Slava lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu şi chinurile Iadului. Taina Crucii şi a Învierii este slava în care Dumnezeu locuieşte, [slava] care este din veşnicie înainte de lume şi care pătrunde toate lucrurile pe cât le este lor dat cu putinţă. Aceasta este energia agapică [iubitoare] a lui Dumnezeu, care nu caută ale sale şi depăşeşte orice atribut material şi experienţă omenească sau îngerească, percepută fie prin simţuri, fie prin minte. Aceasta este, de asemenea, o putere care judecă sau care pedepseşte, care distruge păcatul şi puterea celor care se opun voinţei lui Dumnezeu şi [o putere] care pedepsind pe duşmanii nepocăiţi ai lui Dumnezeu, [de fapt] îi desăvârşeşte pe cât este cu putinţă. Dumnezeu, Care Se îmbracă cu această lumină neapropiată ca şi cu un veşmânt, este împărţit nedespărţit în persoane distincte, neseparate, dar persoane deosebite şi se dezvăluie în energiile şi harismele Sale şi există întreg fără a fi separat sau limitat de vreo energie sau harismă, rămânând nemişcat tri-personal în relaţiile Sale fiinţiale şi simplu în firea sau în întunericul Său mai presus de fiinţă. Această putere a Crucii şi a Învierii este iubirea lui Dumnezeu care se afla în lucrare mai înainte ca lumea să existe pe lângă Dumnezeu, în creaţie şi iconomia lumii, înainte de Întrupare, în Întrupare, înainte de Jertfa de pe Cruce, în Jertfa de pe Cruce şi după Jertfa de pe Cruce. Prin puterea Jertfei de pe Cruce şi a Învierii Dumnezeu lucrează în dumnezeiasca Euharistie şi în Taine împăcarea şi sprijinirea credincioşilor, ca şi creşterea lor duhovnicească şi maturizarea lor în termeni de îndumnezeire [theosis].
Trebuie să se accentueze faptul că taina sau puterea Crucii şi a Învierii este o energie sau însuşire a întunericului suprafiinţial, care nu este dobândită de Dumnezeu, ci există veşnic în El din fire. Prin urmare, împăcarea, care prin Jertfa de pe Cruce nu adaugă şi nu sustrage nimic din împăcarea omului cu Dumnezeu, nu poate fi niciodată înţeleasă ca o împăcare a două facţiuni care s-au urât reciproc. Dumnezeu nu încetează niciodată să fie prieten chiar şi cu vrăjmaşii Săi în conformitate cu iubirea Sa. Dumnezeu devine duşman şi putere pedepsitoare doar din punctul de vedere al celora care, prin voinţa şi înţelegerea lor, stau în opoziţie faţă de iubirea lui Dumnezeu. Din acest motiv, omul şi nu Dumnezeu este cel împăcat prin Taina Crucii şi cel care este transformat, prin împăcare, din vrăjmaş al lui Dumnezeu, în prieten al lui Dumnezeu şi participă astfel, la Învierea lui Hristos.
Cei care se opun voinţei lui Dumnezeu sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu şi Îl consideră pe Dumnezeu drept duşman, în ciuda realităţii prieteniei şi iubirii lui Dumnezeu faţă de ei. Din cauza împietririi lor iubirea, prietenia, harul îndumnezeitor, slava, Împărăţia şi lăcaşul lui Dumnezeu devin pentru vrăjmaşii Lui, care nu se pocăiesc şi pentru îngerii căzuţi, foc veşnic, întunericul cel mai din afară şi loc de chin. În descrierea pedepsei [iadului], este folosită antiteza foc – întuneric deoarece corespunde antitezei dintre lumină şi umbră din norul luminos care adumbreşte şi luminează pe cei care primesc revelaţia şi devin slăviţi sau îndumnezeiţi. Aşa precum este slava lui Dumnezeu, în experienţa revelatoare a Proorocilor, Apostolilor şi Sfinţilor, sub formă de lumină şi de nor luminos care acoperă şi luminează şi izvorăşte înăuntrul celor care o primesc, covârşind, în acelaşi timp, orice atribut postulat sau înţeles de minte sau simţ, tot aşa, în cei care sunt pedepsiţi, aceeaşi slavă şi aceeaşi lumină apare ca foc mistuitor şi ca întunericul cel mai din afară şi ca loc de chin. În credincioşii care sunt desăvârşiţi, norul luminos apare ca fum care slobozeşte tunete. În timp ce săracul Lazăr, care se odihneşte în sânul lui Avraam, se bucură, bogatul, care nu se află în acelaşi loc, este chinuit de vederea aceleiaşi realităţi. Replica lui Avraam către bogatul cel nemilostiv: Îi au pe Moise şi pe Prooroci, înseamnă, pur şi simplu, că Proorocii L-au văzut pe Dumnezeu în nor luminos şi au înţeles că pentru cei care nu Îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să facă voia Sa, aceeaşi lumină a norului este foc mistuitor, cel mai dinafară întuneric şi loc de chin.
Chinurile Iadului în Tradiţia apuseană augustiniană Continue reading →
