studionului, a organizat o procesiune de mie de monahi purtând făclii si tinând în mâini sfintele icoane ce fuseseră interzise.
Sfintii Savva cel Sfintit si Theodosie Chinovitul, acesti mari îndrumători ai monahilor, au adunat la Ierusalim zece mii de monahi din Palestina, cu mult înainte, si au scăpat Ortodoxia de erezia monothelită.
Cine va scăpa astăzi Biserica de panerezia Ecumenismului si de înselarea Papismului? Scrisorile de protest trimise din vreme în vreme de Sfânta Chinotită nu au avut nici un rezultat.
Nu mai e vreme pentru cuvinte. E vremea să facem ceva.
Noi, neînvătatii si păcătosii, nu vrem să vă învătăm pe voi, nici să ne înfătisăm ca mărturisitori. Vrem doar să ne usurăm constiinta de monahi si de ortodocsi; vrem să-i cinstim pe sfintii mucenici si mărturisitori, îndeosebi pe cei muceniciti de Vekkos. Vrem să cinstim si să urmăm purtarea lor, nu să ne dăm înapoi si să punem mănăstirile si obstile noastre mai presus de neprihănirea credintei, mai presus de Dumnezeu si de adevăr.
Credem că după atâtea proteste si cereri scrise si prin viu grai, după atâtea retractări, schimbări de pozitie si compromisuri, singurul lucru care îi va bucura pe ortodocsi si îi va rusina pe rău-credinciosi este încetarea pomenirii numelui Patriarhului la slujbe [6], si nu numai aceasta, ci si încetarea pomenirii la toate slujbele a numelor tuturor episcopilor care-l încuviintează pe Patriarh sau rămân tăcuti, oriunde s-ar afla.
Adunati-vă laolaltă, sfintiti Părinti, monahi din toate mănăstirile, schiturile si chiliile, într-o adunare luptătoare a-tot-monahală – fie că sunteti în Sfântul Munte, fie în afara sa – si dărâmati stâlpii ereziei, papismului si ecumenismului. Duceti lupta cea bună a credintei. De nu o veti face, noi vom alege să facem cele plăcute lui Dumnezeu, nu cele plăcute oamenilor.
Dumnezeu să ne lumineze pe toti; Preasfânta Născătoare-de-Dumnezeu să acopere si să binecuvinteze Grădina ei, si să ocrotească Biserica Ortodoxă de cei ce o defaimă pe Maica Domnului si de ereticii ce luptă împotriva Sfintilor, precum si de păstorii slabi care lasă turma fără ocrotire înaintea năvălirilor lupilor.
În cele din urmă, cerându-vă blagoslovenia, încheiem cu cinstire,
Ieromonahul Efrem, fost egumen, Staret al Schitului Apostolului Andrei ["Serrai", Sfânta Mănăstire Vatopedi] si obstea dimpreună cu mine.
Gheronda Evstratie Ieromonahul, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Pimen Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Gheronda Vasilie Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Gheronda Vissarion Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Zografu
Nicodim Monahul (Vilalis), Sfânta Chilie “a Întâmpinării” din Kapsala
Artemie Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Ilarion Ieromonahul, Mănăstirea Marea Lavră
Paisie Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Savva Monahul, Mănăstirea Marea Lavră
Hariton Ierodiaconul, Mănăstirea Marea Lavră
Hariton Monahul, Karulia, Mănăstirea Marea Lavră
Athanasie Monahul, Karulia, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Vlasie Monahul, Kserokalivo Viglas, Mănăstirea Marea Lavră
Acachie Monahul, Sfânta Kathisma a Sfintei Treimi (Kir Isaia), Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Isaia Monahul, Chilia Nasterii Născătoarei-de-Dumnezeu, Mănăstirea Marea Lavră
Heruvim Monahul, Sfântul lăcas al Arhanghelilor, Mănăstirea Marea Lavră
Damaschin Ieromonahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Nectarie Monahul, Chilia Sfintei Treimi din Karies, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Theolipt Monahul si părintii dimpreună cu dânsul, Chilia Sfântului Înainte-mergător, Schitul Sf. Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gavriil Ieromonahul, Sfânta Chilie a Sf. Gheorghe (Kartunatsion), Sfântul Schit al Sf. Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Ieromonah Hrisostom Kartsonas, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Cosma Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Dimitrie, Schitul Sfintei Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Panteleimon Monahul, Sfânta Chilie a Sf. Panteleimon, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Sofronie Monahul, Sfânta Colibă a Intrării Născătoarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Parthenie Monahul, Sfânta Colibă a Intrării Născătoarei-de-Dumnezeu, Sfântul Schit al Sfintei Treimi, Mănăstirea Marea Lavră
Athanasie Monahul, din Vuleutiria, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Serafim Ieromonahul, Chilia Tuturor Sfintilor, Schitul Sfintei Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Daniil Monahul, Sfânta Anna, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Gherasim Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Gheorghe, Katunakia, Mănăstirea Marea Lavră
Gheronda Venedict Ieromonahul, Chilia Sf. Constantin si Elena, Mănăstirea Vatopedi
Paisie Monahul, Chilia Arhanghelilor (Savvaion), Karies, Mănăstirea Hilandar
Siluan Monahul, Sfânta Colibă a Sf. Nicolae, Nea Sketi, Mănăstirea Sf. Pavel
Gavriil Monahul, Chilia Kutlumusiu a Sf. Hristodul
Dosithei Monahul, Kathisma Mănăstirii Kutlumusiu
Gheronda Nectarie Monahul, Sfânta Colibă a Sfintei Treimi, Schit al Mănăstirii Kutlumusiu
Paisie Monahul, Chilia Sfintei Varvara, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Moisi Monahul, Chilia Sf. Ioan Gură-de-Aur, Schitul Sf. Panteleimon, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Avraam Ieromonahul, Sfânta Colibă a Sf. Gherasim Kefalinias, Schitul Sf. Panteleimon, Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Spiridon Monahul, Chilia Sf. Nicolae, Mănăstirea Kutlumusiu
Theodul Monahul, fost la Mănăstirea Kutlumusiu
Gheronda Hrisostom Ieromonahul, Chilia Sf. Spiridon din Kerkira, Mănăstirea Kutlumusiu
Ilarion Monahul, Sfântul lăcas al Mănăstirii Dohiariu (regiunea Platon)
Gheronda Nicodim Monahul, Chilia Sf. Nectarie Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gavriil Ieromonahul, Chilia Maicii Domnului “Degrab ascultătoarea”, Mănăstirea Pantokrator
Isaac Monahul, Chilia Nasterii Maicii Domnului, Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Athanasie Monahul, Chilia Sf. Athanasie, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Meletie Monahul, Nasterea Născătoarei-de-Dumnezey, Kapsala, Mănăstirea Pantokrator
Gheronda Grigorie Monahul, Chilia Sf. Nicolae, Kapsala, Mănăstirea Patokrator
Gheronda Onufrie Monahul, Chilia Adormirii Născătoarei-de-Dumnezeu, Karies
Gheronda Nicolae Monahul, Chilia Sf. Dimitrie, Karies
Ieromonahul Gavriil, Chilia Sfintilor Arhangheli (Komvologas), Karies
Adunarea de iscălituri continuă.
Pe 30 Decembrie 2006, Sfanta Chinotita a Muntelui Athos (toate cele douazeci de manastiri aghiorite) a trimis Patriarhului Vartholomeu o epistola cuprinzand o serie de obiectii fata de ultimele sale actiuni, legate de vizita Papei Benedict XVI la Constantinopol. Unele dintre manastiri au cerut chiar incetarea pomenirii la Liturghie a Patriarhului Vartholomeu.
Reprezentantii celor douazeci de manastiri scriu: “… simtim ca avem o raspundere apasatoare fata de credinciosii… care ne socotesc un paznic neclintit al Sfintei Predanii… Din aceasta pricina, cu durere, declaram ca nu suntem de acord cu rugaciunea in comun facuta de preafericirea voastra si cu participarea voastra la adunari liturgice si cu caracter religios care dau impresia ca Biserica Ortodoxa ii accepta pe romano-catolici si pe Papa ca fiind episcopul canonic al Romei…”.
Epistola continua: “… recent incheiata vizita a Papei in Fanar [cartierul din Istambul unde se gaseste Patriarhia] si vizita Inalt Preasfintiei sale Arhiepiscopul [Hristodul al Atenei] la Vatican ne-au indurerat profund inimile. Se prea poate sa se fi dobandit vreun folos lumesc din toate acestea, insa in decursul acestor vizite s-au petrecut lucruri care sunt in conflict cu practicile ecleziologice ortodoxe. Primirea Papei de catre Prea Fericirea voastra ca si cand ar fi fost episcopul canonic al Romei, sederea sa pe scaunul arhieresc in timpul Dumnezeiestii Liturghii Ortodoxe, purtand omoforul; rostirea de catre el a rugaciunii “Tatal nostru”, sarutarea liturgica cu Patriarhul – toate depasesc o simpla rugaciune in comun si sunt oprite de Sfintele Canoane. Iar toate acestea au avut loc in conditiile in care traditia papala nu s-a schimbat in nici un fel, pastrandu-si politica si invataturile eretice…”.
Parintii athonitii continua, concluzionand ca Biserica Papei este lipsita de succesiune apostolica si “fara de har”.
Ei ii spun Patriarhului ca se intorc la hotararile dublei intalniri din 1980 a Sfintei Chinotite a Athosului, la care a luat parte si Manastirea Esfigmenu, hotarare iscalita de toate manastirile Sfantului Munte si care afirma: “… credem ca Sfanta noastra Biserica Ortodoxa este cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica a lui Hristos, avand deplinatatea Harului si a Adevarului, pastrand fara vreo intrerupere succesiunea apostolica. Dimpotriva, “bisericile” si “confesiunile” apusene au rastalmacit in multe privinte credinta Scripturii, a Apostolilor si a Parintilor, lipsindu-le harul cel sfintitor; ele nu au nici Taine adevarate, nici succesiune apostolica”.
In primul mileniu de existenta, Biserica a reusit sa-si pastreze unitatea in ciuda multor framantari si a multor erezii cu care s-a confruntat. Acest lucru s-a reusit printr-o lupta acerba pentru pastrarea invataturii crestine adevarate si a vietii crestine asa cum fusesera lasate de Mantuitorul Hristos prin Sfintii Apostoli. Sub presiunea istoriei, a lumescului, in secolul al XI-lea se produce prima ruptura in trupul Bisericii celei una: desprinderea Bisericii occidentale, cu centrul la Roma, de Biserica rasariteana, cu centrul la Constantinopol. Secolul al XVI-lea a adus cu sine Reforma, cea de a doua mare schisma, de data aceasta in trupul Bisericii occidentale. Au luat astfel nastere Bisericile protestante, care validau principiul autoritatii individuale si directe in materie de credinta si invatatura crestina, introducand in istoria crestinismului germenele divizarii la nesfarsit. De la cele cateva Biserici iesite din Refoma s-a ajuns la cateva mii de confesiuni si secte crestine, unele asa de indepartate de crezul initial, incat nu-si mai pot justifica acest atribut.
Crestinii au avut intotdeauna constiinta responsabilitatii lor fata de nefirescul starii de dezbinare. De aceea, in decursul istoriei nu au incetat incercarile de unire. Secolul nostru a marcat, insa, o intensificare fara precedent a eforturilor crestinilor pentru restabilirea unitatii. S-a creat un spirit ecumenic, apoi o miscare ecumenica. Foarte repede, aceste eforturi s-au materializat in crearea de organisme crestine internationale, regionale si locale sau in institutionalizarea dialogurilor bi- sau multilaterale. Toata lumea stie de existenta Consiliului Ecumenic al Bisericilor, infiintat in 1948, de Conferinta Bisericilor Europene, infiintata in 1959, de existenta Consiliilor Ecumenice nationale sau a Conferintelor Interconfesionale. Lucrurile aveau sa avanseze si in spatiul relatiilor dintre ortodocsi si catolici. In 1965, Patriarhul Atenagoras al Constantinopolului si Papa Paul al VI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reciproc in 1054, pentru ca in 1980 sa debuteze dialogul teologic oficial intre cele doua Biserici.
Frecventa dialogurilor, a intalnirilor intercrestine din ultimii cincizeci de ani si mai bine a fost si continua sa fie atat de mare, incat pe drept cuvant secolul al XX-lea a fost numit ,secolul ecumenismului”. Unitatea tuturor crestinilor este un deziderat declarat al tuturor Bisericilor si confesiunilor crestine, constiente de imperativul si adevarul poruncii dumnezeiesti ,ca toti sa fie una”. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune ca s-au inregistrat progrese evidente in directia realizarii unitatii. Parerile sunt, desigur, impartite: unii sustin ca rezultatele sunt datatoare de speranta, altii considera ca ecumenismul, in forma in care s-a desfasurat pana acum, este nu numai un esec, dar mai mult decat atat, o noua mare ratacire a lumii crestine.
Unitate? Da! Dar ce fel de unitate? Unitate in ce? Unitate in cine? Fiecare din marile traditii crestine, cea ortodoxa, cea romano-catolica si cea protestanta, a propus propria viziune asupra unitatii izvorata din invatatura si traditia fiecareia.
Biserica Romano-Catolica vede unitatea realizata prin raportarea tuturor crestinilor la un unic centru de autoritate eclesiala si, mai mult, prin reducerea acestei autoritati la o singura persoana, convinsa fiind ca numai centrarea, adunarea tuturor, la modul formal, exterior, sub sceptrul unei singure persoane, poate asigura unitatea. Acest model de unitate cuprinde in sine si motivatia expansionismului si imperialismului catolic pe care l-a cunoscut istoria mai veche si chiar mai noua.
La extrema cealalta, Bisericile si confesiunile protestante, fidele principiului care le-a generat, propun un model de unitate in diversitate, fiecare Biserica ramanand cu invatatura sa, cu structura proprie, aºa cum se afla, dar unindu-se prin ,alaturare”, prin asociere intr-o structura de unitate atotcuprinzatoare care sa aiba la baza o trasatura comuna minimala. Pentru protestanti, un organism crestin mondial precum Consiliul Ecumenic al Bisericilor ar putea constitui modelul de unitate mai mult decat multumitor.
Biserica Ortodoxa nu concepe unitatea decat centrata in Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea refuza unitatea bazata pe un centru unic ce tine de aceasta lume, deci pe o persoana umana, cu credinta ca acest model de unitate ignora natura insasi a Bisericii, care depaseste limitele istoriei, ale lumii acesteia, fiind ancorata organic in realitatea dumnezeiasca, avand drept cap pe Hristos Insusi.
Biserica Ortodoxa considera ca necesitatea unui centru unic uman care sa asigure unitatea Bisericii vine din slabirea credintei ca Hristos este prezent si lucreaza in lume pana la sfarsitul veacurilor, dupa propria fagaduinta (Matei 28, 20). De aici si nevoia unui ,loctiitor”, a unui vicar al lui Hristos pe pamant, asa cum este considerat Papa. Sucomband, in cele din urma, presiunilor intelepciunii omenesti in dauna intelepciunii celei dumnezeiesti, teologia catolica a sfarsit prin a decreta ireductibila distanta dintre creat si necreat, dintre spirit si materie, dintre finit si infinit, deci, dintre Dumnezeu si creatie. Conform acestei teologii, nu pot salaºlui impreuna doua lumi, doua realitati definite de notiuni contrare, care se resping sau anuleaza reciproc. Marginitul, unindu-se cu nemarginitul, sau devine nemarginit, sau anuleaza nemarginitul, asimilandu-l. In felul acesta, teologia catolica isi refuza un punct de sprijin si un principiu al unitatii in afara universului inchis al acestei lumi, renuntand la orice posibilitate de comunicare reala, acum si aici, pretutindeni si totdeauna, intre lumea lui Dumnezeu si lumea noastra. Inchis in sine, catolicismul a trebuit sa descopere si sa cultive parghii de mentinere a coerentei interioare in legile acestei lumi.
Asa a aparut necesitatea primatului papal absolut, ca centru unic, singurul capabil sa asigure unitatea Bisericii, asa a aparut infailibilitatea papei, ca garant al ramanerii in Adevar. Astfel, punctul de sprijin s-a mutat din Hristos, Dumnezeu-Omul, deci din sanul Sfintei Treimi, intr-un om, in unul din oamenii acestei lumi. De aici pana la viziunea protestanta nu mai era mult. Pasul fundamental fusese facut: era cel al ,separarii” de Dumnezeu. Daca un om putea fi garant al Adevarului si al unitatii, atunci putea fi oricare dintre oameni, sau, mai concret, daca poate unul, atunci pot toti, fiecare in parte.
Inceputul schismelor a fost aceasta ,dezlipire” de Hristos, Dumnezeu-Omul, si inchidere in propria lume, in propriul univers, cu riscul asfixierii, reprezentand pe plan eclesial pacatul protoparintilor, acela al implinirii prin propriile forte. Singura salvare de la asfixiere s-a considerat a fi evadarea din aceasta lume inchisa, creand o alta noua, condamnata insa la nesfarsit aceleiasi asfixieri si aceleasi evadari, intrucat se incapataneaza sa se considere suficienta siesi si sa-si caute resortul subzistentei in sine.
Catolicismul nu a putut renunta la alimentarea dintr-o putere dumnezeiasca, dar, deoarece nu mai putea concepe ca posibila comunicarea reala prezenta cu Dumnezeu, a descoperit o modalitate de a include acest izvor in limitele creatiei, vorbind despre harul dumnezeiesc creat, gratia creata. Acest har creat lasat de Hristos Bisericii asigura legatura orizontala cu Hristos cel istoric; de aici si necesitatea de a-si fundamenta primatul papal pe pretinsa investire a Sfantului Petru si a tuturor urmasilor acestuia in fruntea Bisericii universale.
Refuzand autoritatea Papei, socotita de catolici ca venind de la Hristos, protestantii nu s-au putut lipsi de un fundament dumnezeiesc. Ei au facut o singura miscare, ramanand de fapt la acelasi principiu. Au renuntat la un papa-om in favoarea unui ,papa de hartie”, cum s-a spus, acesta fiind in viziunea lor Biblia, careia i-au asigurat primatul absolut si infailibilitatea. Numai ca Biblia nu poate vorbi si nici nu se poate interpreta singura, fiind supusa lecturii si autoritatii fiecarui cititor. Ipocrit pana peste poate, constient sau inconstient, omul se instaura lejer in locul lui Hristos, nemaiavand nevoie de prezenta si de lucrarea Lui din moment ce ii lasase ,puterea” necesara si adevarul in cuvintele Sfintei Scripturi.
In Biserica Ortodoxa crestinii nu pot fi una decat in Hristos, in Dumnezeu, asa cum Insusi Mantuitorul spune: ,Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una.”(Ioan 17,21). Pentru a-si pastra unitatea, Biserica trebuie sa se pastreze in Hristos, iar pentru a se pastra in Hristos trebuie sa nu se rataceasca de la semnele prezentei si lucrarii lui Hristos in istorie, acum si aici, in trecut si viitor, pana la sfarsitul veacurilor. Biserica cea nedespartita a primului mileniu si continuarea ei in istorie, Biserica Ortodoxa, crede ca Biserica este la modul cel mai real si propriu Trupul lui Hristos, formulandu-si invatatura eclesiologica in prelungirea dogmei hristologice, care arata ca in Hristos salasluiesc impreuna firea dumnezeiasca si cea omeneasca intr-o unire perfecta, fara confuzie si fara amestecare. Biserica este dumnezeiasca si omeneasca in acelasi timp, fiind o realitate sacramentala. Lucrarea Bisericii este lucrarea lui Dumnezeu prin oameni. Episcopul, care poarta plenitudinea harului preotiei sacramentale, nu savarseste in locul lui Hristos lucrarea de sfintire, ci el insusi este savarsitorul, ca semn vazut al lui Hristos. Iisus este prezent in orice lucrare a Bisericii Sale. In Biserica nedespartita a primului mileniu, garant al Adevarului, aparator al dreptei credinte era sinodul tuturor episcopilor adunati in numele lui Hristos, care lucrau cu credinta asistentei si luminarii Duhului Sfant. Invatatura crestina ne trimite la Adevar, dar nu este Adevarul insusi, acesta fiind Hristos. Pastrarea integritatii Evangheliei este insa o conditie absolut necesara pentru a nu rataci de la Hristos. De aceea, Biserica lupta din rasputeri sa-si pastreze invatatura nestirbita de ambitiile trufase ale omului, pentru ca ratacirea de la invatatura cea adevarata aduce cu sine ratacirea de la Hristos, iar ratacirea de la Hristos inseamna ruperea de Biserica, deci sfasierea trupului Bisericii. Confuzia din sutele de confesiuni si secte adevereste deficienta propriilor modele de unitate prin ,negocierea” Adevarului. Civiliza_ia secolului nostru, care a subordonat adevarul utilului, invita si Bisericile sa realizeze reconcilierea si unitatea inainte de a constientiza Adevarul. Orice astfel de forma de unitate nu poate fi valabila, si deci nici trainica.
Miscarea ecumenica este inteleasa de ortodocsi ca o cale de cautare a unitatii. In momentul in care ecumenismul este asimilat unei forme de unitate, atunci el este cea mai crunta ratacire de la adevar, cea mai mare erezie. Vom fi una atunci cand vom marturisi acelasi Adevar. Hristos Insusi Se roaga Tatalui Ceresc in acest sens: ,Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar” (Ioan 17, 19). Nu forme de unitate trebuie, de fapt, cautate, ci cai de a-L redescoperi pe Hristos cel adevarat. Nu unitatea trebuie cautata, ci Hristos.
Va oferim spre lectura cartea Biserica Ortodoxa si Ecumenismul
>> DESCARCA PDF <<
Iata mai jos doua fragment din carte:
“Ecumenismul este o miscare ce naste o multime de întrebari: si toate întrebarile acestea, în întemeierea lor, izvorasc dintr-o singura dorinta si se varsa într-o singura dorinta – si aceasta dorinta vrea un singur lucru: adevarata Biserica a lui Hristos. Iar adevarata Biserica a lui Hristos poarta – si trebuie sa poarte – raspunsuri la toate întrebarile si sub-întrebarile pe care le pune Ecumenismul; caci, daca Biserica lui Hristos nu dezleaga vesnicele întrebari ale duhului omenesc, atunci ea nu e de nici un folos. Iar vatra duhului omenesc arde pururea în vesnicele întrebari chinuitoare. Si orice om arde în ele, cu stiinta sau fara stiinta, de voie sau fara de voie: îi arde inima, îi arde mintea, îi arde constiinta, îi arde sufletul, îi arde întreaga fiinta. “Si nu este pace întru oasele lor”. Între planete, planeta noastra este cetatea de scaun a tuturor vesnicelor probleme chinuitoare: ale vietii si ale mortii, ale binelui si ale raului, ale faptei bune si ale pacatului, ale lumii si ale omului, ale nemuririi si ale vesniciei, ale raiului si ale iadului, ale lui Dumnezeu si ale diavolului. Între toate fiintele, omul este cea mai complicata si mai enigmatica; si, mai presus de toate, cea mai chinuita. Tocmai pentru aceasta S-a pogorît Dumnezeu pe pamînt, pentru aceasta s-a facut om pentru noi ca Dumnezeu-Om: ca sa raspunda la toate chinuitoarele, vesnicele noastre întrebari. Din aceasta pricina a si ramas întreg pe pamînt, în Biserica Lui, careia El îi este cap, iar ea este trupul Lui. Ea e adevarata Biserica a lui Hristos, Biserica Ortodoxa, si în ea este întreg Dumnezeu-Omul, cu toate bine- vestirile Sale si cu toate desavîrsirile Sale.”
“Urmand pe Sfintii Apostoli, Parintii si Dascalii Bisericii marturisesc cu dumnezeiasca intelepciune serafimica si ravna heruvimica unitatea si unicitatea Bisericii Ortodoxe. Ca atare, este de inteles ravna inflacarata a Sfintilor Parinti ai Bisericii fata de orice despartire de Biserica si cadere din Biserica si atitudinea lor aspra fata de erezii si schisme. In aceasta privinta, de exceptionala insemnatate divino-umana sunt sfintele Sinoade Ecumenice si Locale. Potrivit duhului si pozitiei lor de hristica intelepciune, Biserica Ortodoxa este nu numai una, ci si unica. Dat fiind ca Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, in El nu pot fi mai multe Biserici. Din punct de vedere ontologic, despartirea sau impartirea Bisericii este cu neputinta. Ca atare, niciodata nu a existat vreo impartire a Bisericii, ci au existat si vor exista despartiri de Biserica, asa cum vitele care de buna voie raman sterpe si cad uscate din Via divino-umana cea vesnic vie (Ioan 15, 1-6). Din Biserica cea una, unica si de nedespartit a lui Hristos s-au despartit si au cazut in felurite vremuri ereticii si schismaticii, si prin aceasta au incetat a mai fi madulare ale Bisericii si de un trup cu trupul ei divino-uman. Astfel au cazut mai intai gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofizitii, iconomahii, romano-catolicii, protestantii, uniatii, precum si toti ceilalti care alcatuiesc legiunea eretico-schismatica.”
Va oferim spre ascultare un cuvant al Pr. Gheorghe Calciu despre ecumenism:
>> DESCARCA MP3 <<